Când te trădează o instrucţie precară, atunci recurgi la formule imorale precum mita, plagiatul, nepotismul. Societatea e subminată apoi de anti-selecţie şi resentiment. Dispare respectul de sine şi preţuirea pentru valorile tradiţiei în beneficiul minciunii, al unei permanente dedublări. Aşa cum Elena Ceauşescu se considera “savant de renume mondial” (titlu consacrat de breasla chimiştilor), la o altă scară avem tot soiul de oameni care defilează cu titluri calpe de academicieni, doctori sau profesori. Butaforia maladivă din anii comunismului s-a prelungit şi după 1989…
Ieşirea din subdezvoltare ar presupune aşadar utilizarea mai frecventă a săpunului şi grija pentru talanţii ascunşi în sufletul fiecărui semen al nostru. Spiritul lui Carol Davila şi Spiru Haret n-ar trebui să ne părăsească. Dar lucrurile nu se opresc aici: ne trebuie o ordine economică, socială şi politică în care valoarea, decenţa morală, excelenţa profesională, munca şi hărnicia să poată fi răsplătite. Asistenţialismul e o mentalitate încă foarte răspândită la noi – fapt vizibil în zonele sărace.
În sfârşit, ne mai punem următoarea întrebare: nu sunt şi decidenţi care au interesul de-a menţine milioane de oameni în starea de dependenţă financiară (ceea ce îi vulnerabilizează în faţa mitei electorale)? Nu cumva în ultimii douăzeci de ani s-au produs privatizări frauduloase menite să alimenteze discursul anticapitalist al stângii şi să adâncească sărăcia endemică, resentimentul social (mineriadele şi luptele de clasă) ori dependenţa de alocaţii? Asemenea întâmplări au condus la polarizarea excesivă a României: pe de-o parte, clasa oligarhilor, cu irezistibilul apetit pentru opulenţă, lux şi dominare; pe de altă parte, milioanele de oameni aproape de pragul sărăciei. În acest fel a fost sufocată tocmai clasa de mijloc, mulţimea oamenilor onorabili care menţin vitalitatea unei societăţi.
(fragment dintr-un interviu acordat ziarului Lumina).
si: Axente, da-te Prince !
o dictatură nu vine niciodată singură. 😀
@Nea
Daca savanta ar fi avut geniala idee de a se inconjura de oameni destepti si realizati profesional cred ca ar merita laudata.
Din nefericire impostura atrage si genereaza impostura.
Dovada este nivelul cercetarii in domeniul chimiei.
Zic si eu cu pacat si sunt nedrtept deoarece este evident ca cercetatorii nostri au descoperit roata dar din lipsa de fonduri si datorita uneltirilor straine respectiva roata a iesit patrata si de aia nu e omologata.
merci, Boonierat! 😉 chiar ieri am făcut o estimare intuitivă şi constat că m-am înşelat cu mai puţin de 1o % la numărul de articole publicate pe Madame Blogary. eu apreciasem că ar fi aproximativ o mie. şi le-am citit pe toate. 🙂
http://www.gandul.info/politica/e-oficial-reorgan…
Am voie să dau din casă?
Madame Blogary
Howdy, Boonierat | Log Out
New Post
Help
Screen Options
Dashboard
Content
912 Posts
5 Pages
25 Categories
357 Tags
Discussion
36,316 Comments
36,316 Approved
0 Pending
0 Spam
Change ThemeTheme Miniml Press WordPress Theme with 11 Widgets
You are using WordPress 3.1.3.
Akismet has protected your site from 2,901 spam comments already.
There's nothing in your spam queue at the moment.
Tucu, ai dreptate în cazul lui Eminescu, dar nu şi al Savantei. Cred că mai nimeni nu se îndoia de impostura ei.
Măi, Bleen, tocmai eu, simplu cetăţean să consiliez un consilier?!
Dar hai, treacă de la mine: Unde tu vezi o problemă, eu văd o oportunitate. N-are ministrul cafea? Ţuşti în pasaj (sau, mai bine, la reşoul de pe birou) şi i-o aduci aburindă. Alţii s-au ales preşedinţi cu un pachet de ţigări adus la timp.
Sebastian Lăzăroiu, primul spin doctor ajuns ministru al muncii.
E ca şi cum ar fi retrogradat Real Madrid şi FC Barcelona, Liverpool şi Manchester, Milan şi Juventus, toate în acelaşi timp.
A retrogradat River Plate.
"Trebuie să fiu atent ce comentez, căci voi rămîne în istorie"
Proba: Ministerul Muncii este atacat de o guerilla formata din Ponta Guevara, Che Crin, Fidel Vanghele si Mircea Badea. Cum "comentati" cerea lor "abdicare vs. impozitare 100% a postacilor de pe blogary.ro" ?
@Dragoș: și Vanghele țipă: Sebastean, predă-te!
Trebuie să fiu atent ce comentez, căci voi rămîne în istorie.
@Bleen:nu e vina ta, cafeaua au ascuns-o liberalii din minister de când plănuiau să-l aducă pe Crin la Muncă. Cât despre istorie, nici o grijă, te șterge Rogo de acolo când ajung la putere. Că asta știu să facă foarte bine.
