USL – 49.2%; PDL – 21.5%; PPDD – 11.8%; PRM – 6.4%; UDMR – 5.7%; UNPR şi PNG au în jur de 1% (sursa: Adevărul). În concluzie, UNPR nu are nicio şansă în sistemul proporţional şi USL poate fi salvat de PRM în 2012. Oricum, va cîştiga tabăra care va avea nervi mai tari şi răbdare.
Principalul scop al alianţei PSD – PNL a fost acela de a opri hemoragia politică dinspre PSD şi PNL spre putere şi de a demoraliza liderii, parlamentarii, primarii, finanţatorii, aliaţii şi militanţii PDL. Nu a reuşit.*
Dacă PSD şi PNL s-ar fi aliat în martie 2012 sau în iunie 2012, noua formaţiune ar fi avut şanse mari să treacă de 50% la alegeri. S-au grăbit însă, sperînd că în faţa unei asemenea demonstraţii de forţă politică tabăra PDL se va dezintegra. Nu s-a întîmplat. La un an de la formare şi cu un an înainte de alegeri USL, alianţa celor mai mari două partide (cel puţin în sondaje) de pe scena politică, a reuşit să ajungă la sub 50%, fără să fi mişcat cu un centimetru frontul PDL. Nu numai că USL nu a reuşit să ia parlamentari, primari şi finanţatori de la PDL, ba a reuşit chiar să piardă şefia Senatului, cîteva zeci de parlamentari şi cîteva sute de primari. Şi procente preţioase. Astfel, 35-40% de la PSD plus 25% de la PNL a dat 49%.
* În schimb, mult mai bine se descurcă PDL, care reuşeşte să-şi demoralizeze şi enerveze susţinătorii, prin dovezi zilnice de imensă prostie.
marian
în 2004 am stat vreo două ore să votez în gară. știu foarte bine ce făceam, cînd e vorba de trecutul meu, sînt doctor, mă pricep.
hm, interesanta alaturare: Nastase-Oprea. Dupa umila mea impresie, Oprea este priceput doar la cacialmale si santaje… pe Basescu l-a votat lumea ca sa scape de Nastase si acu' se se pricopseasca Romania cu tandemul Basescu – Nastase…
Bleen, eu zic ca acu e momentul lui Valentin Ceausescu, ca din nefericire, Nicu nu mai e…
Băsescu a "semnat" armistiţiul că băieţii responsabili şi pricepuţi în ale guvernării, fie ei Adrian Năstase sau Oprea. Ponta, Antonescu; Tăriceanu sau Vosganian nu vor fi acceptaţi. Vor fi acceptaţi, în schimb, Adrian Năstase şi echipa plus unepereştii.
Deci, repet, şi pentru băieţii mai repeziţi: în 2004 şi în 2008 la Băsescu au venit băieţii şi au zis: "Noi avem o majoritate constituită deja." Şi Băsescu a zis: "Canci! Nu mă interesează majoritatea deja constituită, mă interesează alianţa sau partidul cu cele mai multe mandate."
Marian, PDL are nevoie de susţinătorii ceva mai inteligenţi. Dacă pierde războiul argumentelor, inclusiv pe plan internaţional, rămîne în opoziţie pînă în 2020. Şi va pierde războiul argumentelor, inclusiv pe plan internaţional. Vom avea, probabil, în varianta optimistă, un guvern PSD-PDL, cu prim ministru PSD. Asta e maximumul ce poate fi obţinut la negocieri. Însă şansele ca asta să se întîmple sînt mici. Vom avea probabil un guvern condus de Adrian Năstase (desemnat de Traian Băsescu) cu miniştri PSD şi apolitici. Băsescu va numi un premier USL în urma negocierilor, negocieri la care Băsescu va cere ca prim ministru să fie Adrian Năstase, nu Ponta.
Marian, Iliescu a prostit lumea pe bune. Cand n-a mai putut s-a dat la o parte. Basescu a prostit si el lumea si tot pe bune. Cand n-a mai putut a furat alegerile cu acordul lui Sarkozy.
Deci: daca PDL, UNPR, UDMR si alte partide vor veni cu o majoritate deja constituita, atunci la revedere Romania. Ma rog, poate sa ramana niste linii pe harta de le zice granite, dar nici asta nu-i foarte sigur.
Ce te faci dacă în 2012 se întîmplă la fel şi USL şi PRM sau USL şi UDMR vin cu o majoritate deja constituită? Ă?
@Marian
În 2004 PSD, PC şi UDMR au venit cu o majoritate deja constituită. În 2008, PSD, PNL, PC şi UDMR au venit cu o majoitate deja constituită. Dincolo de nervozitate e nevoie şi de un minimum de inteligenţă. Ştiu, din păcate.
