După 9 decembrie, toate partidele din USL sunt libere de contract şi în funcţie de rezultatul alegerilor, fiecare îşi va gândi strategia politică pentru propriul partid. Ştim un lucru foarte important şi anume că preşedintele, conform articolului 103 din Constituţia României, trebuie să desemneze un prim-ministru din partea partidului care obţine majoritatea absolută. Dacă nu obţine nici un partid majoritatea absolută la alegeri, preşedintele consultă partidele parlamentare şi desemnează un prim-ministru. Cred că domnul Victor Ponta se auto-încurajează, deoarece am văzut un tandem nou, Dragnea-Antonescu, la Teleorman, un tandem care s-ar părea că nu prea îl mai apreciază pe Victor Ponta. Este posibil ca după terminarea alegerilor să-şi regândească strategiile fiecare dintre partidele politice.
Lucrurile stau exact invers. După 9 decembrie toate partidele din ARD sînt libere de contract, în condițiile în care ARD este alianță electorală, nu politică. ARD este o listă comună, nimic mai mult. Căci asta este o alianță electorală, o listă comună pe care candidează mai multe partide. Conform legii, scopul alianței electorale este de a participa la alegeri. Punct. Nu are alte obiective. Partidele din USL rămîn însă legate prin contract, căci sînt parte a unei alianțe politice, înregistrate la Tribunal, cu obiective politice post-alegeri.
Tot la RFI, Sulfina Barbu declara că e posibil ca ARD să primească postul de premier (!!!!!), uitînd că ARD nu este alianță politică ci doar o listă comună pe care au candidat PDL, PNȚcd și PFC, și că nu are un candidat pentru funcția de premier. Astfel, după alegeri, situația din Parlament va arăta așa: USL, PDL, PPDD, UDMR, PNȚcd, PFC.
ARD este înregistrată la BEC, nu la Tribunal, cu nr. 1/PAE/B.E.C.2012/P din 16.09.2012 (Biroul Electoral Central admite protocolul de constituire a alianței electorale ”Alianța România Dreaptă”). USL este înregistrată în baza legii partidelor politice, ARD este înregistrată în baza legii electorale. USL are o hotărîre judecătorească definitivă, ARD are o decizie a Biroului Electoral Central.
Să recapitulăm: USL este alianță politică, are un candidat pentru funcția de premier, pe Victor Ponta și un candidat pentru președinție, Crin Antonescu, ARD este listă comună pentru alegeri, nu are candidat pentru funcția de premier, nu are candidat prezidențial.
Lista alianțelor politice (BEC):
- 8.04.2004 – ALIANŢA „DREPTATE ŞI ADEVĂR – PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – PARTIDUL DEMOCRAT”, cu denumirea prescurtată – „D.A.PNL – PD”
- 4.05.2005- ALIANŢA PARTIDUL POPULAR EUROPEAN (Creştini Democraţi) şi DEMOCRAŢI EUROPENI – PPE-DE
- 4.02.2008 – ALIANŢA UNIUNEA VERDE ECOLOGISTĂ – cu denumirea prescurtată „U.V.E.”
- 05.09.2008 – ALIANŢA POLITICĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT + PARTIDUL CONSERVATOR (denumirea prescurtată Alianţa Politică „PSD + PC”).
- Alianţa de Centru Dreapta Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator – denumirea prescurtată este „ACD”
- 02.12.2011 – UNIUNEA SOCIAL LIBERALA – denumirea prescurtata USL
- 10.10.2012 – ALIANŢA DE CENTRU STÂNGA cu denumirea prescurtată ACS (PSD+UNPR)
02.12.2011 – UNIUNEA SOCIAL LIBERALA – denumirea prescurtata USL
Sentinţa civilă nr. 20 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a-III-a Civilă în dosar nr. 17216/3/2011, în şedinţa publică din data de 01.09.2011:
Anulează ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de către PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Maria nr. 1, bl. P5B, sc.2, et.4, ap.36, sector 4, în Bucureşti, str. Ioviţa nr. 10, bl.P-13, et.6, ap.26 şi 27, sector 5 şi în Bucureşti, str.11 Iunie nr. 30/A, cod poştal 040172, sector 4.
Declară nulă cererea de intervenţie privind pe STAVARACHE ROMEO domiciliat în municipiul Bacău, str. Mihai Eminescu nr. 11, judeţul Bacău – cu domiciliul procesual alesla Partidul Naţional Liberal-Filiala Bacău din str. Vasile Alecsandri nr.3.
Admite cererea principală formulată de petenţii PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT cu sediul în Bucureşti, Şos Kiseleff nr.10, sector 1 şi ALIANŢA DE CENTRU DREAPTA, PNL+PC (ACD) cu sediul în Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 86, sector 1.
