Teoria involuţionismului

Mi-a venit o idee genială apropo de occupişti. De ce nu li se face o ţară, după modelul Liberiei? Republica Socialistă Utopia, cu capitala la Ocuppystock şi cu cele mai importante centre culturale şi economice la Katyn, Treblinka, Phenian, Havana (sau, mă rog, Nova Katyn, La Nouvelle Treblinka, Il Nuovo Phenian etc). Să li se dea o ţară în care sa practice comunismul, hipsterismul şi ecologismul şi să exemplifice o teorie genială care tocmai mi-a venit acuma şi care va revoluţiona ontologia, biologia, antropologia şi zoologia: teoria involuţionismului. O teorie despre cum se va trage maimuţa din om. Populaţiile de culegători expectativi, astăzi încă prizoniere ale asistenţei sociale, banilor părinţilor şi job-urilor create şi întreţinute de capitalişti, vor fi libere în ţara lor să ocupe copacii şi într-un final să rămînă acolo, sus, printre crăci. Comunism şi ecologism la înălţime.

Ca să nu ia o ţară bună şi s-o strice, eu propun să li se dea o ţară gata stricată, Franţa, de exemplu, Grecia fiind ocupată deja de o altă specie de dăunători, grecii.

Problema stîngiştilor e că nu se trag din maimuţă, ci că maimuţa se va trage din ei.

PS. Un occupist care se respectă şi vorbeşte serios şi crede în ceea ce spune ar trebui să-şi închidă toate conturile bancare, să renunţe la carduri, să nu mai facă credite, să boicoteze produsele capitalismului şi să renunţe, de ce nu, la bani. Fiindcă dacă banii sînt sursa răului atunci răul trebuie atacat chiar la sursă. Dacă occupiştii ar face toate astea, sînt convins că ar da o lovitură mortală capitalismului. Sau cel puţin ar muri încercînd.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Comentariu

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

93 de comentarii

  1. aaa… eu o alta perspectiva amice.

    opusa. 100 comentarii * 5 min * 3 $ taxa cu care sunt platit normal mi ~ar da 1500 dolari. pe care in timp i-am investit aiurea aici.din perspectiva de dreapta aiurea ar fi corelat cu incompetenta.

  2. Eu cand vad o recomandare sau o idee interasanta o iau in calcul, indiferent de la cine vine.

    Iar invitatia lui Bleen de a nu-mi mai pierde timpul pe Blogary mi se pare foarte atragatoare asa ca o sa o accept cu multumirile de rigoare.

    Mult succes in construirea societatii prefeudalisme timpurii, viitorul de aur al omenirii, vorba bancului.

    Sau capitalism,cum ii ziceti voi.

  3. @Daniel

    Cred că te păcăleşte sensul termenului "donaţie". Organizaţiile non-profit, atunci cînd nu sînt finanţate de stat, funcţionează tot pe principiul pieţei libere, a cererii şi ofertei. Scopul lor nu e profitul, în rest funcţionează pe piaţa liberă, ca orice companie privată. Ai ceva de oferit, oamenii plătesc (prin donaţii sau sponsorizări), nu ai, nu donează şi nu sponsorizează nimeni. E acelaşi principiu. Nu ia nimeni nimănui bani cu forţa (aşa cum vor occupiştii şi stîngiştii, în general). Blogary funcţionează pe piaţa liberă a organizaţiilor non profit, nu are nicio legătură cu statul, nu primeşte subvenţii de la stat, de la UE sau mai ştiu eu de unde. Şi nu ştiu de unde ai scos-o pe asta cu politica.

    Toate partidele din lume trăiesc din cotizaţii sau donaţii (şi subvenţii de la stat, în unele ţări). Să înţeleg că tu propui ca oengeurile şi partidele politice să se transforme în companii? În SA-uri, în SRL-uri?

    Blogary nu-ţi cere niciun ban că intri pe Blogary, că citeşti şi comentezi. Aşa că nu te mai umfla aşa în pene, că nu stă nimeni pe banii tăi. Tu o freci acilea pe munca şi timpul altora. Dacă nu era Blogary (apropo, a funcţionat doi ani pe gratis) tu nu puteai intra aici şi lăsa 99 de comentarii (atîtea comentarii ai lăsat de pe adresa asta de email). Pe articolele, munca şi domeniul web (cumpărat pe bani) a unor oameni care aveau şi job şi se ocupau de Blogary). Pînă în momentul în care nu s-a mai putut. Fiindcă nu poţi sta de la 8 la 18-19 la serviciu, veni acasă şi mai sta iar pînă la 4 dimineaţa să scrii articole şi să comentezi pe blog. Adică poţi face asta, c-am făcut-o 3 ani, dar la un moment dat te lasă concentrarea şi fizicul şi cheful. Am muncit de la 8 la 19, am scris articole la 3 dimineaţa, am comentat şi moderat la 2 sau la 4 dimineaţa, ca apoi la 7 să mă trezesc să plec la serviciu. Blogary, spre deosebire de occupişti şi stat, nu fură banii nimănui din buzunar. Toată lumea vine şi ne înjură, intră toţi nervoşii şi profesioniştii capsei puse şi ai bosumflării şi ne ceartă pe gratis. Şi după asta ne acuză că avem o rubrică de donaţii. Dacă sîntem aşa cum sîntem de ce dracului nu vă duceţi să citiţi şi să comentaţi la Adevărul, Jurnalul Naţional sau TVR? De ce dracului mai călcaţi pe aici? Nu v-a cerut nimeni bani, deşi poate că ar trebui s-o facă măcar pentru faptul că e destul de solicitant psihic să suporţi toţi idioţii. Ştiţi cît e o şedinţă la psihiatru? Ştiţi cîţi bani ar fi trebuit să iau pentru cîţi nevrozaţi trişti bosumflaţi şi fără umor am suportat?

    Uite cîteva exemple de mari organizaţii non-profit de dreapta: http://www.heritage.org/ ; http://www.cato.org/ ; http://www.conservative.org/.

    Repet, să fie clar pentru toată lumea. Blogary nu fură bani de la nimeni, nu îi ia cu forţa, nu obligă pe nimeni. Blogary (şi bleen.ro înainte de Blogary) a pus la dispoziţie un spaţiu în care oamenii au citit, comentat, dezbătut, s-au cunoscut, timp de 2 ani, fără să oblige pe nimeni la plată.

  4. A, bon da în spiritul ăsta revoluţinar impus tot de revoluţionari care au aşa chef de articole tot revoluţionare şi ideologic e clar de stânga, că se bazează pe un vis, ce ar fi.. nu pe realitatea dreptei.

    Donaţiile par un profund un mecanism clar de stânga. WTF, nu-i aşa, un om, o grupare de dreapta îşi crează averea şi se autosusţine, politica o face în timpul liber, sau atunci când o decide, pentru că starea materială o permită.

    Zic şi eu că nu poţi fi boem şi visător şi apoi numit şef pe robinetul de idei să le tai, în plin vis de dictatură de stânga.

  5. Estu, ştiu că nu. Am folosit doar pretextul să mă amuz de naivitatea imensă a acelei franţuzoaice care nu era femelă de serviciu la bibliotecă ci un fel de referentă, ceva telectuală. Probabil că intelectualii francezi au o genă care îi face să fie fascinaţi de impostură, mai ales dacă e pe stânga.

  6. @estu si toti ceilalti care se simt prea destepti ptrt blogul asta

    Nu mai intrati aici. Si lasati condescendenta nesimtita de tipul persoana a II a plural "voi astia d-aici, voi astia care scrieti, cititi si comentati pe Blogary" Dc Blogary nu se ridica la nivelul unor nickname-uri geniale, al unor fake mail-uri si al unor proxyuri din Nevada (culmea culmilor anonimitatii pe mail) nu mai intrati aici.

  7. Bai, "simplistilor", ce noroc ca mai dau complicatistii astia pe aici! Unde pui c-au stat si la fereastra, la Paris! Sutele de mii de specialisti in CPE au fost extrem de onorati de asa sustinere si le-au dat cu tifla celorlalti 29 de romani ignoranti…

    Estule, a fost clar pt toata lumea. De la 12:21…

  8. @estu,

    Intamplator eram si eu in Franta in 2006 si am vazut manifestatiile anti-CPE. Prim-ministrul Villeputain vroia sa reduca (laudabil) somajul in randul tinerilor prin schimbarea regulii de angajare: un patron are voie sa angajeze 3 luni un tanar (aflat la prima lui angajare), apoi sa-l dea afara fara prea multe formalitati (poate difera detaliile, am uitat, dar asta era ideea). Cum daca angajezi in Franta pe cineva nu-l mai dai afara nici cu slujbe, patronii nu angajeaza foarte usor deoarece le e frica ca pot ramane cu un angajat neperformant si nedorit ==> somaj masiv; cu legea noua insa, pot angaja fara probleme, cu conditia sa se lamureasca daca da or ba in 3 luni.

    Daca omul e bun, e si tinut in firma dupa 3 luni (profilul muncii intelectuale nu e sezonier), asa ca e o situatie win-win.

    Care era pozitia "nuantata si argumentata" a francezilor? Vin capitalistii, vai de noi, ne pot da afara cand vor ei etc. Nuanta si argumentul frantuzesti: sanctitatea inviolabila a propriului "boulot", care pentru ei e sarcofag pe viata. Cum sa-i spuna cineva geniului pirinelo-atlantico-renan ca, daca e prost, poate sa fie zburat de la serviciu? Un astfel de cretin imi explica la o bere ca "ce bine e la ei, ca nu te poate da nimeni afara". Da, minunat, Basile…

    Asa ca de asta e Franta stricata, de ploaia de pomanagii grevisti si mai-saisoptisti. Chiar de vin din mari licee si universitati franceze, de fapt cu atat mai mult, pentru ca Academia este una din sursele stricaciunii.

