Programul economic al USL

Să începem prin a spune că programul pare scris mai degrabă de divizia comunicare şi propagandă a USL decît de divizia doctrine şi politici economice. De remarcat însă că l-au împachetat în aşa fel încît să pară cît mai de dreapta. Şi asta spune ceva despre piaţa politică românească actuală.

Programul are o mare calitate: accentul supralicitării electorale cade pe dreapta, nu pe stînga. PDL va fi obligat să supraliciteze spre dreapta, dacă vrea să aibă şanse în 2012. Şi va trebui să renunţe la jumătăţile de măsură şi la timidităţi centriste sau frici stîngiste. Cu alte cuvinte, nealegerea lui Blaga se dovedeşte  a fi o alegere bună. Nu ştiu însă dacă alegerea lui Boc e o alegere bună, avînd în vedere istoria sa, un şir de indecizii şi jumătăţi de măsură, neîntrerupt decît de intervenţiile lui Băsescu.

Iată cîteva din propunerile USL:

  • renunţarea la cota unică (dar fără creşterea impozitului pe salariu – 16% e plafon maxim). Pînă la urmă Crin Antonescu şi peneliştii au fost de acord cu renunţarea la cota unică (ciferele cotei progresive se pot schimba, însă un lucru e clar: filozofia care stătea la baza cotei unice a fost abandonată de ceea ce pînă mai ieri se numea PNL). Se mai vorbeşte despre impozitul pe profit în cazul micro-intreprinderilor dar nu se spune nimic de impozitul pe profit în general. Dincolo de cifre, în buna tradiţie stîngistă, mai mult şi mai bine se pedepseşte. Însă, una peste alta, dacă USL va ajunge la guvernare şi va aplica întocmai o asemenea măsură, salariaţii a căror bază salarială impozabilă e mai mică de 1600 de lei vor plăti impozit mai mic de 16% (de remarcat că cifrele sînt decise în aşa fel încît să sune bine şi să fie uşor de reţinut – vezi 1600 versus 16% – nu cred că s-au şi omorît să facă calcule şi să ia în considerare informaţiile din economia reală cînd au scris programul)
  • creşterea salariului minim pe economie la 800 de lei (sîtngismul stîngismelor care-şi bagă picioarele marxiste în piaţa muncii şi îi afectează pe cei mai săraci şi nevoiaşi, fiindcă transformă „muncile de jos” în muncă la negru. Nimeni, nici chiar Statul nu poate obliga solicitanţii de forţă de muncă să plătească pentru aceasta mai mult decît merită şi decît le convine lor din punct de vedere economic. Dacă pentru măturatul halei şi căratul fierului vechi ţi se cere să angajezi oameni cu 800 de lei pe lună, ori îi angajezi la negru pe 500 de lei, ori foloseşti ceilalţi angajaţi pentru asta.
  • scăderea CAS cu 5% pentru angajatori – în condiţiile în care bugetul asigurărilor are anual un deficit de 3 miliarde de euro şi o bună parte din pensii se plătesc cu bani din bugetul de stat, adică bani din TVA şi cota unică. Cu alte cuvinte, asta se poate rezolva uşor: scădem CAS-ul, că bani pentru pensii şi ajutoare de şomaj oricum luăm, ca şi pînă acum, din bugetul de stat. Astfel, ceea ce plăteau prin CAS  acum plătesc prin impozitele pe venit, profit şi prin TVA.
  • scăderea TVA la 19% dacă USL va cîştiga alegerile din 2016
  • creşterea veniturilor bugetare de la 32% la 38 % din PIB (aici nu e vorba de creşterea bazei de impozitare, e vorba despre creşterea procentuală, posibilă în trei moduri: creşterea fiscalităţii sau creşterea colectării sau a ambelor – PIB-ul e ceea ce produc cetăţenii, veniturile bugetare sînt ceea ce ia statul din ce produc cetăţenii)

Creşterea bugetară va veni din 8 surse suplimentare de venit:

  • Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene (pentru asta e nevoie de suplimentarea sumelor de la buget cu care contribuie partea română, deci creşterea gradului se absorbţie se face prin creşterea cheltuielilor bugetare – banii veniţi de la UE pe proiecte – pe care nu ştiu cine la va scrie – se vor vedea mai tîrziu. Iar banii aceia nu merg la buget, merg pe proiecte distincte, individuale, identificabile, pe idei şi proiecte scrise de autorităţile locale şi centrale)
  • Oprirea risipei bugetare cu 50% –  grosul banilor de la buget se duce către cheltuielile de personal, pentru pensii şi asistenţa socială, asta înseamnă că USL va purcede la scăderea pensiilor cu 50% sau va disponibiliza 50% dintre bugetari?  – dacă se referă la cheltuielile cu bunuri şi servicii, atunci acestea sînt de 3, 727 mld lei (materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional – 0, 764 mld, internet, tv, telecomunicaţii – 0, 172 mld, încălzit şi iluminat – 0, 378 mld, carburanţi – 0, 149 mld, chirii – 0, 208 mld, deplasări, detaşări, transferuri – 0,182 mld ş.a.) În comparaţie, cheltuielile de personal cu bugetarii sînt de 17  miliarde lei, cele cu asistenţa socială, de 18 mld lei iar cele cu pensiile de 41 miliarde lei. Deci, pensii plus salarii bugetari plus asistenţă socială egal 74 miliarde lei (adică vreo 75% din cheltuielile bugetare şi vreo 85% din veniturile bugetare).
  • combaterea eficientă a evaziunii fiscale – prea vag şi general, despre funie în casa spînzuratului – abia aştept să văd RTV şi A3, pe Răzvan Dumitrescu şi ceilalţi vorbind despre cum va combate eficient USL evaziunea fiscală.
  • îmbunătăţirea colectării – va fi bine cînd va fi bine.
  • contracte de performanţă în sistemul public – mai exact? Cum va creşte bugetul din asta?
  • redevenţele statului – asta e bună rău. Redevenţe de la cine, de la Petrom sau de la Stierling? Sau de la Gazprom, în caz că se vinde Romgazul? Şi cît ar reprezenta aceste redevenţe în bugetul statului?
  • suprataxarea tranzacţiilor speculative – e o glumă? Cam ce venituri ar aduce la buget tranzacţiile speculative? Cu cîta ar creşte veniturile bugetare? Cu 0,05%? Cu 0,1%? Cu 0,5%?
  • Revizuirea sistemului de vînzare a drepturilor de poluare – probabil pentru toţi cetăţenii români. Ca să crească USL veniturile bugetare fiecare cetăţean român va plăti lunar 1000 de lei pentru drepturile de poluare.

