Basescu nu are grija de nepoti, sariti!

Alertă. Alarmă! Precampania electorală a început. Și șoc, Băsescu nu numai că nu e mort politic, dar nici nu urmărește – nu, nu cu atenție și îngrijorare, ăsta-i altu’, n-are importanță – pas cu pas (ptiu!) ce i-a spus lumea binevoitoare încă de dinainte de terminarea mandatului. Să-și vadă de treabă, să se retragă complet din viața publică, să stea cu nepoții, să plece pe mare, să facă ce-o ști numai să dispară, că e lumea sătulă de el ca de mere acre.

Și o perioadă a și fost. Acea perioadă în care am așteptat toți să vedem că mișcă ceva, cumva, noul președinte. Numai că de mișcat mișcă numai ochii atunci cînd urmărește… cum ziceam mai sus, și se mișcă cu talent și cu nevasta de mînă în călătorii peste graniță. Cum alegerile parlamentare se apropie, numai mîine nu-i poimîine, Băsescu a revenit.

Nu mi-am dorit asta. Nu mi-am dorit-o pentru el, în primul rînd, gîndindu-mă că are nevoie de odihnă, după zece ani de mandat, cu două suspendări, și de liniște. Nu mi-am dorit-o nici pentru mine, știam că orice încercare de a spune că Băsescu are dreptate – în absolut orice problemă care ar sări în ochi – se va lăsa cu înjurături, lepecisto, ți-e dor de, pușcăria îl mănîncă și alte vorbe de alint ale oamenilor frumoși și deosebiți. Paranteză, lepecist înseamnă ”loial pînă la capăt” și așa și-au spus niște admiratori ai lui Băsescu încă din 2014. Nu știu ca loialitatea să fie vreun viciu, știu doar că s-a rîs ba superior, ba mitocănește de oamenii aceștia. Înțeleg de ce. Nu sînt nici frumoși, nici deosebiți. Sînt doar oameni. Mai mult decît atît, s-a dovedit în scurt timp că aveau dreptate. În sensul în care actualul nu face altceva decît să fie diferit de Băsescu. Intern urmărește cu atenție și… (insert here whatever you want), extern încotro mai are să se plimbe treabă.

Revenind, fuziunea PMP – UNPR a fost primul semnal al serioasei reveniri a fostului președinte în politică. Întîmpinată cu huiduieli, chiar dacă a însemnat dispariția UNPR  și este o bună rețea de filiale care acoperă teritoriul, înseamnă numai acum 30 de parlamentari. Cît va cîștiga la următoarele alegeri parlamentare, nimeni nu știe să spună în acest moment.

Dar panica a fost declanșată. Pînă și doamna Grecu a spus la Antena 3 că Băsescu va fi parlamentar, ne place sau nu. Agitația există și există cu atît cu cît Băsescu nu tace. Dar cînd nu tace, ori e posibil să spună lucruri la care să luăm aminte toți, că zece ani în fruntea țării nu-s de colo, ori o mai dă prin bălării. E om și om a fost tot timpul, trebuie criticat cînd spune aiureli, ascultat cînd spune lucruri adevărate. Mai mult decît atît, trebuie urmărit contextul în care spune și sînt spuse anumite lucruri, altfel riscul ca din (ce a mai rămas din) presa actuală cele spuse să se înțeleagă sau să fie interpretate în mod complet greșit.

Două exemple foarte recente:

1. – prin exercitarea controlului SRI de către o comisie parlamentară ”extrem de puternică” nu s-a referit la actuala comisie, ale cărei componență și activitate sînt bine cunoscute, ci la viitoarea, rezultată din alegerile din toamnă.

2. – momentul în care o parte a presei (ca să nu uităm expresiile consacrate), comentariatului de pe Facebook și bloguri a exultat la aflarea comunicatului de presă al președintelui Iohannis ~ ”prin care îi punea la punct cu mult curaj, în sfîrșit” pe Tăriceanu și Băsescu, răspunzînd afirmațiilor lor privind SRI și DNA, respectiv cea potrivit căreia România s-a transformat într-un stat mafiot. Să fim serioși, cine le răspunde? Cît nu îmi place mie Tăriceanu, aici ori vorbim despre stat de drept, ori nu. Deci, le răspunde cel care a depus o contestație în anulare privind casa pe care a pierdut-o definitiv în instanță, care probabil, mi s-a spus, va face și o revizuire, pentru că legea permite, și nu e nici pe departe încălcarea statului de drept. Sigur, e legală calea de atac extraordinară, și legile sînt făcute ca să permită așa ceva, numai că eu una nu văd nimic extraordinar în a pierde o casă dobîndită cu acte false. Extraordinar mi se pare în SUA, de exemplu, cînd este judecat și rejudecat un proces în care este decizia a fost pedeapsa cu moartea.

