Vă mai aduceţi aminte sondajele din care reieşea că majoritatea românilor preferă un loc de muncă prost plătit dar sigur? De fiecare dată după un asemenea sondaj urmau obişnuitele lamentări ale presei şi chiar ale politicienilor „de dreapta”. Invariabil, de vină era mentalitatea care nu se mai schimbă, cei cincizeci de ani de comunism, Carol al II lea, paşoptiştii, fanarioţii, Basarabii, ortodocşii, turcii, bizanţii, ungurii, cumanii, pecenegii, goţii, hoţii şi, finalmente, indo-europenii, în ansamblu.
Dar dacă explicaţia e mai simplă? Dacă, în loc să ajungem la Zalmoxis trecînd prin Papură Vodă, am căuta cauzele mult mai aproape şi ne-am uita, de exemplu, la sistemul de sănătate? Ăsta de acum, nu ăla de pe timpul lui Decebalus per Scorillo. Dacă, în loc să ne batem în etichete (adevărata dreaptă e PDL, ba nu, PNL, ba nu, PNŢcd), am face o scurtă analiză, chiar şi una extrem de superficială şi am descoperi că sistemul nostru de sănătate se ghidează cu stricteţe după filozofia „De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”? Repet, cu stricteţe. Fără deviaţionisme de dreapta.
În primul rînd, asigurările de sănătate sînt impropriu numite asigurări. Fiindcă au mai degrabă elementele unui impozit. Indiferent de ce cuantum plăteşti anual la asigurările de sănătate, serviciile sînt aceleaşi. Că plăteşti 5000 de lei pe an sau 500, nu e nicio diferenţă. Sistemul nu recompensează şi nu penalizează. Asta nu e solidaritate, ăsta e deja comunism în stare pură.
Şi dacă sistemul nu recompensează şi nu penalizează, de ce te-ar interesa să plăteşti mai mulţi bani? Nu e mai bine să plăteşti suma minimă? Nu e evaziunea cea mai bună soluţie? De ce să plătesc asigurări de sănătate pe toate veniturile, cînd pot să plătesc doar pe salariul minim? Pierd ceva? Mi se blochează accesul la anumite servicii de sănătate? Nu. E suficient să am adeverinţă de asigurat, restul nu mai contează. Şi dacă sînt corect şi plătesc mai mult, cîştig ceva? Dacă plătesc asigurări de sănătate cu 200% mai mari decît anul trecut, am acces la servicii la care nu aveam acces cu un an înainte? Nu.
În condiţiile astea şpaga e o reacţie de bun simţ. E modalitatea prin care sistemul se autoreglementează. Nu e nimic imoral aici. Dacă tot ne înnebunim după etichete, cînd e vorba de sistemul de sănătate şpaga e de dreapta, nu PNL sau PDL. Dacă facem abstracţie că e un venit neimpozitat, şpaga e cea mai inteligentă şi mai corectă soluţie prin care sistemul poate supravieţui, în condiţiile date. Dai un ban dar stai în faţă. Nu, nu are nicio legătură cu influenţa orientală, cu Bizanţul şi otomanii. E doar soluţia pe care sistemul a găsit-o pentru a funcţiona şi pentru a face cît de cît dreptate.
Veţi spune: bine, dar toţi oamenii au dreptul la sănătate în mod egal…. Nu. Nu au. Ar fi cazul să uităm de egalitarisme. Sau, dacă ţinem cu tot dinadinsul la egalité şi fraternité, avem două soluţii:
- soluţia egalité: toţi contribuim la sistemul de sănătate cu o sumă egală, nu cu un procent din venituri (eu aş zice mai degrabă cîştiguri – venituri sună a pică pară mălăiaţă). Şi, astfel, toţi avem dreptul la aceleaşi servicii de sănătate. Un tratament egal pentru toţi. Fie vorba între noi, pentru ca această sumă să şi-o permită toţi, ea va trebui să fie foarte mică. Aş că putem spune că, astfel, vom avea dreptul la un singur tratament egal pentru toţi. De operaţie nici nu poate fi vorba. Asta e soluţia celui mai mic numitor comun. Turma se adaptează ultimului şi crapă solidar de foame şi de sete.