Toate astea-s consideraţii la cald, însă programul merită o discuţie la rece, în detaliu, săptămîna viitoare.

programul economic al USL în  format PDF (nu PDL)

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

82 de comentarii

  1. "ca să aibă vreo şansă în 2012, pdl trebuie să păstreze cota unică, s-o scadă la 12% sau 10%, să revină la tva-ul de 19%, să dea afară vreo 300 sau 500 000 de bugetari, să desfiinţeze ministere şi agenţii, să privatizeze companii de stat. nu mai merge cu jumătăţi de măsură."

    Sunt de acord ca asta e solutia. Partea cu scaderea de taxe e bine vazuta de populatie. Insa, ideea de a da sute de mii de oameni afara nu e bine primita de masele de oameni din Romania.

  2. … atunci premisele de calcul ale lui Mihnea Vsilache ar fi trebuit sa fie cu totul altele.

    Cat despre ultima dumitale neintelegere, mie mi se pare evident: in vreme ce dumneata compari PD-L 2011 cu USL 2007, eu compar PD-L 2007 sau PD-L 2009 cu USL 2007-2008 (sper sa nu te agati acum de faptul ca nu exista formula atunci!). Si nu pot exclude ca de ar fi la guvernare, in 2012 de exemplu,n-ar lua masuri bune (nu stim, vorba lui Bleen!) Mai ales ca vorbim acum despre o lista si nu despre un program de guvernare.

    Nu e vorba de masuri singulare, care au rol in a reduce evaziunea fiscala prin albirea locurilor de munca. Foarte bine ca se fac, insa ceea ce discutam aici e faptul ca masurile sunt diferite cand circumstantele sunt diferite. Masurile luate acum de PD-L ar fi putut fi luate inca in 2009. De ce n-a facut-o? Din acelasi motiv pentru care n-a facut nici PNL nimic inainte de alegeri, cand era si crestere. Daca patronul unei firme le spune angajatilor ca sunt bani de marirea salariilor, degeaba incearca directorul sa arate contrariul. Iar daca vrea sa mai ocupe vrea functie, macar un sefulet de departament, cand restructurarea bate la usa, se va abtine. Cum, foarte probabil, pana in 2012, pe fondul unui reviriment asteptat al economiei mondiale, PD-L va incerca sa revina la salariile de dinainte. Cu acelasi scop.

  3. @Doc,

    desi m-am saturat de ping-pong, ma simt obligat sa intervin pentru a lamuri cateva aspecte. Scurt, ca plec la slujba.

    In primul rand nu am sustinut niciun moment ca ceea ce a scos pe piata USL este program de guvernare. Desi n-am fost niciodata in sfera politicii, stiu cam cum trebuie sa aratae un proiect, privit tot mai sceptic dpdv al surselor de finantare. Sunt intrebarile cele mai frecvente pe care mi le pune conducerea firmei unde lucrez cand le prezint vreun draft preliminar sau rezultatele finale.

    Si eu ti-am dat un like, care se clatina serios dupa ultima ta interpelare. Crezusem ca ai priceput ca armele challengerului sunt altele decat ale conducatorului. Si sunt obligati sa le foloseasca. Nu erau interesat de scopul marunt in a arata ca si PD-L a facut promisiuni nerealiste, ci de faptul ca cei ce urmaresc victoria in alegeri pluseaza, dorind sa ramana in centrul atentiei. 1000 km suna altfel decat 100 km, iar 1 milioan mult mai promitator decat 100 de mii de locuri de munca. Autostrada suspendata, lacrimile si "draga Stolo" sau independenta, transdata intr-o dupa-amaiaza, sustinute de membrii de partid, si, fara vizita la SOV, cei 100000 euro ai lui Geaoana sunt trucurile care iti pot aduce victoria. Sunt discutate, sunt analizate, iar lumea ajunge sa spuna: "lasa-l, bre, sa nu faca un milion de locuri de munca, dar sa le faca pe celelalte!" Care celelalte? Nu mai stie nici el, dar ala a promis multe si uite ca adversarii numai asta discuta! Restul inseamna ca se poate!

    Revenind la milionul de locuri, pe contributors se lua ca baza in calcul cifra oficiala, de 4,1 milioane si se sugera ca n-ar exista suficienti someri pentru a ocupa cele 1 milion de locuri noi de munca. Dar ca sa faci din 4,1 macar 5,0 nu are importanta ca cifrele se aduna de la "albiri" sau nou create. De altfel, chiar in finalul paragrafului, doar intr-un puseu de inceritate, autorul oferea si varianta aceasta, "albirii" locurilor de munca. Stiu ca nu e totuna cu locuri noi, dar

  4. Aveti dreptate, rezultatul poll-ului in sine nu este atat de relevant cum a fost pentru mine prin modul cum am ajuns la el: de pe voxpublica unde Davidescu analizeaza in stilul lui succint programul USL. Deci contextul Davidescu-voxpublica confera o alta greutate unui astfel de poll. In plus nu mi-l amintesc pe autor atat de 'gratulat' prin comentarii ca la acest articol – in majoritatea lor rezultate direct din scorul exit-poll-ului.

    1. bleen
      ori indemnizaţia de şomaj (plus durata??) este prea mare, ori joburile oferite sînt chiar prost plătite, ruşinoase, periculoase, etc..
      nu m-aş grăbi să judec ştirea, cel puţin nu în registrul ăsta. dacă aş fi astăzi şomer, în primul rînd nu mi-aş căuta job direct, nu prin intermediul ajofm-ului. iar dacă gradul de ocupare a joburilor oferite prin ajofm-uri este mic, s-ar putea ca problema să fie la ajofm. degeaba mă pregătesc ei să devin strungar, dacă cererea de strungari este cvasi-inexistentă. sistemul ăsta trebuie regîndit sau renunţat la el.

  5. sînt voturile de pe riscograma și vp. nu cred că e deloc șocant. poll-ul are relevanță numai pentru cititorii lui davidescu de pe cele două site-uri. dacă am face un poll pe blogary și ar ieși 70-80% voturi pentru pdl, ar fi tot șocant?

  6. "cat despre faptul ca boc a facut, iar nu se lauda, e in primul rand pentru ca are posibilitatea sa o faca. si o are nu doar pentru ca se afla la guvernare, ci mai ales pentru ca circumstantele economice ii permit asta. daca ar fi fost premier in 2007-2008, adica pe timp de crestere economica, crede cineva sincer ca ar fi redus cheltuielile bugetare."