  9. Nea> zau ca nu vroiam sa subliniez ca era o manifestatie cu 50.000 de balzaci, 16000 de viitori Fourier si vreo 24.500 de Pasteurs.

    Ideea de baza era, in mod evident, ca romanasii nostri priveau lucrurile a dracului de simplist.

    Si tot o abordare simplista are articolul la care comentam.

    Am fost clar acum?

  10. bleen>departe de mine atitudinea asta chiar daca tie iti pare ca e evidenta.

    Cat despre Sartre si Chomsky lasa-ma sa am mai multa incredere in analizele lor, chiar daca nu in totalitate, decat in cele scrise pe un blog din Romania.

    Ideea de baza e ca si voi sustineti niste enormitati si priviti extrem de simplist lucrurile si nici nu va trece prin cap ca ati putea gresi in aprecieri.

    De exemplu articolul tau despre sistemul de sanatate. Auzi, nu toate lumea are aceleasi drepturi la sanatate. Zau? Adica un profesor foarte bun din Orastie nu trebuie sa-si imagineze ca se poate trata la un spital de top pentru simplul motiv ca salariul lui e mic iar spitalul ii prefera pe cei cu bani care au asigurari mult mai bune.

    Sau un copil, daca e din familie saraca sa-l dam dracului, ca daca parintii sunt saraci pai el sigur e cm prost.

    Ce enormitate!

  11. Estu, întâmplarea face că în 2006 eram şi eu în Paris şi, umblând pe străzi, mă acosta câte un student politicos şi îmi propunea să vin şi eu să lupt pe baricade alături de ei, contra tiraniei. I-am refuzat constant dar, dacă aş fi acceptat, m-ai fi văzut pe geam şi ai fi crezut că sunt şi eu de la marile universităţi franceze, ceea ce nu ar fi fost exact. Poate că erau acolo unii şi de la micile universităţi franceze sau chiar de la facultatea de incendiat tomberoane şi maşini.

    Referitor la părerea nuanţată a francezilor, am una savuroasă: Venise un moş englez pe acolo, omul scrisese o carte prin 1968 şi, când a văzut că e vorba de studenţi şi baricade, a sărit în tren în ideea că dacă decidenţii francezi află de ideile din cartea lui, criza e ca şi rezolvată. Omul a ajuns cam pe la spartul târgului. I-a scris lui Sarkozy (care era la interne atunci şi i-a şi răspuns), preşedintelui, etc.

    O franţuzoaică de la Biblioteca Nationala a discutat cu el şi a fost foarte impresionată. Peste câteva zile spune, foarte serios: uite, moşul a reuzşit să rezolve criza, studenţii au plecat de pe străzi!

  12. @estu

    Si Sartre era comunist si nu poate fu acuzat de prostie. Daca x are 6 doctorate la Sorbona si spune ca Gulag-ul si Auschwitz-ul sunt justificate inseamna ca are dreptate, ca stie el ce stie fiindca are 6 doctorate? Lista sustinatorilor crimei si lagarului e plina de intelectuali. Chomsky e un mare lingvist dar asta nuzil face sa aiba dreprate cand sustine tot felul de enormitati si extremisme politice. Nu te-ai intrebat ca poate colegii tai romani aveau dreptate? Stiu ca-ti place imaginea asta de geniu neinteles si banat, de lone wolf cu intelepciunea in priviri si drepratea pe limba dar gandeste-te ca e poate doar un moft nejustificat din partea ta.

  13. Povesti din stricata Franta.

    prin 2006 lucram cu vreo 30 de colegi romani intr-o mare banca pariziana. Toti tineri.

    Mare manifestatie impotriva unei legi, premier embauche.

    Defilau in prin centru studentii si elevii, cu sutele de mii.

    Evident toata lumea la geam, sa-i vada.

    comentariile colegilor mei erau inevitabil din gama "comunistii,prostii, repetentii, lenesii,astia vor sa nu munceasca".

    Colegii mei romani, evident.

    I-am intrebat daca stiu ce prevede legea aia. Nu stiau, tot evident, dar era clar ca toti erau prosti si comunisti.

    Le-am spus ca elevii si studentii aia veneau din marile liceele pariziene si din marile universitati franceze, unde nu se intra chiar ca la Spiru Haret.

    Nu conta, tot prosti si comunisti erau.

    Colegii mei francezi insa aveau o opinie cu mult mai nuantata si cu mult mai argumentata.

    Ati inteles ce am vrut sa spun asa ca astept sa fiu banat, comme d'habitude.

  14. "in societatea moderna capitalul constituie un avantaj si ca bogatasii fac o concurenta neloiala celor saraci prin acces mai facil la servicii si bunuri"

    "neloiala" asta a fost de cand lumea&Pamantul, este si acum si pururea si in vecii vecilor (amin!) indiferent de tipul societatii – Darwin (5,28)

    dar atentie, bogatia este desertaciune: "mai degraba va trece camila prin urechea acului, decat va intra in rai bogatul" – Luca (XVIII, 25)

  15. Cred ca ne invartim cu totii in paradigma marxista,pentru ca de pe timpurile alea s-a pus problema capitalismului ca si sistem social.Problema reala e ca asa ceva nu exista.De exemplu,daca societatea ar fi capitalista dreptul de vot ar fi conditionat de un anume capital,iar oamenii ar avea acces la diverse chestii (cum ar fi justitia,functia publica,etc.)in functie de avere. E drept ca in societatea moderna capitalul constituie un avantaj si ca bogatasii fac o concurenta neloiala celor saraci prin acces mai facil la servicii si bunuri. Dar nu se pune problema ca in comunism sau daca vreti socialismul de stat a accesului la resurse si viata publica in functie de originea sociala.

  16. Completare la"Capitalismul devine ALTCEVA":

    "Crony capitalism is the result of an excess of socialist-style interference in the market".

  17. Mda, gata, m-ati convins. Rumegati-va convingerile capitaliste in liniste, biete cozi de topor ale unui sistem pe care nici cel putin nu il cunoasteti.

    Va las, hai pa!

  18. Bleen,

    iti pui intrebari la care ai putea sa gasesti raspunsurile, nu ma obosesc sa iti dau bibliografie, pentru ca eu, ca un tractorist cu primara la seral nu inteleg problemele tale existentialiste de troglodit cu diploma la Harvard.

    deh, fiecare cu puterile lui.

    In schimb, ai putea sa amendezi astfel de pozitii fascisto-homicide, ca ale prietenului tau, chiar daca le face intr-un scop nobil, cel de a apara sfantul capitalism.

  19. în cazul lui michael moore trebuie pregătită o pușcă cu tranchilizant, doi baloți de paie, lampa cu benzină, o copaie mare pentru mațe și țuică din belșug pentru domnul măcelar.

  20. @radu etc

    Foarte tare teoria asta cu starile, cu capitalismul, socialismul si revolutia ca stari conjuncturale ale individului. Cum se face ca marii comunisti au venit intotdeauna din randurile burgheziei si miliardarilor (Marx, Engels, Fidel, Che, Soros, Jane Fonda si restul sectei hollywoodienilor)? Cum se face ca in US Partidul Republican are priza la clasa muncitoare pe bune, la micii capitalisti si la fermieri? Iar Partidul Democrat la miliardari? PS. Nu te astepta ca in afara de mine sa te mai ia cineva in serios si sa se oboseasca sa-ti contraargumenteze la teoriile astea de tractorist cu primara la seral.

  21. @anarchix

    Sampania mai tine-o la frapat inca, ca cine stie, poate o sa ai si tu copii, care la o anumita varsta o sa mearga sa-si manifeste spiritul revolutionar in strada incercand sa schimbe ceea ce lor li se pare stramb.

    Pentru ca si starea revolutionara este tot una conjuncturala.

    Si e o varsta la care nu-i mai poti tine pe-acasa.

    In acel moment te rog sa-ti pui fundul ala de capitalist imbuibat intr-un fotoliu, in fata televizorului si sa stai cu degetul pregatit pe dopul sampaniei.

    Ipocritule!

  22. Capitalismul sau socialismul sunt doar o stare de moment a individului.

    Cand roata ti se invarte si ai apucat la cascaval, esti mare capitalist.

    Cand ai dat-o-n bara sau ai vreun necaz sau vreo boala, gata, devii socialist.

    La toti toreadorii de pe aici, care se dau mari capitalisti, le doresc numai bine, sanatate, sa le mearga din ce in ce mai infloritor. Binenteles, in detrimentul celorlalti, pentru ca , asa cum spunea un mare scriitor de stanga dintr-o mare tara de dreapta, "asa merg lucrurile".

    Nu de alta, dar nu cred ca le-ar place sa-si schimbe brusc, ideologia.

  23. @anarchix,

    "Eu imi pregatesc sampania pentru momentul in care politia va deschide focul impotriva lor. "

    Nu mai bine pui tu de inca o partida de counter strike? Hai, ca ti-a facut mamica si-un ceiut cald…

  24. Capitalismul nu e perfect (nici teoretic, nici mai ales practic, doar implica fiinta umana, ce naiba?)

    Dar

    Capitalismul este formula optima atunci cand aplicarea practica e corecta si conform doctrinelor de dreapta.Si cand oamenii au o viziune clara de dreapta.

    Capitalismul devine ALTCEVA atunci cand "incape" pe mana doctrinelor si ideologiei de stanga. Si mai ales, a oamenilor de stanga (in tarile capitaliste, puterea a fost in mana partidelor de stanga muuult, muuult timp, ca doar nu o sa pretindem ca de stanga sunt doar comunistii).

    Asa ca, "strigatura" cat de cat potrivita ar fi, eventual, "moarte capitalismului de stanga!", sau "moarte capitalismului socialist!". Dar ar insemna ca stangeii occupyzi sa-si omoare mentorii si apoi sa se sinucida. Ori astia au un instinct de conservare super dezvoltat.

  25. Bleen, îmi pare rău, dar nu poţi breveta la OSIM involuţionismul. E tot evoluţionism, aşa funcţionează el.

    Ai solzi pe spate şi nu îi foloseşti câteva generaţii? Îţi cad şi te pomeneşti cu spinarea netedă.

    Ai creier şi nu îl foloseşti? Se atrofiază şi i se netezeşte scoarţa. La schimb, primeşti poate o coadă sau degete opozabile la picioare. Dar ai grijă ce faci cu ele, don't take them for granted, că poţi ajunge iar la solzul de pe spinare sau la orificiu buco-anal, cum au meduzele şi muncitorii de la Realitatea.

  26. Bleen, primii 'verzi' din România, ăia cu fruntea ca un iezer carpatin, nu pot fi bănuiți de comunism. Ba, din contră. Care n-a depus armele sau șireturile s-a refugiat în natură ca să trăiască eco în munți și să se încălzească cu energie regenerabilă și anume: cu cea eliberată de soarele sfânt de pe cer. Naționalismul implică o doză importantă de ecologism, dacă nu e doar de paradă.

  27. Barengott, după război, ecologismul nu își propusese să se asocieze cu comunismul. Mai ales că industrialismul comunist era cel puțin la fel de poluant ca și industrialismul capitalist (unde legile statului de drept, totuși, funcționau). Numai că singurele publicații care le-au găzduit ideile, la ora aia, au fost cele de stânga. Normal, marxisștii occidentali au văzut în ecologism forța capabilă să creeze fisuri în economia capitalistă.

    O așa pleașcă nu putea fi refuzată de sovieticii care au pompat fonduri la greu în organizațiile ecologiste. Din păcate, acestea nu s-au epurat nici biologic și nici moral de "păcatul originar" al ecologismului. Uitați-vă numai la anti-săpunistul Remus Cernea sau, mai nou, la trasieistul Mircea Coșea.

  28. anarchix,

    Pai, de ce sa consideri capitalismul rau cind tu, ca functionar la stat ("sunt intr-o pozitie care nu-mi permite sa deschid o afacere in mod legal"), il parazitezi? Orice functionar american e un mare suporter al capitalismului pentru ca el stie ca cineva trebuie sa munceasca pentru ca el sa frece menta 7-8 ore pe zi si sa fie platit regeste pentru asta.

    Am lucrat si eu, la inceput, pentru guvern. Vreo 3 ani. Niciodata in viata mea nu am cistigat atit de multi bani cu atit de putin efort. Aproape o suta de mii de dolari pe an. Atunci am inteles ca comunismul e viabil. Dar numai in capitalism, fiindca trebuie, totusi, sa fie cineva care sa produca banii de care comunismul are tot timpul nevoie.

  29. @ licurg

    stii cand ar trebui sa faci scandal? Cand ai o companie care valoreaza zeci/sute de milioane si ti se refuza un contract pe motivul ca o companie mai mare s-a folosit de legaturi dubioase cu guvernul si a castigat un contract oferind produse inferioare. Pana atunci, ciocul mic.

    Florina,

    papagalii astia habar n-au pe ce lume traiesc si de ce sunt acolo. Vad mucosi de teapa lor zilnic. Din cauza asta sunt si asa de pornit impotriva lor. Toti cu iPhone si Blackberries (si evident tricouri verzi cu Save Darfour). Ca sa nu mai vorbesc de masinile pe care nemultumitii astia si suporterii lor le conduc…

  30. @anarchix, scuze acceptate, oricum vederea si mirosul te inseala, nici urma de atuncat rahat. dar se pare ca tu te multumesti cu unul, daca vrei sa defilezi cu el.

  31. Uite-te la partea pozitiva. Putea fi state capitalism a la USSR. Scuze, Rusia.

    Concluzie: miscarea OWS = praf in ochi; OWS people = luzari

  32. @

    scuze pentru faza cu "tampeniile". Nu trebuia sa promit nimic. Oh well…

    Nu sunt antreprenor (deocamdata) pentru ca sunt intr-o pozitie care nu-mi permite sa deschid o afacere in mod legal, dar asta nu inseamna ca trebuie sa arunc cu rahat in stanga si in dreapta si sa consider capitalismul rau. BTW, ce numesti tu capitalism e de fapt state capitalism, care nu prea are nimic de-a face cu piata libera. In lipsa de altceva cu asta defilam.

  33. Bonus

    Cam astia sunt cei care protesteaza impotriva inechitatii economice si, evident, impotriva celor 1% pe care tu-i infierezi cu avant proletar.

    Incurajator, nu-i asa?

  34. @anarchix, parca ai promis ceva cu atacul la persoana. care tampenii? ca de fapt nu mai prea exista capitalism sau ca daca exista nu e din ala sanatos? ca un grup restrans de companii controleaza economia globala? asta nu eu am spus-o ci niste neni de la Univ Zurich. google it. in alta ordine de idei, cum esti desigur un antreprenor da valoare, te intreb daca mediul in care antreprenorezi este unul liber, supus concurentei loiale, in care cel mai bun castiga.

  35. Daca erau intr-adevar impotriva WS si aveau creier in cap, OWS people puteau sa se lege de chestii de substanta cum ar fi outsourcing sau high frequency trading.

    OWS e o simpla chermeza care a picat la tzanc pentru Soros and Co.

    Eu imi pregatesc sampania pentru momentul in care politia va deschide focul impotriva lor. 😉

  36. @anarchix, in afara de suma frumoasa din banca si vila de la Pacific nu le-ai prea nimerit. culmea ca daca le-as avea, as fi si mai "revolutionar", pt ca as avea mai mult de pierdut.

  37. "De ce nu li se face o ţară,…"

    Dupa cum merg lucrurile, la anu`, cam pe vremea asta exista sanse maxime nu sa li se "faca o tara", ci sa li se dea una gata "facuta". A noastra (iote ca si io-s cumva utopic).

    In schimb, cel putin asa trag nadejde, "manelistii" ce le-o "ofera", fug ca dracu de cristelnita de munca, de orice fel.

    Asa ca ma consolez ca o sa o dea de gard deindata, intrucit nu se va gasi nimeni dispus sa-si rupa salele pentru "occupişti".

    Dupa care, fiind deja final de 2012/inceput de 2013, vine aia cu sfirsitul lumii, deci nu mai conteaza.:)

  38. @ licurg

    vorbeste revolutionarul din tine. Cat ai? 16,17?

    Companiile alea au CEOs care sunt schimbati (in medie) la 5 ani. Mai toate companiile mari (nu sunt fanul lor, nu ma intelege gresit) au shareholders care le detin.

    Acum, ca sunt oameni foarte bogati in Amerika si aiurea, asta e. Probabil ca tu esti sarac si ofticos pentru ca n-ai incercat sa schimbi nimic in viata ta sau pur si simplu nu esti capabil de performanta antreprenoriala. Ceva imi spune ca daca aveai o suma frumoasa in banca si o vila si mai frumoasa undeva in Pacific nu mai bitch-uiai cu atata verva stangista.

    Gata! Mi-am consumat portia de atac la persoana. N-o sa se mai intample. 🙂

  39. Un exemplu: În Gîndirea Colectivă toate ideile sînt egale, au aceleaşi drepturi. Nicio idee nu se va impune asupra alteia, ci toate vor fi contopite într-o idee înglobatoare. Pînă aici e clar, nu? Să zicem că eu am ideea X, anume, să ucidem, tu ai ideea Y, adică să nu ucidem (nu vorbim de bine şi rău, ele nu există atîta timp cît toate ideile sînt egale, totul e relativ). Exerciţiu: a se contopi cele două idei într-uo idee înglobatoare.

  40. Citeşte manifestul, nu se vorbeşte despre negocierea stat-individ, ci despre Gîndirea Colectivă şi Adunarea Populară formată din toţi şi care ia decizii prin consens, nu prin vot.

  41. exact, orice negociere buna da rezultate bune pt ca ambele parti castiga. in momentul de fata, in negocierea stat-individ, banca-individ doar primele castiga. si cel putin din negocierea stat-individ nu prea poti sa iesi.taci si inghiti.

  42. "What is a People's Assembly? It is a participatory decision-making body which works towards consensus. The Assembly looks for the best arguments to take a decision that reflects every opinion – not positions at odds with each other as what happens when votes are taken."

  43. exact, cand vorbim de monopolul a 1% asupra resurselor, nu mai avem de a face cu capitalism. personal, mie nu imi convine ca statul sa imi ia mie resursele pt a le da celor 1%.

  44. "To our understanding, Collective Thinking is diametrically opposed to the kind of thinking propounded by the present system. This makes it difficult to assimilate and apply. Time is needed, as it involves a long process. When faced with a decision, the normal response of two people with differing opinions tends to be confrontational. They each defend their opinions with the aim of convincing their opponent, until their opinion has won or, at most, a compromise has been reached. The aim of Collective Thinking, on the other hand, is to construct. That is to say, two people with differing ideas work together to build something new. The onus is therefore not on my idea or yours; rather it is the notion that two ideas together will produce something new, something that neither of us had envisaged beforehand. This focus requires of us that we actively listen, rather than merely be preoccupied with preparing our response. Collective Thinking is born when we understand that all opinions, be these opinions our own or others’, need to be considered when generating consensus and that an idea, once it has been constructed indirectly, can transform us. Do not be discouraged: we are learning; we’ll get there: all that’s needed is time."

  45. "The movement is inspired by popular uprisings in Egypt, Tunisia, Spain, Greece, Italy and the UK, and aims to expose how the richest 1% of people who are writing the rules of the global economy are imposing an agenda of neoliberalism and economic inequality that is foreclosing our future."

    "Open Reflection on Collective Thinking

    While we would like to share our impressions so far, we encourage you to continue to reflect on and debate these impressions as we feel that Collective Thinking is an essential part of our movement."

  46. Nici eu nu vad o legatura intre puterea florilor ecologiste si cantina lui ivan..woodstockistii sufereau de o ipocrizie buna, alde ivan doar de foame si ura.

  47. Bleen, a judeca miscarea dupa comportamentul catorva e ca si cum ai judeca ideea de capitalism dupa ce s-a intamplat din 2007 incoace. Pt ca daca ideea de capitalism se reduce la o alianta intre elita politica si cea financiara cu scopul de a-si asigura accesul privilegiat la resurse, atunci nu e de mirare ca se striga "moarte capitalismului".

  48. @g.s.

    Ocupiştii nu au ocupat Wall Street-ul ca simbol al relaţiei stat-oligarhi, ci ca simbol al capitalismului.

    Şi da, bail-out-ul e ineficient, anticapitalist, extrem de periculos ca principiu şi precedent şi profund imoral, fie că vorbim de persoane fizice sau corporaţii. Guvernul american şi celelalte guverne ale lumii încalcă regulile fundamentale ale capitalismului. Şi o fac pe banii cetăţenilor. La rîndul lor, cetăţenii trebuie să-şi asume responsabilitatea propriiilor decizii. Ai făcut credit de 60 de mii de euro pe 30 de ani (adică ai de plătit vreo 150 mii de euro)? Păi asumă-ţi decizia.

  49. @Licurg

    Ocupistii din Oakland au ocupat portul (unul dintre cele mai mari din US), care a fost inchis timp de o zi, au vandalizat 3 sedii de banci si au desfasurat un banner mare, pe care scria: "Ocupati tot! Moarte capitalismului!". Eu cand scriu articolele astea pornesc de la premisa ca voi cititi presa.

  50. Ce legătură e între faptul că pe Wall Street sînt mulţi evrei (nu ştiu, nu cunosc statistici) şi criză?

    Legatura e ca multi se tem sa arate cu degetul inspre banci pentru ca automat vor fi etichetati ca antisemiti. Cum zice si Mardale, daca nu cumva e banat la voi:

    http://www.catavencii.ro/uploads/files/2011/10/14

    nedormitul,

    Indatorarea la banci pe 20-30 de ani (indatorarea, in general) e o imensa prostie. Mi-e imposibil sa inteleg cum cineva isi inchipuie ca va fi capabil sa-si plateasca rata luna de luna, zeci de ani, fara intrerupere dintr-o leafa de salariat (care azi are un job, dar miine dracu stie). Mi-e imposibil sa inteleg cum nu se gindeste nenorocitul ca 6 luni de somaj sau de boala il arunca in strada si banca ii ia totul.

    Aici avem citeva probleme:

    1. Lipsa educatiei, lipsa de informare

    2. Lacomia si amoralitatea bancherilor (evrei, papuasi, portoricani, pecenegi, cumani, toti sint la fel)

    3. Subordonarea politicienilor fata de interesele oamenilor cu multi bani

    4. MSM controlata de clanuri mafiote, deci informatie publica de kkt

    Bill Clinton a declansat porcaria pe care o vedem azi in America cu nu mai stiu ce lege care obliga bancile sa dea credit la tot cartierul, ca ce dracu mare chestie e sa ai o casa in America de azi. Toata lumea are dreptul la asa ceva. Lumea a crezut, s-a indatorat si… a mers cit a mers.

    Cui prodest?

  51. Cu riscul ca voi să consideraţi încă o dată că am un "orgoliu scelerat" (oops), ţin să vă atrag atenţia, în caz că nu vă e cu bănat, că am scris primul atât despre Falansterul de la Scorniceşti (o idee perfect asemănătoare cu a lu Bleen, dar scrisă pe când el era un adolescent suav de nici 16 anişori), precum şi despre Marea Revoluţie din Octombrie Redivivus… Îmi cer scuze pt faptul că v-am fost şi-n chestiuţele astea predecesor, fraţilor !:) Nu vreau decat sa nu ma mai injurati pt asta, atata tot.

