Pentru această cumpănă dintre ani, la care tot omu’ civilizat nu mai stă cu ochii pe ceas, ci pe codurile de alarmă teroristă – mulțumim, conducători europeni iubiți! – mi-am stors mintea, de noaptea trecută începînd, ce să vă zic, ce să vă urez pentru anul nou. În afară de ‘fie ca..’re ce-și dorește să primească, după minte și după suflet, după cum și-a așternut și după cum i se aliniază planetele, platanele, platourile, după cum îi dă Dumnezeu sau președintele naturii, ca să fiu și eu, în sfîrșit de an măcar, corectă politic. Că-i destulă nedreptate în lume, mi se pare, de exemplu, absolut incorect politic că în anumite părți ale globului a venit deja anul nou.
Și cum mă gîndeam așa, mi-am adus aminte că, atunci cînd eram mică, la mine veneau doi moși. De Crăciun venea moșul corespunzător sărbătorii, în familie, discret, iar pe 31 decembrie mai venea unul, Moș Gerilă. Ăsta din urmă venea cu plasa, la tata la serviciu, și din tot ce-mi punea acolo, nu mă interesa și nu îl așteptam decît pentru un singur cadou. O portocală cu frunzuliță. An de an, primeam în ultima zi a anului o portocală cu frunzuliță. Un an întreg așteptam acea portocală. Mai mîncam între timp și altele, cînd ai mei mai stăteau la o coadă, cînd mai dădeau de trei ori prețul pe kilogram, dar nici măcar una nu era precum portocala cu frunzuliță. Nici una nu avea gustul, aroma, culoarea aceleia, nici una nu fusese dorită și așteptată sute de zile. Nici o alta nu avea frunzuliță.
Așa că ce vă doresc acum e să aveți parte, în anul ăsta de-a venit deja la alții, cum ziceam și cum tot nu mă împac cu ideea, de multe bucurii la fel ca cele pe care mi le aduceau mie portocalele cu frunzuliță. Și să fiți deștepți și să vi le culegeți și singuri, pentru că acum se poate.
La mulți ani!
PS: Rezumatul evenimentelor externe 2015, secțiunea Europa, acum.
În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți.
Dintr-o dată, apare o zână și spune:
– Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
– Uite ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
Nici n-a terminat bine Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul și protetica gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
– Mi-e dor de cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!
Nici n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit într-o vilă frumoasă! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străiniilor asistați social.
Fericit, Mohammad aproape că nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
– Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schulz!
Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
– Ce s-a întâmplat? a întrebat-o el pe zână.
– Nu ți-e rușine, domnule Schulz, să cerșesti de la stat?! Trebuie să vă purtați singur de grijă! Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!
(Foto: eskipaper.com)
