Dacă armata nu e obligatorie, nici să mori în Afganistan nu e obligatoriu, neconsolată văduvă. Asta este o opțiune personală, întristată văduvă, nu o sarcină patriotică. Soțul dumneavoastră s-a accidentat pe un șantier internațional. El a fost meseriaș, macaragiu, miner, militar cu contract, aproape mercenar, aș zice. Nu s-a jertfit în mod expres pentru România, ci pentru Cruciada din care face parte România, iar în particular, pentru propriile lui interese, pentru familia dumneavoastră, îndurerată doamnă. Doar ca român, întâmplător aș zice, sacrificiul lui a fost asumat de statul român. Cum? Prin ordin de zi pe unitate, fruntașul mort poate fi eventual avansat
post-mortem, la gradul de caporal. În mod excepțional, un gradat poate fi avansat subofițer, și o dată la o duzină de morți, unul dintre ei, dacă a căzut ca gradat, poate fi făcut ofițer post-mortem, obligatoriu sublocotenent. Statul român se mai ocupă și de funeralii: sicriu cu capac de zinc, transport cu un aparat Hercules de la locul garnizoanei pe terioriul căreia s-a întâmplat drama și de acolo în orașul victimei, funeralii militare, onor, fanfară, ceremonie religioasă, groapă, cât și regretele ministerului tutelar, ale ministrului în exercițiu în particular, condoleanțele mele doamnă, patria n-o să uite niciodată sacrificiul suprem al soțului dumneavoastră, erou între eroi.
Ba nu, neconsolată văduvă: patria va uita jertfa soțului dispărut, începând din clipa în care colegii eroului s-au întors de la cimitir, în unitatea militară care l-a angajat cu contract, unde vor ține un parastas ostășesc, în care vor stinge câteva bardăci de vin și vor da pe gât câteva vedre de rachiu, apoi celor mai sentimentali dintre ei li se vor umezi ochii, nu de dorul camaradului răposat, ci de grija că li s-ar putea întâmpla și lor ce a pățit eroul, doamnă, fie-i țărâna ușoară. Pentru militari, un teatru de luptă este ca un șantier: îți pui casca de protecție pe cap, îți iei trusa de scule în spinare și intri în schimb, ca și cum ai coborî pe drumul fără întoarcere al unei galerii de mină. Alteori, meseria de soldat semănă cu orice job practicat la înălțime: macaragiu, dulgher, tinichigiu, sudor, zidar. Te cațări pe un coș uzinal, te legi în centura de siguranță, dai la mistrie și pac!, te atacă niște vulturi, care zic că cerul acela în care scormonești fără încetare, ca și când ai căuta cuibul unui dușman invizibil, era crugul lor. Când cazi, societatea nu cere ca statul român să închidă șantierele internaționale. Când un meseriaș plătit de comunitate este sfâșiat de hultani acolo sus spânzurat de nadir, nimeni nu cere interzicerea meseriei de căutător de ouă de vulturi. Afganistanul, doamnă, ca și viața, e un zăgan aprig. Când te ia în gheare, întristată adunare, Afganistanul îți ciugulește suflarea, te lasă fără aer.
@vlad,
te inflamezi inutil. Florin apara niste principii care raman valabile, indiferent pe ce meridian m-as afla.
Florin: Răspund pe patruped, la Imperialistu', îmi cer scuze dar abia am venit de la lucru, de acolo pot vedea Blogary dar nu și patruped, am zis că e corect să aștept să văd ce-a mai luat foc.
@Pataphyl: eu am inchis subiectul, definitiv.
Pataphyl,
acum intelegi cine sunt cei care vor ”liniste” si nu scandal?
florine, regret s-o spun, dar ridicoli sunteti voi prin solidarizarea neconditionata pentru un duplicitar ca Ivanciuc. ridicoli sunteti prin lipsa de argumente pertinente. Imperialistu sterge pe jos cu voi, in pofida tineretii lui – cinste lui! o face prin argumente si logica solide.
cum replicati voi? ”Batman, Batman”…. ”e ridicol”
da, sunteti ridicoli si e mare pacat. prindea foarte bine un coltisor de dreapta.
Am chiuit degeaba. Imperialistu' nu se lasă: Batman, batman! 🙁
@para: e ridicol ce face omul ala, imperialistu'. @pataphyl: poate acuma ti-e limpede de unde vine scandalul…
Asta ma-ntrebam si eu. …pai cine sa te supere, daca nu eu…? 🙂
E bine ca nu te-am suparat.
Trebuie sa plec, revin pe seara.