  52. poate sunt eu naiv, dar daca ocupistii aia demonstreaza (sau cum s-o fi numind ce fac ei acolo) impotriva viciilor sistemului financiar actual si nu impotriva partilor sale bune? poate nu strica sa i se spuna cuiva ca aia e buna, aia e rea. cine stie, poate renunta la chestiile nasoale. pana la urma, cred ca sistemul financiar prea a evoluat si a uitat ca baza sa o reprezinta satisfacerea unor nevoi. eu, unul,oricum nu vad nici o legatura intre specula financiara practicata pe wall street si capitalism.

  53. "Ce legătură e între faptul că pe Wall Street sînt mulţi evrei

    şi criză?"

    eu stiu sa raspund la aceasta intrebare da' n-o s-o fac pentru ca nu mai avem voie sa folosim vechiul DEX unde cuvantul jidan era explicat prin "cu apucături rele"/"A umbla cu înșelăciuni" /"Când vor ieși jidanii la seceră? Niciodată!/"Corb-de-noapte"/"afacerist lipsit de scrupule"/ "50%Ciutacu".

    Ajutator: http://barbosu.kamikazeonline.ro/2011/07/de-ce-e-

  54. eu ştiu, de pildă, că nu mi-am permis riscul unui credit pentru plasmă sau apartament, deşi aş fi fost eligibil fără probleme. cunosc oameni care nu s-au gîndit la riscuri, ci numai la eligibilitate. cunosc oameni care și-au cumpărat casă pe bani grei economisiţi şi luaţi pe credit pentru că şi-au asumat un risc, iar acum riscă să rămînă și fără casă și cu ratele care o să curgă în continuare.

    cam la fel e și cu statele.

    cînd te tratezi de viroză respiratorie cu diclofenac supozitoare, nu farmacistul care ți l-a vîndut diclofenacul e de vină, dacă mă înțelegi pe undeva.

  55. @g.s.

    "Faptul ca pe Wall Street se calca evreii pe picioare, ca FED-ul e o banca privata evreiasca…" Nu înţeleg relevanţa. Ce legătură e între faptul că pe Wall Street sînt mulţi evrei (nu ştiu, nu cunosc statistici) şi criză?

  56. In Piata Universitatii (Buc., 1990) erau adusi bolnavi psihic (pentru a fi filmati si dati la tv ca sa se vada si sa se inteleaga si la Iasi, si la Cluj, si la Paris care e profilul "mitingistului"), securisti si provocatori-agitatori galagiosi si agresivi care sa creeze busculade, sa deturneze si sa compromita miscarea. Un pumn de detergent aruncat de un securist in pasajul subteran era filmat si "vindut" telespectatorilor ca dovada ca "mitingistii" sint niste drogati, dolari trasi la xerox prezentati ca valuta (se subintelegea ca de la Ratiu) cu care era intretinuta miscarea etc.

    Toata lumea cu acces la internet stie ca Wall Street, bancile, minuitorii de bani si politicienii cumparati de ei sint principalii suspecti pentru haosul economic si financiar din America. Tot mai multi oameni se intreada ce naiba e, de fapt, 1 dolar!? Bernanke chiar a fost intrebat de Ron Paul cu ocazia unei audieri la Washington. Nu a putut sa dea un raspuns fiindca dolarul are exact valoarea pe care vrea el si FED-ul sa o aiba. Si el vrea in functie de propriile interese de clan (trib). De-aia aveau nevoie predecesorii lui sa scape de acoperirea in aur.

    Soros si altii ca el sustin declarativ si financiar OWS, ceea ce pare un nonsens. In realitate, o sustin exact la fel cum au sustinut securistii romani Piata Universitatii, Bucuresti, 1990: compromitind mediatic un protest justificat. Inclusiv prin asocierea numelor si imaginii lor (ca sa fie deruta maxima, sa nu mai priceapa nimeni, nimic).

    Faptul ca pe Wall Street se calca evreii pe picioare, ca FED-ul e o banca privata evreiasca, ca colcaie madoffii jongleuri cu ponzi-miliarde nu sint motive sa ne cacam pe noi de frica si sa inchidem un ochi, sau pe amindoi, ca nu cumva, Doamne fereste, sa fim etichetati ca antisemiti. FED-ul trebuie distrus si dolarul sa aiba o acoperire bine precizata in aur. Sa stim despre ce vorbim.

  57. E buna Franta. Laicitate are, de magrebini e plina. Mai ramane sa voteze impunerea Islamic banking si-si regasesc stralucire d'antan cum voia Florina 🙂

  58. Exagerati cu ecologismul. E incompatibil cu comunismul.

    In plus, unul moderat e mereu binevenit. V-ati intrebat de ce in UE fabriciler trebuie sa se afle la periferia localitatilor? Si chiar si unul care sa impiedice Rosia Montana asa cum se prezinta acum "proiectul"

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *