Dacă răul coabitării a fost făcut prin desemnarea procurorilor șefi, așa cum susțin ”justițiarii”, atunci efectele coabitării nu mai pot fi anulate decît prin revocarea procurorilor șefi. Astfel, nu putem susține că Băsescu ”s-a dat pe brazdă, nu mai coabitează”. Principiala acuzație în ceea ce privește coabitarea a țintit numirea procurorilor șefi, nu declarațiile publice ale lui Băsescu. Dacă admitem că sensul coabitării este ”negocierea, desemnarea și numirea procurorilor șefi”, atunci două interviuri și trei declarații ale lui Băsescu nu schimbă cu nimic situația. Procurorii șefi sînt la locul lor, la fel de corupți și de incompetenți și de mafioți ca în 2 aprilie, 3 aprilie, 7 mai, 20 iunie, 4 iulie sau 21 iulie.
Dacă procurorii desemnați de Ponta și numiți de Băsescu au dovedit că sînt independenți și competenți, atunci ”justițiarii” ar trebui să-și muște limba și să-și dea două peste ceafă.
Dacă sfîrșitul coabitării înseamnă schimbarea orientării procurorilor la ordinul lui Băsescu, atunci cei care aplaudă acest lucru nu dau doi bani pe independența justiției. Să înțelegem că acum cîteva luni procurorii primeau ordine politice într-un anumit sens, neplăcut ”justițiarilor” iar acum primesc ordine politice într-un alt sens, plăcut ”justițiarilor”?
Sînt urmărirea penală a Voiculeștilor și intacților și trimiterea în judecată a lui Dragnea dovezi de independență a justiției? Dacă da, atunci aceste dovezi sînt date de justiție sub procurorii șefi desemnați de Ponta și numiți de Băsescu, în așa-zisul troc politic pe justiție al celor doi coabitaci. În aceste condiții, în care procurorii numiți de Băsescu au dovedit că sînt indepndenți, ”justițiarii” ar trebui să-și ceară scuze lui Băsescu și publicului pentru acuzațiile pripite, nefondate și isterice de acum cîteva luni (aia cu isteria e by default, nu se poate face nimic acolo).
Dacă desemnarea și numirea procurorilor șefi a fost o dovadă de încălcare a indepndenței justiției, atunci ceea ce se întîmplă astăzi cu Voiculescu și Dragnea sînt efecte ale încălcării independenței justiției și ”justițiarii” ar trebui să ia atitudine viguroasă și să denunțe vehement utilizarea justiției în scopuri politice.
Sîntem în 30 iulie și din 20 iunie sau 17 mai și la vîrful parchetelor nu s-a schimbat nimic, procurorii numiți de Băsescu sînt aceiași. Tiberiu Nițu e șeful Parchetului General, Laura Codruța Kovesi, cea incompetentă și complice cu mafioții, este procurorul șef al DNA, la fel ca și acum o lună sau două luni.
Dacă ”justițiarii” au principii, din două una:
- ori procurorii acționează la ordinul politicului și atunci ”justițiarii” trebuie să iasă public și să denunțe acest lucru, indiferent cine ar fi victimele justiției politice (Voiculescu, Dragnea etc)
- ori procurorii acționează independent și atunci ”justițiarii” trebuie să iasă public, să-și toarne cenușă în cap și să ceară scuze lui Băsescu și publicului
Dacă NUP-ul în cazul plagiatului lui Ponta și SUP-ul în cazul gloanțelor lui Năstase (despre care a scris Miron Damian un articol ascuns sub preș de ”lumea bună”) sînt dovezi ale încălecării justiției de către politic, atunci dosarul ”Șantajul” și trimiterea în judecată a lui Dragnea ce sînt?
E clar ca la parchet si in general in justitie s-au schimbat mai multi oameni vechi cu unii noi. Si odata cu ei s-au schimbat si mentalitățile, moravurile, năravurile, habitudinile. Omul contează mai mult decat „structurile” si mania rearanjarii, reamenajarii lor continue, rearanjarii ‘tehnice’. Vad si la televizor si in presa scrisa, ba si preintre semeni, ca obisnuim sa uzam prea mult de pretiozitati gen-structuri, gen-elemente in cazuri care care de multe ori nu reclama decat explicatii simple, de bun simt. O inflație de apel la „structuri”, „sistem”, „elemente” atunci cand e vorba de un material uman decisiv. In cazul DNA, mi se pare evident ca au intrat oameni pentru care separatia puterilor in stat nu mai e o vorba goala, oameni decisi sa isi faca treaba.
N-am zărit nici urmă de mea culpa 😀
Mai aștept, dar nu mult..
SimonaMEste o ‘mea culpa’, insa implicita si nu explicita, in ultimul art. al Andreei Pora din rev22. Ce nu-mi place însă in articol e prezumția de calcul, cinic, rece, care planează peste presedinte odata cu noua dezgropare a securii războiului. Pai, e normal, asta e politica, te adaptezi condițiilor si adversarilor politici. Totul e acceptabil atâta timp cât mijloacele sant cele licite, constituționale. Iar miza care il anima pe Basescu e identica cu a noastră: democrația si prezervarea statului de drept. Ma enervează întotdeauna aspirațiile latent-angelice ale celor care ii imputa ca nu manevrează politic precum o mironosiță. As întreba-o pe A. Pora dacă bratienii de pe vremuri manevrau altfel.
Nu stiu in cate feluri vei mai scrie acelasi lucru. A devenit oarecum plictisitor.
Daca vrei, hai sa iti fac un sumar: lumea e impartita in „baietii buni” si „baietii rai”, concomitent cu „ai nostri” si „ai lor”. „Ai nostri” (noi), suntem intotdeauna, automat, baietii buni. Intotdeauna ai lor sunt „baietii rai”.
(Paranteza: iti imaginezi de exemplu niste alcaidieni prin pesterile din afganistan zicand: „Deci, da. Noi suntem baietii rai, frate. Deci, hai sa bagam bombe la autobuz, sa fie caterinca!” ?).
Prin urmare, pe acest principiu (noi=buni, ei=rai), cand se produce un fenomen cu implicatii pozitive pentru „noi” sau cu implicatii negative pentru „ei”, atunci justitia a fost servita, totul este un proces natural, legal, normal, moral, fiecare a actionat corect si asa cum ii cere fisa postului.
Cand, dimpotriva, se intampla ceva rau pentru „noi”, e vorba de triumful puterilor malefice, diavolul e pe pamant, toti sunt corupti, toti au tradat, si-au incalcat datoria, cinstea si onoarea, ne-au vandut.
Inutil a spune ca rareori unii sau altii sunt in mod pur „buni” sau „rai”. Inutil a spune ca fiecare isi urmareste interesul, fie aceste legal sau mai putin legal, moral sau mai putin. Fiecare actioneaza in mod natural, spre conservarea sa si a urmasilor sai.
Nu stiu de ce trebuie sa ne miram de fiecare data.
Nu stiu cum e la altii dar eu aveam ceva probleme cu ce spuneau nervosii pe atunci. Adica nah, mi-am si luat bobarnace ptr. ca am zis cuvinte urate despre Tapalaga. Clar ziceau tampenii multe. Exista totusi o chestie care imi parea cu sens in privinta lui Nitu. Spuneau ca in calitate de procuror general contra-semneaza interceptarile infractorilor. Deci implicit stie despre ele. Probabil nu poate refuza rezonabil semnarea lor ca asa e sistemul dar poate sa ii anunte ca-s ascultati pe unii din ei. Si la chestia asta rezultatele nu le vedem imediat ci doar dupa ani de zile. Dar presupun ca e pretul care trebuie platit ptr cele 70% voturi USL.
Acolo unde sunt efectiv de acord e la faptul ca se da deocamdata un semnal puternic si foarte important: a fi la guvernare in USL cu 70% voturi nu te scapa de dosarele in curs.
Glook Aia e o problemă falsă. Le văd și ofițerii din servicii, și judecătorii, și procurorii de caz. Cu toate acestea, singurul care poate trăda e Nițu. Deși de ceilalți nu știm nimic, nici măcar cine sînt. Dar sînt de încredere.
Bleen GlookNu stiu cum functioneaza trebile astea dar daca la un moment dat Nitu e banuit, el insusi trebuie sa semneze ascultarea lui? La toti ceilalti enumerati de tine se poate face ancheta/ascultare fara sa fie la curent ca-s vizati. Exista vreun mecanism institutional care sa permita asta in privinta procurorului general? Daca nu exista atunci temerea poate fi justificata. Eu recunosc ca implicit am presusus ca nu exista.
Glook Bleen Asta e valabil și pentru Morar, nu numai pentru Nițu. Deci nu asta e problema. Ca să nu mai spunem că șeful SRI, adică ascultătorul, e nașul lui Ponta. Nițu i-ar putea spune lui Ponta ce și cum se ascultă, însă nașul lui Ponta, Maior, nu i-ar putea spune. Nu știu care e mecanismul instituțional al ascultării procurorului general, însă acest mecanism nu are legătură cu numele persoanei.