Andra, cu ce sa mă superi?
Florin Cojocariu says:
Duminică, 21 Martie 2010 at 11:43 am
deci asa. chestia asta m-a hotarat brusc sa fac si eu o donatie, 20 de eur/luna
nu stiu ce puteti sa faceti voi cu 20 de euro amaratzi ai mei, eu vreau doar sa stiu sigur ca gazeta asta se face zi de zi, si ca ramane vie, no matter what
nu folosesc card, in doua-trei zile gasesc eu un mijloc de a trimite banii, si anunt prin mail-ul de aici
@para
am crezut ca te-am suparat eu, si de-aia n-ai mai scris. daca te-am suparat eu cu ceva, imi cer scuze.
Ăsta a fost un strigăt de bucurie, chiar dacă a sunat ca un răget de măgar.
Mă bucur că v-aţi clarificat cu patrupezii. Suntem puţini, şi ar fi fost păcat.
Yeeee-haaaaa!
@Pataphyl,
ma gandesc sa fac un material doct despre Afganistan.
@nedo,
buna rau muzicutza ta dupa masa de pranz: alune de padure si smochine uscate.
sa-m' bag…
@Leon
Păi dacă nu știm, să aflăm.
This message was written on my mac. Covrigi cu mac.
Saravà…
lui bleen îi plac foarte mult. devine gelos pe cine îi ascultă
al tău e brazilian. ai mei sînt portughezi. şi cam pe invers.
@nedo
🙂
http://www.youtube.com/watch?v=pdStj4D28vY
@Pataphyl,
un sondaj de opinie facut in medii instruite din Marea Britanie a relevat ca lumea nu stie ce cauta soldatii britanici in Afganistan. Nu stiu nici americanii, darmite romanii. Nu stim aproape nimic despre Afganistan.
Stiai ca afganii au provocat migratia tiganilor spre Europa?
http://www.youtube.com/watch?v=kEpiSbkiDhs
Florin
Pur și simplu mă simt stingher în această gîlceavă, acum n-am decît a saluta enunțarea renunțării la retragerea ambasadelor. De la sine înțeles că te consider prieten. Relativ la "cazul" Cornel, mi-am formulat mai de mult părerea direct , ca de la nick la nick într-un schimb de replici, pe cînd era @max, m-a înțeles și e mai mult dect suficient. Promit să ne mai certăm, dar numai și numai despre idei. De acord cu tine că ar fi trebuit să spun asta:
http://patrupedbun.net/obamacare-pe-care/comment-…
aici, pe Blogary, am renunțat căci mi s-a părut că aș arăta caraghios ca "sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț", apreciez prea mult inteligența și-s convins că mesajul a ajuns unde trebuie 🙂
Zici că sîntem puțini, de acord, ne numărăm pe degete. Patrupedul are de două ori mai multe degete. Să spunem un nu hotărît copitelor!
Desigur, "intelectual șovăielnic" e nadirul de lemn al trestiei gînditoare a lui Blaise Pascal.
Peace, Bro' 🙂
@
Aseara la TVR s-a facut un teledon pentru aducerea in tara in format digital, a arhivei Europei Libere. S-au strans 60 000 de euro, mai putin de o treime din suma necesara de 200 000 de euro.
In studiourile Europei Libere s-a murit pentru libertate. Sediul din Munchen a fost tinta unor atacuri ale KBG, Stasi si Securitatii lui Ceausescu.
La inceputul anului 1981, Securitatea a pus la cale un plan de asasinare a lui Victor Frunza si Emil Georgescu. Georgescu a fost injunghiat mortal.
Nu am vazut nicio initiativa venita din partea societatii civile, ca lui Emil Gerogescu sa i se ridice statuie. Jertfa lui si a tuturor luptatorilor pentru libertate de la Radio Europa Libera, care au tinut treze constiinta si speranta poporului roman, nu sunt cu nimic mai prejos decat razboiul de eliberre si pacificare a Afganistanului.
Eroii care isi pierd viata in Afganistan au parte de ceremoniii, solemnitati, monumente si memoriale, in toate tarile care isi trimit trupe in aceasta tara.
Te-ai gandit ca sectia romana a postului de radio Europa Libera merita un monument al recunostintei neamului romanesc?
@Pataphyl,
in sfarsit, cineva care a luat in serios atata neseriozitate. Nadirul este un punct imaginar pe bolta cerească, care coincide cu zenitul din emisfera opusă celei de unde privește observatorul.
de ce să căutăm ouă de vultur afgan cînd putem număra ouăle lui Năstase?
