Românii îndatoraţi

Guvernul îndatorat iresponsabil şi cetăţenii idioţi cu credite

S-a tot vorbit zilele trecute despre un clasament al ţărilor împrumutate la FMI, în care România ar ocupa locul 2, după Grecia. Alţii, ca Andreea Vass, spun că am fi pe locul 4. Dar nu asta contează aici. Important este că datoria publică a României este cam 30% din PIB (aveţi aici clasamentul cu datoriile publice, în care noi sîntem pe locul 89 şi aici clasamentul cu datoriile externe), conform Eurostat și CIA.

Aşadar: “ce avem noi aici?”, cum ar spune Gogu Steriade. Noiiii, aaaiiici, vedem, repet, că cei care gospodăresc ţara asta, fie cei ce au fost, pesedişti, penelişti sau pedelişti, au creat o datorie de 30% din ceea ce ţara asta produce într-un an. La televizor, “cetăţenii simpli” se revoltă înfierînd iresponsabilitatea guvernului (sau guvernelor) României, care a luat atîta bănet cu împrumut.

Cred că guvernul României nu este nici pe departe atît de iresponsabil ca idioţii care acum gîfîie sub povara creditelor luate în perioada de vîrf a economiei. Să luăm un caz, zic eu, reprezentativ: o familie medie care şi-a luat un apartament în București pe credit. Un apartament cu două camere, de vreo 50 de metri pătraţi, costa în 2007-2008 cam 100.000 de euro. Să zicem că omul a venit cu un 20.000 de euro avans şi a luat de la bancă 80.000 de euro. La o dobîndă de 15% pe an (nu mai pun comisioanele acelea perfide care ajung să-ţi dubleze lejer dobînda pe care o aveai tu în cap cînd ai semnat), înseamnă că omul trebuie să înapoieze băncii, în 30 de ani, cel puţin triplul sumei luate.

Dar aveţi grijă, că am fost foarte îngăduitor la acest calcul şi am lăsat mult de la mine. Asta fiindcă dobîndă anuală efectivă (dar efectivă, adică fără paragrafe din alea scrise mărunt) de 15% la un credit nu visezi matale în România nici dacă îţi torni un cancioc de cocaină direct în creier, nu în venă. Deci familia aceasta, reprezentativă, are de o datorie de vreo 250.000 de euro. Bine, dacă dă toţi banii grămadă mîine, în loc de 250.000 scapă doar cu vreo sută și ceva de mii. Dar asta e destul de puţin probabil.

Şi acum să vedem cît reprezintă acești 250.000 datorie din PIB-ul familiei respective, adică din avuţia internă brută, deşi omul vine acasă cu netul, nu cu brutul. Un salariu mediu în Bucureşti este de 3-400 de euro. Uite, eu sînt generos din nou şi pun dublu: 7-800 de euro de căciulă, deci cam 1500 de euro venituri lunare în dreptul acestei familii. E bine? Lăsăm aşa? Deci 1500 de euro pe lună, 6000 de lei, 3600 de secunde, cum ar spune perversul de pe Tîrgu Ocna. Deci, mai departe, familia asta are un PIB anual de 18.000 de euro.

Dacă ar fi fost “iresponsabili”, “inconştienţi” și “lacomi” ca guvernele României, de la Văcăroiu și Năstase la Tăriceanu şi Boc, şi ar fi păstrat acel 30% din PIB datorie publică, familia asta s-ar fi îndatorat, chiar pe criză cum sîntem acum, cu fabuloasa sumă de 6000 de euro, dacă nu chiar 5400, ca să fim exacți. Or ei au o datorie de peste 10 ori cît PIB-ul lor anual (18.000 – PIB la 250.000 – datorie). Nu mai spun că mulţi dintre acești oameni mai au, în plus, şi cîte un credit pentru maşină, sau pentru diverse plasme şi alte nevoi personale.

Hai să fim şi mai indulgenţi şi să spunem că, de fapt, bugetul statului înregistrează venituri cam de 30% din PIB! Dar şi aşa gospodarul numit guvern are o datorie egală cu venitul lui pe un an, ceea ce pentru familia Popescu, de care vorbeam mai sus, cu 18.000 venituri la sute de mii datorii, e un vis prea frumos. Iar diferenţa între capacitatea de gospodar a guvernului şi cea a idiotului care s-a aruncat cu capul în credit nu e de un plus sau minus 10, 20 sau, hai, 50%, cît să spui că “na, e tot pe acolo, pe undeva”. Diferenţa asta e de ordin de mărime – adică unul, guvernul, are datorie un PIB de-al lui, un buget anual, celălalt, Popescu, zece PIB-uri sau zeci de PIB-uri personale, dacă i-o mai fi scăzut şi salariul sau a rămas șomer.

Aşa că dacă vrem să mai facem guvernul nesăbuit cînd vine vorba de împrumuturi, trebuie să ne gîndim că guvernul este cel mult la fel de idiot ca şi mulţi dintre idioţii pe care îi reprezintă. Ba, aşa cum am arătat mai sus, unii dintre idioţii cu credite sînt, la capitolul datorii şi PIB, mult mai idioţi ca guvernul. Un fel de “cum e sacul, aşa şi petecul” sau “cum e turcul şi pistolul”. Numai că turcul, de obicei, plăteşte. Ce vreau să spun este că idioţii care stau în fotoliu şi în sufrageria pe care au cumpărat-o îndatorîndu-se cîte 10, chiar 20 de PIB-uri anuale personale, nu sînt cei mai nimeriţi să înjure nişte guverne care au creat ţării o datorie de 30% din PIB.  (Alexandru Duţu)

Kamikaze