@nedormitul
Asa zice muncitorii cand este obosit.
Am niste prieteni care, in lipsa de argumente, o dau pe gluma. Loser-i.
Sondajele sunt pentru fraieri, perceptia pentru destepti. Ce faceai in 2004 cand sondajele aratau peste 60% pentru Bombonel si doar 10-15% pentru Traian Basescu? Stateai acasa, nu-i asa?
Cat despre cei care stau si doar chibiteaza, am o parere proasta. Nu este in Constitutie dar este in viata de toate zilele. Avem de ales mereu intre doua sau mai multe variante care nu ne plac. Si atunci suntem fortati sa alegem cea mai apropiata de interesele noastre, nu-i asa? Apoi ne apucam sa justificam alegerea noastra spunand ca am ales cea mai buna solutie pentru ca nu aveam de intors.
Asa si in politica.
Cat despre originile tale grecesti ma fac sa zambesc.Imi place Grecia dar imi place ca si-a luat-o cu rostogolirea datoriilor facute pe populism si demagogie.
Ramane cum am vorbit, esti obosit…
Sper ca rostul USL sa ramina doar acela de "opozitie" pour toujour.. Ma intreb daca votul cenzitar a fost asa o timpenie de mare…
Cu si mai mare groaza ma gindesc la o putere formata din tripleta PSD&PNL&PC or cum si-o mai zic; ar cam trebuii sa ma documentez in legatura cu Congo-ul lui Bombonel si inca in mod cit se poate de serios. iar Europa, ei bine, Europa de fapt Germania, Franta, etc. etc, continua sa fie ocupate cu propriile probleme. Iar tarile nu au prieteni, au interese. Or, cu vajnicii nostri europarlamentari, nici la interese n-am bagat de seama sa fi stiut sa ne fi asociat cu cineva in legatura cu probleme serioase. Cit despre dl. Severin, har Domnului, e bine merci, halal sa-i fie. ramin in ceata.. Eu, totusi, cu cine votez ?? Ca n-am nici cea mai marunta intentie sa ma alatur celor 49,% (din '90 incoace, la un singur vot n-am fost, deci nu, nu l-am votat veci pe tavaris Ilici. Care ar fi fost Ok in 1970 – 1971, deci in '90 era gata expirat)
@marean
făceam mișto. mă țin de cioace, cum ar veni. da' aşa e cu ironiile, mulţi vede, puţini cunoaşte.
faza nașpa, că toţi sîntem buni combinatori, dar în cazul tău, de pildă, unpr-ul are 1%. aşadar, cea mai frumoasă combinație nu iese niciodată. nevăr. de obicei iese aia urîtă, numită și imorală.
am oarecari origini greceşti. se pune?
și nu uita că îmi eşti dator cu un pasaj din constituție, ăla unde spune că n-ai voie să te plîngi dacă n-ai votat.
@nedormitul
Dumnezeu se scrie cu majuscula intotdeauna!
Esti comunist cumva?
nedormitul
Bun, acum tradu ce-ai vrut sa spui, te rog! Chiar nu inteleg ce vrei sa spui. O fi din cauza lipsei de odihna pe care ai acumulat-o zbantuidu-te pe forumuri.
Hai, mai zi odata, poate o nimeresti…
marian
eu zic că o viitoarea coaliţie o să fie între pnţ-cd, pnl, pdar al lui victor surdu fără victor surdu, psdr, mer, partidul pensionarilor, partidul liber schimbist al lui ştefan cazimir şi pdl. sper, cu ajutorul lui dumnezeu, că uniunea național liberală-brătianu nu o să joace la două capete și o să iasă de o constituantă.
iar în constituţie n-am găsit nimic despre relaţionarea dreptului de vot cu dreptul de a te plînge. îmi dai, dacă te rog, pasajul?
E tare chestia cu obligatia lui Traian Basescu sa numeasca un premier de la cine va lua cele mai multe mandate. Daca Bleen, baiat destept dealtfel, s-ar uita la ce s-a intamplat la ultimele alegeri in Europa din acest an, ar fi vazut ca in cateva cazuri la guvernare au ramas cei care au reusit sa formeze o majoritate de peste 50% si nu cei care au luat cele mai multe mandate.Cehia este unul dintre exemplele cele mai graitoare in care a castigat stanga, dar la guvernare a ramas dreapta.
Deci Bleen, daca PDL, UNPR, UDMR si alte partide vor veni cu o majoritate deja constituita, la revedere USL!
Capisci?
A treia cale, larg trambitata de Bleen si inca cativa pe acest forum este statul acasa. Nimeni nu se inalta la stacheta dezideratelor lor in materie de politica si atunci e mai bine sa lasi un betiv notoriu dintr-un sat pierdut al Romaniei rurale sa voteze si sa-si impuna prostia la rang de politica de stat.
Basca ca cine nu voteaza, nu are dreptul sa se planga sau sa bata campii despre dogme, idealuri si politica.
Pana apare a treia cale sub forma unui partid mai bun, cu politetea unui cetatean roman va rog sa sustineti pe cei mai apropiati dezideratelor voastre politice si nu lasati ca Iliescu sa va conduca din nou dupa 22 de ani, macar pentru tinerii care s-au sacrificat la Revolutie pentru o Romanie libera!
La Multi Ani!!!
Oare acest picaj sub 50% al USL-ului nu o fi forțat un pic de Patriciu? Zic și eu, nu dau cu parul…
@Turambar
Dincolo de virgule, contează trendul. Şi că tot te-am prins, ia zi, pe gratis, care-i trendul? Nu pe gratis. Pe o bere care se amînă în 2012.
@nedo
52% înseamnă după redistribuire. 60% împreună cu PRM. Nu contează cum împarte PDL colegiile. E sistem proporţional. Rezultatul final e acelaşi. Împărţirea colegiilor contează doar pentru liderii care vor să n-aibă emoţii.
Nu va mai luati dupa Alin… 🙂 😉 Iar intrati in disputa sondajelor date la virgula? 🙂
49,2% pot însemna la redistribuire şi 52-53%. depinde foarte mult de cum împarte pdl-ul colegiile.
Deci ziarul lui Patriciu, aflat in plin conflict cu Antonescu da USL in scadere la 49% si voi imediat brodati teorii infinite despre cear fi daca ar fi sa fie…
Cam pripit. Deocamdata nu vad nici un motiv obiectiv pentru care PDL sa revina peste 20% asa cum pretinde sondajul. Ba dimpotriva…
PS Motivele care au dus PDL la 15-17% sunt foarte bine descrise intr-o postare recenta: s-a saturat lumea de "astia". Greu de intors. Greu de tot.
bine, pnl-ul a luat 16% parcă şi a intrat cu vreo 20, dacă ţin bine minte. pdl-ul a luat cu un om mai mult ca psd-ul.
Daca va estima ca poate obtine o majoritate (chiar cu PPDD si PRM), va numi un premier din zona PD-L. Depinde de scorul final. Altfel, va incerca o eschiva numind un premier cu buletin de USL dar nu Ponta, Antonescu ci Tanasescu, Daianu (gen).
De ce sa-si dea demisia? Ar fi democratic, in sensul ca n-ar incalca vreo lege, dar un precedent periculos.
Întrebarea e ce e de făcut dacă nu le respectă.
in cazul in care va fi pus in situatia sa numeasca un premier uslamist, Basescu are o optiune perfect (100%) democratica: sa-si dea demisia !
Fiindcă miza nu e cearta dintre Traian şi USL, ci chiar statul de drept. Traian trebuie să respecte regulile fiindcă e preşedinte, fiindcă e învestit cu încredere şi fiindcă trebuie să fie responsabil, să fie garantul statului de drept şi al democraţiei.
Nu e o joacă de copii. Din 1992 încoace niciun partid sau alianţă nu a depăşit 50%. Dacă în desemnarea premierului nu există reguli, ajungem în plin arbitrariu. Nu vor mai conta rezultatele alegerilor şi fiecare preşedinte va desemna premierul din partidul preferat, indiferent de scorul acestuia.
Este normal şi de aşteptat ca Băsescu să-şi respecte propriile argumente. A decis în 2004 că premierul trebuie desemnat de la alianţa cu cele mai multe mandate, a decis în 2008 că premierul trebuie desemnat de la partidul cu cele mai multe mandate (nici în 2004 şi nici în 2008 ADA şi PDL nu au avut peste 50% – în 2004 ADA a avut 31%, în 2008 PDL a avut 32%), trebuie să-şi menţină decizia şi în 2012.
Dacă premierul astfel desemnat nu reuşeşte să facă majoritatea, atunci preşedintele va desemna premier de la următorul clasat.
Trebuie să existe nişte reguli şi o modalitate predictibilă de desemnare a premierului.
.. regulile se respecta atunci cand si adversarii_politici_ le respecta.s_a vazut asa ceva la cei care formeaza actualul usl? curtea constitutionala in 2007 a spus.. basescu nu a incalcat GRAV constitutia.. 322 au decis altfel.. au incalcat regula ? de ce ar trebui traian sa joace corect?
Oricum, eu sînt convins că Băsescu va respecta regulile, va fi consecvent şi va evita arbitrariul şi precedentul periculos.
Într-un stat democratic, într-un stat de drept, regulile şi predictibilitatea sînt sacre. Actorii politici şi taberele politice nu pot reprezenta o miză care să aducă atingere regulilor şi nu pot fi puşi înaintea lor.
@Alin
În 2004 Băsescu a numit premier de la o alianţă (DA era alianţă, PSD era partid) argumentînd că Alianţa DA are mai multe mandate decît partidul PSD (alianţa PSD-PC nefiind înregistrată).
Basescu a spus-o: Premier de la partidul cu cele mai multe mandate. USL nu e partid, e alianta.
Pe de altă parte, se uită un lucru: în 2004 Băsescu a numit premier de la DA fiindcă aceasta a avut mai multe mandate decît PSD (alianţa PSD-PC nu era înregistrată). În 2008, Băsescu a numit premier de la PDL fiindcă acesta a avut cu 3 mandate mai mult decît PSD.
Cu alte cuvinte, Băsescu va trebui să numească în 2012 un premier de la USL (în caz că va mai exista USL pînă atunci). Numirea unui alt premier de la alt partid decît de la USL ar contrazice deciziile anterioare ale lui Băsescu (din 2004 şi 2008) şi ar aduce prea mult aminte de Carol al II lea. Dealtfel, cred că nici internaţional Băsescu nu-şi poate permite asta. Toată lumea a presupus că dacă USL va avea sub 50% va sta în opoziţie, Băsescu numind premier din altă parte. Băsescu însă, şi România ca tînăr stat democratic, nu-şi pot permite arbitrariul în desemnarea primului ministru, în condiţiile în care avem alegeri libere şi cîteva milioane de români se deranjează să iasă la vot şi se încăpăţînează să creadă că votul lor contează. Fiindcă dacă arbitrariul tronează asupra desemnării primului ministru, în condiţiile în care nu vom avea niciodată vreo formaţiune politică de peste 50%, la fiecare mandat guvernarea va fi apanajul preşedintelui. Dacă în 2016, PDL va avea 41% şi USL 32%, preşedintele USL-ist de atunci desemnează premier de la USL, pe motiv că PDL n-a trecut de 50%. Şi aşa mai departe, din 4 în 4 ani, rezultatul alegerilor îşi pierde din importanţă în relaţie cu cine va fi la guvernare. În 2012 Băsescu nu-şi poate permite, politic, să nu numească premier de la partidul sau alianţa înregistrată care are cele mai multe mandate.
Foarte frumos …
M. Neamtu este un exemplu de urmat, enuntat de Grigore Lese in direct la emisiunea lui Ciutacu pe A3 … Alaturi de Plesu sau Patavievici … Sectantii USL au inceput sa isi devoreze multe din "icoanele" cu care pana de curand se laudau …
Problemele PDL abia din 2012 încep. Cînd va guverna împreună cu PSD sau PPDD.
Mie mi-a placut, de la Sorin Ionita, aia cu eroii virtuali, mai ales. Lovit.
despre Mihail Neamţu aflaţi de la el de pe blog sau de pe site-ul NR.
despre Blogary, aici:
http://www.blogary.ro/2011/12/madame-blogary-in-2…
pai pdl are peste nucleul dur si cred ca o sa mai ia in urmatoarele luni.
La ce prostii va referiti? Pana acum guvernul a punctat in cateva domenii importante si uitandu-ma la comentariile la articole despre chestiuni guvernamentale/politice, postatorii contra sunt mult mai des punctati cu minus!
Ce se itampla cu organizatia dvs si Mihail Neamtu. Mi-ar fi placut sa aud mai des despre dumneavoastra in presa.
probabil ca -electoral- se destrama PNL. Era previzibil si a nu se uita discursul lui Ilici: "… scopul nostru e de a impiedica unirea fortelor de dreapta..".
Sorin Ioniţă despre internet, reţele sociale şi alegerile din 2012, excelent ca de obicei:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-twitt…
.. informatia trebuia transmisa corect.. unpr are un pact cu partidul otv, in 2012 in afara de legea sanatatii nu se mai asuma nimic, dezastrul di europa_ italia, grecia, spania_ isi va arata coltii cu taieri de pensii si salarii_ apropo in italia se prefigureaza deja_ungaria laudata acum doi ani pt. patriotismul de a refuza un acord cu fmi e_n galeata, 5 la suta din restantele castigate in instante se dau la bugetari anul viitor, urmeaza prin mai o indexare, asa ca sa fim optimisti_ cel putin eu_ dc . autorul tot are ceva cu pdl_ul_… ponta si antonescu sa_si gaseasca depeacum alte indeletniciri..