Florin, și totuși ceva e pe dos, citez: "acolo sus spânzurat de nadir"..
@Pataphyl: Nu înțeleg ce vrei să spui. Dacă spun "soarele stă spînzurat de vîrful cerului" demosntrez intențiile mele solicide? Ce e pe dos, chiar nu inteleg. In schimb inteleg foarte clar ce spune textul in final: "Când cazi, societatea nu cere ca statul român să închidă șantierele internaționale. Când un meseriaș plătit de comunitate este sfâșiat de hultani acolo sus spânzurat de nadir, nimeni nu cere interzicerea meseriei de căutător de ouă de vulturi." Asadar a fi soldat e o meserie iar moartea unui soldat nu e motiv de fior national mai mult decit moartea unui pompier. Ce spune textul lui Cornel este ca indiferent de tristetile personale, de demagogia inerenta a statului, de cinismul politicienilor, moartea unui soldat e doar moartea unui meserias. Mergind mai departe, cind moare un politist la datorie, nimeni nu cere ca politia sa se retraga din respectivul cartier! Asadar, cind moare un soldat in Afganistan, e la fel de deplasat sa cerem retragerea trupelor. Asta spune Cornel si daca spune altceva vreau demonstratii. Am vazut reactii de-a dreptul turbate la textul asta. Sint oameni care ori nu au citit textul decit in diagonala, ori nu inteleg pur si simplu un discurs care depaseste logica unui manual de intrebuintare. Oameni pentru care nuantele sint criminale doar pentru ca nuantele le-ar putea trada vidul interior. Griul e o tradare, o infractiune, o dezertare de la vesnicele valori ale albului. Ei sint albul, propavaduiesc albul si urasc umbra. Albul del bun, care ca si negrul cel rau, nu prea exista in realitate, adica in lumea asta… Si mare lucru daca nu cumva, ca si in cazul extremismelor de tot felul, am constata surprinsi, cind i-am intilni, ca ei insisi au blana de sobolan gri. Te-ai intrebat vreodata de unde ura asta nestinsa pentru Ivanciuc? Ce le-a facut Ivanciuc lor? Cit cunosc in realitate din cazul Ivanciuc? Iti spun eu: nada, zero, rien! Iti dau si un argument: cind au inceput atacurile l-au confundat pe Ivanciuc cu mine o buna bucata de vreme, reprosindu-mi mie stingismul unor texte de-ale lui Ivanciuc! Important pentru ei e sa atace, argumentul e doar un pretext cel mai des complet secundar. Mare lucru daca nu cumva vajnicii nostri aparatori ai dreptei nu reactioneaza de fapt la comanda. Eu stiu, si iti pot spune in privat, ce presiuni incredibile s-au facut asupra mea si a colegilor pentru a-l scoate pe Ivanciuc din Blogary. Chestia m-a lasat mut. La un moment dat o sa scriu despre asta, acum nu e momentul sa dau nume public, i-as face un rau lui Cornel. Dar daca vrei, poti primi probe in privat. Atacul furios al patrupezilor si acuzatiile de deviationism au inceput odata cu aparitia lui Ivanciuc si s-au suprapus cu presiunile facute personal de unii sau de altii pentru indepartarea lui Ivanciuc. Asa ca nu-l cred deloc nici pe costin si nici pe imperialist ca de fapt nu sint doar slugarnici fata de unii din cei care si-au facut un scop in viata din a-l urmari pe Ivanciuc peste tot. E prea mare coincidenta. Asa ca exista si varianta ca orice fraza ambigua sau metafora mai dificila sa fie interpretata ca defetism si stingism doar pentru ca acuza e importanta, nu textul.
Si, apropos, daca ti se pare ca am devenit calduti si oarecum deviationisti de la "adevarata dreapta", e poate mai bine sa ne-o spui mai intii noua. Pina la urma ne esti foarte apropiat, din grupul restrins al prietenilor care au asistat la nastere si au ajutat cu entuziasmul lor. Eu unul te consider un prieten.
@florin: da-mi voie sa citez din renumitele stenograme un pasaj care caracterizeaza perfect acest post:
"SRS: Iar am băgat nişte nenorociri pe site…"
@chriscross: orice opinie e indreptatita.
Aseară, în loc de Badea, a fost Top Gear. Nu mi-a părut rău.
şi la Naşul, şi la OTV, şi la National Geographic.
Mă uit chiar şi la Mircea Badea.
Din partea mea, făceţi-vă concurenţă cât vreţi, eu oricum vă citesc pe ambele, şi nu numai.
