Să nu te-ncrezi în greci nici cînd vrei să le faci daruri

Ieri, 1 noiembrie, a fost ziua de naştere a Tratatului de la Maastricht. Adică s-au împlinit fix zece anişori de cînd  el s-a văzut cu hîrtia oficială  şi de cînd una dintre ursitoare i-a pus pe cap, printre altele, şi viitoare monedă comună europeană, euro. Aşa că n-a fost de mirare iureşul ce-a străbătut Europa mai mult de-a lungul decît de-a latul. La aniversară, cea mai mare surpriză a venit din partea Greciei. Culmea, nimeni nu s-ar fi aşteptat la asta, ştiind-o înglodată pînă peste poate în datorii. Dar, zic eu că s-a scăpat din vedere ceva foarte important, că grecii ştiu să facă daruri cu totul şi cu totul deosebite. Unul, cel puţin, e-atît de celebru încît te şi miri cum nu se gîndeşte lumea la el cînd aude de greci şi de cadouri. Sau poate tocmai de-asta, fiind aşa sub ochii tuturor de mii de ani, nu-i mai trece nimănui prin cap – deşi ar trebui, că-i trece serios prin buzunare – c-ar mai putea fi ambalat şi oferit din nou. Şi totuşi, se-ntîmplă chiar asta. Timpuri moderne fiind,  măcar au schimbat şi ei modalitatea de transport. N-a mai venit de data asta nici cu calul, dar nici cu depeşa oficială cum cere protocolul, ci pe fluxul agenţiilor de ştiri. Şi, e drept, prima reacţie a fost vizavi de culoare. A francezului şi a nemţoaicei, cînd au văzut conţinutul. Ei bine, ce mai tura-vura, oameni demni şi mărinimoşi, totodată, grecii nu prea vor să se mai lase împrumutaţi de fraţii întru uniune cu ceva mai mulţi bani la teşcherea. Degeaba s-au tot dat ăştia peste şi cap în cap să-i scape de necaz, doar, doar or mai ieşi şi ei la lumină, grecii nu şi nu, că se descurcă singuri! Acu’, e posibil ca ei să fie mai avuţi decît arată, dar se dau modeşti ca să nu stîrnească invidii. În fine, parcă poţi să ştii ce-i adevăr ori nu din ce zice gura lumii?!

Eu, de exemplu, nu prea mai ştiu ce să cred. Mă rog, nu prea mai ştie nimeni, dar asta nu-nseamnă că nu vreau să aflu cam cum stau lucrurile. Şi om simplu fiind şi fără mare pricepere la treburile oamenilor mari de stat, mă gîndesc să iau de bun ce zice tot un om simplu de la ei. Un cetăţean grec, Spiratos, ghid turistic. Care glăsuieşte aşa: „Ne-am descurca mult mai bine pe cont propriu, cu moneda noastră, s-ar ieftini multe lucruri, pentru că multe s-au dublat cînd am trecut la euro. […] Turismul ar merge mult mai bine, deoarece serviciile s-ar ieftini, însa calitatea s-ar menţine, ceea ce ar însemna prosperitate în ţară.[…] Poporul e foarte supărat din cauză că o treime dintre greci lucrau la stat, erau obişnuiţi să aibă salarii constante, foarte mari. Acum, au ajuns la situaţii în care nu mai iau salarii deloc, pentru ca au împrumuturi la bănci, iar băncile iau totul, avînd în vedere că salariile s-au redus la jumătate.” Ei bine, văzînd eu asta şi ştiind că binele nu prea poate fi făcut cu forţa, cred că soluţia cea mai bună ar fi asta:

Sursa: Hotnews

Facebook Comments

49 de comentarii

  1. "Adica s-au împlinit fix zece anisori de cînd el s-a vazut cu hîrtia oficiala"

    Despre ce dracu vorbesti tu acolo ? In mod sigur nu despre tratatul de la Maastricht, care are aproape doua decenii, si nici de moneda euro, care a fost introdusa in 99.

  2. Leon, da' de ce să nu zicem că Grecia a fost primită în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, că așa s-a numit clubul țărilor care s-a transformat în Piața Comună?Doar din cauză că n-avea oțel și cărbune?

    Ce vă mai place să extindeți titulaturile, Leoane!

  3. Geniul lui Ponta se releva in minutele de tensiune maxima.

    Grecul isi arata pectoralii -Pomta vede imediat un gest de fronda impotriva capitalismului inuman si a guvernului mondial.

    Grecul nu citeste ce scrie Ponta si demonstreaza ca de fapt chestia cu referendumul nu i decit un mod de a forta opozitia sa voteze programul de austeritate.

    Ca de obicei Ponta nu intelesese despre ce era vorba.

  4. @Florina,

    scena asta cu usa care decupeaza un bust, seamana cu o taietura chirurgicala foarte fina

    sunt convins ca ai fi putut deveni un mare medic anatomo-patolog

      1. Da, da, da! Ponta este adevăratul disident în PSD

        "Papandreou a avut formidabilul curaj de a merge impotriva curentului marii finante, a bancilor care au facut miliarde profit pe spinarea oamenilor, a marilor moguli cu bonusuri de milioane pentru catastrofele produse si a liderilor politici care prefera sa treaca in sarcina tuturor oamenilor obisnuiti datoriile facute de speculanti iresponsabili (care sigur nu isi pierd nici vilele de lux, nici Jeturile private, nici yachturile de pe Riviera sau apartamentele amantelor). Linsajul mediatic declansat imediat in presa europeana dependenta de lumea finantelor si preluat in modul jalnic si mimetic de “apostolii dreptei” din Romania mi-a intarit convingerea ca Papandreou a procedat bine, a calcat pe musuroi acolo unde aproape nimeni nu are curaj sa o faca de teama marilor Guverne Mondiale"
        http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10600401-vict

  5. @Cucui,

    hai sa traduc pe intelesul tau: Grecia a aderat la CE in 1981

    in urma Tratatului de la Maastricht si-a dat demisia din CE si a aderat la UE

    cam asta e logica ta

    1. Leoane,
      unde, păcatele mele, zisăi cu subiect şi predicat că mi se pare firesc să fie Ata unde este? ba chiar am zis că-i cam la stradă, ceea ce, tradus, înseamnă că nu sînt de acord cu-amplasamentul. da' nici epurare de monumente nu m-apuc să fac acu'. cu toate că ţeapa lu' Ghilduş… da' nu mai zic c-o dăm în alta.

      şi-acu' hai să-ţi zic ce-am păţit vara trecută. mă trezesc cu inundaţie-n baie de la vecinul de deasupra. după ce-i omor soneria îl aud zbierînd de după uşă: ştiu că-i diluviu, da's gol puşcă! e, vezi, dacă era doar la bustul gol îmi deschidea. şi nu, nu mi-a dat nici pînă-acu' bani de zugrăveală.

      cît despre celelate, dacă vom considera de cuviinţă, le vom aborda. eu, acu', în nici un caz, că-s pe externe.

      şi nu mai zic nimic că iar ne trimite Bleen pe mess.

  6. Leoane, te-ai ramolit rău dacă ai ajuns să consulți wiki ca să afli ce ai trăit. Ai cunoscut vreodată vreun contribuitor la wiki? Eu da. Să știi că nu-s zei. Adică tu, când erai mai în formă, cred că ajungeai CEO.

    Cum să adere la un organism care nu exista?

  7. @Florina,

    si tu mai speriat: am crezut ca intre timp s-a decis ca bustul sa nu mai fie statuie

    problema era alta, draga Florina: in centru capitalei noastre troneaza statuia unui general turc, este care flutura semiluna, iar eu voiam sa fac degeaba o problem a dreptei din acest accident, care tie ti se pare firesc

    cum tot probleme ale dreptei sunt: numarul falsificat al tiganilor si la acest recensamant; dosarul esecului integrarii Romaniei in spatiul Schengen; traficul de carne vie patronat de politia romana etc. etc.