Eu nu cred in teorii ale conspiratiei cu masoni, iudeo-X, Elvis traieste, Nasa si Luna, americanii si-au tras-o pe nain-ilevan, omuleti verzi, Carmen Hara, Dan Diaconescu Direct, bubuli, etc. Pur si simplu suntem prea multi pe planeta asta, 7 miliarde (in crestere!), nu ne mai incapem. Doggy-dog, pestele mare il papa pe ala mic si cel mai adaptat supravietuieste (Darwin) sunt valabile de cand lumea si Pamantul, acum ne-au explodat in fata.
Partea cea mai nasoala e ca ciutacii&rogozanii&cuculetzii&usl-istii au vazut documentarul de pe National Geographic unde se demonstreaza ca singurii supravietuitori ai Apocalipsei sunt gandacii, sobolanii si porcii.
ivan:
sunteti si dvs foarte idealist …as vrea sa va vad pe dvs intr-un job la stat sau privat cum faceti "ordine" demascandu-va seful sau colegii ,care nu corespund unor criterii valorice si daca nu v-ar afecta munca sau viata anumite etichete …
@nightmare: și ce vă face să credeți că nu m-am exprimat deschis împotriva imposturii acolo unde am lucrat? Ce vă face să credeți că nu am uzat de demisie, afectându-mi serios atât viața cât și nivelul de trai, atunci când am considerat impostura insuportabilă? Ce vă face să credeți că luând public apărarea unor amici nedreptățiți nu mi-am sabotat serios propria imagine acceptând riscul de a fi "etichetat" în fel și chip? Vă ajut eu să răspundeți: impresia că dumneavoastră sunteți mai bun, mai pragmatic, mai realist. Nu de mine era vorba, oricum. V-am răspuns "acuzației" de idealism. În general însă, fie că e vorba de Neamțu sau de Bleen, de Nedo sau de Cojocariu, invariabil se ajunge aici: ia mai lăsați ideile și treceți la fapte! Sau: "de vorbit idealisme sunteți buni, să vă văd în realitate, în lumea reală!". Vă apreciez atât prezența cât și comentariile de pe Blogary și, tocmai de aceea, dați-mi voie să vă spun: îmi amintiți de activiștii care nu citiseră o carte dar se lăudau că au "școala vieții". Răspunsul meu anterior are un singur sens, cel pe care îl citează și Adrian Stanciu ca motto pe blogul lui: "Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine însuți". Nu reproșând altora că nu fac nimic.
Îmi cer scuze sistemului. Era cafea dar n-o găsea Chiorîlă.
Excesul de sare si latinisme daunează grav popularității 🙂
Nu vă mai foiţi, nu mai daţi din colţ în colţ, nu mai disperaţi. Am găsit!
http://dictionare.edu.ro/definitie/cum%20grano%20…
Cum grano salis? Moamăăăă! Dacă te aude Pleşuuuuu!
@nightmare:
1. tu?
2. 8 ani
3. demascîndu-le
Dragi cititori, nu e vorba de un articol, ci de un interviu (trebuie luat cum grano salis).
Confirm strigatul de durere al lui Bleen – si la IICCMER seful Consiliului Stiintific cumpara apa din buzunarul propriu. In rest, Apanova e oricind o solutie. In Bucuresti, insa, Apa-nova nu e insa Apa-vie.
O zi buna tuturor!
foarte idealist articolul …"ne trebuie o ordine ……"
1.cine sa faca ??
2. cit timp ne trebuie sa revenim la valori,decenta morala si excelenta profesionala???
3 cum scapam de non-valori??
@nea
Sau de tagma idiotilor fericiti sa coboare celebritatea si peste ei deoarece fac parte din acelasi neam cu savantul de renume mondial.
De aici si apetitul extraordinar pentru a generaliza calitatie.
Eminescu e un mare poet si in consecuinta tot romanul s a nascut poet.
Ghinionul nostru este ca nu avem uin consumator de sapun de renume mondial sau un degustator de pasta de dinti poate asa am putea inbunatati situatia.
Dle Mihai Neamtu, nu stiu ce cauta politicul in articolul Dvs dar eu zic ca totul pleaca de la educatia primara si apoi cea din scoli.
Degeaba da parlamentul 5 legi privitoare la spalatul pe dinti ca daca mamica nu l invata pe Ionel de mic cu periuta nu iese nimic.
Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Noi ne sacrificăm acilişea pe altarul propăşirii şi nu primim nici măcar cafea!!! Ăsta-i protocolul la Ministerul Muncii: apă de la chiuvetă. Atît! Dacă auziţi la ştiri de un ministru care-şi ia cafeaua de jos de la Universitate din pasaj (deşi, fiind renovat de Oprescu, aş zice că e mai degrabă gang – deci vă rog fără manţocăreli la băiatu') să ştiţi că e Lăză. O să se dea drept sociolog pă partea de cercetare, genul mai fără posibilităţi materiale şi funcţii, dar nu-l luaţi în seamă, e ditai ministrul!
Cred că i-a făcut-o sistemu'. I-au băgat sub nas la semnat ca primaru', rătăcită într-un vraf de acte, vreo hotărîre gen "Măsuri de austeriate la Cabinetul Ministrului: pentru început, tăiatul cafelei". Na, ministrule, vrei austeritate?
Corect, cu menţiunea că titlul de savant de renume mondial nu-i fusese dat Ceauşeascăi de tagma chimiştilor, ci de cea a jurnaliştilor şi agitatorilor de partid.