    Din nou, nu inteleg ce vrei sa spui. Cu siguranta ca doar cei ce se afla la guvernare au posibilitatea sa puna in practica un program politic; si toate au fost, in diverse combinatii. Apoi, ce are a face reducerea cheltuielilor bugetare cu ceea ce vorbim aici? Reducerea evaziunii e o masura de crestere a veniturilor la buget. Ceva foarte diferit…

  7. Hantzy,

    "in primul rand, nu doream a arata ca si pd-l a facut promisiuni bombastice, ci, folosind exemplul respectiv, sa demonstrez ca jucatorul de poker usl trebuia sa pluseze. daca ar fi spus “pas” se ridica de la masa. atat!"

    Atunci ma tem ca "like"-ul ala sta in cumpana, pentru ca nu inteleg ce vrei sa zici, altceva decat am inteles si apreciat eu. Sa pluseze fata de ce? Si de ce au fost obligati sa vina cu lista asta (vad ca si subliniezi termenul)? S-ar fi ridicat de la care masa?

    "a) cam jumatate din cei 5 ani de crestere economica, in care nu s-a vazut nimic pe coridorul iv, democratii au avut ministerul in portofoliul lor."

    Yep. Stersul Dobre si mai ales mirabilul domn Berceanu.

    "b) mea culpa pentru scaparea mea. insa, pana la urma, efectul e acelasi: fie ca locurile de munca sunt nou create sau “albite”, statistic are aceeasi relevanta si implicatie in calcule. pe contributors se sugera ca vor fi importati inca 700.000 de lucratori, eu am oferit alternativa asistatilor apti de munca doar. si specificam ca nici eu nu cred ca e posibila aparitia unui numar de locuri de munca imediat."

    Nu stiu exact ce efect o fi similar, nu conteaza; e clar ca vorbim de doua lucruri foarte diferite, care se fac intr-un mod foarte diferit, si care au un caracter de plauzibilitate foarte diferit.

    Dar lipsa de precizie nu vine decat sa intareasca faptul ca e vorba doar de o lista de promisiuni care sa sune bine si nimic macar in genul unui program de guvernare. Un program de guvernare, si cand il pui pe hartie si cu atat mai mult cand il faci, cere sa stabilesti foarte precis toate lucrurile la nivel de detaliu. Daca primul lucru e sa zici, "eh, albire, creare de locuri de munca, tot dracu ala e" – pentru imagine da, pentru altceva, in schimb, nu.

  8. Bleen, nu stim cu siguranta! Eu n-am spus ca le-ar fi crescut, precum a facut-o tariceanu (nu stim!), ci doar ca nu le-ar fi redus.

    Si avem cateva indicii:

    a) in 2008 Boc declara ca imediat dupa ce va ajunge la guvernare va elimina taxa auto si va mari salariile profesorilor.

    b) in octombrie 2009 a marit pensiile cu 2%

    c) desi ulterior s-a putut constata ca situatia precara era cunoscuta inca del jumatatea lui 2009, Boc a intarziat masurile de austeritate pana dupa alegeri.

    d) trendul initiat de tariceanu a continuat si in 2009, cheltuielile crescand la 91,8 mld, iar in 2010 la 95,3 mld (e drept ca si datorita dobanzilor angajate).

    Daca primul indiciu e doar nivel de intentie, celelalte sunt fapte care ar arata ca si democratii ar fi fost macar tentati sa ofere pomeni electorale in 2008. Poate ca totusi n-ar fi facut-o, insa cu siguranta nici reduceri de cheltuieli n-ar fi initiat. Ori tocmai asta era ideea din comment-ul meu: circumstantele economice. Cand e criza (si recunosti ca este) e mai usor sa tai!

  9. @Hantzy

    "Daca ar fi fost premier in 2007-2008, adica pe timp de crestere economica, crede cineva sincer ca ar fi redus cheltuielile bugetare?"

    Nu ştim. Să nu facem proces de intenţii şi să nu acuzăm pe cineva pentru ceea ce credem noi că ar fi făcut dacă ar fi fost în situaţia x. Asta e ca aia: nu poţi acuza turnătorii şi securiştii, fiindcă şi tu ai fi făcut la fel dacă te-ai fi născut în '57 şi nu în '79. Sau cum l-a acuzat Antonescu pe Băsescu cînd încerca să-l scoată pe Iliescu democrat: Băsescu ar fi scos armata împotriva Pieţei Universităţii.

    Tăriceanu nu numai că a crescut cheltuielile bugetare, le-a aruncat în aer. Şi nu pentru un an sau doi, ci pe o perioadă nedeterminată.

    În bugetul pe 2007 (făcut de ADA) cheltuielile erau de 65 mld, în bugetul pe 2008 (făcut de PNL-PSD), cheltuielile erau de 79 mld. O creştere de aproape 22% (în condţiile unei creşteri economice de 8% din PIB).

  10. Cel mai corect si productiv este sa se discute pe fapte, nu pe procese de intentie…

    Iar "norocul" cu circumstantele economice (e drept ca o criza poate functiona ca un picior dat in dos spre iesirea din poticneala, dar asta nu se aplica automat, oricui), povestea e cam asa: unii au rasturnat caruta, au luat ce si cat au putut si au mai si prapadit destul, ceilalti vin si se opintesc sa puna caruta iar pe roate, deci noroc cu primii, ca nu ar fi avut urmatorii de lucru…Dupa unele opinii/preferinte/intentii de vot, traiasca smecherii, hotii, chibitii si carcotasii (ca… e cei mai multi).

    Bag sama, mi-s cam imbufnat.

    Da-mi trece…

    PS @hantzy "Cat despre faptul ca Boc a facut, iar nu se lauda, e in primul rand pentru ca are posibilitatea sa o faca."

    Si pe ceilalti ce/cine i-a oprit sa faca atunci cand au avut posibilitatea? Ca doar nu o sa-i scuzam ca nu au avut parte de criza?

    Asta devine teatru absurd…

  11. Merci pentru raspuns, Doc!

    In primul rand, nu doream a arata ca si PD-L a facut promisiuni bombastice, ci, folosind exemplul respectiv, sa demonstrez ca jucatorul de poker USL TREBUIA sa pluseze. Daca ar fi spus "PAS" se ridica de la masa. Atat!