Mă rog.
Mă rog şi fumez, nu fumez şi mă rog!
Îmi cer încă o dată scuze pentru interferenţe.
@ Florin
Da, se pare că ai dreptate. Am o problemă de adaptare la realitate, e clar. Îmi cer scuze, nu am vrut să fac vreun caz din credinţă, atâta doar că eu o iau literal.
Incredibil cita lume a putut sa citeasca complet aiurea articolul lui Cornel! O multime de babe nationaliste au infierat cu glas tremurind defetismul si impietatea! Mie mi se pare cel mai bun text impotriva exceselor de sentimentalism teatral ale inconstientilor care cer retragerea de pe teatrele de razboi. Iar unii nu vad in el decit exact opusul lui! Mi-e greu sa inteleg, banuiala mea e ca oamenii astia citesc in diagonala, decisi deja sa critice pe motiv de semnatura. Trist si derutant.
@val_one,
n-ai cu cine, domnule. Niste tarani.
Costine,Costine,
Mai cheama-ti si-un caine…
@Leon,
Din ce vad eu,s-a trecut la un alt nivel.Mai bine sa moara vecinul ca sa-i luam capra. 🙁
Ce raspuns creştinesc, Florin!
@para: eu nu fac caz de credinta mea si, mai mult, nu propavaduiesc un stat religios, asa ca observatia e fara obiect, eu nu-mi impun acest criteriu in replici. In plus, cind o tiganca te scuipa pe strada tu nu-i raspunzi citind din Sf. Augustin. Daca o faci inseamna ca ai o problema de adecvare la realitate.
@para,
patrupezii sunt niste mici animale de companie ale avocatilor americani specializati in divorturi si partaje. Daca le fortezi limitele ametesc si se cer acasa.
@Leon
Patrupezii vad lucrurile foarte clar, după părerea mea. Problema este că, acelaşi organ care îi ajută să analizeze "la sânge", îi face să fie mult prea exigenţi in relaţie cu restul lumii.
@costine,
ba, ceva, ceva, tot fac afganii: cultiva mac opiaceu, cat pentru intreaga omenire. De la opiu gandesti asa?
Hai, mai bine, să facem o organizare colectivă şi la noi în sat.
leoane, aiurezi
@costin,
uite, in sfarsit, o preocupare serioasa: cat o sa mai traiasca Madam Blogary? Roman adevarat, preocupat mai degraba de capra vecinului, decat de propriul sau standard, cu imagistica saraca de taliban si ideologie de mujahedin. Vezi, mai, nea Costine, de ce au trebuit sa vina cruciatii la tine in Afganistan? Sa nu te mai lase sa dormi pe tine in pantaloni, ziua in amiaza mare si sa faci si tu ceva, pe lumea asta, macar sa doresti moartea caprei vecinului.
un an, maxim un an ii dau lui blogary. un an de acuma aproape 6 luni. va pup de pe acum, cit inca sinteti calzi 😛
cind o-ti fi reci, va pupati intre voi.
@costin: Sint surprins, esti ori nesimtit, ori prost. Ori amindoua. Altfel nu se poate interpreta remarca ta cu pupatul cald. Pentru ca sa nu existe dubii, pentru ca eu incep sa am dubii fata de intelectul tau, iti explic: 1. a dori (public si pe siteul nostru) lui Blogary sa dispara demonstreaza o invidie tîmpă 2. Referirea sinistra la cald si rece demonstreaza o lipsa de sensibilitate geamana cu mirlania. Pentru ca nu nu se intelege deloc ca nu te referi si la oamenii din Blogary. Vrei sa ne vezi morti? Foarte bine. Te rog sa nu te mai exprimi la noi, varsa-ti fierea la tine acasa.
Colegi patrupezi, am crezut intr-un armistitiu, de asta am evitat sa raspund si provocarilor repetate de pe siteul vostru. Imaginea a doua grupuri de oameni care isi spun de dreapta si se cearta prin comentarii e trista. Tacerea mea a provocat probabil si mai mult pe costin care vrea singe, nu discutii. Asta e adevarata dreapta? Asta e afirmarea valorilor conservatorismului? Sau "Vedea-vas morti cu ziarul vostru" o fi pur si simplu o predica crestina? Va intreb pentru ca am observat si stilul vostru de a va solidariza la unele atacuri, de a va desolidariza tactic la altele, un stil care tradeaza o mentalitate de gasca de cartier: vicleana si fara principii. Adica sinteti impreuna, sub acelasi steag, cind atacati pe cite unul (de preferinta deja la pamint, ca Ivanciuc) dar cind unul din voi e prins cu cutitul plin de singe ridicați din umeri: "e treaba lui, nu e cu noi!" Foarte conservator! Incepeti de fapt sa aratati ce sinteti: o extrema dreapta resentimentara si alei carei lasitati individuale construiesc un potential violent. Aveti treaba cu conservatorii cum avem noi cu profesorii de chineza. Si sinteti crestini cit Khomeini. Ne dispretuiti? Foarte bine, stati la voi acasa unde e cald si bine, nu intrati la noi in casa sa ne spuneti ce mici si muribunzi sintem.
costin a dat acest raspuns la un alt mesaj al meu pe siteul lor: "Florin, a fost o formulare nefericita si pt care imi cer scuze, dar nu fac aluzie, nu imi doresc moartea nimanui si nu mi-am dorit vreodata asa ceva. ti-am explicat ce am vrut sa zic, e o predictie nu o prescriptie. greseala mea este ca am formulat gluma aia idioata cit se poate de prost si poate fi interpretata gresit (dar o faci tendentios, parerea mea), iar tu poti exploata aceasta greseala, lucru pe care sper ca nu il vei face, moncher.. Martie 21, 2010, 7:24 am "
Am renuntat la moderare si personal consider subiectul inchis.
cu asa articole si cu asa oameni ca ivanciuc, ma bucur ca nu mai colaboram cu blogary.
Chriscross, Riddick > V-ati gasit cu cine sa discutati. N-ai ce face cu ivanciucii astia.
Locic Marius: Domnu Adi e aici. Mi se da tema si eu rezolv problema. Dei pe tipografia aia, considerati rezolvat. Indiferent. Doamne fereste! Poate sa castige Basescu! Asta-i viata, ce sa faci?! In viata trebuie sa stii sa te duci…
Voicu Catalin: Nu mai castiga Basescu, dom'ne!
Locic Marius: Nu, n-ati inteles. Eu imi asum acest risc pentru ca chiar daca castiga, asta e! Trebuie sa mi-l asum!
Voicu Catalin: Da nu v-asumati, ca nu mai e nimic de asumat.
Locic Marius: A! Nu, eu am zis ca eu vreau sa fiu aicea sunteti….si poate….(interlocutorii vorbesc in acelasi timp: a….multa vreme deacum e…nici o problema…pe Geoana langa mine…cafeaua la bar, da?)
Locic Marius: L-am simtit pe Geoana langa mine. (interlocutorii vorbesc in acelasi timip: asa om…altfel de… fii atent pe Vanghelie…a, da, da?)
Locic Marius: E normal ca eu, oameni mari cand sunt aproape de mine trebuie sa…
Voicu Catalin: Inca o data va spun: acei oameni sunt oameni de langa dumneavoastra aceia care va ajuta din prietenie.
Mie-mi suna a negociere.
Ce e, măi fraţilor, cu hemoragia de stenograme pe Hotnews? Iarăşi se face Justiţie cu mass-media?
lui nastase e posibil sa-i prinda bine viata in 1884. ar avea toate sansele sa dea jos gusa,ceafa si pernica.
e 1984, dar nastase poate mai stie una, secreta.
@Riddick: am impresia ca ai citit gresit textul, daca vorbesti de defetism. Nu e un reportaj care cere intoarcerea trupelor.
Mafia şi universul orwellian:
http://www.realitatea.net/nastase-inregistrarile-…
Azi este Sfanta Mucenica Hilaria,
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie…
am vazut că Guţă petrece pe tachepedia.
Guţă Yodda, tu şi Tache una sunteţi, gândul meu de la Tache a venit.
Nu mai trebuie să-l rog, Nedo, ştie.
para
în principiu, guţă yodda este de acord cu solicitarea, dar trebuie să o prezinţi în formă de rugăciune
Guţă Yodda, când vrei să-mi comunici ceva de azi înainte să-mi scrii cu diacritice, ăsta e canonul.
http://www.realitatea.net/primaria-oradea-cheltui…
@Riddick
aia care taie maioneza pesemne ca rod pietre. Maioneza este pentru pampalaii de stanga.
Sunt (minim) doi autori la Blogary, care taie maioneza.
Dacă vor să fie "cozy" gazdele, n-au decât.
@Riddick,
nu numai tu esti soldat, sa stii. Iti respect instinctele si ideologia, le am si eu, dar daca mergi in Afganistan n-ai nicio ideologie ca soldat. Esti, pur si simplu un numar de mercenar. Ideologie avem noi, in fata computerelor.
Ete na… ai băgat la plesneală ceva.
para, nu lua numele lu Tache in Afganistan!
Pana la urma, ajung la vorba lui Florin, si inchei. Bine ca ne fac reclama.
@Riddick
stiu: la tine in sat aveti aceleasi repere: popa, politistul, invatatorul si monumentul ostasului din Afganistan, mort in razboiul de intregire a neamului. Riddck, ma lesi?
Pana mea, e treaba serioasa in spate. Vezi blogrollul lor.
"Ziarul bloggerilor de dreapta" ?
Cu eseuri miştocar-defetiste ? C'mon… decideţi-vă.
@Bleen,
nunti, botezuri, inmormantari. Mai uita lumea de coliva, de Nietzsche, de Dumnezeu.
Leoaneeeeee! Ce caută linkul ăla de la concurenţă acolo?
Am intrat şi eu pe linkul ăla, că m-aţi înnebunit. E o idioţenie absolut inofensivă. Umorul îi lipseşte cu desăvîrşire, fie vorba între noi (asta dacă nu considerăm umor nişte glumiţe de clasa a 2 a, şi alea scremute). În rest e multă frustrare şi acreală, e un "umor" de tip Năstase, scrîşnind din dinţi pe lîngă boi.
@
Acuma, care ar fi diferentele intre inmormantarea mortului danez si a mortului nostru:
>
> Inmormantare in Danemarca sau oriunde in Vest:
>
> 1. A crapat nea Gica.
> 2. Constatam asta.
> 3. Aducem si un medic / scoatem certificat prin care
> constatam asta si pe hartie
> 4. Sunam firma servicii funerare. comandam una bucata
> sicriu
>
>
> 5. Il ducem pe nea Gica la capela.
> 6. Anuntam pe cei apropiati ca a crapat nea Gica. Le zicem
> adresa capelei.
> 7. Ne adunam la capela, schimbam o vorba despre nea Gica.
> 8. In cursul aceleiasi zi, pompele funebre vin, il ridica
> pe nea Gica si il ingroapa / incinereaza / impaiaza /
> criogenizeaza / ce-o fi, in functie de preferinte.
>
>
> 9. Odata ingropat, Gica acolo ramane. Daca doresc,
> vizitatorii sunt bineveniti cu o
> floricica sau fara
>
> Inmormantare romaneasca.
> 1. A crapat nea Gica
> 2. Constatam asta. Inainte de a suna medic sau de a scoate
> certificat sunam pe toti care il stiu sau nu pe Gica si
> anuntam asta
> 3. Revenim cu certificatul si ne facem loc prin marea de
> oameni care au venit sa il vada pe Gica mort si sa bea
> gratis o tuiculita. Intre timp Gica e tinut pe masa trei
> zile. Asa mort, da.
>
>
> 4. Aducem 3 femei sa il spele si 2 barbati sa il
> barbiereasca – ritual antecrestin, apropo –
> 5. Sunam popa. Ne rugam de popa sa vina de parca ar fi ceva
> nemaintalnit si nemaipomenit de nou in cariera lui si ne
> imprumutam de bani, ca daca nu e multumit ni-l lasa pe nea
> Gica pe masa si se cara. De parca nu tot din banii nostri ar
> fi platit, pastele ma-sii azi si maine de curva cu
> patrafir.
>
>
> 6. Pe langa oamenii care se foiesc prin casa, ne vor mai
> intampina pe drum inca pe atatia, ca sa nu mai vorbim de cei
> care vor veni direct la cimitir.
> 7. Pregatim
> echipamentul lui nea Gica, compus majoritatea din elemente
> tot antecrestine. Bani pe ochi, colac in mana, prescura pe
> piept – sau invers? – costumul sau cel mai bun care i-a
> ramas cam mic / mare si niste pantofi cu talpa de carton ca
> e pielea scumpa si si-asa e mort.
>
>
> 8. Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe
> agatate in el (tot pagan e si asta). Unul cu o cruce. Toti
> cu lumanari. Altii cu steaguri si prosoape.Inca minim 2 cu
> sfesnice. Nu uita coliva. Inca minim doi cu coroane. Inca
> vreo doi care sa duca "darurile" – obiecte de uz
> personal, bucati de material textil, batiste, mobila, o
> gaina vie uneori, care se trece peste groapa, etc
>
>
> 9. Fanfara. Tigani mai mult sau mai putin treji, care sa
> chiorlaie din instrumentele lor cantece de mare factura
> spirituala, cum ar fi "Pe langa Plopii fara Sot",
> "Drumurile noastre Toate", "Treceau
> batalioane romane Carpatii", "Dunarea albastra
> " (n-aveti idee cum suna asta la TROMBON)
>
>
> 10. Bocitoare.
> intre 3 si 5 babe bete si senile care sa il calareasca pe
> nea Gica si sa zbiere de parca li se scot ovarele . De multe
> ori nu au absolut nici o treaba cu raposatul si il vor boci
> pe un nume generic, d.ex. "Vasile"
>
>
> 11. Ii cinstim bine pe toti, de la popa la tigani, ca doar
> n-au venit sa il ingroape pe unul, au venit sa crape in ei
> si sa bea. Firesc. Pornim cortegiul.
> 12. La fiecare rascruce – intersectie – vom opri tambalaul
> (tigani, bocitoare, alamuri, zbierete, cersetori, bomboane,
> claxoane) si preotul va citi o extenie. Intre extenii, cine
> stie canta din toti plamanii "Sfinte Dumnezeule"
> in varianta funebra. Pentru ca exista si varianta vesela.
> Care nu se canta. Totusi, avand in vedere lipsa de voce a
> celor din cortegiu si betia generala, puteti sa cantati si
> Macarena ca nu se simte.
>
>
> 13. Ajungem la biserica. Ne dam foc cu lumanari, umplem tot
> de ceara, urlam TARE sa stie LUMEA ca noi SUFERIM pentru ca
> A MURIT GICA, BAAAAAAAA!!! In timpul
> slujbei, cream confuzie si razboi, aruncand cu bani si
> bomboane catre liota de cersetori. Punem si
> "vamile" pe jos, obicei – cum altfel? –
> antecrestin si ala. Potrivim vata in nas lui Gica, nu de
> alta dar de atata jale si lumanari si tamaie a inceput saa
> se cam lichefieze.
>
>
> 14. La cimitir. Se sapa groapa, se urla, se trece gaina, se
> desface pomul, se impart prosoape, restul de daruri
> (teoretic oamenilor saraci, practic tot intre neamuri, pe
> principiul nimic nu se pierde, doar se imprumuta), se bea,
> se stropeste cu vin mormantul, continua slujba.
>
>
> 15. Dupa cimitir. Se merge la casa lui Gica unde se bea, se
> bea, se bea, se mananca cel putin 3 feluri de mancare, se ia
> si la pachet ca doar e pomana, se vorbeste despre politica,
> vreme, rapita, Geoana, alegeri, inflatie, chirii, varice,
> butoaie, vinul de anul asta, hemoroizi, nunti, botezuri,
> Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai Gica nu.
>
>
> 16. Dupa ce l-ai ingropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40
> de zile, 1 an, 2, 3, etc totul culminand cu 7 ani cand il
> dezgropi pe Gica sau ma rog ce a ramas din el, il stropesti
> cu vin si-l bagi la loc. Pe langa asta mai ai si vreo 400 de
> sarbatori de pomenirer a mortilor.
>
>
>
>
>
>
>
>
@Buna ziua.
Nunti, botezuri, Organizari evenimente, Petreceri aniversare
Petreceri pentru copii, Banchete, Cununia civila, Lumanari Nunta Cununie, Buchete de Mireasa
Inchirieri Restaurante, Inchirieri Corturi Nunti, Decoratiuni Nunta, Aranjamente Florale
Catering Evenimente, Invitatii Nunta, Inele de Logodna, Calesti Nunta, Inchirieri Masini de epoca
Sonorizare evenimente, Focuri de Artificii, Invitatii de Nunta, Marturii Nunta,
Ring dans pe led, Perdea pe led, Dj Nunta, Video Proiectie.
In principiu, cam tot ce aveti nevoie pentru orice tip de eveniment.
Avem experienta de zeci de ani in domeniu si nu dezamagim pe nimeni.
Pentru a va face o idee despre cine suntem si ce calitate oferim, va rugam accesati site-ul nostru
http://www.eventproduction.ro/ . Lista completa de servicii o gasiti in rubrica "servicii" ale site-ului mentionat.
Va multumim si ne cerem scuze pentru deranj.
Un alt e-mail nu veti mai primi de la noi.
Va rugam insistent sa nu dati reply la aceasta adresa de e-mail intrucat acest mesaj a fost trimis automat, iar adresa de e-mail nu este accesata.
Pentru a ne contacta, folositi informatiile din pagina de contact a site-ului nostru.
@bleen
nice, bleah.
Pentru ei o fi. Naspa ca nu ma mai lasa sa comentez acolo.
Personajul o fi fictiv, pentru mine Dumnezeu nu e fictiv. Pentru mine.
Umorul e Dumnezeu?
M-ai prins! 🙂
Nu pot sa fiu curva la chestia asta, Nedo. Radem, glumim, dar in incinta.
eu n-aş merge prea departe cu interpretările. e un site de umor, s-a creat un personaj, o situaţie, şi cam atît. trist este cînd clerici şi laici adoptă aceleaşi interpretări tîmpite şi se ajunge la cazuri tragice cum e cel de la tanacu, sau la altele jenante, cum ar fi îmbulzelile cu pizduieli de la diverse hramuri.
Nice
Nietzsche, pardon.
zscbrv.
restul e politica.
Fanatismul crestin duce pana la autodistrugere(sublimare) din iubire. Asta e maximul de "rau" pe care-l poate face.
@para,
bieti fii de curve care sfarsesc prin a-si vinde propriile lor surori. Stau la intrarea in bordelul familial si taie bilete, ca si cum ar taia varza.
"Dumnezeu a murit." Nietsche
"Nietsce a murit." Dumnezeu
Si eu detest catedrala neamului, si popii falsi, si amestecul cu statul, si multe. Dar baietii astia se leaga de credinta, si o trateaza ca pe o boala.
nedo, aici nu ne intelegem, finally.
Una e sa faci tachepedia, biserica lu Tache, alta e sa te legi la modul precis de Scripturi. Monthy python fac diferenta asta foarte clar.
nu, ştiu site-ul de multă vreme. a avut şi o pauză destul de lungă, văd că l-au reluat. dar, după părerea mea, nu au nimic cu creştinismul, ci cu practicile imbecile care au făcut posibile cazuri precum tanacu, nicidecum cu credinţa.
şi poate ar trebui să ne uităm la credinţă şi cu un pic de umor. detest minele sobru-hămesite ale habornicilor ortodocşi. răspunsul ăsta e şi pentru florin.
Asta nu e o gluma.
http://www.luminasfanta.com/about-2/
@chriscross,
ai perfecta dreptate. Daca tii mouse-ul in mana stanga, esti de stanga.
Asa cum mobilizeaza multi energie sa militeze impotriva stangii. E drept , discursu lor nu e numa contra, uneori e pro-dreapta. Da habar n-au de ce, ca nu pricep o iota. Important ii sa fie in antiteza cu ce e rau sau fals.. Culmea, sunt unii care mobilizeaza o gramada de energie sa convinga pe cineva sa aleaga un rau. ( chipurile cel mai mic ).
nu sunt internaut decat de vreo 9 luni.
nedo, dezvolta.
Eram sigur ca-ti va face cu ochiul.
@para
blogul e destul de vechi, mă mir că de-abia acum l-ai descoperit. ţi-ai pierdut agilitatea…
florin, mie îmi place. de fapt, nici nu cred că e anticreştin.
Pentru ca ei cred ca credinta e rea, e o frana a libertatii, si lupta pentru libertatea lor, de fapt. Nu s-au prins ca crestinismul e de fapt maxima libertate.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7046536-rete…
luminousfanta.com . o mizerie suficienta anticrestina. Oameni care arunca pruncul cu tot cu apa murdara.
@para: le faci trafic fara rost. anticrestinii militanti sint un paradox: cum poti sa mobilizezi atita energie pentru a vorbi lumii despre ce NU crezi?
fain unghiul de abordare, faina punerea in cuvinte a ideii, de acord cu tine. eu n-as fi putut expunde cu atata diplomatie. 10.
Eu sunt fericit, luminat. Am descoperit lumina sfanta:
http://www.luminasfanta.com/
florin, mi-e rău. azi nu pot scrie nimic, nu-ş ce dracu am, mă simt cam de stînga…
şi poate nici nu trebuie să ai regrete, îndurerată doamnă. răposatul dumitale soţ, cu o seară înainte să-şi dea îndeobştescul, şi-a consolat pătimaş dorul de dumneavoastră în braţele căprarului partenie, greţos-de-bunul lui tovarăş de arme
voi va considerati ca sunteti de dreapta numai fiindca aveti mouse-ul in mâna dreapta…?
@chriscross: Am ris mult. Mai bine explica-ne ce crezi tu ca e dreapta. In raport cu ce principii vrei s-o definesti si care e ideea din textul de fata care ti-a stirnit indignarea.