Unul dintre cele mai influente bloguri de dreapta, lansat în 4 ianuarie 2010. Scriu la Blogary: Florina Neghină, Claudiu Băcanu, Horațiu Coman, Dragoș Paul Aligică, Alexandru Hâncu, Răzvan Cucui,
Solutia pe scurt:
Admite cererea petenţilor Mărginean Claudiu Nicolae, Bulumac Petru
Cristian şi Cucu Ionuţ Valentin de sesizare a Curţii Constituţionale cu
rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19
alin. 1 şi 3 din Legea nr. 14/2003 şi sesizează Curtea cu această
excepţie.
În temeiul art. 413 alin. 1 C.pr.civ.
Suspendă judecata prezentei cauze până la rezolvarea şi publicarea
excepţiei de neconstituţionalitate, de către Curtea Constituţională.
Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunţare la Curtea de
Apel Bucureşti.
Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică.
Document:
Încheiere – Suspendare
De ce nu-l propune PSD-ul pe MRU candidat la prezidențiale? Că nu pot crede că n-ar vrea MRU. Iar pentru PSD e variantă cîștigătoare din orice pantaloni ar privi lucrurile.
Pentru ca Ponta vrea sa se pensioneze, iar baronii vor unul care sa faca mai multe decit sa-i plimbe cu vorba. Cotroceni = trai, neneaca, pe banii contribuabilului.
Trebuie sa aiba grija cineva si de ala micu’, sa-l duca la scoala, sa-i faca mincare, sa-i verifice temele cit e Daciana plecata la Bruxelles.
L.E.: pe unde si-o muta biroul din Cotroceni ca sa nu-l asculte? 😀
Nu, Predoiu nu renunta la candidatura la prezidentiale. Si banuiesc ca nici MRU nu renunta la a lui. E bine.
„Observ ca un simplu si civilizat „buna ziua” pe care l-am adresat unui politician pe strada a fost transformat de o echipa de dezinformare intr-un zvon legat de o asa zisa „renuntare”. Evident, o minciuna, care imi arata odata in plus ca unii oameni nu se pot schimba. Eu am fost la „Junii Brasovului” pentru fetita mea. Nu am fost sa fac politica si nici sa ma fotografiez cu copiii altora. Este o minciuna si zvonul ca as fi intarziat parada. Aceasta a ajuns la 45 de minute dupa ce am ajuns in piata. Minciuna e un semn de slabiciune. O duminica frumoasa in continuare.”
Din ciclul „Rîd și eu de ce-mi amintesc” (cît îmi mai amintesc): Acum niște ani, pe vremea cînd TB era primarul Bucureștilor și eu în relații amicale cu un secretar general de minister, acesta din urmă mi-a povestit cum era TB să comită o faină ilegalitate, așa, din pix, semnînd pe niște hîrtii (ceva cu un PUZ sau PUD, whatever, nu detaliile contează). Amicul meu i-a semnalat-o, explicat-o și argumentat-o, deși nu era nici treaba, nici datoria lui, ba chiar dimpotrivă, ministrul lui făcînd parte din alt partid decît TB. Bine, și secretarul general în cauză, și ministrul lui erau în primul rînd oameni normali, sănătoși la cap adică, și cu ani de inginerie în spate. TB i-a mulțumit profund omului meu și s-a dus să taie niște capete din parohia lui. Habar n-am dacă le-a tăiat și-au crescut altele la loc. Poate doar s-a răstit la ele și le-a mai dat o șansă (că mie TB mi se pare uneori jignitor de milos cu jivinele). În altă ordine de idei, mulțumesc, Mirel, pentru Sebastian Bodu. Am și eu ce să votez la europarlamentare.
Daniel P. Funeriu
7 minutes ago · Edited
Eu acum văd că socialistul ăsta (Schultz) chiar nu are bacalaureatul! Nici măcar fără camere, cum era la ei în Germania. Vai viața lui. Și ăsta vrea să conducă Europa? Mamă, mamă, de intra ăsta pe mâna mea!
Cătălin Predoiu
10 minutes ago · Edited
Romania este a voastra. Implicati-va. Altfel nu aveti dreptul sa va plangeti! Societatea noastra nu este in regula! Implicati-va!
Lili Ruse, IQ = 88, ar părea o lumină pe lângă ăsta, dacă l-aș suspecta că dă 2 lei pe potențialii electori și trece prin creier ce-i iese din taste.
Dar așa… În fine, mă mângâi cu gândul că acum nici electorii din vreun interval de IQ nu dau 2 lei pe el.
”Duminică, de la ora 11:00, voi participa la dezbaterea ”Starea economiei României în 2014 şi perspectivele pentru anul post – electoral” organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Palatul Stirbey, Buftea.
Alături de mine participă Preşedintele României, dl Traian Băsescu, preşedintele PMP, Eugen Tomac, Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, candidaţii PMP la alegerile europarlamentare, diplomaţi, reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi ai mediului de afaceri”
”Încă mă urmărește întrebarea unui reporter, de-acum câteva zile, adresată unui violator, în timp ce era arestat: „De ce-ați violat-o pe doamna?” Chiar, de ce?
Asta-mi amintește de o întîmplare din copilărie: aveam vreo 13-14 ani și, împreună cu cei de vârsta mea, începusem să vorbim despre fete și ce le-am face noi lor. Un altul, mai mic, Pârpâc, tot auzind ce vorbim noi, el neavând, probabil, încă de luptat cu hormonii, ne-a întrebat într-o zi: „băi, și dacă le f… ce rezolvați?” N-am știut niciunul ce să-i răspundem.”.
In vis, Putin il intreaba pe Stalin cum sa faca fata protestelor masive impotriva sa.
– Impusca demonstrantii si vopseste Kremlinul in albastru, ii spune Stalin.
– De ce albastru, intreaba Putin?
– Eram sigur ca nu ai nicio problema cu prima parte, ii raspunde Stalin.
Deci, se bagă cineva mîine, la o bere? Ne putem vedea la lansarea candidaților PNȚcd la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental la ora 11 sau ne putem vedea după (nu știu cît va dura lansarea). Dar rămîne să ținem legătura pe mail (mirel.axinte@gmail.com) sau pe telefon (0735 536 004)
Numai pe mine mă deprimă clasamentele astea ad-hoc de pe Feisbuc?
SIMILAR TO DAN TAPALAGA
Elena Basescu
88,606 likes
Like
Monica Luisa Macovei
10,215 likes
Like
Theodor Stolojan
3,106 likes
Like
TVR Info
14,935 likes
Like
Trăim vremuri penibile. Mă gîndesc cîți oameni de bunâ credință s-au certat cu prieteni, rude sau colegi în ultimii zece ani pe teme politice, cîte personalități publice au garantat cu reputația pentru o anumită grupare politică.
Dacă știam cum stau lucrurile, măcar susțineam o minciună pe bani. Ce bou am fost! Am mințit și înșelat pe gratis, cînd puteam s-o fac pe banii lui Voiculescu. M-am certat cu amici, cu rude, m-am înjurat ca la ușa cortului, crezut și am garantat, m-am jurat și am îndemnat oameni de bună credință să urmeze ceea ce eu numeam, sub jurămînt, calea cea dreaptă. Dar nu mă las. N-o să mă apuc de tăcut tocmai acum. Îmi repar greșeala cu vîrf și îndesat.
Daca legea cu delegarea atributiilor e rea, de ce nu a observat-o nimeni in februarie si martie, sa faca scandal atunci? Au dormit toti ziaristii, toti expertii anticoruptie?
“Inteleg ca se reduce spectacolul daca nu mai ai primari, din ce sa traim daca nu avem spectacolul arestarilor?” Spuneți-mi că nu Băsescu a declarat asta. Așa e că nu el a declarat? Să fie Ponta? Dragnea? Voiculescu? Fenechiu? Rușanu?
Se referea la presă. Nu rezultă de nicăieri, dar eu comunic paranormal cu el, ca între ingineri pe, oarecum, bune. Voia să spună că criticile din presă sunt oareșcum interesate.
Am vazut ieri titlu de articol (pe bune!, nu e de pe Catavencu/kmkz) :
Cererea de încuviinţare a arestării lui Florin Popescu va fi analizată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților
Pun pariu ca UE & americanii se scarpina nedumeriti. Pt ca suna ca dracu’ in engleza: „request for arrest acceptance of XY will be analyzed by Judicial Comittee” 🙂 Suna ca umor englezesc, parca e de pe peoplescube.
Am primit invitație la lansarea candidaților PNȚcd pentru europarlamentare. Lansarea va fi mîine, la ora 11.00, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental. Mai vrea să vină cineva?
Poate după lansare facem și o întîlnire Blogary de bere, suc, cafea.
Rusii vin cu ideea de a trimite trupe ruse de mentinere a pacii in Ucraina. Nu se gaseste nimeni sa le propuna sa mute trupele ruse de mentinere a pacii din Transnistria in Ucraina?
E posibil ca în cazul lui Udrea să se meargă iar pe ”om politic curajos care se sacrifică și candidează”, ca la Convenția PDL din martie 2013, cînd ”nimeni n-a vrut să candideze, doar Elena Udrea a avut curajul și a salvat situația”. În realitate, atunci și-au exprimat dorința candida mai mulți, dar li s-a spus cu frumosul printre dinți să se retragă. Mai puțin Macovei, care a refuzat. ”Predoiu e moale, negociază cu toată lumea, aduce liniște și are prune în gură”, ”MRU nu are partid și nu va reuși să mobilizeze membrii de partid”, ”Boc nu vrea” etc etc. E un scenariu care pornește de la premisa că lui Băsescu nu i-a mai răms nicio picătură de rațiune (sper să mă înșel).
Comentariu care definește disperarea tristă a unui wishful thinking vecin cu retardul mintal.
Anonim24 aprilie 2014, 15:23
alegatorul nehotarat va vedea in curand ce mafie a creat psd in astia 20 de ani si va fi speriat ca bolsevicii sa aiba si presedintia si sa controleze tara in stil mafiot. nu vedeti ca pana si la comitetul olimpic roman candideaza un pesedist (alin petrache)? astia pesedizeaza tara
Rep: Am inteles, il alegeti prin vot. N-ati ales prin vot nici candidatii la europarlamentare.
ET: Am ales prin vot.
Rep: Nu i-ati ales prin vot, daca doriti intram in detalii dar nu va avantajeaza discutia asta.
ET: Deci am avut un proces intern de selectie a candidatilor…
Rep: Care n-a fost respectat in final, ci au fost mutati cu manuta pe un loc mai sus sau mai jos. Domnul Funeriu, domnul Baconschi etc.
ET : N-as intra in detalii…
Rep: Pai asta va spun si eu, nu va avantajeaza discutia asta despre votul intern.
ET: A fost un proces cat se poate de democratic si acceptat. Procedurile nu le-am creat noi partidul ci Fundatia Miscarea Populara. Din acest punct de vedere, lucrurile s-au desfasurat cat se poate de corect, respectand statutul PMP.
Rep: Nu chiar pana la capat.
ET: In aceasta etapa respectam statului PMP, pana la Congres, decizia o ia acest Comitet care exista dar consultand toti membri partidului. Au participat peste 18.000 de membri.
DIncolo de faptul ca Tomac a explicat impiedicat cum au facut desemnarea candidatilor, sistemul PMP de desemnare a candidatilor este o idiotenie. Candidatii care trebuie sa se bucure de sprijinul si de votul organizatiilor sunt candidatii pentru alegerile interne din partid nu cei pentru europarlamentare.
Pentru lista la europarlamentare este importanta cariera politica si profesionala, probitatea morala, notorietatea si perceptia publica despre candidat (toate simultan).
ELECTORATUL voteaza lista PMP, nu este un congres intern al partidului.
Probabil ca si-au dat seama ca lista iese prost pe criteriul statutar si s-au apucat s-o mestereasca. Tipic romanesc.
Ăsta habar n-re ce să spună fiindcă decizia în PMP o ia cuplul Băsescu-Udrea. “Cum va fi stabilit candidatul unic al dreptei si de ce a crescut Partidul Miscarea Populara dupa venirea Elenei Udrea. Ce spune Eugen Tomac, presedintele PMP despre o eventuala candidatura a lui Daniel Morar” http://ow.ly/3jDBoN
Articolul cu William, Harry și Ponta a trecut de 10 000 de cititori (cititori, nu afișări). Dacă știam că pentru trafic ai nevoie doar de poze și mesajul „Ponta caca” mă apucam mai devreme de chestia asta (glumesc, știam că ăsta e secretul succesului, dar n-am vrut nici de-al dracu să-l urmez – deși o să mai fac din cînd în cînd experimente motivaționale cu articole-morfină gen „Ponta lău, na na (no pun intended) la fund, cîh Ponta, don’t worry, be happy”), Ba chiar o să scriu un articol cu Morar, MRU, Predoiu, Boc și Udrea cum îl bat ei cu happy end pe Ponta la prezidențiale. La categoria ficțiune.
Apropo de motivaționale și dreapta: unuia care se îndreaptă cu viteză spre prăpastie nu-i spui să apese pe accelerație, ci pe frînă. După care îi spui să lase volanul și să plece acasă.
Dacă guvernul Ponta scutește firmele de impozit pe profitul reinvestit și elimină 70 de taxe, cum a promis, opoziția autodeclarată de dreapta trebuie să vină cu măsuri și mai de dreapta. Ar fi interesată o concurență pe scăderea fiscalității și birocrației.
Am auzit pe un moderator la un talk show (Toronto area) ieri cu o idee f faina: salariile politicienilor sa fie invers proportionale cu taxele. Deci cresti taxele cu 5%?, automat iti scade salar & rest of the perks cu 5%.
În primele trei cele mai citite articole de pe Blogary din toate timpurile, două sînt despre Ponta. Și asta în condițiile în care nu e încă liderul absolut al României în următorii 30 de ani.
Asta e pe pagina de Facebook (ce e portocaliu intens e pe bani). Singura care a avut vizualizări pe gratis a fost aia cu ukrainian low pass (un youtube cu un avion de luptă ucrainean care trece la înălțime joasă pe deasupra unor rebeli ruși).
Cel mai tare ma tem sa nu i se faca rau in timpul anchetei, ca tuturor li se face.
Cred ca si la parchete o fi vreun virus care produce infectii intraparchetaresti, dupa modelul celor intraspitalicesti.
Io zic ca asta cu Florin Popescu se va termina in coada de peste (sau in tartita de pui). Daca se duce si declara in instanta ca i-a mancat el pe toti procurorii nu au cum sa probeze ca minte.
E suficient sa se uite judecatorul la el si-l achita.
Dap. Cam pe 4-5, când devine clar că am apucat și luna respectivă. Că Ponta sigur mai face câte o nenorocire și-și trage-un selfie, trafic o să tot fie.
M-am răzgândit. În fond, sunt numai două mesaje; 1) Ponta are 100% șanse și e inutil să lungim și să fixăm discuția pe defectele sale 2) orice e non-Ponta și pare opoziție la Ponta e simultan inept și de conivență cu Ponta.
Nu-i așa de greu de înțeles, mai ales dacă le repeți zilnic. Un singur forum pentru două mesaje e suficient.
Bre, ce gashca de impotenti astia de la PMP, PDL. La o zi dupa făPonta si băDragnea, aceleasi pagini pe net – poze si rahaturi absolut boring. Nu tu poze, nu un comentariu fin acolo, macar ceva de genul „ii vreti sa sea dea cu barca si la Presedentie si la Bruxelles? Votati-i tot pe ei”. Probabil is toti busy cu apararea pt Florin Popescu asta. Nu i-a intrebat nimeni „nu va suparati, in total cite coaie aveti in partid?”
PMP = partid de eunuci. Cu-asa opozitie au sa se traga astia cu barca mult si bine.
Tevatura cu ”fă” a omorît scandalul bărcii-lectică. La fel ca și opozanții lui Băsescu în ultimii zece ani, opozanții lui Ponta forțează teme de atac false și păguboase, care acoperă temele relevante și care mai mult ajută ținta.
A fost suficientă o întrebare a unui jurnalist ca să o ia razna toate michaeljacksonistele lui Morar. Sabina Fati a băgat deja un editorial umed. Urmează Ene Dogioiu și Pora.
“The United States takes seriously our obligations under Article 5 of the NATO alliance, even though these aren’t NATO exercises,” Kirby said. “It’s a very tangible representation of our commitment to our security obligations in Europe.”
Dacă un pui are un kil, atunci Florin Popescu a hrănit 70 de mii de alegători cu puii primiți șpagă. Un gest de imensă generozitate. Omul ăsta a dat să mănînce la mii de oameni și noi îl băgăm în pușcărie?
Apropo de baroni, faptele lde corupție ale lui Florin Popescu sînt de cînd era președinte de Consiliu Județean, calitate în care a cerut firmelor care au contracte cu CJ-ul bani și produse pentru campania electorală. Asta e definiția baronului local.
Mda. Astăzi sînt șanse extrem de mari să batem recordul de audiență de la lovitura de stat (2 august 2012). Bine, am băgat și bani în promovarea pe Facebook (s-au dus old good times cînd Facebook-ul era pe de-a moaca, acum trebuie să plătești bani serioși ca să-ți vadă lumea postările).
Vazui, cu mare bucurie. Cotele alea chiar erau/sunt reale. In Canada, nativii au acelasi statut favorizat, cu tot cu cote. Noroc ca putini se inghesuie sa faca studii superioare, dar daca ii plesneste chemarea, beneficiaza si de burse de stat gratuite. Sentimentul vinovatiei, deh!
Am urmarit ieri o parte din „traditionalul” interviu de sarbatori cu Dan Puric, pe B1. A fost un delir anti-occidental si o scarboasa si surprinzatoare propaganda pro-Rusia. La intrebarea moderatorului (Robert Turcescu), Puric nu vede niciun pericol expansionist din partea Rusiei, deoarece ei sunt „diplomati foarte buni” si nu vor cotropi niciun teritoriu. Afirmatie naucitoare, din moment ce in prezent exista deja un teritoriu cotropit.
El cu rusul relationeaza spiritual, la nivel de Dostoievski, in timp ce cu occidentalul (UE) nu are la ce nivel sa relationeze, pentru ca e o constructie artificiala si lipsita de spiritualitate. (Îl si vad cum deschide o discutie cu soldatul Ivan despre tema conflictului inter-sexe in proza rusa, in timp ce acesta o f**e tare si apasat pe fi’sa minora, dupa ce le-a spart usa – scuzati imaginea dura, cred ca e necesar).
Americanii sunt de vina, pentru ca persoana Nuland a spus abia acum ca SUA va lupta contra coruptiei in aceasta parte de lume. Sunt de vina, pentru ca de douazeci si ceva de ani nu au facut nimic, daca tot aveau de gand sa lupte, trebuiau sa o faca de mult, nu doar acum. Poporul roman a fost ca un copil naiv caruia corporatiile (wink, corporatiile sunt numai vestice, cele din est sunt niste chestii de stat) i-au furat bogatiile si sufletul si nu l-au dus de mana spre viitorul suficient de luminos. Abia acum e prea tarziu.
Romanii inca asteapta scuze de la vestici, pentru cei 50 de ani de comunism. Usor jenat (imi place sa cred), Turcescu i-a amintit ca regimul opresiv a venit de la est, calare pe tancurile URSS. A raspuns naucitor ca e ceva in gena rusului, oricum insa acesta nu e de vina. Ramane cum am stabilit, nu stam de vorba cu vesticii pana nu se scuza.
A batut mult campii si pe tema unirii cu Basarabia, ignorand insa cu gratie motivul pentru care exista posibilitatea tehnica de a efectua o unire: deoarece mai inainte a existat o despartire sub forma unui rapt teritorial din partea URSS.
Atat cat am urmarit, am vazut ca a avut mare grija sa nu spuna nimic negativ la adresa rusilor sau a Rusiei. Nimic. In rest, vesticii si americanii sunt de vina pentru tot.
Surprinzator cum si-a dat arama pe fata. Avea (si inca sustine ca are) o atitudine anti-comunista. Pot doar sa cred ca modul sau de operare e acela prin care incearca sa ocupe nisa aceasta a anti-comunismului. Facturile pentru serviciile prestate s-a vazut insa deosebit de limpede catre ce serviciu de propaganda le emite.
Idiot util cred ca este cel care are cateva idei fixe, implantate de media. De exemplu, ca tot s-a pronuntat in trecut, il credeam prost daca o tinea pe aceea cu gazele de sist care otravesc spiritul tzaranului roman, pur si sincer.
Dar ieri a atins un nivel neasteptat: tot ce face rusul e bun, iar tot ce face americanul si vest-europeanul e prost. Sa zicem ca si aici ar fi idiot. Dar a facut niste afirmatii in contradictie perfecta cu realitatea, precum ca Rusia nu a invadat nimic si ca americanii sunt de vina pentru comunism.
Poate il mai credeam chiar si cu atat de-a dreptul idiot, dar m-a frapat faptul ca a fost foarte grijuliu sa nu spuna nimic negativ de rusi, chiar si la interpelarea directa a moderatorului, care ii atragea atentia ca realitatea e pe dos decat spune el.
Niciodata nu am crezut despre el ca e un intelectual si din toate bazaconiile pe care le debiteaza, doar ii apreciam atitudinea anti-comunista. Dar ceea ce a afirmat in ultimul interviu m-a facut sa cred ca e doar nisat pe o tema care multora le suna bine in aceasta tara, asa cum sunt altii nisati pe tema pro-mostalgico-comunista, care le suna bine altora.
N-am zis că l-ai fi considerat intelectual.
Vorbeam la modul general, multă lume ”bună” consideră actorii drept mari intelectuali. Și mă tot întreb de ce.
Mie mi s-a părut întotdeauna deplasat, cu idei puține dar fixe, infatuat și .. mă rog, în mod clar omul are public, deci prestează.
