Madame Blogary îi transmite felicitări naratorului (deşi, ca ministru al muncii în guvernul Tom Degeţel cred că ar merita mai degrabă compasiune). Deci acum chiar nu mai am nicio şansă să-mi depun actele pentru şomaj, ca să nu se interpreteze (chiar dacă formal Sebastian Lăzăroiu nu face parte dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Blogary*).
* între Sebastian Lăzăroiu şi Blogary nu există nicio legătură formală – o precizare necesară, acum, că e ministru
UPDATE ŞOC! Vine Botiş la Blogary!
Facebook Comments
o să le pun şi acolo. 😀
"eu sper că lucrurile sînt clare acum iar dacă vi se vor mai şterge aici comentarii pentru că se referă la presă, veţi şti unde ar fi trebuit să le lăsaţi."
Aici punem numa linkurile si ne ducem dincolo sa comentam?
Dati si voi un set de norme cap-coada, ca d-aia e dictatura.
@nedo sa se consoleze cu ideea ca blogul e citit de "admiratori irtv3", in ciuda sperantelor lui ca va agata citiva intelectuali care, cind nu comenteaza aici on topic, se uita pe Taraf TV.
zoso?????????????
Voi nu vedeti aici revolutia? Primul blogger serios ajuns ministru 😉
Domnul Goe e mult mai înalt decât ceilalţi copii din poza de grup…
De Jena Jameson am auzit, dar cine e Ron Jeremy? Echivalentul?
"Toboganul a fost însă piesa de rezistenţă. Ce-i drept nu pentru toată lumea." Copiii ăştia chiar spun lucruri trăsnite. Să redecorezi partidul şi ca piesă de rezistenţă să le pui în curte un to… apropos, cum e corect, tobogan sau topogan?
http://www.realitatea.net/băse-sparrow-a-trecut-…
Din pacate, Lazaroiu e un tip destul de slab profesional (cu sfaturile lui, Base putea pierde alegerile) si un om care viseaza la cariera universitara. Banuiesc eu ca asta pare neimportant pe aici, dar eu cred ca ar trebui sa spuna mult despre caracterul cuiva: nu mi se pare fair sa urmez un master la Universitatea din Bucuresti (asa cum este ea…), Lazaroiu sa apara titular la un curs si sa nu se prezinte niciodata. De ce nu ar face asta si la minister?! Dupa parerea mea, asta spune suficient despre un personaj care vrea sa faca bani, dar si cariera universitara… asta e… PDL nu are oameni… ii inventeaza pe loc. Spre norocul lor, nu avem alta varianta.
http://www.realitatea.net/jenna-jameson-a-trecut-…
cum comentați? http://www.realitatea.net/ron-jeremy-a-trecut-pe-…
http://www.realitatea.net/zana-maseluta-a-trecut-…
Aha, presa se comenteaza pe Bestiar, carevasazica! Cine intelege, bine.
@Bleen
Felicitări pentru numirea colegului tău de platformă!
Sper să facă treabă bună, să-şi ia foarfecele cu el şi să croiască ceva sustenabil.
Ce-aveţi, bre? Vă bătu soarele-n cap?
@devis grebu
nu ştiu de unde paranoia cu JIDANI/EVREI. puteți să mă acuzați de orice altceva decît de antisemitism, deci mai degrabă vă aflați într-o regretabilă eroare de interpretare.
am dat plus la comentarii, cu îngăduință.
însă la un moment dat, e foarte probabil să dau minus, direct din platforma de administrare.
Bunul simţ e paradoxal.
Florina, ţi-am dat eu un plus, rămîne să interpretezi tu ce înseamnă asta. Dacă eşti într-o anume dispoziţie, o să însemne ceva, dacă nu, o să însemne altceva. De unde poţi să ştii ce înseamnă cu adevărat vorbele cuiva, ca pe urma lor să-ţi permiţi să-l pedepseşti brutal? Nu poţi fi sigur, poţi doar să-ţi construieşti nişte presupuneri pe baza cărora să-ţi argumentezi reacţia. Nimeni, niciun om nu merită să fie tratat cu brutalitate cînd vine vorba de nişte amărîte de vorbe. O brută o îmblînzeşti cu vorba bună şi fermă. Dacă-i intri în joc, te transformi şi tu într-una, cu timpul. Ăsta e unul din principiile mele cu care militarul nu e de acord, pentru că asta îl satisface, să-şi dovedească adversarul direct în meciul argumentelor. E o variantă de luat în calcul, dar nu trebuie uitat că un meşter al argumentaţiei poate să argumenteze foarte bine şi într-un sens, şi într-altul al adevărului.