    Revenind la punctele in sine, luate in discutie de dumneata, desi nu e intentia mea sa arat cine e mai rau sau mai bun administrator, am de facut doar cate o precizare:

    a) cam jumatate din cei 5 ani de crestere economica, in care nu s-a vazut nimic pe coridorul iv, democratii au avut ministerul in portofoliul lor.

    b) mea culpa pentru scaparea mea. Insa, pana la urma, efectul e acelasi: fie ca locurile de munca sunt nou create sau "albite", statistic are aceeasi relevanta si implicatie in calcule. Pe contributors se sugera ca vor fi importati inca 700.000 de lucratori, eu am oferit alternativa asistatilor apti de munca doar. Si specificam ca nici eu nu cred ca e posibila aparitia unui numar de locuri de munca imediat.

    Cat despre faptul ca Boc a facut, iar nu se lauda, e in primul rand pentru ca are posibilitatea sa o faca. Si o are nu doar pentru ca se afla la guvernare, ci mai ales pentru ca circumstantele economice ii permit asta. Daca ar fi fost premier in 2007-2008, adica pe timp de crestere economica, crede cineva sincer ca ar fi redus cheltuielile bugetare?

  12. corect

    comparaţiile trebuie făcut nu pe închipuiri, ci pe fapte, dacă vrem să fie relevante

    altfel PDL are cea mai mare varză, iar USL are cea mai mare oală în care să încapă varza PDL-ului

  13. bleen,

    sigur ca pdl ar trebui sa faca ceva. cu accent pe "facut". Nu trebuie sa reduca cas-ul cu 5 puncte procentuale. E indeajuns s-o faca cu unul. Nu trebuie sa scoata toata economia neagra la suprafata, e indeajuns s-o scoata cu … well, 230.000 de contracte? 🙂 Nu trebuie sa scada cota unica la 12, daca reusesc sa o scada la 15 e perfect. Pentru ca ei fac, nu promit.

    Iar in ce priveste programul PNL+PSD (USL)? Aici lucrurile sunt foarte simple. Comparatia ar trebui facuta – nu doar din punctul de vedere partizan al PDL, ci pentru ca asa e corect! – cu guvernarea PNL+PSD. Haide sa vedem ce au facut ei in cei doi ani de crestere economica in care au guvernat impreuna. Aia e realitatea USL, nu promisiunile USL. Caci, vorba lui Hantzy, nici pedelistii nu stau mai bine (sau mai prost) la promisiuni…

  14. (continuare. nici tu nu scapi de mine asa usor :D)

    "iar daca il ascultam pe premier, care ne spune ca de la asumarea pe codul muncii pana azi s-au creat deja 230000 locuri de munca, trendul mi se pare prea abrupt pentru a stagna brusc dupa inca 100000."

    Te inseli. Nu e vorba de locuri de munca create, ci de munca la negru albita. De contracte de munca inregistrate, adica de locuri de munca deja existente si platite, care acum au devenit si oficiale si taxate. Si asta e un punct promis si de unii si de altii… Doar ca pdl l-a facut! ASTA e diferenta esentiala! Boc nu se "lauda", cum il acuza unii aiurea, Boc nu promite. Boc inregistreaza doar un fapt al guvernarii sale. Cele ~200.000 de contracte noi de munca nu sunt o promisiune scrisa pe o hartie de doi bani. Sunt acolo, de bine de rau. Sunt facute, nu promise.

  15. Hantzy,

    un like de la mine, comentariul tau contine o observatie excelenta dar si o inacuratete.

    Observatia excelenta e asta " acesta e o mutare de marketing politic. similara cu promisiunile pd-l din 2008, daca vreti. vi le mai amintiti?

    iata cateva: 1000 km de autostrada, salariu mediu brut de 900 eur, pensia minima de 800 ron, cresterea salariului mediu brut pe economie cu 60% pana in 2012, tva la alimente redus la 5% si doar pentru produsele de lux 25%, 6% din pib pentru educatie, ca sa nu mai pomenesc si de promisiuni bonus precum marirea imediata a salariilor dascalilor cu 50% si eliminarea taxei auto (care-l imbogatea pe tariceanu) etc"

    Cu alte cuvinte, acuzatiile uluitor de prapastioase la adresa PSD sunt cam deplasate, ca doara promisiuni bombastice am vazut si de la PDL. Dar de la PDL am vazut si altceva. 1000 de km de autostrada in 4 ani era fantezie. Dar din 2003 (de la contractul cu Bechtel, foarte prost si foarte scump, al lui Nastase) si pana in 2010 (cand au inceput demersurile pentru coridorul IV, intre timp contractele au fost semnate) – n-am vazut nimic pe frontul asta. E tragic, caci primii 5 ai din acesti 7 au fost ani de crestere economica sustinuta. La fel cum pedelistii nu prea pot rade de PSD cand vine vorba de promisiuni, ca si ei au facut, nici pesedistii si penelistii nu prea pot rade de cele cateva zeci de km de autostrada facuti de pedelisti. Ei au facut si mai putin. La fel sta chestiunea in ce priveste celalalt punct, acolo unde trebuie sa iti corectez comentariul:

  16. nu e vina pdl-ului că e boicotat de antena 3 și rtv. foarte bine că e boicotat. lumea acum iese la mititei, festivalul berii, etc. de ce nu s-a gîndit videanu să organizeze conferința de presă la o oră imposibilă. uite, îți garantez că dacă videanu organiza conferința aseară la 11, era plin de ziariști și se transmitea și live. tot. asta prima condiție. a doua condiție, să zică ceva interesant. șocant. bum bum!

  17. apropo de problema de comunicare a PDL, care i se tot reproşează

    azi, de la 12 a fost o conferinţă de presă a PDL, susţinută de Videanu, care a demontat programul de guvernare al USL

    credeţi că a transmis vreo televiziune de ştiri în direct evenimentul?

    da! şi RTV, şi Antena 3. Fix 3 minute. (TVR INFO are program de week-end, adică în week-end nu mai e program de ştiri, de "info", ci de discovery. acum e o emisiue despre urşi polari)

    în schimb, orice cîcăţiş al USL e transmis în direct, fie zi, fie noapte, fie soare, fie furtună 😀

  18. @doc

    mă refeream la electorat ca masă amorfă. nu o judec pe tanti veta. tanti veta e tanti veta și poate mi-e chiar dragă. mă refer la electorat în general, care reacționează mult mai emoțional decît un individ luat separat.

    în legătură cu greșelile, și o pisică dobîndeşte dexteritatea şi învață să deschidă colivia, la un moment dat. apoi vine politicianul şi inventează altă închizătoare, nu neapărat mai sofisticată, ci pur și simplu altfel.

    p.s. avem marfă proaspătă http://www.blogary.ro/2011/05/exponatul-iii/. be my guest 🙂

  19. Nedo,

    "electoratul e prost, cel puțin cel românesc. ştie ce vrea, dar nu ştie cum să obţină."

    Stai putin sa ne intelegem pe termeni. Nu cer electoratului o desteptaciune pe care nu are cum s-o aiba in mod rezonabil, si nu pretind ca are asa ceva: "vai, stii ca tanti Veta, care a cusut bocanci toata viata, HABAR N-ARE ce e ala deficit structural!? Si nea Gheorghe, postasul, nu stie deloc care e relatia dintre masa monetara si inflatie!? Ce prosti, dom'le, ce prosti!" Sa ceri asa ceva ar fi complet absurd.

    Stii cum se spune despre cei care pot sau nu invata din greselile lor. Asta e testul rezonabil de "prostie" pe care, dupa parerea mea, electoratul nostru il trece fara probleme: sa fie capabil sa invete din experienta politica anterioara (redusa, evident! din motive obiective) si sa fie capabili de bun-simt, nu sa stie tot felul de chestii specializate, macroeconomie, teoria sistemelor de vot etc. Atat, sa fie capabil sa invete pe baza experientei. Dupa parerea mea, electoratul nostru e cat se poate de capabil.

  20. daniel, mih, berenger

    1 milion de locuri de munca?

    Din analiza de pe contributors, asta pare a fi punctul cel mai preluat si blamat. Acolo se spune ca la 4,1 milioane ocupati si o cota de somaj 6% ar rezulta un maxim de 4,4 milioane locuri de munca. Totul pare corect, insa la o tara cu o populatie de 20 milioane, cifra ramane extrem de mica. Posibilitati pentru inca un milion ar fi. Iar daca il ascultam pe premier, care ne spune ca de la Asumarea pe Codul Muncii pana azi s-au creat deja 230000 locuri de munca, trendul mi se pare prea abrupt pentru a stagna brusc dupa inca 100000. Nu voi sa fiu malitios, dar daca ne aducem aminte si de cei 600000 de "asistati" apti de munca, ar rezulta ca ne apropiem de cifra propusa de USL. Deci ar fi de unde.

    Problema in fapt insa e alta! Atunci cand, chiar aici pe Blogary, incercam sa arat ca nu se poate ca respectivii sa-si gaseasca, cel putin nu atat de repede, un loc de munca, n-am prea fost ascultat si nimanui nu-i parea neverosimil cand ii trimitea guvernul la munca. Pai nu crearea de oportunitati e datoria primara a guvernarii?!

    Reiau ce au spus deja Bleen si Doc: acesta e o mutare de marketing politic. Similara cu promisiunile PD-L din 2008, daca vreti. Vi le mai amintiti?

    Iata cateva: 1000 km de autostrada, salariu mediu brut de 900 EUR, pensia minima de 800 RON, cresterea salariului mediu brut pe economie cu 60% pana in 2012, TVA la alimente redus la 5% si doar pentru produsele de lux 25%, 6% din PIB pentru educatie, ca sa nu mai pomenesc si de promisiuni bonus precum marirea imediata a salariilor dascalilor cu 50% si eliminarea taxei auto (care-l imbogatea pe Tariceanu) etc

    Cat de reale sau ireale erau? Nu mai conteaza! Trebuiau in primul rand sa ajunga la guvernare. Asta era pasul urmator. Ca si acum pentru USL. Care pluseaza la un fel de poker electoral.

    Repet: nu-i credeti prosti, cel putin nu mai mult decat sunt!

  21. imi pare rau dar n-ati inteles nimic. foamea a ajuns atat de mare la usele incat au un milion de activisti nemultumiti de slujbe sau someri. asa va vor da afara un milion de oameni care nu-s ai lor si isi vor angaja activistii.

  22. 1.000.000 de locuri de muncă. Şi pe mine m-a şocat iresponsabilitatea şi populismul unei asemenea afirmaţii, mai ales că cifra a fost aruncată acolo dar nu şi proiectele care să genereze numărul de locuri de muncă.

    Îi angajează la stat?

    Dar şi reactia PDL e slabă ca şi conţinut şi inexistentă ca şi vizibilitate. De fiecare dată când USL-ul scoate nişte gogoaşe şi face gafe monumentale de raţiune şi program , în loc să fie exploatate public..se găsesc nişte voci izolate (de obicei aceiaşi marginalizaţi) care sesizează enormităţile, dar majoritatea continuă să tacă. bussines like usual.

    Încă nu-mi revin de la inepţiile vehiculate ca şi program.

  23. " Ceea ce ne propunem e sa avem un dialog real pentru a gasi solutii, adica ceva ce nu a mai existat in cadrul societatii romanesti in ultimii ani. Prin dialog, propunerile noastre pot fi imbunatatite, pentru a se transforma intr-un adevarat program de guvernare" a zis Copilotul la lansarea Programului de Guvernare.

    Deci Programul lor de Guvernare este SA CAUTE SOLUTII. Omul recunoaste sincer ca nu le au la momentul asta.

  24. Aseara, pe TVR Info, un domn (membru in "guvernul-umbra-USL" din cate am inteles) a fost invitat/intrebat sa vorbeasca despre acest "program" (cu interventii corecte:"aici e fff subtire, aici CUM faceti etc.). Omu' a spus clar un singur lucru (sau doua): ca asta NU e un program de guvernare (asta vad ei DUPA alegeri…).Si ca el are mare incredere in acest demers al opozitiei unite, determinate, gata sa…adica in acest "vom vedea ce-om mai facea dupa…

    Daca PDL va continua sa FACA ce E de facut, MAI cu curaj, vlaga,daca NU se mai balbaie atata si se straduiesc sa greseasca MAI putin (macar, ca de tot ar fi sa cerem noi mai mult decat pot) si sa COMUNICE mai bine si daca electoral se axeaza pe NOI FACEM SI SE SIMTE, CONTINUAM SI VOM REUSI, EI DOAR PROMIT DAR N-AU SOLUTII, ar fi de dorit ca si discernamantul electoratului sa functioneze corect si sa mai lase USL-ul in opozitie (macar) o tura…Intre timp, poate apare si se consolideaza si a treia varianta=optiune de vot, opusa USL si mai buna ca PDL…Cu USL la stanga, cu PDL la centru-dreapta si cu CEVA (chiar mai mic, dar SOLID) mai la dreapta, nici nu ar fi

    rau…

  25. Crin Antonescu: “principiul liberal nu se bazeaza neaparat pe Cota unica ci pe fiscalitate redusa”

    asta-i din reclama aia cu "soare, ploaie, vant…coafura rezista" ?