- soluţia fraternité: ţineţi-vă bine, că asta e tare de tot. E o invenţie personală pentru care Ponta ar trebui să mă facă pionier, să mă felicite personal şi să-mi dea tricou cu Che Guevara. Deci, fiţi atenţi: medicii, asistentele, farmaciile, producătorii de medicamente şi aparatură medicală, firmele de construcţii care ridică spitale, firmele care aprovizionează cu mîncare spitalele, Electrica, Romgaz, Apa Nova, Rompetrol, Petrom, producătorii de maşini care vînd Ambulanţe şi firmele de halate albe să facă voluntariat. Toţi furnizorii sistemului de sănătate să o facă pe gratis. Ceaca paca.
Şi totuşi, cînd am zis că sistemul nu recompensează şi nu penalizează, am greşit. O face, dar pe invers. Recompensează şmecheria, lenea, evaziunea, prostia, incompetenţa şi penalizează corectitudinea, munca şi inteligenţa.
De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc (dar nu prea mult, că-i două dimineaţa), actualul sistem provoacă o dublă evaziune: pe de o parte a celor care îşi declară venituri mai mici pentru a plăti mai puţin şi, pe de altă parte, evaziunea prin şpagă (venit neimpozitat).
Şi, la final, răutăcios cum mă ştiţi, îmi face deosebita plăcere să vă dau o veste proastă: sănătatea şi educaţia nu sînt gratuite. Sînt pe bani. Nu ştiu dacă aţi remarcat chestia asta, dar plătim bani pentru ele, prin impozite şi aşa-zise asigurări. Şi o veste şi mai proastă: aşa trebuie să fie. Ba, chiar mai mult, e normal să fie scumpe. Fiindcă presupun o imensă responsabilitate pentru cei care le fac. Şi fiindcă trebuie făcute de oameni capabili şi bine pregătiţi. La noi educaţia şi sănătatea sînt în halul în care sînt fiindcă sînt ieftine. Cheltuim un procent prea mic din venituri pentru educaţie şi sănătate (asta dacă nu considerăm banii daţi pe plasmă şi bemveu tot bani pentru sănătate – fiindcă, la urma urmei sînt şi astea modalităţi de a-ţi trata complexele, fricile şi alte neajunsuri de ordin psihic).
Dreapta propune să plătim mai mulţi bani, doar dacă vrem asta, şi ne dă libertatea de a decide cui îi plătim, pentru ce îi plătim, ce primim în schimbul lor. Ne dă dreptul de a decide singuri felul în care ne raportăm la sănătate şi educaţie: vrem mai mult de la ele, plătim mai mult, nu ne interesează, plătim mai puţin. Încurajează respectul pentru educaţie şi sănătate, interesul şi implicarea.
Stînga ne propune să plătim mai mult, legaţi la ochi. Să aruncăm banii la groapa comună a bugetului. Fără să ne lase libertatea de a alege felul în care ne raportăm la educaţie şi sănătate. Încurajează delăsarea, şmecheria, evaziunea. Prostul satului devine normă. Şi de ce să te zbaţi, să speri mai mult, să vrei mai mult, să faci mai mult cînd ştii că toată viaţa vei fi obligat să mănînci din aceeaşi troacă cu el?
PS. Încet, încet ne prinde pe toţi. Niciunul nu scapă. Începînd de la 1 iunie mă las de uşi de garaj, spre disperarea lui Ciutacu şi veselia Domnului Nichi. Mă voi ocupa, full time, de Blogary şi Scryb. Asta înseamnă că voi începe să scriu articole chiar şi ziua, nu numai noaptea la….acum mă uit…3:11.
alcool…
statul să ne asigure sănătatea, că noi ne asigurăm excesul de grăsimi, "zahăr, sare", tutun etc.
Florina
şi medicul îţi garantează vindecarea dacă respecţi medicamentaţia prescrisă
gabhry_el,
Ultimul paragraf…suna rau, suna stingerea. 🙄
Statul n-ar trebui să asigure decît siguranţa şi libertăţile cetăţenilor ei. Deci, înafară de justiţie, armată, poliţie, servicii secrete, statul n-ar trebui să asigure altfel de servicii.
Dar chiar şi poliţia poate fi şi e deja comunitară. Pompierii – la fel.
I s-ar putea cere statului să asigure sănătatea dacă cei asiguraţi ar respecta un anumit regim alimentar impus de stat, un program de sport iar statul ar putea să verifice acest lucru.
… iata si lista scurta a grevistilor de lux:
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_…
@Bleen, am înţeles din PS că vei dedca timpul tău publicaţiilor online. Îţi mulţumesc pentru eroism şi te felicit pentru curaj. Dar aş vrea să înţelegi că o publicaţie există atîta timp cît are cititori, aşa cum o cîrciumă există atîta timp cît are muşterii. Vei descoperi mai devreme sau mai tîrziu că liantul social, mai tare decît interesele comune, sunt îndatorarea reciprocă şi recunoştinţa reciprocă. De aceea, nu trebuie să te sfieşti în a-ţi exprima recunoştinţa cu orice ocazie. Iar o decizie radicală, precum cea anunţată în PS, este o ocazie. Recunoştinţa exprimată de tine, ne-ar ajuta pe noi, clienţii, ca, la rîndul nostru, să o exprimăm pe a noastră. Aşa cum putem.
Felicitari, bleen @ all.
Inseamna ca ati atins break-even point cu blogary.ro
@Bleen, esti bestial si garantez pentru asta precum Vanghelie pentru intelectualitatea PSD.
@Bleen, felicitări pentru noua ocupaţie de bază! Succes în continuare!
Frumos, şi de Dreapta ar fi fost să-ţi exprimi în două vorbe şi recunoştinţa pentru cei care v-au susţinut pînă acum, precum şi speranţa că o vor face în continuare. Te rog să mă ierţi că sunt atît de pedagogic, dar trebuie niţel mai multă diplomaţie în relaţiile cu publicul. Ţi-o spun prieteneşte.
@Marius Delaepicentru
Nu plec de la Blogary. Aşa că nu am de ce să mulţumesc publicului. Încă. Singurul lucru pe care pot să-l fac e să le mulţumesc celor de la MCA că m-au suportat pînă acum, cu toate hobby-urile mele energofage (săracii, au ajuns să fie înjuraţi şi de Ciutacu, JN sau Realitatea TV – vezi isteria din toamnă cu tinichigii şi vînzătorii de uşi de garaj).
Bleen, succes in noul job full time. O sa contribui si eu la inceput cu un trafic modest (un vizitator unic/zi)
@clara
Să fie roz.
tricou nu am, dar daca vrei iti dau eu o fusta cu che guevara
Sănătatea poate, şi trebuie să lucreze în sistem concurenţial. Care sunt parametrii? Preţul, calitatea şi distanţa. Dacă lista serviciilor asigurate aduce o limitare de natură morală, ce uniformizează preţul, nimic nu poate altera concurenţa, dacă furnizorii de sănătate îşi localizează bazele de tratament în vadurile potrivite, şi dacă luptă pentru creşterea calităţii. Furnizorii de sănătate pot opta să plătească mai mult pentru a fi mai aproape de virtualul pacient, pot opta pentru utilarea mai bună, (pentru a reduce durata şi invazivitatea tratamentului), pot opta pentru ieftinirea serviciilor neacoperite de asigurări. Pot opta să finanţeze pacientul, în special cînd vine vorba despre servicii neacoperite de asigurări. (Un implant poate fi plătit cu banii jos, dar poate fi plătit şi în rate.) Nici măcar subsidiaritatea nu e alterată. Aşadar, abolirea unui termen din ecuaţie pentru o mică parte din spectrul serviciilor de sănătate, nu alterează concurenţa, ci o pune pe baze mai raţionale. În această idee, e mai raţional ca spitalizarea să fie achitată de pacient. De ce? Pentru că, în felul acesta, pacientul poate opta între un pat de salon "la comun", sau pentru o rezervă cu un pat, fără să fie nevoit să dea şpagă. Oricum plăteşte diferenţiat. De pildă, la comun, spitalizarea costă 5.000 de yeni/zi, în timp ce la rezervă, poate ajunge şi la 12.000. În Japonia, pentru achitarea eventualelor costuri de spitalizare, omul poate încheia o poliţă privată de asigurare, cu una din companiile de asigurări. În funcţie de cît e gata să plătească, poliţa se poate activa din prima zi de spitalizare, sau din a 6-a. Aria de acoperire poate fi negociată la încheierea contractului. 50, 70 sau chiar 100% din valoarea facturii corespunzătoare costului spitalizării. Totul se reflectă în valoarea poliţei. Mai mare la acoperire mare, mai mică la acoperire mică.
Mă mănîncă tare mult degetele să comentez ultima parte a articolului, anume ce și cît și de ce ar trebui să plătim fiecare pentru sănătatea altuia. Mi se pare însă mult mai important să aflu motivul pentru care ne-am pricopsit cu sistemul actual, care nu este „fiecăruia după posibilități”, ci fiecăruia după cît „apucă”.
Nimeni nu acceptă ca vecinul de salon să aibă condiții mai bune (într-o situație de penurie) doar fiindcă este mai grav bolnav, nu este de acord ca alții – mai bolnavi, mai săraci să îi ia din compensarea medicamentelor sale. Aici nu este vorba de socialism ci de cea mai clara forma de liberalism, de liber-schimbism patologic. Românii, cel puțin de la fanarioți încoace sînt ultra-liberali în comportamentul lor individual.
Sînt însă corporatiști (deci fasciști) în relația cu statul. Îmbinare strălucit ilustrată de pildă de un Dinu Patriciu, car promoveaza fascismul sub steag liberarian. Vrem legi care să ne ferească de concurență, visăm rente, cerem lege de murături. Devenim incapabili să înțelegem legătura dintre venituri și cheltuieli, preferînd să învinuim tagma „jefuitorilor” mai mari decît noi – evaziunea fiscală, șpaga în folosul altora, licitațiile trucate de alții, oricine în afara noastră – și cerem, pentru ceilalți, revenirea lui Țepeș sau o „tiranie ca-n Rusia”.
De unde această orbire deliberată? Sărăcie nu este pentru că în general crește cu averea. Prostie, dar de unde luciditatea în afacerile proprii? Aș cred că este gîndifre pe termen scurt. Mulți dintre cei care au depus la Caritas în ultimele luni știau ca este un joc piramidal, sperau însă să iasă din el înainte de faliment. Pe termen lung, Keynes spunea că sîntem cu toții morți. Ce îneamna conform acestei definiții termen lung acum și ce efect poate avea asupra încremenirii noastre în proiect în relația noastră fiscal-bugetară cu statul?
Marius,
Daca accidentul de munca s-a petrecut din vina angajatorului, ca sunt si multi habauci pe care degeaba ii instruiesti si le oferi mijloace de protectie, ei tot se catara pe schele neasigurati corespunzator si constata ca asfaltul poate fi daunator sanatatii.
Acuma vin şi cu o întrebare legată de esenţa sistemului medical. Ce vinde el? Sănătate. Dacă vinde sănătate, de ce statul îşi ia şi obligaţia de a achita costul şederii în spital? Spitalizarea este neutră în raport cu scopul. Să zicem că tu te cerţi cu soacra, iar ea îţi dă cu tigaia-n cap. Eşti spitalizat 21 de zile, dar vrei să-ţi bagi soacra la penal, şi-ţi mai trebuie 9 zile de spitalizare. Aranjezi cu doctorul să-ţi prelungească spitalizarea. Nu am nimic împotrivă. Dar fă-o pe banii tăi. Şi eu plătesc bucuros asigurări de sănătate. Dar nu vreau să plătesc asigurări de cazare şi masă. De ce? Pentru că, dacă celălalt asigurat îţi plăteşte cazarea şi masa, devine mai rentabil să fii înternat. Asta se şi petrece în prezent.
Aşadar, de vreţi să nu mai staţi cîte doi în pat, să nu mai daţi şpagă pentru schimbat cearşaful, pentru o injecţie, nu aveţi decît să restrîngeţi sănătatea strict la sănătate. Statul poate însă scădea valoarea facturii pentru spitalizare, celor fără venituri, celor cu venituri mici, şi celor cu boli grave foarte contagioase. Am zis: scădea, iar nu anula. Pentru bolile profesionale şi accidetele de muncă, angajatorul trebuie să plătească tratamentul (parţial) plus spitalizarea (dacă se poate, total).
Sanatatea gratuita vine de la comunism.Stiu ce spun ca tatal meu era medic stomatolog.In ultimii ani dinainte de 89 au ajuns in situatii hilare.Tata facuse o descoperire: lua amprente cu material de papusi.Pe bune.Incalzea granulele din materialul de papusi il amesteca cu lichidul de la un material cehoslovac de amprenta (lichidul intotdeauna venea in cantitate mai mare si ramanea) si iata cum directoarea fabricii de papusi participa la binele aradenilor.La facultate ne povestea un profesor de chirurgie vasculara cum rezolvase la Dermatina (Timisoara),sa le faca niste balonase din care sa improvizeze un instrument de extras cheaguri de sange din vasele de sange.Dermatina facea prezervative pentru export iar balonasele respective aveau forma de prezervative in miniatura.Directorul de la Dermatina salva vieti.Iar spaga de multe ori era necesara ca sa mearga medicii, asistentele si tehnicienii dentari in Ungaria sa mai aduca ceva materiale.Era foarte multa improvizatie.Acum materiale sunt dar spitalele nu si le pot permite si in multe situatii trimit pacientii sa-si cumpere medicamente.Am trait eu o experienta cu mama care a fost operata la Timisoara si vara-mea imi spune: "du-te si cumpara urmatoarele medicamente (imi da lista) mai am in spital dar tu ai bani si le pastrez pentru cei care nu au posibilitati".Solutia cred ca este asigurarea diferentiata pe pachete de servicii.
Cat despre educatie ,in 1991 am fost la rudele mele in Italia si imi spunea unchiul meu ca el s-a zbatut pentru copii sa-i trimita la scoli particulare ca aia de la stat sunt tot timpul in greva.In strainatate invatamantul particular e de calitate, la noi sunt SRLuri de fabricat diplome.
Da, observaţia e bună. Asigurări e un cuvînt cam tare. Sunt mai degrabă promisiuni de sănătate (bineînţeles, neonorate).
Oricît s-ar zice, coplata e o măsură de dreapta. O măsură bună, pentru că sparge toate asociaţiile doamnelor ortodoxe din sala de aşteptare. Problema e că sistemul e inechitabil şi neunitar şi din alt punct de vedere.
Într-o ţară civilizată, orice serviciu medical ce intră în lista celor acoperite de asigurări, poate fi efectuat şi la clinici private, în exact aceleaşi condiţii. Dacă. să zicem, forma de asigurare prevede coplata de 20%, pacientul plăteşte 20%, fie că merge la un spital universitar, fie la un doctor de cartier, fie la un spital privat. Facturarea din backoffice a celor 80% nu e treaba pacientului. Devine strict o afacere între unitatea sanitară şi stat. Mai mult, cei 20% plătiţi de pacient se pot introduce ca deducere fiscală în declaraţia de venit. Cu alte cuvinte, 3,2% din costul tratamentului acoperit, şi 16% din al celui neacoperit, se întoarce în buzunarul pacientului.
@bleen,
de fapt este: de la fiecare dupa nevoiele (sistemului), fiecaruia dupa posibilitatzi (posibilitatzile sistemului, fireste – cind se strica, se opreste).