Mulţumesc pentru dialog.
Ivan 🙂
Nu-mi plac rushii si nici nu le stiu vorba.Imi plac insa cei trei(TB,EB,SL)
Ivan vine de la Ivan-hoe sau are ascendentza slava ? 🙂
…ma descurc greu,greu cu tastatura, aproape tot atat de greu ca si cu intolerantza, asa ca intre timp a aterizat si NONraspunsul Florinei,probabil la prima mea interpelare (obsesiva…?)de la ping/pongul cu mai/marii ei,cu privire la "exaltarea" mea (ca "reper") de dreapta,pare-se deranjanta dar ignorata deopotriva…Dar, fiind fara indoiala deja tarat de zgarda catre custile bestiarului, ma las pagubas…
…pai, sa vedem…incerc sa pun semnaturi pe minusuri : unu-i de la Florina N.-in loc de raspuns/justificare(ca-i mai greu si cu risc pe face/book);al doilea-i de la nedo (political/correctness oblige…caci desigur mi-a pus si tumb/up-ul bashcalios/condescendent); al treilea…hmmmm,e de la @ober/sturmbahn/fuhrer,care-si plateste astfel polite mai vechi; iar, al patrulea…o fi de la @bleen care a revenit mahmur de la banchetul instaurarii…? poate ma ajutati(daca o sa ma mai vedeti, caci-intre timp- cine stie cate "mustrari severe s-au mai adaugat celor 4 iar eu sunt la moderare/chiar/banare…)…
@Devis Grebu
sînt onorată de faptul că fac obiectul îngrijorării dumneavoastră şi doresc să vă liniştesc pe această cale.
deci, dacă mă veţi observa cu mai mare atenţie, ceea ce m-ar onora şi mai mult, veţi vedea că severitatea (ba chiar brutalitatea) mea este proporţională cu gravitatea, mai precis cu gradul de cronicizare a ideaţiei bizar-obsesive şi cu recurenţa manifestărilor. cu vizionarismul nu sînt încă lămurită, aşa că permiteţi-mi, vă rog, să nu mă pronunţ.
cu alte cuvinte, într-un fel tratez o abordare cu care mă aflu într-un profund dezacord şi cu totul altfel pe para. eu pot să fiu mai blîndă sau chiar să nu îl bag în seamă dar să ştiţi că este total contraindicat conform majorităţii covîrşitoare a studiilor de specialitate.
sper să-mi daţi "like". 🙂
@devis grebu
Cît mai multe minusuri vă urez! Sunt în abstract, aşa că nu contează.
Aştept de la militarul Nedo o postare cu miez, că n-a mai glăsuit de mult. Umor are căcălău, Măria sa. Dar nu-i ajunge umorul ca să mă convingă, şi nici teatrul pe care-l joacă, făcînd pe dictatorul pe Blogary, nu mă mai mişcă.
@Florina
Nu am nicio obsesie referitoare la vreo persoană. Am, într-adevăr, nişte principii şi credinţe, iar cînd constat că cei cu care mă trăgeam de şireturi pe cîmpurile ficţiunii umoristice nu le împărtăşesc, mă simt cumva incomod. S-ar putea să fie şi invers, îmi cer scuze, Herr Nedo, dacă e aşa. S-ar prea putea ca eu s-o fi luat razna puţin, nu îmi dau seama, ceea ce înseamnă că e foarte probabil ca aşa să fie, nu?
Multă sănătate şi multe parale făcute pe valoare adevărată vă urez, tuturor!
o observ cu ingrijorare pe Florina N."care-este"cu mult mai severa (ba chiar brutala) cu un anume @para (care-i un "vizionar" SF),decat "fu" cu friend'su-pe-face'book , antisemit-pragmatic care oscila in denumirea "eroilor" sai stereotipi, intre JIDANI si EVREI,in functie de blanda mustrare intelegatoare ce-i susura imblanzitoarea bestiarului "presat"…da asta "nu se pune…",zice marinimosu' nedo, aplicand "amuzat" un like/colo si alt like/aici…
"fotografiile după facebook"
o televiziune cool, care decit la bbc mai vezi asa ceva
ba motanii
si anume, unu…
poate cel mai puternic pix cu laser, frate! să crape mîţele din ziua de azi jucîndu-se cu el.