  26. Parca ar fi un film porno regizat de Woody Allen: multa vorbarie despre sex, finalizare din parti.

    Oricat ai urla "*ute-o baaaaa !!!", nimeni nu *ute pe nimeni.

  27. hantzy

    sîntem în ue. în afară de protecționismul ue față de importurile din china sau știu eu de unde, nu prea avem ce face. în afară de petrol, materii prime, cam tot ce importăm, importăm din ue. și cu exportul, la fel. nu protecționismul e soluția, ci competitivitatea. loganul de ce e competitiv?

    noapte bună 😀

  28. @1, @doc, @hantzy, @nedo, @lucid

    Aveţi dreptate.

    Tare chestia cu 1 milion de locuri de muncă. Acum avem 4 milioane de salariaţi. 1 milion în plus înseamnă o creştere de 25%. În acelaşi timp, să zicem că se mizează pe o creştere a PIB de 4-5% (super-optimistă). Deci, avem o creştere a cifrei de afaceri de 5% şi o creştere a cheltuielilor de personal de 25%. FIrmele româneşti îşi vor creşte cifra de afaceri cu 5% medie dar vor creşte cheltuielile de personal cu 25%, doar de dragul PSD-ului? (ca să nu mai zic că e absurd, dacă nu chiar imposibil, ca o firmă care are o creştere de 4% să crească cheltueilile cu angajaţii cu 25%).

    @doc

    PDL trebuie să se bată cu USL. Bineînţeles, că lupta electorală nu se rezumă doar la promisiuni, ci şi la credibilitate, la fapte, la istoria celor două grupări, la personajele care vor susţine promisiunile de mai sus, la imaginea şi rezultatele guvernării în funcţie, la relaţia cu corupţia etc. Însă e de remarcat că PDL-ul, aşa cum a remarcat @lucid, nu prea poate folosi sperietoarea impozitului progresiv. Da, electoratul e cinic (eu aş zice viu mai degrabă – nu e numai cinism, nu e numai interes imediat – e şi aspiraţie, e şi emoţie, e şi simpatie, antipatie, e şi mult mit la mijloc într-o alegere) şi ar discernămînt, va şti să facă diferenţa dintre promisiune şi aberaţie. Însă eu altceva ziceam – lupta pe promisiuni (chiar aberante) s-a mutat mai la centru, de la stînga sau chiar stînga extremă, unde era înainte. Cifrele pe care le-am dat referitor la PDL sînt doar exemple, nu trebuie să se ia după mine (oricum, psihologic, trebuie să există o schimbare – la 15% sau 14% trebuie să scadă impozitul). Şi nu trebuie să ia ca reper al strategiei de guvernare şi comunicare programul USL şi să încerce să reacţioneze punct cu punct. Poate ataca cu altceva, cu reforma sistemului de sănătate, cu reforma administrativă, cu descentralizarea, cu debirocratizarea, cu multe altele, dincolo de cifre….

  29. @nedo,

    masini si fiare de calcat aduse din afara?! Pai de ce crezi ca spuneam eu cate ceva de protectionism … totul temporar, se intelege!

    Noapte buna!

  30. și am mai spus-o, nici consumul bezmetic nu e bun. creditarea (cu consumul aferent) a fost bună atîta vreme cît a albit niște locuri de muncă la negru. din păcate, s-a ajuns în extrema cealaltă, a salariilor fals declarate mai mari.

    iar ceea ce s-a numit pînă acum consum, a fost consum preponderent din importuri. mașini aduse de afară, electronice aduse de afară, alimente aduse de afară. i-am îmbogățit pe alții, pentru că pe vremea aia (şi nici acum, de fapt), nu am fost capabili să exportăm pe cît am consumat.

  31. OH, nu Nedo! Eu sunt primul care recunoaste asta … si ma bucur. oricat par eu de giga-contra pe aici si oricat de rautacios as fi, nu pot sa nu spun ca simt vant de primavara … dar mi-e teama si de toamna fara subventii la gaze! asa-s eu mai prapastios!

  32. hantzy

    să recunoaștem că s-a mai maturizat cît de cît. nici să stăm ca babele să ne plîngem ce nasol e, nu-i bine. problema cu circulația banilor e, aș zice, temporară. nici să circule bezmetic ca înainte de criză nu-i bine. iar banii se vor mișca în momentul în care ținutul în bancă va deveni mai puțin dezavantajos (spun dezavantajos pentru că dobînzile nici măcar nu acoperă inflația) decît investitul lor.

  33. gata, m-am prins

    USL va aduce şomeri şi din alte ţări – din China de exemplu – ca să reuşească să angajeze 1 milion de şomeri

  34. să presupunem, totuşi, că sunt 1 milion de şomeri

    USL le va găsi la toţi de muncă?

    vom fi singura ţară din UE şi din lume fără şomaj?

    daţi-mi voie să lol:

  35. de unde 1 milion de locuri de muncă, cînd sunt oficial numai vreo 800.000 de şomeri?

    nu văd PSD disponibilizînd vreo 2 sute de mii ca să li se potrivească cu programul…

  36. aşa… unde eram? da

    @doc

    electoratul e prost, cel puțin cel românesc. ştie ce vrea, dar nu ştie cum să obţină. pune-i unei mîţe o bucată de carne într-o colivie, că se va învîrti şi o săptămînă pe lîngă colivie, dar tot nu reuşi să ajungă la ea. cam aşa se comportă şi electoratul, este mînat de niște instincte animalice și cam atît. și nu e o jignire adusă electoratului, așa e el. de-aia este nevoie de niște voci puternice și credibile ale societății civile, ca să îi arate electoratului cum să ajungă la bucățica de carne din colivie. pînă cînd electoratul va învăța să deschidă colivia cu gheruța va mai trece o vreme.

  37. Desigur ca un sector privat viguros, sanatos, inteligent si fat-frumos e solutia. Intotdeauna! Insa deocamdata n-are nici statura lui Praslea sistemul nostru privat. Sistemul privat e singurul motor in stare sa mentina caruta in miscare. Insa pentru a porni e necesar un suport secundar, de initiere, un fel de bendix care sa simuleze si sa stimuleze o anumita ciclicitate, tocmai pentru a crea conditiile de functionare a celui principal la parametrii normali. Ori, in cazul nostru, acest stimulent il reprezinta banii si, mai ales, circulatia lor. Odata cu taierile, a crescut si tendinta de stocare a masei monetare. Si totusi deflatie n-a existat, cu toata politica benerista de mentinere a leului puternic. O politica inflationista are, in astfel de cazuri, mai mult succes, ea stimuland si diversificand consumul. Care, la randul sau, sustine productia. Niste legi protectioniste temporare ar fi urnit poate caruta. N-a fost sa fie!