Da, si pe mine m-a surprins f neplacut chestia asta. Recunosc, mi-a placut mult timp Puric: mesaj crestin, vorbea de martirii comunismului, traditii. Aseara insa mi-am dat seama ca de fapt pt el orice interviu e un act actoricesc. Nu stiu daca e constient sau poate o face pur si simplu din reflex, insa Dan Puric ‘joaca’ interviurile astea – actor principal, scenariu, regie.
Pentru cei interesati, pastorala Mitropolitului Moldovei (IPS Teofan, fost competitor al PF Daniel pentru a deveni Patriarh) cu ocazia Pastilor; o pastorala care iese din obisnuinta vorbitului cu doua intelesuri in chestiunile arzatoare si care se refera explicit la provocarile actuale ale crestinului (Siria, gay- marriage, rapoartele Lunacek si Zuber).
În engleză navele, avioanele și elicopterele sînt „she/her”, nu „it”. Deocamdată, pînă cînd piloții și marinarii nu vor fi acuzați de sexism și hărțuire,
Așa, deci ce spuneam: dacă totuși TB are mai mult instinct politic decît credem noi că l-a pierdut (ca să zic așa)? Dacă s-a scremut s-o suie în prepeleac pe Nuți Udrea nu din motive sentimentale, ci pentru că pare să fie, pur și simplu, cealaltă față a lui Ponta? Din moment ce poporul alegător pare că dorește personaje din gips-carton cu leduri și pisicuțe cu baterii solare care fac din mînă la lumină, nebun trebuie să fii ca să le propui Iisuși și Marii Tereze. Da, am văzut ce-mi spuneau mai alatăieri Mirel și Liviuță, că-n 2004 și 2009 am existat destui alegători care să-l votăm pe TB din motive raționale, însă amîndoi scapă din vedere o realitate nemiloasă: pe lîngă că era cît pe-aci să fim prea puțini care ne-am deranjat la vot, am și avut pe cine să votăm. Acum, nu. Nu poți face o catedrală din chirpici. Din rigips poți face o troiță.
Elena Udrea nu va candida. Are prea puțin timp la dispoziție, ar pierde, ar pierde jalnic, i-ar strica imaginea pe foarte mulți ani, s-ar putea ca scorul să fie așa de prost încât să o decredibilizeze până și în PMP, până și prin 2019.
Cu ocazia ta, am recitit ce-am scris mai sus și da, așa se (cam) înțelege. Nu tu ai greșit, ci eu. (Probabil pentru că mi se pare atît de evident. Firește, asta neînsemnînd deloc că așa ar și fi.)
Nu țin morțiș să-mi sui blogarimea în cap, tocmai de Paște, dar acum mi s-a cristalizat ideea, deci o expun, pînă nu se mumifică. (Ah, un bob zăăbavă, că-mi cere fi-miu tort de ciocolată.) Revin.
Stii, zicea Bleen odata ca ar minca un tort de ciocolata de 8 kile.
E, eu l-as minca la desert.
Nu mai zice de mincare 🙂
Pot să-ți zic că maică-mea face cozonac Rosenkrantz? (Tortul oricum s-a terminat. Dar fac altul mîine dimineață.)
Aveti cofetarie?
Avem doouă Mega Image (sau se zice doi Megi Imagi?) în apropiere, plus două Șopăngoaie.
Toata lumea are doua megimagi si doua sopangoaie in apropiere. Arata-mi unul sa spuna ca n-are. E un mincinos.
Eu n-am, na. Am un Zehrs si un Food Basics. Au rosii din plastic amandoua.
Lasă, că roșiile oricum nu sînt bune decît vara. Acum e vremea ridichilor. Dar castraveții cum sînt? Mie ăia de la supermarket mi se par OK.
Nu i-am incercat inca. :))))
mai mult verzi decit lungi
Nu reveni. Mumific-o, s-o aprecieze viitorimea. Eu am avut o idee genială și pe tot blogul, de-o juma de zi, nu se găsii unu’ s-o aprecieze, acum umblu s-o îmbălsămez.
Afară este ffff frumos. C bin ptr noi!!! 🙂 Păsările cântă. Soarele e senin. Peștii mușcă la nul și fază. Băștinașii face pe nemâncații, ca să ne impresioneze. Pe seară bem un Shirley și frigem un pelican. Mîine îl trimit pe Ernu să ne aducă un stînga caviar. Nu scap de filipneză. Mă tot întreabă cînd mi se termină mandatele prezidențiale. Am impresia că a pus ochii pe moștenirea mea politică.
Creştinii care au refuzat să rostească crezul musulman sau să plătească o răscumpărare au fost crucificaţi de susţinători ai jihadului în Siria, a denunţat vineri la Radio Vatican o călugăriţă siriană, citată de AFP.
Brusc îmi vine în minte o chestie: de ce naiba intelectualitatea fină a României și-a numit revista-far „Dilema” (și încă ține de ea bine de tot, vezi „Dilema Veche”)? Oamenii ăștia propun societății dileme când societatea are nevoie de soluții? (OK, accept două soluții, dar două bune, nu ca răspuns la… dileme). Iată, au reușit să mă bage în dilemă
Funeriu atinge adancimi catartice abisale. Ii mai vin in minte si brusc, adica asa, pe nepusa masa, pe furisate, pe trasnite si fulgerate, ca un frison mental, de se mira si el de atata spontaneitate, dom’le. Unora ar trebui sa li se interzica sa scrie pe Fb, ca sa mai pastreze pulimea o umbra de iluzie.
PDL se ia de cadoul făcut de Ponta lui Băsescu (uite, boierule, să-ți trăiască frumoasa – OUG neconstituțional prin care partidele neparlamentare pot participa la alegerile parțiale și pot deveni partide parlamentare fără să treacă pragul – OUG cu dedicație la PMP, singurul partid care are de cîștigat de pe urma unei asemenea ordonanțe). Astfel, PDL cere Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța respectivă.
Povestea rancher-ului Cliven Bundy din Nevada si a protestatarilor veniti in apararea lui sau lupta guvenului federal cu „terorismul domestic”:
„Federal agent Paul Horner, a 14-year veteran of the force, spoke with National Report by phone and had this to say: “Under direct orders from the FBI and the DOJ, on behalf of the BLM, we have infiltrated the crowd with armed undercover agents. The agents are collecting intel and coordinating that information with drones that are also overseeing the disturbance. In addition, we have positively identified approximately 85% of the crowd and are running background checks for previous violations, warrants, etc. License plate numbers of protesters are being collected and entered into the national database as well. These right-wing extremists pose a serious threat to the safety of the operation and we have orders to make arrests and confiscate firearms.”
Mai bine zis guvernului federal i s-au sculat doi peri in varful crestetului de furie ca vitele rancher-ilor mananca iarba de pe proprietatea poporului :). Sunt niste intelegeri nescrise, oamenii trec cu vitele pe acolo in cautare de hrana probabil de sute de ani, e la fel cu transhumanta oilor lui mos Costache din muntii Rodnei de la noi. Doar daca hrana este buna si proaspata pot sa aiba oamenii lapte, carne si branza dintre cele mai bune si sa le vanda si orasenilor cu iphone. Dar guvernul federal implementeaza politica lui Michelle privind alimentatia in scoli si la nivelul vitelor proprietate privata.
Unde nu da domnu’ sa-mi pasca si mie iarba din fata case niste vite dragalase, ca sa nu mai muncim de prosti cu masina de tuns in fiecare sambata, doar ca sa trebuiasca sa aruncam bunatatea de iarba pe care o pliviram si irigaram toata vara. Ineptie moderna.
Familia rancher-ului din povestea asta isi paste vitele pe terenurile acelea de la 1870 incoace, dimpreuna cu alti rancheri din zona. Problema e ca guvernul federal a inceput sa acapareze terenuri si sa se faca proprietar pe ele, dupa care a limitat pasunatul dupa cum li s-a parut lor ca ar trebui sa fie, iar la un moment dat au venit si cu problema broastei testoase amenintate cu pieirea, broasca ce traieste in buna pace cu vitele rancheri-lor in desertul acela de sute de ani. Povestea este mai complicata si merita citite comentariile la articol, scrise de oamenii care din asta traiesc, din cresterea vitelor, si care inteleg de ce toti rancherii sunt de partea lui Bundy, indiferent de faptul ca platesc sau nu taxele pentru pasunat.
In alta ordine de idei, inca un pic si incepe briefing-ul lui Kerry…
Sint optimisti, cica „The West has now been won!” 🙂
Cam la fel se zicea odata si la noi („zona libera de comunism” etc).
Sa le zica cineva: exact cind zici ca ai cistigat, apar ‘oamenii de bine’.
In cazul lor sotii Obama, Hillary si altii…
Patrick Moore, unul dintre primii membri ai Greenpeace (a plecat în 1986 de la ei):
”In 2005, Moore criticized what he saw as scare tactics and disinformation employed by some within the environmental movement, saying that the environmental movement „abandoned science and logic in favor of emotion and sensationalism.” Moore contends that for the environmental movement „most of the really serious problems have been dealt with”, seeking now to „invent doom and gloom scenarios”. He suggests they romanticise peasant life as part of an anti-industrial campaign to prevent development in less-developed countries, which he describes as „anti-human”.
Moore calls global warming the „most difficult issue facing the scientific community today in terms of being able to actually predict with any kind of accuracy what’s going to happen”.In 2006, he wrote to the Royal Society arguing there was „no scientific proof” that mankind was causing global warming and believes that it „has a much better correlation with changes in solar activity than CO2 levels”.
In 2014, Moore testified to the U.S. congress on the subject of Global Warming. “There is no scientific proof that human emissions of carbon dioxide (CO2) are the dominant cause of the minor warming of the Earth’s atmosphere over the past 100 years,” according to Moore’s testimony. “Today, we live in an unusually cold period in the history of life on earth and there is no reason to believe that a warmer climate would be anything but beneficial for humans and the majority of other species.” Moore continued, „The fact that we had both higher temperatures and an ice age at a time when CO2 emissions were 10 times higher than they are today fundamentally contradicts the certainty that human-caused CO2 emissions are the main cause of global warming. When modern life evolved over 500 million years ago, CO2 was more than 10 times higher than today, yet life flourished at this time,” he added. “Then an Ice Age occurred 450 million years ago when CO2 was 10 times higher than today… Humans just aren’t capable of predicting global temperature changes”.
Degeaba, ca astia cu „climate change” merg inainte ca trenul. De cateva zile s-a facut public si raportul UN, unde se spune iar ca planeta se incalzeste si omul e de vina. Si ca trebuie musai renuntat la combustibilii fosili, dar ca (surpriza!) gazul natural e OK. Vremuri interesante.
pari opac. normal că gazele naturale sunt OK, tocmai fiindcă sunt naturale! Combustibilii fosili sunt fosili, ceva învechit și rigid, de care trebuie să scăpăm, pentru a rămâne liberi și capabili să zburăm către noi idei și orizonturi albastre.