Hai măi, daţi-o-n basca mea. Chiar şi laserul a al lor? Mda, următoarea ştire e că USL îşi propune să răstoarne odioasa dictatură şi sinistra lui soţie până in 1989. 25 Martie 1989.
(Domnul Bleen, v-aş acorda un minus pentru gigi azur…)
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8765822-usl-i…
http://youtu.be/zwV6KLIWy38
Council Anderson la acordeon!
da, mă. și-ți dai seama că a lucrat ani de zile pentru un manelist?
Printre ultimele sale postări găsim piesa lui Pink Floyd, "On the turning away".
Ăştia ştie că Pink Floyd e mai mulţi?
Unul dintre solo-uri de chitară favorite. Are gusturi bune Domnul Ministru. Versurile sunt interesante şi ele
"Don't accept that what's happening
Is just a case of others' suffering
Or you'll find that you're joining in
The turning away"
e mai cool băse
http://www.youtube.com/watch?v=nxpn6qHSZUM&featur…
http://www.realitatea.net/lazaroiu-un-ministru-co…
Un ministru bun nu-și dă jos costumul și cravata nici noaptea, nu fumează și disprețuiește muzica (zdrăngănituri).
@hantzy
Nu se modifică compoziţia politică, adică PDL-UDMR-UNPR-independenţi. Dacă Lăzăroiu era penelist sau pesedist, atunci se modifica.
@IZ,
intre timp mi-am amintit de Predoiu si am inteles ca nu e cazul.
@nedormy,
aveti macar consumatori de A si RTV, daca nu chiar admiratori. Eu daca vreau sa stiu ce s-a difuzat acolo, vin pe Blogary si aflu. Negresit!
Sigur e o neînţelegere la mijloc; minusuri ar fi trebuit să primesc eu care, indirect, încurajam pe alţii să urmărească respectivele posturi TV şi să posteze rezumate aici, ca să avem de ce râde. Bănuiesc că povaţa creştinească "ce ţie nu-ţi place nu-l pune pe altul să o facă pentru tine" nu mi se potriveşte chiar ca o mănuşă. 🙁
Cele primite de tine sunt din alea amicale – se putea atasa un :)))
după cîte minusuri am primit la comentariile despre realitatea și antena 3, se pare că avem foarte mulți admiratori ai acestor posturi pe blogary. uite, de-asta mi-era mie frică.
eu ţi-am dat plus ţie.
lui îi ajung două bonusuri.
nu, era o glumă, deși nu m-ar mira să fi făcut deja mișcarea, știi cum e, gura păcătosului adevăr grăiește, păcătosul fiind eu. în rest, da, ești păcătos – adică sînt de acord cu tine. 🙂
nedo,
sa trag concluzia ca pana acum a avut cosmaruri?
Sau ca PD-L e un partid pe care sa-l ciupesti de dos doar daca esti bine dispus?
Eu cand luam ulei de ricin, copil fiind, eram intotdeauna bolnav …
ce-ai cu el? mie mi-a plăcut, i-am dat un plus.
para
SF-ul tot pe Bestiar. acolo, dacă vrei, afli şi cu ce rimează obsesie. asta, aşa, bonus, că la mine numa' prima consultaţie-i gratuită şi nu iau decît cazurile care prezintă peste 50% şanse de recuperare.
cum bine zicea Bleen mai astă toamnă, pe Blogary nu se face psihoterapie. aşa că ar fi bine să renunţi, în ceea ce mă priveşte, şi la testarea capacităţii de rezistenţă la un anumit tip de agresiune. ăsta fost bonus 2 şi ultimul.
şi cu asta, aici, punct.
@hantzy
aşa m-aş rîdea dacă lăză s-o fi trezit bine dispus ieri dimineaţă şi primul lucru pe care, să zicem, l-a făcut, a fost să intre în pdl.
@Florina
Ştii cu ce rimează Nedo? Cu Mladici.
dragi colegi! cine (mai) e CTP? si de ce ne uitam la proteza sa dentara cand spumega? sau la ale sale amigdale cand zbiara? am inceput sa nu mai suport nici critica sa de film!
Numirea Guvernului ARTICOLUL 85
(1) (…)
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Daca Lazaroiu e inca independent se modifica compozitia politica, nu?! Oare se doreste verfificarea majoritatii parlamentare?
@hantzy: termenii sunt foarte vagi și nedefiniți, ca în multe din legile românești. Ce e aia "compoziție politică"? Dacă e să ne folosim bunul simț, nu face referire la miniștrii apolitici ci la modificarea alianțelor dintr-o coaliție, cum a fost de pildă cazul lui Tăriceanu care a dat afară PD-ul de la Guvernare. De altfel eu nu-mi amintesc nici un precedent (Predoiu?). Aș specula însă că e posibil ca Lăzăroiu să se fi înscris în PDL. :)))
🙂
Frunza verde Zavaidoc
Lazaroiu si cu Boc
Au pus iar de-o tochitura
La antene-n batatura
Tochitura-i aromata
De pirat condimentata
Si a dres-o`asa de bine
De le-au ramas nadragii-n vine
Ca uitai ca sa va zic
Tri farame si un pic
Condimentul si acreala
Pfui..pe sticle-i cufureala 😆
mircea, incearca la rusii au talent.
slavă Domnului, Bleen! mi-ajunge unu' care mă toacă cu Barcelona, night and day.
edit admin: real madrid sucks!
edit real admin: madrid sucks!
edit real madrid: pot să zic ceva de admin?
de ce, mă? am bătut echipa legendară a bosniei. eşti cu capul?
Deci mie mi-e silă de fotbal. În general, iar de cel românesc în special.
Bun… deci voua va arde de blogareala in loc sa va uitati la meci si sa sarbatoriti cum se cuvine…
Mai intai, felicitari lui Sebi Lazaroiu pentru ca in sfarsit a hotarat sa nu mai fie formal un apolitic. Pentru ca ii place la nebunie teoria jocurilor, ma mir ca nu a facut miscarea asta mai demult, in fond, trebuia sa intre in jocul pe care singur il propunea, altfel exista riscul ca tocmai lui sa i se aplice alte reguli.
(Faza aia cu Predoiu si cu guvernu' care aduna apolitici e pe langa, cat timp primul ministru e politic, guvernul e politic, iar asta nu sta numai in cartonul numit carnet de partid). Deci bila alba Sebi Lazaroiu.
Pentru restu' lumii nu va fi prea alba. Tot din teoria jocurilor: ce te faci daca ministrul vrea sa joace sah in timp ce restul joaca table?
cînd vreţi, dacă vreţi. invitaţia este adresată tuturor, red a fost primul invitat doar pentru că i s-a şters aici comentariul.
eu sper că lucrurile sînt clare acum iar dacă vi se vor mai şterge aici comentarii pentru că se referă la presă, veţi şti unde ar fi trebuit să le lăsaţi.
Incaodata Basescu a aratat ca ramane "jupanu'" – vorba lui Cristi Teodorescu. A pleznit scurt pedeleaua – cica au fost consultatzi "prin telefon" si a dat sah udemeristilor sa-i vada daca au sange-n instalatzie cand va spune NIET (politicos: nu ACUM) legii minoritatzilor. Inca un ministru "greu" apolitic dupa Predoiu, iar diferentza specialisti-politruci va deveni din ce in ce mai vizibila pana se va coace definitiv proiectul Alba-ca-Zapada (primavara lui 2012 cel mai probabil).
😀
Mâine. Sau cum ar spune Crin, luni de dimineaţă pe la 12. Pe răcoare. Acum sunt uşurel după două-patru(cine mai stă să le numere) berici şi ma uit la "The Last Waltz".
Hai România!
red,
capacitate, incapacitate, comentarii minut cu minut, informaţie despre subiect, tot acolo. 🙂
bun, sper că s-a-nţeles.
intră la moderare primul comentariu după care, liber.
"de a urmări emisiunile -TV" Trebuia să fie " de a urmări Autocenzurat-TV', dar bănuiesc că "" o fi vreun tag HTML mai nou 😛
@Florina June 3rd, 2011 at 22:24
Mulţumesc pentru invitaţie şi mă simt măgulit! Dar chiar n-are rost să postez comentariul meu pe bestiarul de presă pentru că se referea strict la incapacitatea mea (în primul rând fizică; nu suport indivizii care urlă) de a urmări emisiunile -TV, drept pentru care nu mă pot pronunţa despre conţinut. Însă comentariile live-text de genul fotbal minut cu minut nu numai că ma ţin informat fără să am nevoie să sun la 112 dar mă şi amuză nespus! 😀
PS: nedormitul June 3rd, 2011 at 22:33 Păi eu am spus altceva? 😀 Sunt plătiţi să facă spume la gură!