    Cat despre programul USL, Bleen are dreptate: e de imagine. Si asta pentru ca, inainte de a-l putea aplica, acest program ori un altul, USL trebuie sa ajunga la manete. Si nu poate ajunge daca nu propune altceva decat ce fac administratorii actuali. N-au alta solutie! Nu inseamna insa ca vor si face ceea ce promit. importanta in politica este, desigur, predictibilitatea, insa intotdeauna pasul urmator este decisiv. Iar un adversar viguros e cel mai bun exercitiu de fitness politic. De aia e esential sa nu te bucuri daca adevrsarul pare prost … iepurele a patit-o cu testoasa!

  38. Soluţia, după mine, e una singură: un sector privat viguros, sănătos, inteligent şi cu coloană vertebrală (semne sînt deja). Nişte patronate cu coaie suficient de tari încît să-i impună guvernului, oricare-ar fi acela, să stea în banca lui atunci cînd e dispus să facă tîmpenii (şi e întotdeauna dispus să). Dacă dreapta poate face ceva, de aici poate face. Criza a mai reușit să cearnă întreprinzătorii de bișnițari. Important este ca și cei care produc într-adevăr, să fie capabili să vorbească și să se impună.

  39. De acord cu Doc.

    PDL nu poate intra în competiţie USL pentru că ar trebui să fie şi ei populişti.

    Ce a făcut acum USL a fost să provoace PDL la ruleta rusească. Dacă acceptă PDL se joacă singur.

  40. Nu stiu de ce lumea crede ca electoratul e prost. Mie electoratul roman mi se pare cinic si orientat. Politicieni, si uneori si publicisti, isi inchipuie ca il/este pacalit. In realitate, publicul stie foarte bine ce hram poarta si politicienii (ba chiar si publicistii).

    Chiar credeti ca electoratul o sa citeasca documentul asta si o sa se emotioneze la lacrimi? Chiar crede cineva ca o sa fie convins ca PSD o sa se puna sa faca asta a doua zi dupa ce a luat guvernarea? Publicul se asteapta de la opozitie sa promita, in speranta ca o sa faca macar 1% din ce au promis sau ca o sa mearga in directia promisa. Puterea, insa, nu e judecata dupa promisiuni. E judecata dupa ce face. Daca isi da cu firma in cap incercand sa "bata" un program politic fantezist cu atat mai rau pentru ea. Oamenii doresc sa le mearga mai bine, dar mai ales doresc sa nu le mearga mai rau. Predictibilitatea si stabilitatea sunt atu-uri, mai degraba decat un set de promisiuni roz.

  41. @Doc

    Ar putea să ia măsuri de radicale, în campanie electorală. Din alea perverse cu efect de la 1 ianuarie. Numai că, în loc de măriri de pensii, restructurări de personal. Gen. Sau, cum spunea Bleen mai sus, umblat la sistemul de sănătate. Sînt destule de făcut, har Domnului. 😀

    Oricum, cine vine la putere din 2012, va trebui să dea nişte bani înapoi la FMI. Nu ştiu cui o să-i placă să devină rău platnic într-o perioadă economică încă destul de incertă și dintr-o poziție, totuși, fragilă.

  42. (… continuare. nu scapati voi de mine asa usor)

    Asta pentru ca nu au cum. Batalia, desfasurata in felul asta, nu au cum s-o castige. E imposibil. PSD, aflat in opozitie, poate promite orice. Daca e sansa ca maine PDL sa scada cota la 10, ei o sa propuna 5. Daca PDL incearca, cu chiu cu vai, sa scada TVA-ul la 19, ei o sa propuna scaderea lui la 12. Daca PDL vrea sa restructureze 3 ministere, PSD o sa promita ca restructureaza 9. Intelegi de ce nu pot invinge pedelistii genul asta de confruntare? PSD promite, si poate promite orice. PDL trebuie sa faca, si poate sa faca mult prea putin. PSD promite, si nu are nicio problema cu efectele negative ale masurilor. PDL trebuie sa faca, si apoi o sa i se sparga in cap.

    Ce crezi ca o sa se intample daca PDL o sa incerce nitam-nisam sa scada cota unica la 12%? Gata acordul cu FMI, datorie publica enorma ca sa acoperi gaura in buget, rating redus, scandal extern. Critici din partea presei economice. Critici, desigur, si din partea PSD! "Pai, pai nu voiati si voi sa faceti asa ceva? Ba da, dar noi am fi facut-o mai bine, daca a iesit ceva rau e din pricina incompetentei lui Boc!" Ce ii opreste sa spuna asta?

    E limpede ce trebuie sa faca PDL, de fapt. Care e pasul corect. L-am scris mai sus. "Ei promit. Noi facem." Nu intra in fondul programului USL, nu-l trateaza ca si cum ar fi, fie si partial, viabil. Nu incearca sa-l bata. Nu. "Ala e o promisiune, o insiruire de cuvinte frumoase, care nu sunt greu de pus pe hartie. Noi suntem cei care am facut, noi suntem cei care putem face asta si mai incolo."

  43. USL a dorit – şi a reuşit – să rupă gura tîrgului.

    Aşa că a dat drumul la cifre, într-un populism de stînga-dreapta, că doar nu-i doare gura şi hîrtia rabdă orice.

    Singurul viciu al acestui program este că e nerealizabil.

    E o fantasmagorie făcută doar să ia maul electoratului.

  44. Bleen,

    "programul ăsta obligă pdl să se mute mai la dreapta sau să dispară ca partid."

    "ca să aibă vreo şansă în 2012, pdl trebuie să păstreze cota unică, s-o scadă la 12% sau 10%, să revină la tva-ul de 19%, să dea afară vreo 300 sau 500 000 de bugetari"

    Sa iti fie rusine, Dinu Patriciu! Serios, Bleen, nu te inteleg. Cateodata observi chestii intr-un mod extraordinar, iar alteori parca esti orbit de chestiile cele mai evidente. Iar de data asta ai reusit sa faci ambele, una dupa alta. Am senzatia ca articolul e scris de altcineva decat autorul comentariilor de mai sus. Sa explic.

    Da, asa cum ai remarcat, documentul e unul scris de divizia imagine si propaganda, in sensul ca e evident ca asta e intentia. E un document care nu spune de fapt aproape nimic despre cum va guverna PSD, dar spune foarte clar cum o sa isi faca campania, e prima mutare. Si e una foarte inteligenta! Din punctul asta de vedere, jos palaria, cineva si-a facut foarte bine datoria acolo. Singurul lucru pe care as putea sa i-l reprosez, si ma gandeam ca si tu ai putea face la fel, este ca intentia este destul de stravezie…

    … si apoi tu scrii pasajul de mai sus 😐 si eu nu stiu ce sa mai cred.