Dispune înregistrarea şi înscrierea în Registrul Alianţelor Politice a UNIUNII SOCIAL LIBERALE-USL
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.09.2011
* Actul constitutiv al alianţei politice USL , se află la filele 4-5, în dosarul 17216/3/2011 – Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă. În acelaşi dosar se află şi Protocolul de funcţionare, la filele 6-19. Semnul permanent al U.S.L este prezentat la fila 20 ,din acelaşi dosar, respectiv 17216/3/2011– Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă.Extras din Actul constitutiv filele 4-5 ale dosarului nr.17216/3/2011– Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă.
“[….. ]denumirea completă „Uniunea Social Liberală”, cu denumirea prescurtată „USL” şi având ca semn permanent semnele permanente alăturate ale PSD ( trei trandafiri sub care se află denumirea prescurtată PSD încadraţi într-un pătrat) şi ACD PNL-PC (o săgeată încadrată într-un pătrat sub care se află denumirile prescurtate PNL-PC) „
( 12.10.2012) UNIUNEA SOCIAL LIBERALA – USL – modificare
Sentinţa civilă nr. 51 P pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosar nr. 35291/3/2012, în şedinţa publică din data de 27.09.2012
Sentinţa civilă nr. 51 P pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosar nr. 35291/3/2012, în şedinţa publică din data de 27.09.2012:
Admite în parte cererea formulată de petenţii PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, cu sediul în Bucureşti, şos. Kiseleff nr. 10, sectorul 1, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL, cu sediul în Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 86, sectorul 1, PARTIDUL CONSERVATOR, cu sediul în Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian nr. 17, sectorul 1, UNIUNEA NAŢIONALĂ PENTRU PROGRESUL ROMÂNIEI, cu sediul în Bucureşti, str. Gheorghe Brătianu nr. 7, sectorul 1, UNIUNEA SOCIAL LIBERALĂ USL şi ALIANŢA DE CENTRU STÂNGA, toţi cu sediul alesla Cabinetulde avocat Radu Loredana, cu sediul în Bucureşti, B-dul Unirii nr. 55 bl. E.4.a, sc.1, ap.2, sectorul 3.
Dispune înregistrarea modificării componenţei alianţei politice Uniunea Social Liberală, în Registrul Alianţelor Politice al Tribunalului Bucureşti.
Dispune înregistrarea modificărilor aduse protocolului de asociere al alianţei politice Uniunea Social Liberală, în Registrul Alianţelor Politice al Tribunalului Bucureşti.
Respinge cererea de înregistrare a modificărilor aduse semnului permanent al alianţei politice Uniunea Social Liberală, în Registrul Alianţelor Politice al Tribunalului Bucureşti, ca inadmisibilă.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.09.2012.
…………………………
*Nu s-a declarat recurs în dosarul nr 35291/3/2012 până la data de 10.10.2012
*Protocolul de funcţionare al acestei alianţe se află la filele 18-27 din dosarul nr. 35291/3/2012 Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă
Semnul permanent şi semnul electoral al alianţei se află la fila 28 din dosarul nr. 35291/3/2012 Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă
Extras din Protocolul de funcţionare a alianţei (Alianţa de Centru Stânga PSD+UNPR reprezentată de preşedinte PSD Victor Ponta şi preşedinte UNPR Gabriel Oprea şi Alianţa de Centru Drepta PNL -PC reprezentată de preşedinte PNL Crin Antonescu şi preşedinte PC Daniel Constantin)
[…… ]
Capitolul IX, pct.9.2.-9.5.
9.2. Denumirea integrală a alianţei este Uniunea Social Liberala;
9.3. Denumirea prescurtată a aliantei este USL;
9.4. Semnul permanent şi semnul electoral al aliantei este reprezentat de semnele permanente alaturate ale ACS (semnele permanente alăturate ale PSD şi UNPR – trei trandafiri sub care se află denumirea prescurtată PSD încadraţi într-un pătrat şi vulturul sub care se afla denumirea prescurtată UNPR încadraţi în pătrat) si ale ACD PNL-PC (o săgeată încadrată într-un pătrat sub care se află denumirile prescurtate PNL PC);
9.5. Sediul Alianţei este în Bucureşti, sectorul 1, Sos. Kiseleff nr. 57;
[…… ]
Pai, ar trebui sa i se spune lui Madame Sulfina ca, daca tot vor sa li se dea postul de premier, sa li se dea cu acest post si premierul, ca ei si asa nu au. N-au nici premier, nici prezidentiabil, nici program politic, dar sa le si dea, lor, ei sa primeasca, ei. Lor sa li se dea postul de premier cu premier, guvernul cu tot cu ministri, presedentia cu presedinte, iar sa stea si sa le primeasca. Iar cineva trebuie sa le dea, daca ei vor sa primeasca…