știi ceva? sînt plătiți să facă spume, lasă-i să facă spume. ticăloșia încă nu este ilegală în țara asta. dar ce spun eu, că e o ticăloșie sterilă. mi se rupă cît cîștigă sau nu din ea.
nedo,
handicapul, singurul, de altfel, este al conturilor lor, că ăla generează tot circul.
aha! deci cînd vă iau la rost, puteţi apăsa pe butonaşul roşu, că nu vă place, dar cînd e vorba de două posturi de televiziune de căcat, nu puteţi!
q.e.d.!
fără supărare, dar se-apucă şi are dreptate. am făcut Bestiarul care, apropo, a-mplinit un an şi care exact de asta se ocupă, de presă. e tot Blogary şi chiar dacă nu e prima pagină, are trafic, are vizibilitate, am găsit chiar comentarii citate pe Facebook. ale, culmea, unor oameni care nici măcar nu au cont pe FB. Yeba, da, despre tine e vorba 🙂 tu eşti o prezenţă constantă pe Bestiar şi ştii că acolo este o atmosferă relaxată, unde se poate zburda în voie departe de ochii vigilenţi ai dictaturii. 😉
deci, eu vă rog, aşa să rămînă. despre presă, aici:
http://bestiar.blogary.ro/
red,
eşti primul pe care-l invit. postează comentariul şters acolo. am trusă de prim ajutor. 😀
puteţi comenta şi meciul, dacă doriţi. 🙂
Alt sector care deja şi-a îmbunătăţit productivitatea muncii. România-Bosnia 2-0 la pauză.
(PS: Nu leşinam în direct :P)
eu n-aş rîde de nişte oameni cu un handicap din ce în ce mai trist
@Florina, pe vremuri, berea se folosea la consolidarea cocurilor, iar lumea se uita la fotbal, Bosnia-Razvan.
@Nedo, nu te apuca. Curierul inimilor l-ai facut, ca sa-i scriem lui Base acolo? Nu. Ce poate fi mai reassuring si mai multiplying effect pt veselia noastra decit reactiile de le comentam noi?
da, chiar. mergeţi pe http://bestiar.blogary.ro/
consumul de antena 3 şi realitatea dăunează grav sănătăţii. consumaţi altceva. deja am şters un comentariu, pentru că autorul cît p-aci să aibă nevoie de primul ajutor. iar scena cu baba leşinată nu se va repeta, cel puţin nu aici.
Dacă antena-numărul ar subtitra, live, emisiunile lor aş putea să le urmăresc. Dar ei urlă şi-mi creşte tensiunea. Mă gândesc eu cum că a fi isteric şi să ai plămânii sănătoşi e condiţie esenţială pentru a prinde o slujbă la antene. Până şi ăia de la GSP-TV urlă. E politică de trust, cred.
goooooooooool România! 😀
secţiunea derapaje presă e la un click distanţă. pe Bestiar.
consul la marsilia e clm, care nu e totuna cu plm
@para
ministerul muncii, de bine de rău, poate restructura sectorul de stat. nu după viziunea patriciu, cu 99% afară, ci după o viziune mai raţională. se ocupă de şomaj, de reconversia profesională a şomerilor, de multe.
apropo, mai trebuie un pic curăţată birocraţia din itm-uri (unde itm înseamnă inspectorat teritorial de muncă, nu consul la marsilia)
păi năduf e-afară şi la ei, la mine, spre exemplu, e distracţie (aproape) moca. răcoare-n casă, o bere rece şi festivalul prostiei pe ecran. a, şi mai participă cîţiva cu tarabele cu disperare.
s-ar putea să mă apuc să şterg comentariile de tip "fotbal minut cu minut". cine vrea să afle, există televizor, cine nu (cum e şi cazul meu) nu vrea să fie bombardat cu astfel de informaţii.
Gata, am facut-o si pe asta!
pe A3 e un…cineva (Stecher, Smecher, nu am inteles prea bine), om istet: asta s-a prins
ca Lazaroiu -ministrul Muncii = Udrea presedinte si Basescu prim-ministru…
De fond, desigur:Lazaroiu -total incompetent,hotarare "ebrioasa", ma rog, arsenalul din dotare, cu mima adecvata…
Bonus – Dragoteasca, marinimoasa :"Lazaroiu e cat de cat mai cu scoala ca precedentii (alaturi, Abramburica, zambind duios).