”Eram într-un restaurant. La o masă alăturată numai parlamentari. Nu știu ce erau, deputați sau senatori, sau de la ce partid erau. Ferchezuiți, îmbrăcați toți la costum. Peste jumătate din ei, șoferi de troleibuz. Iei un șofer de troleibuz, îi pui un costum pe el, îi faci manichiura, îi pui la mînă un ceas de 7 000 de euro și gata, ai un parlamentar.
Au discutat numai de DNA. Erau obsedați și stresați. Unul, supărat că au luat-o la întrebări și pe nevastă-sa, altul se jura că el nu-l cunoaște pe mafiotul x șamd.
Domne, am avut totuși o satisfacție. Măcar sînt stresați, măcar nu le priește.”
PS. Știindu-mă cu politica, cunoscutul, care nu e complet dezinteresat de politică (a fost și la mitingurile din timpul loviturii de stat), de-al nostru, de partea bună a baricadei (arhitect care lucrează în advertising) m-a întrebat: ”Da’ ce a pățit Băsescu de a luat-o razna în halul ăsta?” Eu: ”Cum a luat-o razna?” El: ”Păi cu Udrea.” În momentul ăla am vrut să-i fredonez melodia lui Beatles de la Mircea Radu, dar sînt afon.
Fui scarbita rau de iesirea la pupitru a lui Tataie si balacarerile emise pe maruntisuri personale
Dar ma uit la cizma ruseasca si ma gandesc „doamne, bine ca-i Basescu presedinte”. Cum ar fi fost cu Iliescu, Bombo sau Ponta la butoane?
Cred că americanii se mulțumesc și cu Ponta. Și cred că și Serviciile se mulțumesc cu Ponta. Și cred că pînă și Băsescu se mulțumește cu Ponta (n-are ce face, trebuie să se mulțumească cu ce se mulțumesc americanii și serviciile).
Soțul unei prietene. (tineri, urbani, business, venituri mult peste medie, studii peste medie), se uită fugitiv la televizor, la știri: „Iar se ceartă tîmpiții ăștia, Băsescu și Ponta. Ce circ! Să intre toți la pușcărie!”
🙂 Cunoaștem, cunoaștem. Să intre toți politicienii la pușcărie. Nu e nici măcar o diferență între Băsescu și Ponta, fiindcă toți politicienii sunt la fel, iar dacă se ceartă deja ne-am obișnuit să nu ne mai intereseze subiectul discuției. Fiindcă noi facem afaceri, nu politică și între cele două nu există nici măcar o legătură. Sunt ca două drepte paralele. Nu ne interesează cât ne fură statul din buzunar și cât de tare se bagă în dormitorul nostru, noi vrem în cuibușorul nostru liniște și dacă statul e destul de discret și nu sforăie prea tare, suntem dispuși să plătim pentru acest confort. Mult.
Retoric mă întreb dacă suntem dispuși să plătim oricui pentru liniștea asta. La un moment posibil în viitor, am fi dispuși să plătim și rușilor pentru liniște?
Cînd cearta în sine e irelevantă și ține doar de feude personale și familiale nu văd de ce ne-ar interesa. Nu poți acuza pe cineva că nu vede vreo legătură între bălăcăreala dintre Ponta și Băsescu și viața lui.
Sunt de acord că cearta de dragul zgomotului de fond e irelevantă. Dar există riscul ca, la un moment dat, să considerăm ca irelevantă orice emanație venită dinspre ei, doar fiindcă vine dinspre ei. Ceea ce mi se pare periculos. Mai ales că se întâmplă din când în când să vorbească și despre noi în certurile lor. Ba un nou impozit, ba o nouă reglementare, ba niscai accize modificate. Mărunțele dintr-astea.
Corect. Nu era un comentariu referitor la care dintre ei e mai deștept în momentul de față. Dar tocmai din cauza garagaței pe teme irelevante în ultimul timp am în jurul meu din ce în ce mai mulți cunoscuți cu lehamitate și resemnare față de orice înseamnă teme politice, ca și cum politica ar fi un rău de neevitat, cu care trebuie să trăim. Ca și acneea și exploziile hormonale la pubertate sau reumatismul și artrita la bătrânețe. Și nu e așa. E un dezinteres care nu ne face bine și le coafează perfect freza celor cu garagața.
o sa postez asta aici, ca in alta parte pe blogary nu am gasit:
Partidul Pirat Romania cere înscrierea în Registrul Partidelor Politice. Fără listele de susținători pretinse de lege.
http://blog.partidulpirat.ro/partidul-pirat-romania-cere-inscrierea-in-registrul-partidelor-politice-fara-listele-de-sustinatori-pretinse-de-lege/
Solutia pe scurt:
Admite cererea petenţilor Mărginean Claudiu Nicolae, Bulumac Petru
Cristian şi Cucu Ionuţ Valentin de sesizare a Curţii Constituţionale cu
rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19
alin. 1 şi 3 din Legea nr. 14/2003 şi sesizează Curtea cu această
excepţie.
În temeiul art. 413 alin. 1 C.pr.civ.
Suspendă judecata prezentei cauze până la rezolvarea şi publicarea
excepţiei de neconstituţionalitate, de către Curtea Constituţională.
Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunţare la Curtea de
Apel Bucureşti.
Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică.
Document:
Încheiere – Suspendare
03.06.2014
http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000580513&id_inst=3
Aia cu ministrul culturii nu am prins-o. Stie cineva care a fost treaba ?
http://adevarul.ro/news/politica/inventar-1_535d70430d133766a8256646/index.html
Lume cu FB și fără FB, vine Shulz la Gâdea și anunț că nu am o dispoziție suficient de maso.
Viitoare Presedinta a Romaniei sau Patroana de cartier cu beculete rosii???
http://www.b365.ro/basescu-sustin-reducerea-cas-nu-sunt-suficient-de-inteligent-sa-inteleg-de-unde-se-va-sustine_206905.html
Am înțeles, din două surse, că MRU ar juca, mai nou, în echipa lui Ponta.
Din ultimele tale mesaje reiese ca PDL + PSD = love. Avea dreptate Crin cind zicea, ca membru USL, ca el e seful opozitiei.
Adica, cum? In ce fel?
Cică s-ar fi înțeles PDL cu MRU. MRU candidat la prezidențiale, Predoiu premier.
O sa ne aranjam pantalonii la dunga timp de 4 ani, intr-o impecabila pecabilitate.
De ce nu-l propune PSD-ul pe MRU candidat la prezidențiale? Că nu pot crede că n-ar vrea MRU. Iar pentru PSD e variantă cîștigătoare din orice pantaloni ar privi lucrurile.
Pentru ca Ponta vrea sa se pensioneze, iar baronii vor unul care sa faca mai multe decit sa-i plimbe cu vorba. Cotroceni = trai, neneaca, pe banii contribuabilului.
Trebuie sa aiba grija cineva si de ala micu’, sa-l duca la scoala, sa-i faca mincare, sa-i verifice temele cit e Daciana plecata la Bruxelles.
L.E.: pe unde si-o muta biroul din Cotroceni ca sa nu-l asculte? 😀
Nu, Predoiu nu renunta la candidatura la prezidentiale. Si banuiesc ca nici MRU nu renunta la a lui. E bine.
„Observ ca un simplu si civilizat „buna ziua” pe care l-am adresat unui politician pe strada a fost transformat de o echipa de dezinformare intr-un zvon legat de o asa zisa „renuntare”. Evident, o minciuna, care imi arata odata in plus ca unii oameni nu se pot schimba. Eu am fost la „Junii Brasovului” pentru fetita mea. Nu am fost sa fac politica si nici sa ma fotografiez cu copiii altora. Este o minciuna si zvonul ca as fi intarziat parada. Aceasta a ajuns la 45 de minute dupa ce am ajuns in piata. Minciuna e un semn de slabiciune. O duminica frumoasa in continuare.”
https://www.facebook.com/catalin.predoiu.58?fref=ts
E deja o boală
A trecut de jenibil, asta e o nouă categorie, neclasificată încă :))
Propun categoria Roadkill („animal ucis pe stradă de către un vehicul cu motor”).
Din categoria veche-de-cand-lumea, Nutzi spaima….
Din ciclul „Rîd și eu de ce-mi amintesc” (cît îmi mai amintesc): Acum niște ani, pe vremea cînd TB era primarul Bucureștilor și eu în relații amicale cu un secretar general de minister, acesta din urmă mi-a povestit cum era TB să comită o faină ilegalitate, așa, din pix, semnînd pe niște hîrtii (ceva cu un PUZ sau PUD, whatever, nu detaliile contează). Amicul meu i-a semnalat-o, explicat-o și argumentat-o, deși nu era nici treaba, nici datoria lui, ba chiar dimpotrivă, ministrul lui făcînd parte din alt partid decît TB. Bine, și secretarul general în cauză, și ministrul lui erau în primul rînd oameni normali, sănătoși la cap adică, și cu ani de inginerie în spate. TB i-a mulțumit profund omului meu și s-a dus să taie niște capete din parohia lui. Habar n-am dacă le-a tăiat și-au crescut altele la loc. Poate doar s-a răstit la ele și le-a mai dat o șansă (că mie TB mi se pare uneori jignitor de milos cu jivinele). În altă ordine de idei, mulțumesc, Mirel, pentru Sebastian Bodu. Am și eu ce să votez la europarlamentare.
Daniel P. Funeriu
7 minutes ago · Edited
Eu acum văd că socialistul ăsta (Schultz) chiar nu are bacalaureatul! Nici măcar fără camere, cum era la ei în Germania. Vai viața lui. Și ăsta vrea să conducă Europa? Mamă, mamă, de intra ăsta pe mâna mea!
Dacă intră electricianul ăsta de Walesa pe mîna mea!!!
Da” parca criteriul cool erau blugii, nu diploma. Wtf?
Bodu
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10203522270007846&id=1547154346
Cătălin Predoiu
10 minutes ago · Edited
Romania este a voastra. Implicati-va. Altfel nu aveti dreptul sa va plangeti! Societatea noastra nu este in regula! Implicati-va!
Bine macar ca recunoaste ca societatea lor nu e in regula. De-aia ii si evita lumea.
Pavelescu mai are puțin și cere teritoriile pe care i le-au luat sarmații, marcomanii și yazigii lui Burenista.
Problema e sa nu-i dea prin cap sa-i ceara Bavaria lui Merkel ca ne da afara din UE 🙂
Sînt la PNȚcd la lansarea candidaților. Am văzut în audiență și un hipster cu pălărioară. Sfinte Sisoie!
Pizzicarella mia pizzicarella
lu caminatu tou pare ca balla.
A ddhu te pizzicau ca nu se scerne
sutta lu giru giru te la suttana.
Pizzicarella my pizzicarella
your way of walking looks like a dance.
Where have you been bitten?
It can’t be seen under your slip.
http://youtu.be/oGxrKnb0UzQ
Cool
Lili Ruse, IQ = 88, ar părea o lumină pe lângă ăsta, dacă l-aș suspecta că dă 2 lei pe potențialii electori și trece prin creier ce-i iese din taste.
Dar așa… În fine, mă mângâi cu gândul că acum nici electorii din vreun interval de IQ nu dau 2 lei pe el.
”Duminică, de la ora 11:00, voi participa la dezbaterea ”Starea economiei României în 2014 şi perspectivele pentru anul post – electoral” organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Palatul Stirbey, Buftea.
Alături de mine participă Preşedintele României, dl Traian Băsescu, preşedintele PMP, Eugen Tomac, Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, candidaţii PMP la alegerile europarlamentare, diplomaţi, reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi ai mediului de afaceri”
Elena Udrea
…nici pe ea.
Domnu’ Preda,
=)))))))))))))))))))))))))))
Mă scuzați.
Asta da miscare; mica-mica, da’ ridica.
efectul de pârghie
Daca ne ghidam dupa cantitatea de ridicol pe care o pot genera, PMP este de aceeasi parte a baricadei cu PSD, categoric.
Nu inteleg de ce n-au pus combina in spatele lui Baconski, se asorta mai bine.
Ca reclama la blugi e super. Blugi si cum sa-i asortezi cu pantofii. E clar, PMP apeleaza la audienta click/cancan.
Ionut Popescu
”Încă mă urmărește întrebarea unui reporter, de-acum câteva zile, adresată unui violator, în timp ce era arestat: „De ce-ați violat-o pe doamna?” Chiar, de ce?
Asta-mi amintește de o întîmplare din copilărie: aveam vreo 13-14 ani și, împreună cu cei de vârsta mea, începusem să vorbim despre fete și ce le-am face noi lor. Un altul, mai mic, Pârpâc, tot auzind ce vorbim noi, el neavând, probabil, încă de luptat cu hormonii, ne-a întrebat într-o zi: „băi, și dacă le f… ce rezolvați?” N-am știut niciunul ce să-i răspundem.”.
In vis, Putin il intreaba pe Stalin cum sa faca fata protestelor masive impotriva sa.
– Impusca demonstrantii si vopseste Kremlinul in albastru, ii spune Stalin.
– De ce albastru, intreaba Putin?
– Eram sigur ca nu ai nicio problema cu prima parte, ii raspunde Stalin.
Deci, se bagă cineva mîine, la o bere? Ne putem vedea la lansarea candidaților PNȚcd la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental la ora 11 sau ne putem vedea după (nu știu cît va dura lansarea). Dar rămîne să ținem legătura pe mail (mirel.axinte@gmail.com) sau pe telefon (0735 536 004)
Numai pe mine mă deprimă clasamentele astea ad-hoc de pe Feisbuc?
SIMILAR TO DAN TAPALAGA
Elena Basescu
88,606 likes
Like
Monica Luisa Macovei
10,215 likes
Like
Theodor Stolojan
3,106 likes
Like
TVR Info
14,935 likes
Like
Trăim vremuri penibile. Mă gîndesc cîți oameni de bunâ credință s-au certat cu prieteni, rude sau colegi în ultimii zece ani pe teme politice, cîte personalități publice au garantat cu reputația pentru o anumită grupare politică.
Dacă știam cum stau lucrurile, măcar susțineam o minciună pe bani. Ce bou am fost! Am mințit și înșelat pe gratis, cînd puteam s-o fac pe banii lui Voiculescu. M-am certat cu amici, cu rude, m-am înjurat ca la ușa cortului, crezut și am garantat, m-am jurat și am îndemnat oameni de bună credință să urmeze ceea ce eu numeam, sub jurămînt, calea cea dreaptă. Dar nu mă las. N-o să mă apuc de tăcut tocmai acum. Îmi repar greșeala cu vîrf și îndesat.
Daca legea cu delegarea atributiilor e rea, de ce nu a observat-o nimeni in februarie si martie, sa faca scandal atunci? Au dormit toti ziaristii, toti expertii anticoruptie?
Cică are avizul parchetelor.
Daca UE si SUA ar fi seriosi ar face liste cu persoane si companii rusesti exceptate de la sanctiuni. Acum fac liste cu cei inclusi.
“Inteleg ca se reduce spectacolul daca nu mai ai primari, din ce sa traim daca nu avem spectacolul arestarilor?” Spuneți-mi că nu Băsescu a declarat asta. Așa e că nu el a declarat? Să fie Ponta? Dragnea? Voiculescu? Fenechiu? Rușanu?
Se referea la presă. Nu rezultă de nicăieri, dar eu comunic paranormal cu el, ca între ingineri pe, oarecum, bune. Voia să spună că criticile din presă sunt oareșcum interesate.
Am vazut ieri titlu de articol (pe bune!, nu e de pe Catavencu/kmkz) :
Cererea de încuviinţare a arestării lui Florin Popescu va fi analizată de Comisia Juridică a Camerei Deputaților
Pun pariu ca UE & americanii se scarpina nedumeriti. Pt ca suna ca dracu’ in engleza: „request for arrest acceptance of XY will be analyzed by Judicial Comittee” 🙂 Suna ca umor englezesc, parca e de pe peoplescube.
Noua Republică: ”Ponta elimină 70 de taxe și impozitul pe profitul reinvestit ca să uităm de CAS.”
Cam aici stăm la nivel de logică și caracter la adunătura de caricaturi disperate numită dreapta.
Am primit invitație la lansarea candidaților PNȚcd pentru europarlamentare. Lansarea va fi mîine, la ora 11.00, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental. Mai vrea să vină cineva?
Poate după lansare facem și o întîlnire Blogary de bere, suc, cafea.
In August?
http://youtu.be/fYYYZ2r0RZg
Rusii vin cu ideea de a trimite trupe ruse de mentinere a pacii in Ucraina. Nu se gaseste nimeni sa le propuna sa mute trupele ruse de mentinere a pacii din Transnistria in Ucraina?
Aud că Băsescu a promulgat legea cu imunitatea parțială a baronilor.
E posibil ca în cazul lui Udrea să se meargă iar pe ”om politic curajos care se sacrifică și candidează”, ca la Convenția PDL din martie 2013, cînd ”nimeni n-a vrut să candideze, doar Elena Udrea a avut curajul și a salvat situația”. În realitate, atunci și-au exprimat dorința candida mai mulți, dar li s-a spus cu frumosul printre dinți să se retragă. Mai puțin Macovei, care a refuzat. ”Predoiu e moale, negociază cu toată lumea, aduce liniște și are prune în gură”, ”MRU nu are partid și nu va reuși să mobilizeze membrii de partid”, ”Boc nu vrea” etc etc. E un scenariu care pornește de la premisa că lui Băsescu nu i-a mai răms nicio picătură de rațiune (sper să mă înșel).
Părere personală despre situația *votanților* opoziției non-PNL:
http://sociollogica.blogspot.ro/2014/04/o-problema-de-psihologie-pentru-opozitie.html
Comentariu care definește disperarea tristă a unui wishful thinking vecin cu retardul mintal.
Anonim24 aprilie 2014, 15:23
alegatorul nehotarat va vedea in curand ce mafie a creat psd in astia 20 de ani si va fi speriat ca bolsevicii sa aiba si presedintia si sa controleze tara in stil mafiot. nu vedeti ca pana si la comitetul olimpic roman candideaza un pesedist (alin petrache)? astia pesedizeaza tara
Putin a descoperit alt inamic, evident tot de origine americana: Internetul si in special blogurile, care „influenteaza zeci de mii de oameni”.
http://www.spiegel.de/netzwelt/netzpolitik/wladimir-putin-das-internet-ist-ein-cia-projekt-a-966022.html
N.m.: Scheiße, ca oamenii mai au si creier sa gandeasca.
ET (Tomac) minte cu tupeu.
Rep: Am inteles, il alegeti prin vot. N-ati ales prin vot nici candidatii la europarlamentare.
ET: Am ales prin vot.
Rep: Nu i-ati ales prin vot, daca doriti intram in detalii dar nu va avantajeaza discutia asta.
ET: Deci am avut un proces intern de selectie a candidatilor…
Rep: Care n-a fost respectat in final, ci au fost mutati cu manuta pe un loc mai sus sau mai jos. Domnul Funeriu, domnul Baconschi etc.
ET : N-as intra in detalii…
Rep: Pai asta va spun si eu, nu va avantajeaza discutia asta despre votul intern.
ET: A fost un proces cat se poate de democratic si acceptat. Procedurile nu le-am creat noi partidul ci Fundatia Miscarea Populara. Din acest punct de vedere, lucrurile s-au desfasurat cat se poate de corect, respectand statutul PMP.
Rep: Nu chiar pana la capat.
ET: In aceasta etapa respectam statului PMP, pana la Congres, decizia o ia acest Comitet care exista dar consultand toti membri partidului. Au participat peste 18.000 de membri.
Haha, imi place Rep. Cine e?
Tăpălagă.
Pe bune????
Mpăi. Normal 😀
DIncolo de faptul ca Tomac a explicat impiedicat cum au facut desemnarea candidatilor, sistemul PMP de desemnare a candidatilor este o idiotenie. Candidatii care trebuie sa se bucure de sprijinul si de votul organizatiilor sunt candidatii pentru alegerile interne din partid nu cei pentru europarlamentare.
Pentru lista la europarlamentare este importanta cariera politica si profesionala, probitatea morala, notorietatea si perceptia publica despre candidat (toate simultan).
ELECTORATUL voteaza lista PMP, nu este un congres intern al partidului.
Probabil ca si-au dat seama ca lista iese prost pe criteriul statutar si s-au apucat s-o mestereasca. Tipic romanesc.
Ăsta habar n-re ce să spună fiindcă decizia în PMP o ia cuplul Băsescu-Udrea. “Cum va fi stabilit candidatul unic al dreptei si de ce a crescut Partidul Miscarea Populara dupa venirea Elenei Udrea. Ce spune Eugen Tomac, presedintele PMP despre o eventuala candidatura a lui Daniel Morar” http://ow.ly/3jDBoN
Articolul cu William, Harry și Ponta a trecut de 10 000 de cititori (cititori, nu afișări). Dacă știam că pentru trafic ai nevoie doar de poze și mesajul „Ponta caca” mă apucam mai devreme de chestia asta (glumesc, știam că ăsta e secretul succesului, dar n-am vrut nici de-al dracu să-l urmez – deși o să mai fac din cînd în cînd experimente motivaționale cu articole-morfină gen „Ponta lău, na na (no pun intended) la fund, cîh Ponta, don’t worry, be happy”), Ba chiar o să scriu un articol cu Morar, MRU, Predoiu, Boc și Udrea cum îl bat ei cu happy end pe Ponta la prezidențiale. La categoria ficțiune.
Apropo de motivaționale și dreapta: unuia care se îndreaptă cu viteză spre prăpastie nu-i spui să apese pe accelerație, ci pe frînă. După care îi spui să lase volanul și să plece acasă.
Cum s-a derulat afacerea Puiul electoral de Dambovita: Florin Popescu a aranjat livrarea carnii intr-un restaurant http://ow.ly/w7dEC
Dacă guvernul Ponta scutește firmele de impozit pe profitul reinvestit și elimină 70 de taxe, cum a promis, opoziția autodeclarată de dreapta trebuie să vină cu măsuri și mai de dreapta. Ar fi interesată o concurență pe scăderea fiscalității și birocrației.
Am auzit pe un moderator la un talk show (Toronto area) ieri cu o idee f faina: salariile politicienilor sa fie invers proportionale cu taxele. Deci cresti taxele cu 5%?, automat iti scade salar & rest of the perks cu 5%.
Cade Obama din gratiile lumii?
http://www.stiripesurse.ro/comitetul-nobel-anchetat-nobelul-pentru-pace-al-lui-obama-si-al-ue-ilegal/
Cade, si e timpul ca Fredrik Heffermehl sa mai scoata o carte (fiecare trebuie sa-si castige existenta cumva).
http://www.amazon.com/The-Nobel-Peace-Prize-Really/dp/0313387443
Cade, ca uite ce urat se poarta cu sovieticii. Tztztz.
Nu cade, dati-l in ma-sa. Ati mai vazut drac mort? Doar speranta ca SUA o sa supravietuiasca dupa Obama parca a inceput sa creasca.
În primele trei cele mai citite articole de pe Blogary din toate timpurile, două sînt despre Ponta. Și asta în condițiile în care nu e încă liderul absolut al României în următorii 30 de ani.
Ar trebui să ne dai nişte cifre şi nouă, că la secţiunea „Cele mai citite articole” văd că nu s-a actualizat nimic.
Ești sigur că vrei să afli?
Peste 10 mii de cititori la aia cu poza în barcă.
Am și uitat de aia cu cele mai citite. Mai există? Credeam că am șters pagina aia.
Asta e pe pagina de Facebook (ce e portocaliu intens e pe bani). Singura care a avut vizualizări pe gratis a fost aia cu ukrainian low pass (un youtube cu un avion de luptă ucrainean care trece la înălțime joasă pe deasupra unor rebeli ruși).
o să intrăm în istorie, după războiul de 30 de ani, pontaniatul de 30 de ani.
să vezi ce se bucură @disqus_CAS9LR0h54:disqus!
Ponta in mai, Ponta in iunie, Ponta in iulie….. si tot asa, si p’orma Ponta dupa 20 de ani.
Pfoaa, să vezi ce fain o să fie când o să-i pună tabloul în școli, deasupra tablei ….
Cel mai tare ma tem sa nu i se faca rau in timpul anchetei, ca tuturor li se face.
Cred ca si la parchete o fi vreun virus care produce infectii intraparchetaresti, dupa modelul celor intraspitalicesti.
Io zic ca asta cu Florin Popescu se va termina in coada de peste (sau in tartita de pui). Daca se duce si declara in instanta ca i-a mancat el pe toti procurorii nu au cum sa probeze ca minte.
E suficient sa se uite judecatorul la el si-l achita.
Acum imi dau seama cine lipsea la inundatie: Mazare, cu un jet surf.
In costum de diver cu lopeti in picioare. 🙂
Ce ti-e si cu progresul asta, dom’le.
O plasa de caltabosi, 100 000 de sarmale, 50 000 de pui fripti…2.5 milioane de oi, 4.5 milioane de boi…
Să fac un articol de forum lunar? Mai, Iunie, Iulie etc?
da.
mai bine ne arunci o tema la care sa roadem.
Sau horoscop saptaminal
Dap. Cam pe 4-5, când devine clar că am apucat și luna respectivă. Că Ponta sigur mai face câte o nenorocire și-și trage-un selfie, trafic o să tot fie.
M-am răzgândit. În fond, sunt numai două mesaje; 1) Ponta are 100% șanse și e inutil să lungim și să fixăm discuția pe defectele sale 2) orice e non-Ponta și pare opoziție la Ponta e simultan inept și de conivență cu Ponta.
Nu-i așa de greu de înțeles, mai ales dacă le repeți zilnic. Un singur forum pentru două mesaje e suficient.
Exact.
Tocmai am depășit dublul recordului de trafic din 2 august 2012.
De ce, care-i subiectul, că atunci era unul? Ce faci, fă lumeo, ai chef de politică cu lectică?
Din n puncte de vedere, asta nu e bine.
pmp, partid de fripturisti?
PMF?
shit, am ramas in urma cu cititul pe ziua de azi 🙂
Doi printi si doi tarani.
(PS: ideea nu-mi apartine, eu doar am vazut o poza care le cuprindea pe cele doua; n-am poza originala, asa ca…)
http://metrouk2.files.wordpress.com/2014/02/1000×665332.jpg
http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/04/22/535647580d133766a8fe5c5a/646×404.jpg
Bre, ce gashca de impotenti astia de la PMP, PDL. La o zi dupa făPonta si băDragnea, aceleasi pagini pe net – poze si rahaturi absolut boring. Nu tu poze, nu un comentariu fin acolo, macar ceva de genul „ii vreti sa sea dea cu barca si la Presedentie si la Bruxelles? Votati-i tot pe ei”. Probabil is toti busy cu apararea pt Florin Popescu asta. Nu i-a intrebat nimeni „nu va suparati, in total cite coaie aveti in partid?”
PMP = partid de eunuci. Cu-asa opozitie au sa se traga astia cu barca mult si bine.
Aia cu barca e o gafă importantă. Suficient de importantă cît opoziția s-o evite și să se păstreze în zona glumițelor nevinovate cu Viorel.
The elephant in the room.
Tevatura cu ”fă” a omorît scandalul bărcii-lectică. La fel ca și opozanții lui Băsescu în ultimii zece ani, opozanții lui Ponta forțează teme de atac false și păguboase, care acoperă temele relevante și care mai mult ajută ținta.
A fost suficientă o întrebare a unui jurnalist ca să o ia razna toate michaeljacksonistele lui Morar. Sabina Fati a băgat deja un editorial umed. Urmează Ene Dogioiu și Pora.
Vine Gheorghe sa se lupte cu balaurul inca o data.
http://rt.com/news/154096-us-warship-troops-europe/
“The United States takes seriously our obligations under Article 5 of the NATO alliance, even though these aren’t NATO exercises,” Kirby said. “It’s a very tangible representation of our commitment to our security obligations in Europe.”
Dacă un pui are un kil, atunci Florin Popescu a hrănit 70 de mii de alegători cu puii primiți șpagă. Un gest de imensă generozitate. Omul ăsta a dat să mănînce la mii de oameni și noi îl băgăm în pușcărie?
Apropo de baroni, faptele lde corupție ale lui Florin Popescu sînt de cînd era președinte de Consiliu Județean, calitate în care a cerut firmelor care au contracte cu CJ-ul bani și produse pentru campania electorală. Asta e definiția baronului local.
Mda. Astăzi sînt șanse extrem de mari să batem recordul de audiență de la lovitura de stat (2 august 2012). Bine, am băgat și bani în promovarea pe Facebook (s-au dus old good times cînd Facebook-ul era pe de-a moaca, acum trebuie să plătești bani serioși ca să-ți vadă lumea postările).
ă? Ai de gând să scrii ceva? Are de gând să se întâmple ceva? Zi, să iau propanolol înainte.
Nu vreau să gonesc cititorii. Ponta vinde foarte bine. Cel mai citit articol de pe Blogary va fi un articol cu poze și Ponta.
Negrese lingându-l pe Ponta
Ideea cu barca împinsă de pompieri e cea mai bună idee de PR pe care a avut-o Ponta pentru Blogary.
Între timp, deși abia e 13.35, am bătut recordul de la lovitura de stat.
Vesti noi de pe frontul de vest
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17088907-sua-curtea-suprema-valideaza-lege-din-michigan-care-interzice-discriminarea-pozitiva-invatamantul-superior.htm
Vazui, cu mare bucurie. Cotele alea chiar erau/sunt reale. In Canada, nativii au acelasi statut favorizat, cu tot cu cote. Noroc ca putini se inghesuie sa faca studii superioare, dar daca ii plesneste chemarea, beneficiaza si de burse de stat gratuite. Sentimentul vinovatiei, deh!
Ponta Președinte. Pompeii.
Am urmarit ieri o parte din „traditionalul” interviu de sarbatori cu Dan Puric, pe B1. A fost un delir anti-occidental si o scarboasa si surprinzatoare propaganda pro-Rusia. La intrebarea moderatorului (Robert Turcescu), Puric nu vede niciun pericol expansionist din partea Rusiei, deoarece ei sunt „diplomati foarte buni” si nu vor cotropi niciun teritoriu. Afirmatie naucitoare, din moment ce in prezent exista deja un teritoriu cotropit.
El cu rusul relationeaza spiritual, la nivel de Dostoievski, in timp ce cu occidentalul (UE) nu are la ce nivel sa relationeze, pentru ca e o constructie artificiala si lipsita de spiritualitate. (Îl si vad cum deschide o discutie cu soldatul Ivan despre tema conflictului inter-sexe in proza rusa, in timp ce acesta o f**e tare si apasat pe fi’sa minora, dupa ce le-a spart usa – scuzati imaginea dura, cred ca e necesar).
Americanii sunt de vina, pentru ca persoana Nuland a spus abia acum ca SUA va lupta contra coruptiei in aceasta parte de lume. Sunt de vina, pentru ca de douazeci si ceva de ani nu au facut nimic, daca tot aveau de gand sa lupte, trebuiau sa o faca de mult, nu doar acum. Poporul roman a fost ca un copil naiv caruia corporatiile (wink, corporatiile sunt numai vestice, cele din est sunt niste chestii de stat) i-au furat bogatiile si sufletul si nu l-au dus de mana spre viitorul suficient de luminos. Abia acum e prea tarziu.
Romanii inca asteapta scuze de la vestici, pentru cei 50 de ani de comunism. Usor jenat (imi place sa cred), Turcescu i-a amintit ca regimul opresiv a venit de la est, calare pe tancurile URSS. A raspuns naucitor ca e ceva in gena rusului, oricum insa acesta nu e de vina. Ramane cum am stabilit, nu stam de vorba cu vesticii pana nu se scuza.
A batut mult campii si pe tema unirii cu Basarabia, ignorand insa cu gratie motivul pentru care exista posibilitatea tehnica de a efectua o unire: deoarece mai inainte a existat o despartire sub forma unui rapt teritorial din partea URSS.
Atat cat am urmarit, am vazut ca a avut mare grija sa nu spuna nimic negativ la adresa rusilor sau a Rusiei. Nimic. In rest, vesticii si americanii sunt de vina pentru tot.
Surprinzator cum si-a dat arama pe fata. Avea (si inca sustine ca are) o atitudine anti-comunista. Pot doar sa cred ca modul sau de operare e acela prin care incearca sa ocupe nisa aceasta a anti-comunismului. Facturile pentru serviciile prestate s-a vazut insa deosebit de limpede catre ce serviciu de propaganda le emite.
De ce l-ar plăti cineva? Că omul zice din sufletul lui prost de ciolovec, cu sinceritate.
Și iar vin și zic. Mai sunt multe țări pe planeta asta unde actorii sunt considerați mari intelectuali?
Idiot util cred ca este cel care are cateva idei fixe, implantate de media. De exemplu, ca tot s-a pronuntat in trecut, il credeam prost daca o tinea pe aceea cu gazele de sist care otravesc spiritul tzaranului roman, pur si sincer.
Dar ieri a atins un nivel neasteptat: tot ce face rusul e bun, iar tot ce face americanul si vest-europeanul e prost. Sa zicem ca si aici ar fi idiot. Dar a facut niste afirmatii in contradictie perfecta cu realitatea, precum ca Rusia nu a invadat nimic si ca americanii sunt de vina pentru comunism.
Poate il mai credeam chiar si cu atat de-a dreptul idiot, dar m-a frapat faptul ca a fost foarte grijuliu sa nu spuna nimic negativ de rusi, chiar si la interpelarea directa a moderatorului, care ii atragea atentia ca realitatea e pe dos decat spune el.
Niciodata nu am crezut despre el ca e un intelectual si din toate bazaconiile pe care le debiteaza, doar ii apreciam atitudinea anti-comunista. Dar ceea ce a afirmat in ultimul interviu m-a facut sa cred ca e doar nisat pe o tema care multora le suna bine in aceasta tara, asa cum sunt altii nisati pe tema pro-mostalgico-comunista, care le suna bine altora.
Aici e inregistrarea: http://www.b1.ro/stiri/eveniment/dan-puric-interviu-in-cadrul-emisiunii-sub-semnul-intrebarii-sufletul-romanesc-este-distrus-romania-este-o-ara-distrusa-suflete-te-video-80945.html
Poate exagerez eu.
N-am zis că l-ai fi considerat intelectual.
Vorbeam la modul general, multă lume ”bună” consideră actorii drept mari intelectuali. Și mă tot întreb de ce.
Mie mi s-a părut întotdeauna deplasat, cu idei puține dar fixe, infatuat și .. mă rog, în mod clar omul are public, deci prestează.
Pentru ca pe scena joaca roluri de intelectuali. Pffff…
Dan Puric juca Revizorul, acum ca ma gandesc…
Da, si pe mine m-a surprins f neplacut chestia asta. Recunosc, mi-a placut mult timp Puric: mesaj crestin, vorbea de martirii comunismului, traditii. Aseara insa mi-am dat seama ca de fapt pt el orice interviu e un act actoricesc. Nu stiu daca e constient sau poate o face pur si simplu din reflex, insa Dan Puric ‘joaca’ interviurile astea – actor principal, scenariu, regie.
Deturnare de fonduri? sau de ce sa nu-ti faci asigurare:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17082774-victor-ponta-sedinta-guvern-miercuri-alocam-sumele-necesare-pentru-refacerea-gospodariilor-inundate.htm
Hristos a Inviat!
Pentru cei interesati, pastorala Mitropolitului Moldovei (IPS Teofan, fost competitor al PF Daniel pentru a deveni Patriarh) cu ocazia Pastilor; o pastorala care iese din obisnuinta vorbitului cu doua intelesuri in chestiunile arzatoare si care se refera explicit la provocarile actuale ale crestinului (Siria, gay- marriage, rapoartele Lunacek si Zuber).
http://iasi.mmb.ro/comunicat/scrisoare-pastorala-la-sarbatoarea-invierii-domnului-2014
Mîncam inconștient, mecanic, în timp ce mă gîndeam la Ponta, PNL și prezidențiale și am uitat să-i las roșii și Danei.
La ce bun să ai cont pe FB dacă nu te poți ciondăni cu Covaciu pe tema instituțiilor norvegiene?
Iar l-ai angajat pe Snowden.
Ă?
Pusesi spionul pe noi si alfasi ca asta facuram. Fara folos, ca omul suna a gol.
problema este că n-am putut să mă bag în vorbă.
Io de cand zic aici: cont de Fb, acolo e viitorul. Nu fii rezistenta la schimbare: ne adaptam noi la Ponta presedinte, d-apai la Fb.
din cont n-am putut, din cont! De ce ma vait eu aici?! E club inchis, nu pot comenta toate yebele.
Nu ma adaptez la Ponta presedinte, hibernez.
cere-ma pe cont, fa dovada.
Așa da
Eu zic sa-l fi luat pe cel mai tanar si bun de prasila. Isi risipira fortzele, bietele muieri. :))))))
E o eroare să reducem comunismul la crime. Era comunismul acceptabil dacă ar fi reușit reeducarea fără să recurgă la eliminarea fizică?
VIDEO: Prius Owner Flips Out on Farmer & His Family for Driving Truck | Conservative Outfitters http://ow.ly/3juMdI
În noaptea de Înviere Stelian Tănase a făcut infarct cînd a aflat de planurile PSD pentru șefia TVR. Lăcomia și micimea sufletească ucid.
De-adevăratelea? Poți să dezvolți chestia cu planurile și infarctul?
Nu l-a votat Parlamentul saptamina trecuta. Si da.
Lasă că-i trece (1 stent, acolo) și-i găsește Nenea Dumitrache post mai de onoare ca ăsta.
Ete na, ucid! Îți pun un stent. Se știe că ce nu te omoară, te-ntărește.
Horrifying: Woman To Abort Her Child So That She Can Be On Reality Show http://ow.ly/3juoJA
În engleză navele, avioanele și elicopterele sînt „she/her”, nu „it”. Deocamdată, pînă cînd piloții și marinarii nu vor fi acuzați de sexism și hărțuire,
Navy SEAL politically correct
Hristos a înviat!
Dovada
O fi inviat, dar am un vecin care-l bate-n cuie de 3 sferturi de ora. A inceput la 0:00, acum e 12:45.
Adevărat a-nviat!
Se apropie A Doua Venire, văd că și-a făcut simțită prezența și-n casele păgânilor.
A câștigat alegerile care au avut loc la 3 zile după interviul ăsta:
https://www.youtube.com/watch?v=fqKRkY30g6U
era de mult.
Așa o să ne urăm Paște Fericit începînd din 2015
http://youtu.be/JwWrGx4a80A
Paşti fericite!
Așa, deci ce spuneam: dacă totuși TB are mai mult instinct politic decît credem noi că l-a pierdut (ca să zic așa)? Dacă s-a scremut s-o suie în prepeleac pe Nuți Udrea nu din motive sentimentale, ci pentru că pare să fie, pur și simplu, cealaltă față a lui Ponta? Din moment ce poporul alegător pare că dorește personaje din gips-carton cu leduri și pisicuțe cu baterii solare care fac din mînă la lumină, nebun trebuie să fii ca să le propui Iisuși și Marii Tereze. Da, am văzut ce-mi spuneau mai alatăieri Mirel și Liviuță, că-n 2004 și 2009 am existat destui alegători care să-l votăm pe TB din motive raționale, însă amîndoi scapă din vedere o realitate nemiloasă: pe lîngă că era cît pe-aci să fim prea puțini care ne-am deranjat la vot, am și avut pe cine să votăm. Acum, nu. Nu poți face o catedrală din chirpici. Din rigips poți face o troiță.
Elena Udrea nu va candida. Are prea puțin timp la dispoziție, ar pierde, ar pierde jalnic, i-ar strica imaginea pe foarte mulți ani, s-ar putea ca scorul să fie așa de prost încât să o decredibilizeze până și în PMP, până și prin 2019.
Scuze, n-am plecat de la premisa că Elena Udrea ar candida. Am vrut doar să spun că ăsta-i tipul de politician pe care ni-l propune TB.
Eu îmi cer scuze că am înțeles greșit.
Cu ocazia ta, am recitit ce-am scris mai sus și da, așa se (cam) înțelege. Nu tu ai greșit, ci eu. (Probabil pentru că mi se pare atît de evident. Firește, asta neînsemnînd deloc că așa ar și fi.)
Asta face zaharul din tine: incoerenta de zaharoza, adica zahariseala.
Și dacă ne arată o dublură mai proastă a lui Ponta, care stă de 20 de ori mai prost electoral decît Ponta, ce cîștigă?
De-asta mi-e teamă.
Iar ajungem la ”să-l votăm pe-al nostru, și ce dacă-i prost, vrei să iasă prostu’ lor?!”
Nu țin morțiș să-mi sui blogarimea în cap, tocmai de Paște, dar acum mi s-a cristalizat ideea, deci o expun, pînă nu se mumifică. (Ah, un bob zăăbavă, că-mi cere fi-miu tort de ciocolată.) Revin.
Huo.
Cine zice ăla e :))
Adica unii tin post si altii maninca tort de ciocolata? huo, din nou 🙂
Păi ce, și azi e post?
Stii, zicea Bleen odata ca ar minca un tort de ciocolata de 8 kile.
E, eu l-as minca la desert.
Nu mai zice de mincare 🙂
Pot să-ți zic că maică-mea face cozonac Rosenkrantz? (Tortul oricum s-a terminat. Dar fac altul mîine dimineață.)
Aveti cofetarie?
Avem doouă Mega Image (sau se zice doi Megi Imagi?) în apropiere, plus două Șopăngoaie.
Toata lumea are doua megimagi si doua sopangoaie in apropiere. Arata-mi unul sa spuna ca n-are. E un mincinos.
Eu n-am, na. Am un Zehrs si un Food Basics. Au rosii din plastic amandoua.
Lasă, că roșiile oricum nu sînt bune decît vara. Acum e vremea ridichilor. Dar castraveții cum sînt? Mie ăia de la supermarket mi se par OK.
Nu i-am incercat inca. :))))
mai mult verzi decit lungi
Nu reveni. Mumific-o, s-o aprecieze viitorimea. Eu am avut o idee genială și pe tot blogul, de-o juma de zi, nu se găsii unu’ s-o aprecieze, acum umblu s-o îmbălsămez.
Prea tîrziu…
Afară este ffff frumos. C bin ptr noi!!! 🙂 Păsările cântă. Soarele e senin. Peștii mușcă la nul și fază. Băștinașii face pe nemâncații, ca să ne impresioneze. Pe seară bem un Shirley și frigem un pelican. Mîine îl trimit pe Ernu să ne aducă un stînga caviar. Nu scap de filipneză. Mă tot întreabă cînd mi se termină mandatele prezidențiale. Am impresia că a pus ochii pe moștenirea mea politică.
Tradiții
Blugi, pantofi rosii cu toc…unde-i poseta, o baga in cuptor?
Scena asta imi aduce aminte de vizitele de lucru ale Odiosului. Acelasi fals.
Prea sînteți răutăcioși. Ce mare șmecherie? Gretel îl bagă pe Hansel în cuptor, iar vrăjitoarea se uită. Mai la dreapta, fată.
Creştinii care au refuzat să rostească crezul musulman sau să plătească o răscumpărare au fost crucificaţi de susţinători ai jihadului în Siria, a denunţat vineri la Radio Vatican o călugăriţă siriană, citată de AFP.
gandul.info
Ziarul (gratuit) Ring, al lui Robert Negoiță:
via MApN
Parcă politicienii erau în vacanță de Paști. http://ow.ly/3jq3k3
Pai da, in vacanta lucra ceva mai usor.
http://www.rfi.ro/stiri-politica-49196-fost-ambasador-onu-sua-nu-reactioneaza-cum-trebuie-politica-moscovei-ucraina
Funeriu:
Brusc îmi vine în minte o chestie: de ce naiba intelectualitatea fină a României și-a numit revista-far „Dilema” (și încă ține de ea bine de tot, vezi „Dilema Veche”)? Oamenii ăștia propun societății dileme când societatea are nevoie de soluții? (OK, accept două soluții, dar două bune, nu ca răspuns la… dileme). Iată, au reușit să mă bage în dilemă
Tot Funeriu:
”Fiecare zi din săptămâna asta poate fi scrisă ca un palindrom:
4/14/14
4/15/14
4/16/14 șamd.
Funny.”
Cred că e vorba de LSD.
Funeriu atinge adancimi catartice abisale. Ii mai vin in minte si brusc, adica asa, pe nepusa masa, pe furisate, pe trasnite si fulgerate, ca un frison mental, de se mira si el de atata spontaneitate, dom’le. Unora ar trebui sa li se interzica sa scrie pe Fb, ca sa mai pastreze pulimea o umbra de iluzie.
Funeriu n-are dileme, are numai certitudini.
comentariile recente si blogary pe twitter dispar si ele?
Nu.
momentan par înțepenite.
Păi nu s-a mai comentat. Nu s-a mai zis nimica, nici în comentarii, nici pe Twitter.
PDL se ia de cadoul făcut de Ponta lui Băsescu (uite, boierule, să-ți trăiască frumoasa – OUG neconstituțional prin care partidele neparlamentare pot participa la alegerile parțiale și pot deveni partide parlamentare fără să treacă pragul – OUG cu dedicație la PMP, singurul partid care are de cîștigat de pe urma unei asemenea ordonanțe). Astfel, PDL cere Avocatului Poporului să conteste la CCR ordonanța respectivă.
Povestea rancher-ului Cliven Bundy din Nevada si a protestatarilor veniti in apararea lui sau lupta guvenului federal cu „terorismul domestic”:
„Federal agent Paul Horner, a 14-year veteran of the force, spoke with National Report by phone and had this to say: “Under direct orders from the FBI and the DOJ, on behalf of the BLM, we have infiltrated the crowd with armed undercover agents. The agents are collecting intel and coordinating that information with drones that are also overseeing the disturbance. In addition, we have positively identified approximately 85% of the crowd and are running background checks for previous violations, warrants, etc. License plate numbers of protesters are being collected and entered into the national database as well. These right-wing extremists pose a serious threat to the safety of the operation and we have orders to make arrests and confiscate firearms.”
http://nationalreport.net/multiple-militia-members-arrested-bundy-ranch-charged-domestic-terrorism/
Adica acuma asa stau lucrurile, vorbim de teroristi.
Mai bine zis guvernului federal i s-au sculat doi peri in varful crestetului de furie ca vitele rancher-ilor mananca iarba de pe proprietatea poporului :). Sunt niste intelegeri nescrise, oamenii trec cu vitele pe acolo in cautare de hrana probabil de sute de ani, e la fel cu transhumanta oilor lui mos Costache din muntii Rodnei de la noi. Doar daca hrana este buna si proaspata pot sa aiba oamenii lapte, carne si branza dintre cele mai bune si sa le vanda si orasenilor cu iphone. Dar guvernul federal implementeaza politica lui Michelle privind alimentatia in scoli si la nivelul vitelor proprietate privata.
Unde nu da domnu’ sa-mi pasca si mie iarba din fata case niste vite dragalase, ca sa nu mai muncim de prosti cu masina de tuns in fiecare sambata, doar ca sa trebuiasca sa aruncam bunatatea de iarba pe care o pliviram si irigaram toata vara. Ineptie moderna.
Doua-trei capre fac treaba cat un lawn mower, in plus sunt si „eco”. 🙂
Gata, a dat iarba la Canada?!
Familia rancher-ului din povestea asta isi paste vitele pe terenurile acelea de la 1870 incoace, dimpreuna cu alti rancheri din zona. Problema e ca guvernul federal a inceput sa acapareze terenuri si sa se faca proprietar pe ele, dupa care a limitat pasunatul dupa cum li s-a parut lor ca ar trebui sa fie, iar la un moment dat au venit si cu problema broastei testoase amenintate cu pieirea, broasca ce traieste in buna pace cu vitele rancheri-lor in desertul acela de sute de ani. Povestea este mai complicata si merita citite comentariile la articol, scrise de oamenii care din asta traiesc, din cresterea vitelor, si care inteleg de ce toti rancherii sunt de partea lui Bundy, indiferent de faptul ca platesc sau nu taxele pentru pasunat.
In alta ordine de idei, inca un pic si incepe briefing-ul lui Kerry…
Sint optimisti, cica „The West has now been won!” 🙂
Cam la fel se zicea odata si la noi („zona libera de comunism” etc).
Sa le zica cineva: exact cind zici ca ai cistigat, apar ‘oamenii de bine’.
In cazul lor sotii Obama, Hillary si altii…
Patrick Moore, unul dintre primii membri ai Greenpeace (a plecat în 1986 de la ei):
”In 2005, Moore criticized what he saw as scare tactics and disinformation employed by some within the environmental movement, saying that the environmental movement „abandoned science and logic in favor of emotion and sensationalism.” Moore contends that for the environmental movement „most of the really serious problems have been dealt with”, seeking now to „invent doom and gloom scenarios”. He suggests they romanticise peasant life as part of an anti-industrial campaign to prevent development in less-developed countries, which he describes as „anti-human”.
Moore calls global warming the „most difficult issue facing the scientific community today in terms of being able to actually predict with any kind of accuracy what’s going to happen”.In 2006, he wrote to the Royal Society arguing there was „no scientific proof” that mankind was causing global warming and believes that it „has a much better correlation with changes in solar activity than CO2 levels”.
In 2014, Moore testified to the U.S. congress on the subject of Global Warming. “There is no scientific proof that human emissions of carbon dioxide (CO2) are the dominant cause of the minor warming of the Earth’s atmosphere over the past 100 years,” according to Moore’s testimony. “Today, we live in an unusually cold period in the history of life on earth and there is no reason to believe that a warmer climate would be anything but beneficial for humans and the majority of other species.” Moore continued, „The fact that we had both higher temperatures and an ice age at a time when CO2 emissions were 10 times higher than they are today fundamentally contradicts the certainty that human-caused CO2 emissions are the main cause of global warming. When modern life evolved over 500 million years ago, CO2 was more than 10 times higher than today, yet life flourished at this time,” he added. “Then an Ice Age occurred 450 million years ago when CO2 was 10 times higher than today… Humans just aren’t capable of predicting global temperature changes”.
Degeaba, ca astia cu „climate change” merg inainte ca trenul. De cateva zile s-a facut public si raportul UN, unde se spune iar ca planeta se incalzeste si omul e de vina. Si ca trebuie musai renuntat la combustibilii fosili, dar ca (surpriza!) gazul natural e OK. Vremuri interesante.
http://www.bbc.com/news/science-environment-27008352
pari opac. normal că gazele naturale sunt OK, tocmai fiindcă sunt naturale! Combustibilii fosili sunt fosili, ceva învechit și rigid, de care trebuie să scăpăm, pentru a rămâne liberi și capabili să zburăm către noi idei și orizonturi albastre.
Povestește un cunoscut:
”Eram într-un restaurant. La o masă alăturată numai parlamentari. Nu știu ce erau, deputați sau senatori, sau de la ce partid erau. Ferchezuiți, îmbrăcați toți la costum. Peste jumătate din ei, șoferi de troleibuz. Iei un șofer de troleibuz, îi pui un costum pe el, îi faci manichiura, îi pui la mînă un ceas de 7 000 de euro și gata, ai un parlamentar.
Au discutat numai de DNA. Erau obsedați și stresați. Unul, supărat că au luat-o la întrebări și pe nevastă-sa, altul se jura că el nu-l cunoaște pe mafiotul x șamd.
Domne, am avut totuși o satisfacție. Măcar sînt stresați, măcar nu le priește.”
PS. Știindu-mă cu politica, cunoscutul, care nu e complet dezinteresat de politică (a fost și la mitingurile din timpul loviturii de stat), de-al nostru, de partea bună a baricadei (arhitect care lucrează în advertising) m-a întrebat: ”Da’ ce a pățit Băsescu de a luat-o razna în halul ăsta?” Eu: ”Cum a luat-o razna?” El: ”Păi cu Udrea.” În momentul ăla am vrut să-i fredonez melodia lui Beatles de la Mircea Radu, dar sînt afon.
Fui scarbita rau de iesirea la pupitru a lui Tataie si balacarerile emise pe maruntisuri personale
Dar ma uit la cizma ruseasca si ma gandesc „doamne, bine ca-i Basescu presedinte”. Cum ar fi fost cu Iliescu, Bombo sau Ponta la butoane?
Cred că americanii se mulțumesc și cu Ponta. Și cred că și Serviciile se mulțumesc cu Ponta. Și cred că pînă și Băsescu se mulțumește cu Ponta (n-are ce face, trebuie să se mulțumească cu ce se mulțumesc americanii și serviciile).
Soțul unei prietene. (tineri, urbani, business, venituri mult peste medie, studii peste medie), se uită fugitiv la televizor, la știri: „Iar se ceartă tîmpiții ăștia, Băsescu și Ponta. Ce circ! Să intre toți la pușcărie!”
🙂 Cunoaștem, cunoaștem. Să intre toți politicienii la pușcărie. Nu e nici măcar o diferență între Băsescu și Ponta, fiindcă toți politicienii sunt la fel, iar dacă se ceartă deja ne-am obișnuit să nu ne mai intereseze subiectul discuției. Fiindcă noi facem afaceri, nu politică și între cele două nu există nici măcar o legătură. Sunt ca două drepte paralele. Nu ne interesează cât ne fură statul din buzunar și cât de tare se bagă în dormitorul nostru, noi vrem în cuibușorul nostru liniște și dacă statul e destul de discret și nu sforăie prea tare, suntem dispuși să plătim pentru acest confort. Mult.
Retoric mă întreb dacă suntem dispuși să plătim oricui pentru liniștea asta. La un moment posibil în viitor, am fi dispuși să plătim și rușilor pentru liniște?
Cînd cearta în sine e irelevantă și ține doar de feude personale și familiale nu văd de ce ne-ar interesa. Nu poți acuza pe cineva că nu vede vreo legătură între bălăcăreala dintre Ponta și Băsescu și viața lui.
Sunt de acord că cearta de dragul zgomotului de fond e irelevantă. Dar există riscul ca, la un moment dat, să considerăm ca irelevantă orice emanație venită dinspre ei, doar fiindcă vine dinspre ei. Ceea ce mi se pare periculos. Mai ales că se întâmplă din când în când să vorbească și despre noi în certurile lor. Ba un nou impozit, ba o nouă reglementare, ba niscai accize modificate. Mărunțele dintr-astea.
Tocmai d-aia ăla mai responsabil și mai deștept ar putea să se abțină de la garagață pe teme irelevante.