Că place sau nu, că merge la televiziuni pe care unii le consideră, superior, nefrecventabile – frecventabile nu avem, din păcate, dar asta este altă poveste – că va spune adevăruri sau prostii, Băsescu s-a întors în politică și a setat campania electorală a parlamentarelor de anul acesta pe figura sa. Nu vor mai conta programe și oferte electorale, nu vor mai conta oamenii celorlalte partide, va conta Băsescu și va conta PMP. Pe ei vor fi puse tunurile. Campania prezidențială 2009 reloaded, cu diferențele de rigoare.

Cum PSD, Dragnea mai precis, zburda vesel pe tot terenul politic și cum alianța cu ALDE nu poate fi pusă la îndoială, un PNL anemic ar putea avea în PMP aliatul de care ar avea nevoie, echilibrînd pe cît posibil configurația parlamentară rezultată în urma alegerilor. Sau noi am putea avea un partid politic votabil, în primul rînd, asta depinzînd de oamenii propuși.

PS: Eu aștept ziua în care toată scursura asta politică care ne amărăște de peste două decenii viața va fi unde merită și dintre toți e posibil să rămînă numai unul. Să-i vad pe toți făcîndu-se că nu știu, nu s-a întîmplat nimic, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase. Sau îmbătrînind convinși că știu ei, că au dreptate, ca iliescienii acri din anii ’90 și pînă azi. Exact ca ăștia vor fi. Ca antonescienii, ca nastasii, ca geoanii, ca toți care au pierdut.

Abia o aștept! Nu că nu aș mai fi asistat la asemenea schimbări, dar ele dau valoarea aevărată sau nonvaloarea unui om.traian basescu(Foto: agerpres.ro)

Facebook Comments

6 comentarii

  1. Ok… oarecum…. Dar oricat il stimez pe Base pentru reformarea statului si justitiei (cu rezultate vizibile si spectaculoase din 2012 incoace), atacurile lui de acum la adresa creatiei lui (numirea doamnei Macovei, artizana, cred eu, sistemului functional de acum al justitiei este meritul si marea lui inspiratie) ma intristeaza rau de tot. Prezenta la televiziuni toxice iarasi ma deprima, indiferent daca exista variante mai bune sau nu. Sigur, comentariile de bun simt referitor la migratia necontrolata au fost un moment frumos al dumnealui, insa in noianul de prostii sau atacuri din ultima perioada sunt abia vizibile. Si spun asta cu cea mai mare tristete, credeti-ma va rog… Oricat de recunoscatori ar trebui sa-i fim acestui om, cred ca nu putem fi orbi (sau orbiti) la transformarea sa din ultima perioada (pur si simplu n-avem dreptul), altminteri se duc de rapa toate lucrurile bune ramase dupa el. „Puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut” spunea Lordul Acton. Iar daca nu-i Puterea, e siguranta infailibilitatii proprii, dupa marunta mea parere… De asta sper ca Basescu sa nu mai apuce nici o functie publica, niciodata. Tin prea mult la statuia lui ca sa pot suporta privelistea auto-daramarii sale…

  2. Problema nu este deloc simplă și trebuie aprofundată. Băsescu, acest matelot care s-a angajat în fața națiunii că va avea grijă de ei, de fapt îi neglijează azvârlindu-i în brațele părinților lor, umblând prin televiziuni cu idei și creând daune psihice altor persoane.

    Propun să sesizăm norvegienii.

    1. Doamna draga sau cei fi , din pacate Domnul Presedinte a avut dreptate cam in tot ce a afirmat legat de sanatate , invatamant etc…Daca parlamentari nostri mateloti ar fi facut reforma sanatatii dupa diagnosticul dat de comisia prezidentiala inca din 2008 cred ca sistemul nostru de sanatate nu ar fi fost la pamant .Mam cutremurat sa vad cum in spitalele din romania bonlavi sunt mancati de viermi . Doamne ajuta sa convingem cat mai multa lume ca singurul om care poate pune tara pe sine este PREMIERUL Traian Basescu

      Propun să sesizăm PSIHOLOGII pentru cei care vor sa sesizeze norvegienii.

      1. :)))) domnule, sper că faceți atâtea greșeli gramaticale numai fiindcă scrieți de pe telefon și e mai dificil.
        Pentru faptul că nu sesizați că era o glumă, o ironie la adresa celor care se revoltă că „nu se duce să-și vadă de nepoți”, nu reușesc să vă găsesc nici o scuză.

  3. Tare mult as dori ca pmp sa obtina un scor mare si domnu TB sa devina prim ministru In contextul actual e singurul politician care mai poate pune pe linia de plutire aceasta tara

  4. Multi am fost, putini am ramas.
    Dar inca mai existam si e o onoare sa mi se spuna „băsist”
    NB,
    am si avantajul ca nu ma voi ineca de ura ca Pora, sau admiratorul de genunchi „domnesti”, Tapalaga, ori Dogioaica.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *