Problema cu revoltele e tocmai asta: știm de ce vrem să scăpăm, nu prea e clar ce vrem în loc. Vedem noi după aia, mai întîi să scăpăm de jug, bir, asuprire, foame, frig, sete etc. În fond, participanții la o revoltă nu au timp să negocieze o alternativă, treaba lor e alta, eliminarea sursei revoltei. În cele ce urmează am să arăt de ce revolta, în înțelesul ei comun acceptat, nu poate fi calea reformei politice în România. După cum nici soluția „înțeleaptă”, negociată, a compromisului cu orice chip, nu poate duce nicăieri. (legat de asta, am să las pentru alt articol neliniștea pe care mi-o inspiră determinarea lui Băsescu de a păstra unitatea PDL-ului cu orice preț și felul în care-i pune la punct din ce în ce mai vizibil și public pe „dizidenți”)
1. Trădători, nu adversari politici.
Politica e instituția în care grupuri de interese diferite își împart puterea potrivit unor reguli comun acceptate (sau impuse, în dictatură). Diagnoza situației în care se află România acum e mai simplă decât pare la prima vedere: Un grup reformist încearcă să schimbe regulile jocului, nu doar să profite de accesul la putere. Din perspectiva lui Iliescu, Ponta, Geoană și, mai nou, Antonescu, ceea ce fac Băsescu, Funeriu, Macovei, și compania nu face parte din regulile jocului politic, așa cum îl înțeleg primii. Ideea că politicul nu mai trebuie legat de accesul la resurse (principiu care unește atît pe plutocrații precum Patriciu cît și pe securiștii oportuniști precum Voiculescu) e percepută ca un atac sub centură, ca o lovitură nepermisă. Dacă vă amintiți problema bilețelului lui Tăriceanu, vă amintiți și nuanța importantă care răzbătea din tonul lui: „Dragă Traian” era făcut complice. De aici și reacția disproporționată care a condus la prima tentativă de suspendare: noi îți dăm acces la oala cu miere și tu vrei să ne-o iei toată? Pentru adversarii lui Băsescu, lucrurile se văd exact așa: Băsescu le bagă mîna în buzunar. (Așa se explică de ce negocierea cu acest grup nu e niciodată o opțiune)
Ceea ce conduce la prima absurditate a situației actuale: adevărații revoltați sînt ei. Poate că e comic sau tragic însă oamenii au dreptate: Puterea le bagă mîna în ceea ce ei cred că e propriul buzunar iar ei se revoltă violent. De aici vocabularul public delirant al lui Ponta – „moarte”, „sa-i terminam” etc – dar și ridicolul pozei cu Che. De aici solidaritățile neașteptate între oameni care nu au mai nimic în comun. În fond e vorba de revolta plutocraților, nu a celor flămânzi și desculți. Dar e revoltă. Iar dificultatea care rezultă nu e minoră: cum te revolți împotriva revoltaților?
2. Revolta ca atribut al stîngii.
Demersul reformator înseamnă pentru România de azi în primul rând ordine și simplificare acolo unde e haos, confuzie și limbaj de lemn. Dincolo de idei e vorba de legi mai bune. Ori e greu de văzut felul în care o mișcare de revoltă poate genera coerența instituțională necesară. Mai e ceva contradictoriu aici: Reforma de care avem nevoie e una de dreapta, una care răsplătește munca și valoarea adăugată, în detrimentul asistaților. Avem nevoie de un stat din ce în ce mai stabil și predictibil. Starea de revoltă însă e un atribut definitoriu al stângii. Devine foarte greu de înțeles în ce fel ne putem „întări statul” printr-o mișcare de dărîmare și evacuare, cea specifică revoltelor.
3. Revolta știe întotdeauna ce vrea să dărâme și niciodată ce vrea să pună în loc.
E evident de ce se întîmplă asta dacă înțelegem că revolta, pentru a căpăta masă critică, are nevoie de un „cel mai mic numitor comun”. O catedrală e dărîmată de mase însă planul ei e e făcut de un singur om, nu negociat cu mulțimile. De aceea toate revoluțiile amînă momentul negocierii unui plan de guvernare pentru momentul ulterior preluării puterii. Altfel, dacă s-ar începe cu negocieri serioase, eșecul ar fi imediat și irevocabil. (nu e lipsit de interes să vedem cum Opoziția s-a coalizat imediat în jurul lui „jos Băsescu!” însă are dificultăți insurmontabile în a negocia o alianță politică) O primă consecință e că revolta nu are un plan pe termen lung. Ori noi tocmai de un plan pe termen lung pe care să-l urmăm nemțește avem nevoie.
Ar trebui să detestăm provizoratul, cel mai bun prieten al revoltei.
4. Revolta e cel mai prost director de resurse umane.
Pentru că nu contează în primă instanță decît dărîmarea a ceva, liderii revoltei nu sînt niciodată liderii de idei (nici măcar Lenin nu a fost) ci sînt pur și simplu cei mai oportuniști indivizi care pot inspira încredere maselor revoltate. Revoltele sînt situații de criză în care se selectează lideri „revoluționari”, nu lideri buni. Aici e și pericolul ideii de revoltă împotriva politicii actuale: e foarte probabil ca dintr-o revoltă să naștem o altă garnitură de monștri. O nouă revoltă e solul fertil în care să apară un nou Ponta și un nou Crin, un nou Urban sau Bănicioiu, nu cadrul în care se pot recupera elitele tăcute, cele de care e nevoie pentru reformă.
Bun, dacă nu e revoltă, atunci ce să fie?
Bănuiala mea e că ideea de revoltă vine din oboseală, mai mult decît dintr-o necesitate rațională. Imaginea pe care o am eu pentru viitor nu e cea a revoltei. Politica actuală, cu liderii ei găunoși și răi de gură, e deja o construcție strâmbă și proastă, gata să se surpe singură, fără a mai avea nevoie de mînia noastră demolatoare. Cred că obsesia noastră mai mult sau mai puțin ascunsă e nevoia de ordine. Am obosit din cauza haosului și impredictibilității unui sistem construit ca să ascundă în propria dezordine cîțiva mari profitori. Vrem să scăpăm de ei dar nu cred că vrem alt haos în loc.
Avem nevoie, de fapt, de un mecanism de accelerare a ordinii. De o tranziție de fază, de la amorf, la cristalin. Dacă e să continuăm analogia fizică, e vorba de accelerarea unui proces de cristalizare a statului de drept. Acum avem o masă amorfă – ansamblul unui stat cotropit de asistați și profitori, cu cîteva cristale – zonele în care reforma a reușit sau e pe drumul cel bun (includ aici și administrația, și economicul). Avem nevoie de un număr mai mare de centre de cristalizare. Ori asta înseamnă ca din ce în ce mai mulți dintre noi, cei obosiți, să ieșim din propriile curți (a se citi logica exclusivă a propriului interes) și să începem să luptăm cu statul amorf impunându-i ordine. Înseamnă în primul rând asociații profesionale puternice și recuperarea elitelor profesionale. Modelul nostru ar trebui să fie Funeriu, mai mult decât Isărescu: un membru al elitei profesionale, format afară, gata să se bată zi și noapte pentru reforma legilor propriei profesii.
PS: Dau dreptate, în cele din urmă, lui Stefan Vlaston. Într-un comentariu la articolul „Ce intelegem prin modernizarea Romaniei?” vorbeam despre faptul că reforma trebuie să înceapă cu politicul, pentru că politicul deține puterea și resursele. Cred în continuare în necesitatea asta absolută, de început însă, trebuie început cu elitele profesionale. De aceea www.proiectdetara.ro e un punct de plecare foarte bun pentru cei care vor schimbare.
Politic, nu avem prea multe opțiuni. Fie sprijinim un PDL care își asumă o componentă reformatoare limpede, fie sprijinim alt partid reformator care ar rezulta dintr-un puci al „vechilor” în PDL și o eventuală sciziune. Alți reformatori decît cei pe care Băsescu i-a promovat în PDL nu există. Important e însă să înțelegem că nu de la ei trebuie să așteptăm schimbarea ci de la noi. Aici văd eu sensul principal al demersului lui Stefan Vlaston.
„Problema” Tea Party: Nu cred că Tea Party – cea de acum – e o mișcare de revoltă. Vărsatul ceaiului în golf a fost, acum e cu totul altceva. Acum e vorba de reconstrucția Partidului Republican, mai mult decît de dărîmarea a ceva. E vorba, pentru mine, de o mișcare de cristalizare a noilor elite ale dreptei americane. În sensul ăsta, mai mult decît cel al revoltei, ar trebui să fie Tea Party inspirație pentru noi.
Cred ca incurcati "revoltele". De stanga este revolta maselor, nu a plutocratilor sau a securistilor. Poate ca acestia din urma vor sa se puna in fruntea revoltei maselor (revolta care intarzie totusi sa apara, e adevarat, cel putin sub forma pe care o asteapta cei mai multi dintre cei care o asteapta), confiscand-o in folosul lor, asa cum au mai facut.
Sa luam la analizat "revoltele". Despre revolta plutocratilor se poate spune ca este ilegitima raportata la binele public. Dar cand accesul la resurse se confisca de la Patriciu spre a fi transferat catre persoane blonde sau comerciante de borduri, atunci revolta patriciana si voiculesciana apar ca justificate. Ei sunt cei dati la o parte, desi au contribuit la obtinerea actualei puteri (sa ne amintim totusi de "solutia imorala" necesara pentru inscaunarea guvernului Tariceanu care ar fi urmat sa fie apoi dat jos de catre Traian B.). Problema oamenilor de rand este ca fiecare se lupta cu gasca celorlalti folosind retorica binelui public, lucru care dezgusta in mod egal.
Adevarata revolta, cea a maselor, ea exista si este diferita, dar in acelasi timp ignorata de toti cei care au vreun interes de putere in tara aceeasta. Deocamdata nu este violenta intrucat nu a aparut scanteia. Poate nici masa critica de nemultumire nu a fost inca atinsa. Vad insa ca guvernul isi da silinta de a apropia tot mai mult momentul exploziei. Deocamdata s-a pus pe mame si pe pensionari. Cand datorita masurilor intelepte si necesare de guvernare economia privata SI CARE NU FACE AFACERI CU STATUL – foarte important de subliniat! – va fi definitiv in stare de faliment, atunci poate vom vedea si o revolta clasica de stanga. Cand toate optiunile alternative se vor fi topit, toti se vor indrepta spre statul caruia i-au platit impozitele dar care nu mai este astazi dispus sa isi asume si responsabilitatea binelui public din cauza urgentei asigurarii binelui personal. Atunci, poate, nervii vor ceda, iar revolta va fi cea care darama fara sa puna altceva in loc.
Totusi, revolta care darama este buna. Are si o functie pozitiva. Ea este o ca o pedeapsa penala. Infractorul isi suporta pedeapsa, dar acesta nu il ajuta sa se indrepte. Daca totusi pedeapsa este suficent de dura, ea il va tine departe pe infractor de societate, o va scuti pe aceasta de existenta lui, iar potentialilor alti infractori le va taia, se presupune, cheful de infractiuni. Revolta impotriva lui Ceausescu a facut ca nimeni sa nu se doreasca in locul lui, iata, Iliescul a devenit sustinator al democratiei! Deci ceea ce sper eu de la viitoarea revolta este sa faca putina curatenie, chiar la modul fizic, prin ograda Romaniei. Poate ca cei care vor ocupa urmatorul vid de putere lasat de revolta care nu pune nimic in loc se vor comporta mai cu grija. Avand grija sa nu mai fie prea curand revolte, vor guverna si ei linistiti.
Într-adevăr, nu este vreo contradiţie între “revolta” lui Bleen si cea a lui Fl. Cojocaru: în timp ce primul arată necesitatea revoltei împotria establishmentului cleptoratic, al doilea arată cum se revoltă establishmentul cleptoratic împotria lui Băsescu. Ambele articole pornesc de la observaţii empirice: revolta spontană, vie şi puternică a cleptoraţilor, respectiv lipsa oricărei revolte împotria acestora.
Mă pot identifica fără rezerve cu acest text. Spre exeplu, ideea centrelor de cristalizare ale modernizării, altele decât în politică.
este on topic la link-ul dat de bleen (daca vreti, cititi. e cu poza 🙂
http://sareinochi.wordpress.com/2011/01/06/privat…
cum "civilizam" partidele? – ca de acolo porneste tot raul: de la modul ne-transparent in care-si primesc banii (sursele de finantare) si in care isi gestioneaza resursele umane. de fapt, partidele sunt principala sursa de coruptie, daca va mai aduceti aminte. primesc bani si dau functii. fara efort in aceasta zona, vom avea parte numai de coruptie – celebrul lant al slabiciunilor.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-un-pa…
Cred ca Romania inca duce lipsa de o structura care sa creada si sa actioneze in sensul principiului pe care il enunti. Deocamdata "compari" mere cu pere, indivizi "buni" cu partide "rele". Cand o Macovei ajunge sa vorbeasca in numele unui partid aflat la putere, o sa fie, poate, diferit. Momentan, ne imbatam cu apa rece.
@andrei: nu inteleg la ce te referi, ce structura si ce principiu? Si cum ai dedus ca compar indivizi cu partide? Daca te referi la alta replica, fii bun si precizeaza la care. (In particular Macovei vorbeste in numele unui partid aflat la putere, nici aici nu prea inteleg ce vrei sa spui)
Recunosc, fara rezerve, ca si eu ma pricep foarte bine la critica, ma revolt deseori, as vrea sa darim imediat ceea ce ma revolta, dar nu prea stiu ce sa pun in loc. Asta e si meritul articolului: scoate in evidenta penuria totala de proiecte serioase de reconstructie post-revolta. De asemenea meritorie este si sublinierea nevoii acute de "centre de cristalizare" si de lideri/manageri performanti/profesionisti la nivel central si local si in toate domeniile: pe mine ma doare si ma revolta lipsa de profesionalism a guvernului, parlamentului, administratiei centrale si locale etc. si nu ideea ca un Geoana sau un Antonescu ar putea sa-i ia locul lui Basescu in 2014 (nici pe Basescu nu dadeam doi bani in 2004, dar l-am votat, ca si pe PDL, ca fiind raul cel mai mic).
felicitari Florine pentru raspuns, stabileste foarte bine cadrul de discutie si clarifica multe lucruri ramase nespuse.
Permite-mi totusi sa-ti consider articolul mai degraba un complement decat un contrargument la cel al lui bleen. Tu vorbesti despre cum se poate construi pe termen lung, bleen despre cum se poate obtine o majoritate pe termen scurt. Tu spui ca termenul lung e mai important. Bleen ti-ar raspunde ca 2012 e mai urgent si constructia pe termen lung poate fi chiar compromisa intr-un scenariu foarte pesimist daca nu luam in seama urgentele.
Acuma, ca o precizare despre revolta ca atribut al stangii, da-mi voie sa nu fiu de acord. Asta e mai degraba traditia vestica a revoltei romantice. Dar avem exemple foarte bune in estul Europei, unde au existat miscari ample de protest inainte de 89 in care idei stanga erau mai degraba ingrediente printre multe altele.
Cred ca trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca establishmentul poate foarte usor sa provina si de la stanga, desi poate mai degraba nu are culoare politica, iar revolta impotriva establishmentului este capabila sa coaguleze majoritati. Indiferent cat de eteroclite aceste majoritati, par singurele disponibile ca alternativa la majoritatile clientelar-conservatoare.
Articolul nu e un contrargument la cel al lui Bleen. E doar o precizare apropos de sensul termenului "revolta" cu care am avut de la inceput o problema. E nevoie sa iesim din defetism, imobilism si vaicareala, e nevoie de militantism. Doar ca eu cred ca nu "revolta" se numeste asta. @Florina: Eu am spus ce aleg eu, fiecare e liber sa aleaga ce model doreste. Important e sa alegem oameni pentru care sa ne batem. Pentru mine Isarescu nu reprezinta elitele (profesionale sau de alta natura), el e om politic. Destinul lui e prea strins impletit cu cel al diversilor lideri politici de dupa 89 pentru a avea alta imagine decit cea de om politic. Ii apreciez echilibrul si inteligenta, am insa mari dubii ca e omul potrivit pentru a constinua reformele incepute de Basescu. Oricum, e irelevant, pentru ca solutia nu sta in "lider" ci in ceea ce numesc "centre de cristalizare", care ar trebui sa fie mai multe si nu neaparat extrem de vizibile pe scena publica. Cred ca trebuie sa renuntam de pe acum la asteptarea "liderului puternic" si sa ne obisnuim cu ideea ca dupa 2014 vom avea un presedinte mai degraba decorativ, in orice caz mult mai putin jucator decit acum.
Acum vad comentariul lui Galani Gheorghe. Mie articolul nu mi se pare incomplet, ci mai degraba un inceput al unei discutii ample si al unor proiecte concrete. nu vad posibila o abordare exhaustiva a problemei.
Florin, de acord de la prima litera pina la functul final cu aceasta exceptie: "Modelul nostru ar trebui să fie Funeriu, mai mult decât Isărescu: un membru al elitei profesionale, format afară, gata să se bată zi și noapte pentru reforma legilor propriei profesii." Cred ca ambii ar putea fi modele, cu atit mai mult cu cit tu invoci nevoia de stabilitate, de ordine, cu care sint de acord. Si ce alt model de profesionalism linistit si ordonat, sa zic asa, mai bun decit Mugur Isarescu avem? Asta neinsemnind nici pe departe ca pe Funeriu nu il apreciez. Dimpotriva, chiar foarte mult. Inclusiv pentru pozitiile a la M. Thatcher pe care le-a avut in anumite situatii. Deci, ambii pot constitui modele.
Dar… Stiu, din nou exista un "dar". La teorie stam nu bine, ci exceptional, si aici nu ma refer numai la textul tau ci si la al domnului Vlaston, precum si la declaratia lui Daniel Daianu. Practica, insa, ne omoara. Inca. Si in acest "inca" zic eu ca sta cheia inceperii unor actiuni cu rezultate vizibile.
Iata un articol coerent pe care-l asteptam mai de mult. Sigur ca el e incoplet, de aceea, astept si alte articole pe aceeash tema, ca de ce vad la tv-urile "urlatoare" (aici includ mai ales asa zisii analisti – cam aceeasi in fiecare seara), m-am saturat pana peste cap !. Ar fi cazul ca intelighentia responsabila sa iasa pe baricade pentru a stavili restauratia, caci astfel, ma tem ca vor mai trece cativa zeci de ani pana cand Romania va deveni un stat modern. Ca sa va convingeti de situatia critica, dati o "fuga" printre oamenii de rand si veti vedea ca procentul celor convertiti de acele televiziuni e alarmant de mare si pana la noile alegeri e mai putin de 1 an si jumatate !.
Poate ar trebui să reformulezi mai clar fraza:
Ideea că politicul nu mai trebuie legat de accesul la resurse (principiu care unește atît pe plutocrații precum Patriciu cît și pe securiștii oportuniști precum Voiculescu) e percepută ca un atac sub centură, ca o lovitură nepermisă.
La prima vedere se poate înţelege că Patriciu şi securiştii oportunişti precum Voiculescu sunt uniţi în ideea că politicul nu mai trebuie legat de accesul la resurse. La dimpotrivă.
@Nea: e adevarat, e usor confuz, cred insa ca se intelege ce vreau sa spun. Lamurirea presupune atitea cuvinte in plus incit alternativa e ceva didactic si redundant.
@Adrian: E ceva de facut si ceva de pus in loc. Trebuie sa incepem prin a ne opri din criticat si a incepe sa admiram. Fiecare dintre noi ar trebui sa aiba o lista de 2-3 persoane pe care le admira si pentru sprijinul carora ar trebui sa scrie si sa vorbeasca in jurul lui. Nu putem scoate nimic din critica asta vesnica a tot si a tuturor. Tare mi-e teama ca multi dintre cei care se scirbesc o fac si pentru motivul ascuns ca nu li se recunoaste lor vreo calitate sau intiietate. Trebuie sa re-invatam sa fim generosi cu laudele adresate altora si risipitori de-a dreptul cu criticile adresate propriei persoane. Uite, incep eu cu Funeriu. Altcineva?
De 20 de ani ne tot punem intrebarea ce punem in loc. Pina acum am tot pus niste rahaturi si ne "revoltam" ca miroase a rahat. Dar habar n-avem ce altceva sa punem. Cei care cred ca stiu ce sa faca (dar si Petre Roman, originea rahatului in care sintem acum, credea ca stie foarte bine ce face si desfiinta CAP-urile, abandona investitiile "megalomanice", dadea intreprinderile de stat pe mina directorilor etc.) nu sint lasati sa faca, nu au loc de oportunisti sau se scirbesc si abandoneaza.