@yeba June 3rd, 2011 at 20:59
Stai aşa că acuşi-acuşi apare şi Crin la TV.
Nici nu şi-a luat omul în primire biroul de ministru şi deja i-a băgat pe toţi la ore suplimentrare! Asta da eficienţă. Mai ales că-i vinerea, pe înserat şi în ajun de weekend.
eu zic altceva. fuck realitatea, fuck antena 3. eu am votat în 2008 un partid, iar în 2009 un preşedinte – nici partidul, nici preşedintele nu se numesc antena 3 sau realitatea. eu nu l-am votat pe ciutacu, nici pe ursu, nici pe dumitrescu sau drăgoteasca. nu ei desemnează prim-miniștri, nu ei fac legi, nu ei îmi decid mie soarta. dați-i dracului odată pentru totdeauna, pentru că orice năduf în jurul lor e steril.
mih
aaa, păi e-o adevărată plăcere să-i vezi în spume
Vad ca unii aveti ficatu' rezistent si vezica biliara cumsecade.
Ma duc sa inghit un metoclopramid si incerc sa vad +/- ascult si eu
pareri competoante la rtv si ant3…(actu'2,3…)
Domnule ministru Lazaroiu,
Cu tot respectul, va cer demisia.
Cum puteti sa ocupati postul cind aveti un comportament provocator?! Provocati isteria televiziunilor de stiri.
La Munca trebuia pus Crin, daca exista un dram de luciditate.
Cristian Teodorescu: "de ce sa-l pui pe Lazaroiu ministru"? "parca zicea ca Boc trebuie sa plece". si-apoi scrasneste de zici ca-i CeTePeaua: "sociologul" (si pune si cratima in scrasnit: soci-ologul), de zici ca-i mare buba sa fii sociolog si ministru! Vasile Dancu, sa-ti fie rusine!
para
cu rimă ai încercat?
Botis vine cu tot cu proiectele europene? :))) Sau macar cu un contract de comodat …online! 😉
Să vezi ce-o să muncească acuma românii! Or s-o pună de nişte şezători… mîinile-or să toarcă tortul, urechile-or s-asculte vorbele şoptite incet, la ceas de seară. O să fie o vrajă!
La ce e bun ministerul muncii? Munca nu o fac privaţii? Familiile nu le fak lezbienele? Protecţia socială nu o face Biserica şi asociaţiile civile?
Nu?
Iar sunt din alt film?
@ florina 18:37
Daca doriti, desigur! :)))
Nu stiu de ce am impresia ca asta e doar deschiderea. Mutarea decisiva o fi "Lazaroiu prim ministru"?
Îi doresc mult succes noului ministru al Muncii, domnul Sebastian Lazaroiu!
Doamne, ce-aud despre Sebastian Lăzăroiu… şi-aveam o părere aşa bună despre dînsul…
ehei…felicitari! Lazaroiu este primul blogger ajuns ministru :)…pe cand si un blogger presedinte?
excelent! multa bafta si nu uitati ca avem bazooka pregatita, just in case…
satisfactie maxima cand vad cum tremura barbiile unora (ponta, ctp, dragoteasca etc, etc.)! motherfuckers!!
E un nume mult prea frumos ca sa nu-l rostesc intruna.
Mirel, pisica ta comentează pe Blogary? O să râdeți, eu am impresia că Lăzăroiu e Delfinul, aveam impresia asta de când cu așa zisa concediere de la Cotroceni. Oricum, pe asta cu MInisterul Muncii n-a văzut-o nimeni venind, Băse și-a intrat iar în mână.
şşşt! să n-aud musca! lăză munceşte…
aşa am crezut şi eu, dar nu e pisica, are alt ip.
pisica lui scrie articolele.
mih
pot să-ţi zic tu? 😀
Lăzărescu?
@ samantha
Aceleasi ca si de la d-ul Lazaroiu,
cu conditia sa ne referim la acelasi "Sebastian"
(io nu-mi chiar permit sa folosesc prenumele,
ca-s mai anglofil si nu ne-a facut nimeni
prezentarile)
crimăăăăă!!! aşa a zis Drăgoteasca, să pui un sociolog la Muncă e crimă!
uau, şi zice că l-a pedepsit Băse. naşpa rău de tot.
domnule Lăzăroiu, felicitări! şi la mai mare cît mai curînd! 😀
Lăzăroc?
nedo,
imi pare rau, dar nu ma poate sanctiona decat daca in calitatea mea de angajator ma oblig pe mine insami sa fac ore suplimentare(ca selfemployed sunt situatii cand ma simt "schizo", de exemplu, cand trebuie sa-mi semnez ordinele de deplasare).
să prindă şoareci?
Ce asteptari aveti de la Sebastian ?
@domnul ministru Sebastian Lazaroiu
Vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule ministru Sebastian Lazaroiu !
Domnule ministru Sebastian Lazaroiu, sunt primul român care v-a spus astfel.
ps: V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei
pps: am si SPA…
bleen, spune-i lu' lăză că amelia stă pe bloguri în timpul programului.
asta a fost povestea Şapte dintr-o lovitură… 😀
Wow! Ma bucur sincer.
Bleen, crezi ca o sa mai citeasca blogul? Daca da, putem sa "turnam" aici despre diversele aberatii din domeniu?
rîdeți voi, rîdeți, da' să vedeți voi ce-ați pus-o cînd ajung eu la interne!
E bine sa ai 3 surse (pt aprecierea unei mutari bune):
1) propria minte
2) mintea prietenilor care conteaza
3) reactia furibunda, isterica, vehementa, violenta,indignata etc. a dusmanului
In ceea ce-l priveste pe noul domn ministru al muncii :felicitari!
(cu o mentiune speciala: bravo Basescu!)
Continuarea masurilor de reforma nu va fi poveste.
Ministrul muncii Lazaroiu nu se va faca de basm.
M-a părăsit amanta, sînt pielea scrupulii
Bravo !!!….Excelenta miscare !!!…Sah si mat !!!…Sebastian Lazaroiu este un castig pentru guvern pentru ca stie foarte bine politica lui Basescu ….dar cel mai mare castig este ca stie excelent de bine cum gandesc adversarii si hotii …
Felicitari si mult succes !!!!
Basescu ,cel mai abil jucator politic !!!
eu cred că l-au pus ministrul muncii numa' ca să spumege Goţiu de ciudă
Imi vine sa felicit Blogary, nu stiu clar de ce da' imi vine.
Felicitari!
Elvis – si el e baiat avizat – declara pe A3 ca postul a fost obtinut prin santaj, Laza n-avea serviciu si-l santaja pe Base ca-l da pe goarna pt mirsaviile lui, iar Base a trebuit sa-i gaseasca serviciu.
Doresc sa-i dau niste like-uri acestei declaratii.
Nasol e ca s-a indignat si Rogo, pe partea ailalta, ca sa zic asa.
da' unde-aţi dispărut? aţi mers toţi la Cotroceni, la ceremonia de învestire?
ca să vezi: şi Ponta spune că Lăzăroiu n-are scrupule
zici că s-au înţeles cum să atace 😆
da' de ce n-o fi avînd scrupule? n-o fi avînd scrupule să spună poveşti…
ce perverşi: "N-aveţi pe cine numi [la muncă, dar prin extensie poate fi aplicat la orice], încît apelaţi la împrumuturi?"
degeabă răsucesc problema, poate-poate reuşesc să demonstreze cîte hibe are…
cu atîta rămîn: cu reaua-credinţă, cu ura
îi doare rău schimbarea la faţă a PDL
efectiv suferă
(biata piele a pulii…, cred că o resimte ca pe o circumcizie)
Cheleapulii e recunoscut drept un om onest si plin de principii desigur. Ce ne facem cu Botis la reciclare pe Blogary. Bleen te tii de sotii. Imi dai palpitatii pe partea dreapta.
Bogdan Chireac a zis despre Lăzăroiu că nu are scrupule!!!!
Am sa arunc o lacrima la crucisatoru'. Micul incruntat il detesta pe Seby? Sau are cosmaruri pubere cu Snow White?
e de-ajuns să vezi reacţia opoziţiei (politico-mediatice) ca să îţi dai seama cît de bune sunt mişcările PDL-ului
deci, e foarte bună 😀
oricum, aşa credeam şi eu, fără să le văd reacţia
felicitări şi baftă!
S-a supărat CTP.
Bleen te aud maine poimane promovat secretar de stat si Rogozanu tipand isteric, dreapta e pe banii bugetului. 😀
Sebastian Lazaroiu la ministerul muncii …
the game in on …
Bleen, nu este tot, probabil ca mai urmeaza ceva …