  8. Exact Florina! Italia e next. Si ghici bancile din ce tara sunt foarte expuse pe datoria Italiei? Asta ca sa stim de ce se zbate Franta in problema Greceasca (ca nemtii stim deja de ce o fac) 🙂

  9. Victor,

    cum ai vedea tu spargerea economiei nationale a unei tari?

    Hai sa zicem Italia. Se opresc fabricile de paine, macaroane si automobile? Nu se mai face pizza? Nu mai merg oamenii la ristorante? Moare Ferrari? Explodeaza Fiat-ul?

    Crezi asta?

    Nimic din toate astea. Doar niste smecheri nu-si mai incaseaza banii dati camata. Atata tot. De aici toata agitatia.

  10. @Cucui,

    intrebarea era cand a aderat Grecaia la UE, nu care este istoria UE

    wiki: "Grecia a aderat la UE în 1981 și a adoptat euro ca monedă în 2001 (vezi Monedele euro grecești)".

    1. să vezi "splendidă catastrofă", că-l avem şi noi pe Muşatescu – chiar, n-a băgat nimeni copyright pe sintagmă?! – dacă pică şi Italia. că ieri, ieri!!! – înainte de azi, summitul de la Cannes, Berlusconi a anunţat măsuri dure de austeritate. asta-n condiţiile în care dacă pică Grecia, cel mai probabil în momentul de faţă, Italia va fi printre cele mai afectate unioniste. e, asta splendidă catastrofă, ne pică imperiile, tovarăşi!

  11. Mi-am amintit cum făceau mișto studenții greci studenții ciprioți, pe la jumătatea anilor '80, când se vorbea intens despre admiterea Ciprului în Piața Comună. În românește, ca să înțeleagă auditoriul! "Țe să căutați, re malaka, la Piața Comună? Voi sinteți țărani cu caprele, behehe!"

  12. Țaca, Leoane! Uniunea Europeană sau Comunitatea Europeană s-a numit abia în 1993, când cu Tratatul de la Maastricht. Tu zici de Comunitatea Economică Europeană sau, pe scurt, Piața Comună. Alt regulament, altceva!

    1. crecă,
      eu zic c-ar mai renunţa la o parte a datoriei pe care o au de plătit, adică nu exclud varianta unei încercări de şantaj. sau nu excludeam, pentru că se pare că referendumul se face, în decembrie cel mai probabil. pînă atunci nu cred că vor mai vedea un eurocentn măcar. problema e că dacă ar fi discutat de la bun început despre intrarea în faliment – şi dacă îi interesa ce părere au grecii despre soarta lor, puneau ei asta în discuţie sau nu acceptau condiţiile impuse, spunînd cinstit că vor să consulte populaţia mai întîi – asta se putea face controlat, ca în cazul Argentinei, care a scăpat, e adevărat, în felul ăsta de 75% din datorie.
      şi avînd în vedere, de ce nu?! – Yalta şi ce a urmat după, e posibil ca în cal să se vorbească ruseşte. în fine, mai am nevoie de ceva documentare. poate revin într-un episod viitor.

      1. a, Leon, apropo, că zici iar de turci, să ştii că sînt neagră de supărare pe tine că m-ai speriat.

        deci, n-am zis nimic alaltăieri de statuia lui Ataturk că nu-nţelegeam despre ce statuie zici. eu nu mai fusesem prin zonă de vreo două săptămîni şi m-am gîndit că au scos ce proţăpiseră iniţial şi au pus statuie. azi am trecut pe acolo şi am văzut ce era şi înainte: bust, nu statuie, bust! 🙂 cam la stradă, e drept. a, şi are şi Ţepeş măcar un bust, ăla din faţa Curţii Domneşti.

  13. creca

    înseamnă că n-ai citit articolul lui ElCucui care a subliniat exact esenţialul: dansul lui Zorba şi cuvinele lui – „Hey boss, did you ever see a more splendiferous crash?“.

  14. nedormitu

    asta-i o chestie transfrontaliera si transnationala. Lumea nu se mai imparte demult in natiuni, ci in debitori si creditori.

  15. eu știu cinci lucruri:

    1. că nici nemții nu-s ușă de biserică, că au un prag de îndatorare de vreo 80%, cu mult peste pragul de 60%.

    2. că și ei au fost în situația greciei de cîteva ori, ultima oară acum vreo 20 de ani, dar au fost păsuiți pentru că pe debitori nu-i ardea așa tare la buzunar în momentul ăla.

    6. că uite ce bine-mersi și-au plătit nemții taxele pe spinarea grecilor evazioniști.
    http://blogs.telegraph.co.uk/finance/ianmcowie/10

  16. @Gregorie C.

    niste turci rauvoitori pretind ca Penelopa avea mustata de 50 de cm, la care trubadurii din sat cantau la sarbatori, ca la bouzouki. Penelopa statea capra, cata vreme un flacau ii innoda varfurile mustatii de coltul unei valize de lemn, de ostean din razboaiele peloponeziace, iar un muzicant ii ciupea firele, asa cum scarpini corzile cobzei, in timp ce barbatii dansau extatic in cerc, dadea pe gat siraguri de pahare de ouzo si tsipouro, dupa care plangeau in hohote, spargeau pahare si hotarau prin referendum sa nu plateasca impozitele

  17. Adica nah, articolul e foarte bun. Doar ca Adieu Akropolis e doar centrarea. Mai trebuie sa si fie unu care sa traga-n poarta. Altfel e doar o ocazie ratata.

  18. @Musette,

    Grecia a intrat in UE in 1981, iar in zona euro in 2001

    in 2000 se termina migratia ionienilor ai a eolienilor si incepe heladicul timpuriu si apoi, perioada minoica

    in 2000, evident, inainte de Cristos

  19. Buna rememorarea min 4:52 (si nu numai).

    Cu Geoana sau fara, uslasii tot pe-acolo se-nvart…

    Stanga-i stanga si dupa ce moare, daramite cat traieste (macar de-ar face-o doar in opozitie, Doamne-ajuta!)

  20. Eu am o lectura diferita un pic. Ceea ce s-a incercat a fost salvarea Greciei pentru ca salveaza EURO in forma actuala. Si tocmai aici e problema. Nu salvarea Greciei inseamna salvarea EURO si nu salvarea EURO in forma actuala e solutia. As fi chiar tentata sa zic ca salvarea Greciei si salvarea EURO sunt antagonice. EURO nu poate fi salvat in forma actuala si salvarea Greciei va ingropa EURO.

    Sper sa existe un referendum grecesc si sa iasa la referendum ca grecii nu vor sa fie salvati (sau ma rog, ca vor sa fie tinuti la restaurant pe cheltuiala altora). Si sper ca Romania sa intre in EURO numai dupa ce va exista un guvern economic al zonei EURO.

  21. Sa ne intrebam de ce au facut grecii ce au facut mi se pare un fel de frectie la piciorul de lemn. Raspunsul e simplu: grecii au facut ce au facut pentru ca au putut s-o faca.

    Adevarata intrebare e 'care sunt faliile sistemului care a permis grecilor sa faca ce-au facut'. Si urmatoarea intrebare e 'cum sa repari faliile sistemului'.

    Ca altfel azi Grecia, maine alta tara, poimaine alta… Prostia e cea mai molipsitoare boala, iar prostia fudula devine deja o virtute.

  22. Trebuie sa recunoastem ca acesti greci si-au jucat cum trebuie cartile: la cacialma. Au intrat in anul 2000 in UE, la timp, mintind ca indeplinesc conditiile si,tot mintind, au obtinut tot felul de finantari din partea bancilor lacome sa faca investitii intr-o tara cu potential turistic urias. Au gestionat prost bugetul, nu si-au format o adevarata industrie, nu au investit, nu au platit impozite, si-au 'tras' salarii mari pt. bugetari, pensii mari de peste 1000 de euro si au huzurit, stiind ca UE nu-i va lasa, ca banci din Germania, in special, apoi din Franta au facut investitii mari pe care nu doresc sa le piarda. Ca dovada, 'repetentul clasei' UE a fost mangaiat pe crestet si i s-a mai dat o sansa uriasa prin iertarea unei parti a datoriilor, 'elevul mediocru' gen Romania va plati consecintele, alaturi de intreaga 'clasa' UE! Acum vor, culmea, referendum ca sa se pronunte daca accepta 'cadoul' UE si, in mod sigur, se vor pronunta pt iesirea din zona 'euro' si din UE! Socialistii si toti cei care le-au indus grecilor parerea ca FMI si UE sunt dusmanii lor au avut un plan bine pus la punct, premeditat de ceva timp. Era singura lor sansa sa se mentina si de acum inainte la putere (in timp ce in Europa de criza Dreapta castiga alegerile), pe un val de populism si nationalism care nu le este strain grecilor. Am inteles ca nu e pt. prima data, ca ceva asemanator s-a intamplat in 1932, deci grecii au experienta in materie… Nu sunt economist, dar cred ca pt UE ar fi benefica iesirea Greciei din zona euro si lasata sa se descurce singura, cum pretinde ca poate. Cu grecii e bine sa nu te incurci si sa faci afaceri, batranii nostri spuneau acest lucru dar se pare ca am uitat istoria iar acum platim, cu totii, pretul.

    P.S. Oare PSD-ul nostru nu incearca acelasi lucru?

      1. Mih,
        Papandreou, fără discuţie. dar vai, se poate? adică nu ne putem înţelege cu socialiştii? da' de ce, cînd ei sînt numa' oameni de bine?! să fie, da' pe spaţii cît mai mici, că uite nu ne prea putem înţelege. ba chiar deloc, la o adică.

        Glook,
        corect, au putut, adică exact ce nu trebuia să se întîmple. faliile existau încă de dinaintea Maastrichtului, ideea tocmai asta era, să le facem să dispară. e, uite ce-nseamnă să-ncerci. fix situaţia în care s-a ajuns azi.

  23. Adevarul e ca nu-i doar problema Greciei. Grecia e doar mesagerul. Mesajul era pus acolo deoparte inca de la cearea monedei unice. Imi amintesc in 1997 o prelegere al unui finantist care ne-a explicat ca pentru el moneda euro asa cum urma ea sa fie creata (uniune monetara fara guvern economic 'unionist') era o aberatie. Si a fost intrebat de ce totusi va fi creata. Raspunsul: 'Pentru ca exista vointa politica'. Si s-a creat EURO fara sa se rezolve punctele alea pentru care tragea alarma omul asta. La primul cutremur s-a fisurat sandramaua. Si vin acum Doreii si baga var prin gauri si dau un pic cu bidineaua. Guvernul economic comun tot nu se face. Nici macar cu atributii limitate.

  24. Florina

    desi drumul spre iad e pavat cu flori, tot in la cazane duce.

    E mult mai usor sa conduci un tot unitar decat sa iti omori mintea cu zeci de faramituri.

    Gandeste-te si la ei saracii, cei ce ne conduc.

    Pai cele 3,6 s-or fi dus la nemti ca de aia aveau ei, tot dintr-o greseala, 55 in plus. Ce usor gresesc unii cu miliardele, pesemne ca au prea multe, in timp ce altii mor ca mustele, pe capete, de foame…

  25. Pe langa lacomia bancherilor si traditia coruptiei de tip oriental nu trebuie uitat, cred, faptul ca in ultimele trei, patru decenii, puterea s-a aflat, in cea mai mare parte a timpului, in mana dinastiei socialiste Papandreou.

  26. Eu ma intreb daca nu cumva toata povestea este premeditata.

    Este clar ca se va ajunge la referendum si grecul va vota acceptarea ajutorului numai daca vor fi relaxate conditiile.

    Deci primim bani cu placere insa nu ne cereti masuri de austeritate.Asta in cazul cel mai fericit.

    Eu am primit de la posturile TV din Romania doua informatii ce se bat cap in cap.

    Prima era ca daca nu ar trebui sa plateasca dobinzile la uriasa datorie, Grecia s ar descurca numai cu incasarile la buget.

    A doua este ca incasarile la buget nu acopera cheltuielile curente si nici dobinzile.

    Stie cineva care i realitatea?

    Daca prima varianta este corecta atunci raspunsul la referendum va aproape sigur -NU.

  27. Of Doamne, nici în somn nu scap. Am visat că Adrian Năstase nu poate candida! De ce? Fiindcă Biserica nu-i dă voie! De ce? Fiindcă a contestat. Şi cineva nu poate fi preşedintele Romaniei dacă a contestat. Era un grup cam cum eram grupurile de copii în faţa blocului, cînd ne strîngeam în jurul unuia care a păţit ceva şi mimam compasiunea dar de fapt eram morţi de curiozitate şi voiam cît mai multe detalii. Eram în dreapta lui, apărusem mai tîrziu şi nu ştiam prea bine despre ce e vorba. L-am întrebat. “Dar de ce asta? Cum aşa? De unde aţi aflat? Nu că nu m-ar bucura, dar e ciudat…” am zis eu constituţionalist, punînd dreptatea şi adevărul deasupra diferenţelor politice. Din grup s-a întins cineva despre care ştiam ca e o doamnă gds-ista (persoana nu era conturată dar ştiam ca e o intelectuală de la 22) şi mi-a dat un ziar. “Uite, e aici cît se poate de clar.” Se pare că Constituţia era un ziar. Era un EVZ de prin 93-94. Aşa arăta, mai vintage şi asta stiam (în vis ştii chestii aprioric sau ţi se dezvăuie pe canale speciale). Acolo era înscrisă regula, acolo o găsise doamna intelectuală anticomunistă. Eram fericit că nu poate candida dar şi curios-investigativ, şi constiţutionalist, şi etic-kantian, şi un pic jenat de ce i se intîmplă. În acelasi timp, bucuros şi liniştit că nu poate candida, îmi venea să-l ajut, la modul ipocrit, să-i ţin partea, aşa, de teatru, ştiind că nu mai poate face nimic, că soarta îi e pecetluită.

    1. Radu D.L. Popescu,
      păi asta e, că n-a fost cosmică deloc, a fost prostească în ultimul hal. exact întîlnirea de care vorbeşti n-ar fi trebuit să aibă loc, cunoscîndu-se preamultele antecedente greceşti. şi lăcomia bancherilor, nu zic nu. dar nu era menită toată construcţia EU(ro) să mai şi pună la adăpost în caz de criză, de orice natură ar fi ea, nu să facă ţările componente şi mai vulnerabile? dar iacătă cum se dovedeşte că nu-i altceva decît un conglomerat socialistoid, ultrabirocratizat şi, se pare, şi ultraspeculativ. e oricum orice vreţi, dar nu în spectrul dreptei, că e împotriva bunului simţ, că vrea să bage pe gît cu forţa ceea ce unii ştiu precis că nu pot înghite. că omoară exact piaţa liberă. şi dacă ne aducem aminte de cîtă putere de convingere au avut nevoie politicienii ca să se voteze prin refendumuri modificările succesive ale tratatului, eu zic că bunul simţ se mai afla la oamenii simpli care se opuneau. de-asta i-am şi adus în discuţie.

      apropo, zi importantă ieri, a venit şi Irlanda cu ceva, chir că ceva-ul e-un gol şi mai mare. cică dintr-o eroare contabilă, datoria publică i-ar fi mai mare cu 3,6 miliarde de euro.

  28. Ce nu intelegi, Florina?

    A fost o intalnire cosmica fatidica intre doua lucruri gresite. 1. Lacomia bancherilor de a imprumuta o tara si de a obtine dobanzi babane si 2. Smecheria de mii de ani a grecilor de a nu mai da inapoi ce primesc.

    Cat credeai ca o sa mearga aceasta diabolica impreunare?

    Spectacolul de-abia acum incepe!

    Iar grecul ala care spunea ca ar fi dus-o mai bine cu drahmele, cred ca acum se-nseala. Pentru ca singura solutie de a taia salariile bugetare ar fi fost doar inflatia, ca la ei n-ar fi tinut metoda Boc. Pe undeva, ar fi fost mai sanatos.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *