Sau spălarea la creier prin Hollywood
Urmărind discursul lui Obama la preluarea noului mandat, recunosc, am fost cuprins de admiraţie. Lucrare de maestru. Discursul marchează, pentru eternitate, ieşirea la rampă, în aclamaţii, a comunismului chic, cool, pentru hipsteri. Hipsteric, aşadar. Încununarea unor eforturi de generaţii. Obama, supremul Mr. Cool, a reuşit să gasească în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776) ce credeţi? Destinul socialist al ţării lui Washington, Lincoln şi Reagan, titani pe care îi admiră! Yes!!! Fuck, yes!!!, cum ar spune Madonna, mare fană Barack. Socialist şi obligatoriu, destinul. Ceea ce nu trebuie să mire. Abordarea realităţii prin ficţiune este, într-adevăr, cheia succesului. Al succesului stîngii.
Opţiuni tematice
Din motive de marketing politic, altfel genial, în America socialismul a fost relansat ca “liberalism”, adică eliberarea oamenilor de nevoi prin intervenţia statului, în orice domeniu. Deci, tot socialism. Etapa obligatorie spre comunism, obiectivul final. Rebotezat forţat “liberalism clasic”, liberalismul, temelia capitalismului, a fost redefinit, pentru public, drept asuprire, dezumanizare, oroarea absolută. În prestigiosul New York Times, editorialişti cool ca David Brooks sau Paul Krugman au salutat acum curajul lui Obama de a-şi etala liberalismul lui autentic, în toată splendoarea. Fără perdea. E clar, în sfîrşit, ce înseamnă “Transformarea fundamentală a Americii” promisă de Barack. Comunism hipsteric. Cool. Cel mai cool. Deci, obligatoriu. It’s a must. Doar vine direct din documentul care a fondat America. Şi cum America dă tonul…Viitorul de aur al omenirii e asigurat, gen.
Azi, dacă nu eşti de stînga, nu eşti sofisticat, cool, hip. Inclusiv la noi. Marxismul a suferit o masivă operaţie estetică, devenind cea mai mişto chestie. Pentru America aia cool, care dă tonul. Ziceţi că n-are cum? Dă-o nabii, nici chiar aşa! Hmm. Spuneţi-mi, cîte filme americane elogioase la adresa capitalismului aţi văzut? Apoi, nu vă intrigă raritatea, dacă nu absenţa filmelor hollywoodiene despre crimele colectivizării, în URSS şi pe mapamond? Despre Gulag? Masacrele staliniste? Aiud şi Piteşti? Canal? Milioanele de morţi din timpul foametei din Ucraina? Dezastrele industrializării socialiste? Cheka, KGB, STASI ? Asistenţa socială prin glonţ? Războaiele coloniale ale comunismului? Măcelurile lui Mao şi ale găştii lui simpatice? Normal, fiind subiecte lipsite de tensiune dramatică, potenţial narativ, importanţă si relevanţă, ce să faci cu ele? Sau cu adevărata istorie a Cubei lui Fidel şi Che? Adevărata istorie, nu cea de la Hollywood, unde cei doi sînt divinizaţi. Pe bună dreptate. Doar sînt esenţiali.
Cum s-o arzi normal, revoluţionar
Ascultînd-o pe Alicia Keys explicînd, cu talentu-i nepereche, la gala de reînvestire, că Obama e atît de cool încît a luat foc, arde, frate, nimic nu îi mai poate sta în cale, hipsterii n-au cum să nu aprobe. “Obama ardeee!!!/ Lumea e în flăcări, dar el se va înălţa în zbor!… Toată lumea ştie că Michelle e iubita lui/ Împreună, ei conduc lumea!/ Las-o să ardă, baby, să ardă! Obama ardeeee!!!” Cîntaţi şi voi! Aplauze, urale! Fuck, yes!!! Dacă ăsta e planul, atunci bine. Să ardă lumea, ca destinul socialist să se împlinească! Sorry, liberal. Cine crede că adulaţia revărsată asupra lui Obama de Hollywood, termen generic pentru industria divertismentului american, e ceva nou, greşeşte. E vorba de o migăloasă campanie, prin care generaţie după generaţie de tineri, nu doar la ei, ci pretutindeni, inclusiv la noi, sa primească în mod seducător, cool, mesajele corecte. Pentru ca ajunşi la maturitate, în poziţii de influenţă, vizibilitate şi decizie, să ştie ce să facă, în mod corect. Mesajele prin care inacceptabilul devine preferabil, şi apoi, inevitabil. Iar punctul de plecare a fost Fidel. Idol şi pentru Ponta sau Mazăre, de pildă, premier hip şi baron cool.
Liderul Maxim rămîne enorma, inegalabila iubire politică a Hollywoodului. Marea lor demonstraţie că, iată, marxismul poate reuşi, marxismul e soluţia. Dacă nu s-ar mai opune imperialismul, ar fi antidotul la nemernicia capitaliştilor. Să zicem, petrolişti, ca în There Will Be Blood. Sau finanţişti, ca în Wall Street. Filme care, alături de atîtea alte producţii minunate de la Hollywod, continuă să lumineze, mondial, publicul cool, chic, hip, asupra adevăratei feţe a capitalismului: e naşpa rău. Cel mai naşpa. Iar America, prin capitalismul ei imperialist, e vinovată de toate relele. Şi tot aşa, generaţie după generaţie, pînă cînd marxismul reinventat, rebotezat liberalism, devine cool. Cel mai cool. Deci, obligatoriu. Obama. Pentru ca America să ajungă, în sfîrşit, bună, iar răul pe Pămînt să înceteze. Doar Hollywoodul n-are cum să mintă. Nu? N-are cum să fie comunist. De ce-ar fi? Absurd. Dar dacă are? O lume nouă, nu vouă, sună cunoscut? Nouă, cu orice preţ… (va urma)
1. E comunist sau macar socialist un om care accepta si implementeaza acorduri de liber schimb pentru tara pe care o conduce?
2. E comunist sau macar socialist un om care implementeaza masive taieri de taxe in bugete succesive ale SUA?
3. E comunist sau macar socialist un om care numeste republicani in fruntea unor ministere precum Apararea (de 2 ori), Transporturile sau chiar Finantele (Geithner a fost un republican inregistrat timp de foarte multi ani) ?
4. E comunist sau macar socialist un om care, in mare, continua cele mai multe parti ale politicii externe a SUA din perioada Bush (cu mentiunea ca o face mai inteligent) si nu se aliaza sau strange legaturile cu NICI MACAR unul din statele comuniste, socialiste, „revolutionare” sau cum vrei sa le mai zici?
LucianLZ
Da’ de asta ce zici, ă?
http://www.youtube.com/watch?v=XsFR8DbSRQE
Florina LucianLZ
repostez mesajul trimis inital care nu a aparut, poate e greseala mea.
liberalismul a fost initial de stanga, opus conservatorismului. incepand cu revolutia franceza si ajungand asa pana si la liberalii de la noi (rosii). in al doilea rand socialism nu e egal comunism.anarhism-socialism nu e egal comunism. comunism nu e egal stalinism. liberalism nu e egal comunism. stanga nu inseamna stalin si stanga nu inseamna nici liberalii americani. tot asa conservatorism nu e egal fascism si dreapta nu e neaparat crestina, nu? tot textul dvs. se inscrie in paradigma totalitara de analiza a trecutului comunist, specific razboiului rece si care in vest a apus de vre-o 20 ani. incercati sa va detasati de aceasta paradigma iar cand vorbiti despre filmele de la hollywood va inselati amarnic. v-as putea da totatatea exemple ale conservatorismului si dreptei americane.there will be blood e un film extrem de bun chiar daca dvs. alegeti sa/l cititi intr-o nota ‘anti/stangista’.
as putea sa continui in tonul argumentatiei dvs. si asa cum dvs clasificati orice admirator al stangii ca wannabee cool si hipster tot asa cei de dreapta sunt elitisti, wannabee intelectuals, snobi, crestini (asa dupa ureche) etc
andrew1985, 1) părerea mea e că elitiștii, adică ăia care admiră și urmează elitele (nu maimuțelele botoxate de la Holywood, ci genul care descifrează genomul), sunt ăia care împing lumea înainte. Că din faza vânător-culegător-fără-școală-dar-cu-self-esteem etc. nu mai răsare mare lucru în ziua de azi. 2) citez: „in al doilea rand socialism nu e egal comunism.anarhism-socialism nu e egal comunism. comunism nu e egal stalinism”. De unde știi? Întreb sincer, că n-am trăit decât în ceva ce s-a spus mai apoi că a fost socialism și nici ăla ca lumea, ci întinat, n-am cum să le deosebesc.
Yeba andrew1985yeba, am sa incerc sa raspund concis, desi e difici. 1) elitism nu e totuna cu elita (ca grup). ceea ce descrii tu e o elita. elitism inseamna o atitudine de ‘superioritate’ a unui grup (intelectuali, elite de care vb tu) fata de alt grup-clasa: cei care descifreaza genomul vs. taran, sau muncitor. primii ii desconsidera pe ultimii, se considera mai buni, mai utili si nu inteleg diferentele/nuante. asta e elitism, pe scurt spus, vulgar. 2) pentru distinctia intre social democratie-socialism-stalinism-comunism sunt zeci de tratate teoretice si nu am sa intru in detalii acum. daca doresti am sa iti indic cateva titluri (oricum autorul chiar ar avea nevoie), care arata diferentele (uneori semnificative) la nivel ideologic sau nivel de politici de state.iti exemplific aici, atipic, concret prin cazul lui George Orwell, pe care sigur il cunosti. E clar prin romanul ‘1984’ ca acesta e anti-totalitar (mai precis antistalinist) dar putina lume stie ca acesta era un admirator al stangii, al anarho/sindicalismului, luptand in razboiul civil din spania alaturi de ei vs. alianta de dreapta.vezi ‘omagiul cataloniei’ El e un ex. concret ca poti fi de stanga si sa nu fi comunist sau parte a aberatiilor de care spui tu, care intr.adevar au fost la noi. Ce a fost la noi e o alta poveste, la fel de complexa, si de discutat intr.o cheie deloc simplista, asa cum din pacate abordeaza acest articolas tema comunismului/stangii
andrew1985, 1) să nu confundăm lucrurile. A fi mai performant intelectual și social (ăsta e sensul lui „bun”) decât altcineva și a conștientiza asta nu înseamnă că îl desconsideri pe respectivul. Dacă ăia mai performanți intelectual nu înțeleg nuanțele, îți dai seama cât înțeleg ceilalți :).
Gândirea pe clase e marxism pur, mă lași. Tu personal îți închipui că ești îndrituit la același tratament social (oricare ar fi el) ca și tipii cu genomul, Bill Gates etc.?
2) ha, ha, ha! Nu tratate teoretice de inginerie socială, mersi! You made my day, crezusem că te-ai prins. Dacă n-ar fi de râs, ți-aș spune că ești dobitoc de-a dreptul. Toate teoriile, ale dracului, nu s-au lăsat aplicate decât greșit, cu milioane de morți și alte milioane de victime colaterale. Îți doresc ție personal să le simți aplicate pe pielea celor dragi pe toate alea care-ți plac. Orwell, ca oricare om, are dreptul la păreri variabile, nu e deloc un argument. Omagiul Cataloniei e scris prin 1936, 1984 e scris în 1948, nu-l insulta, n-a trecut timpul degeaba pe lângă el.
LucianLZ
2. E socialist ăla care vrea să dea sănătate de calitate proastă la tot poporul, în loc de cum îşi aşterne fiecare asigurarea medicală sub cap?
Florina LucianLZ Ca sa raman in zona comparatiilor, inseamna ca daca ce a facut Obama cu reforma sanatatii inseamna socialism, Margaret Thatcher era socialista (Marea Britanie a avut in timpul ei un sistem medical multa mai „socializat” decat il are acum SUA), Bush jr. era socialist (a incercat, in linii mari, aceeasi reforma medicala ca si Obama pe vremea cand era presedintele SUA) si Mitt Romney e un mare socialist (ca guvernator republican de Massachussetts a implementat o reforma medicala aproape identica celei facute de Obama).
LucianLZ
da’ ce-ea veţioa menibu nicu obama deîl iubiţiaş a? arepu lamare şigu stoasă?
am mai postat un comentariu anterior insa nu a fost publicat. nu stiu de ce. am o noua intrebare, ce parere aveti despre filmul Lincoln , ca mare favorit al oscarurilor? tot stanga?
andrew1985
1. Eu nu l-am văzut încă.
2. Nu facem cronică de film.
Ar trebui , in contra-partida , sa vorbiti si de capitalismul salbatic din Comunista China . Se intoarce lumea cu curu-n sus si , sa fiu al dracu’ daca e un cur misto , dar nu e . Si-mi vine sa vomit carabusi …
Şi eu ce vină am? Când eram mic, duduia dreapta din Germania până-n America, dar n-aveam voie să mă joc afară din curte. Acum am voie, dar e la fel ca la mine.
Asa e, America de Nord se indreapta cu pasi repezi spre trecutul Romaniei, un fel de comunism de tipul Cenaclul Flacara. O scarbosenie, o hidra cu sapte capete, bisexuala, hidrocefala si cu deformitati pe tot corpul. Aia de-i canta osanale lui Obama nu-i canta din vreo convingere politica – marea majoritate sunt prea prosti si prea inculti pentru a avea vreo idologie sau a intelege macar ce e aia o ideologie. In afara de faptul ca Holiwoodul este recunoscator to the Main Entertainer pentru uriasele scutiri de taxe pe care le-a facilitat,, da foarte bine la PR sa tii cu masele, cu oamenii necajiti, cu destituitii soartei, in timp ce mai lansezi un parfum sau o linie de genti pe care faci tot posibilul sa obii un profit cat mai mare, ca sa-ti iei o casa si mai babana, o limuzina si mai smechera, sa crape naibii Jessica Simpson si Brad Pitt de necaz. .
Avem un nou sondaj. Îl găsiți în sidebar, în dreapta jos, sub arhivă.
Bleen Tinind cont ca-i vorba despre Tariceanu, puteai sa pui sondajul direct in arhiva.
Bleen E cam ambiguă întrebarea… Nu e clar dacă te referi la dreapta mioritică (unde este frecventabil și probabil că va fi chiar invitat dacă îl bate Crin) și dreapta reală (unde n-are ce căuta, dar acolo nu are căuta nici Blaga). Am presupus că te referi la ultima variantă.