    PSD ar fi foarte fericit ca PDL sa se raporteze la fondul acestui document in dezbatere. Sa se apuce sa ia punct cu punct si sa incerce, chinuit, sa ii gaseasca o critica. Ar fi pentru PDL o eroare grava. Dar eroarea grava ar deveni o catastrofa de imagine daca s-ar apuca sa incerce sa ii contracareze, nu in dezbatere, ci in exercitiu guvernarii!

  45. Razi tu razi Harap-Alb…dar uslasii au lasat in ofsaid pedeleul cu miscarea cotei 8-12-16%. Ca "programul" e doar demagogie aeriana a demonstrat-o si Moise Guran la ora 19, dar nu asta conteaza electoral, caci credintza ca totzi politicienii mint caci totzi sunt la fel a devenit de nezdruncinat pentru peste 90% dintre votantzi. Necerand impozite-taxe mai mari ci din contra promitzand scaderi, uslasii au trimis deja la podea actualul pedeleu din simplul motiv ca, luiandu-le singurul argument "sperietor" la adresa crinpontistilor – impozitul progresiv la cotele de dinainte de 2004, ii lasa in fundul gol "ideatic" pe pedelei. De ce? Foarte simplu, NIMENI din conducerea pedeleului nu se va sinucide contra-atacand cu demantelarea sistemului hotziilor clientelar-politice si sistemului pomanagelii sociale pentru ca se dizolva toata structura in teritoriu (atzi auzit ca ostaficiuc ala de la Timis e tot un niculescu argesan). Iar "sperantza" votului micilor-mijlociilor capitalisti autohtoni care ar vota dreapta din convingere ideologica e o imensa prostie cand peste 90% din "capitalistii" astia mioritici nu vor decat taxe cat mai mici si nici un control al statului ca sa-l poata "face" pana si la taxele astea mici, deci vor vota acum cu entuziasm useleul care sigur nu-i va hartzui cu DNA-ul – vezi mitingul pedeserist pentru niculescu la Pitesti.

    Asadar actualul pedeleu e deja un cal mort. Singura sansa de a-i permite lui Basescu sa salveze reforma e un nou partid care sa fie votat de cei care intr-adevar vor asta: angajatzii marilor companii (nici o mare firma nu va accepta revenirea la coruptzia generalizata pedeserista), profesionistii adevaratzi din sistemul bugetar (un doctor bun, cat ar fi el de shpagar, nu va accepta un director nul politic), plus tinerii care prin varsta sunt de partea Dreptatzii si cei care (persoane in varsta mai ales) mai cred in patriotism. Pedelul cu pietre de moara ca madam cocos plus volodya nu are vreo sansa la acest electorat.

  46. “România să fie bine și tot românul să prospere” (nu asa incepe orice imn al ratatilor? au jefuit tara asta 20 de ani si-acum fac pe jmecherosii)

  47. Poate ca e timpul ca PD-L sa revina la stanga… 😛 Daca tot e Boc pres la partid, chiar nu s-ar mira nimeni la mutarea asta "surpriza"!

    Deci, cum incepe? "Sculati, voi obositi ai spagii / Voi, osanditi la mita, sus!"

  48. @ bleen: sper sa ai dreptate … Mi-e teama ca nu a ramas loc decat de populism. Cum masa de votanti s-a micsorat rau de tot, votantii ramasi sunt tocmai cei ce vor sa fie mintiti …

  49. @poweraxxel

    "idiotii astia din USL isi dau cu stangu’ in dreptu’, si ofera PDL inca un motiv sa ramana populisti"

    Ba dimpotrivă, PDL nu mai are nicio şansă cu populismul. Programul ăsta obligă PDL să se mute mai la dreapta sau să dispară ca partid. Probabil că pedeliştii aşteptau un program USL uşor de contracarat, ceva gen "dublăm pensiile", "creştem impozitul la 40%". Ei bine, acum pedeliştii chiar trebuie să-şi dedice ce a mai rămas din 2011 şi 2012 unor reforme extrem de dure, nu ca pînă acum, ca să le permită ca în 2012 să vină cu un program mai la dreapta decît USL.

    Repet, centrul de greutate a scenei politice româneşti se mută mai la dreapta. Reformele PDL plus criza economică plus lipsa de răspuns social la reforme au obligat USL să vină cu un asemenea program. La rîndul lui acest program al USL-ului obligă PDL să se mute mai la dreapta.

  50. si ultima si ma duc ….

    ce-a mai mare, magistrala, extraordinara ….

    Pastram plafon 16% si introducem impozit diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale

    –Cota 8%pana la 800 lei/luna

    –Cota 12%ce depaseste 800lei/lunapanala 1600 lei/luna

    –Cota 16% ce depaseste 1600 lei/luna

    Pun pariu cu oricine ca din secunda 2, 90 % din angajatii din Romania va avea salariul de 800 de lei!!!!!!!!!!!!!! Am mai avut situatia asta, si se pare ca Nastase nu vrea sa renunte la ea …

  51. Reducerea şomajului în rândul tinerilor. Condiţionarea participării la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa a minim 10% angajati tineri(criterii–vârsta de până în 25 de ani plus conditie minim un an agajati la firma respectiva).

    pica in justitie si la CC, + eventual infrigement de la CE daca se vor incapatana cu asta …

  52. Zero taxe pentru angajarea în regim part time pentru tinerii sub 25 de ani şi a persoanelor cu vârsta mai mare de 55 de ani.

    si-au luat adio studentii de la joburi ….

  53. Reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru 1 an de zile, pentru crearea de noi locuri de muncă (cu condiţia menţinerii pe locul de muncă încă un an de zile).

    oferta pentru viitorii sponsori de campanie ai USL ….

  54. Restructurarea institutiilor de control fiscal (ANAF, Garda Financiara, Vama), siinfiintarea, la celetreidomenii, a unuiconsiliude supravegheresiaudit format din expertiinternationali(din state membreUE, cu performantein domeniu).

    adica dau afara pedelistii si pun uslisti

  55. Sistemul de sănătate, asta e şansa PDL. O reformă care să meargă în amonte, la asiguraţi, nu în aval, la cum sînt cheltuiţi banii asiguraţilor. Desfiinţarea actualui sistem, imoral, ineficient şi comunist, ăsta ar trebui să fie scopul reformei sănătăţii. Şanse ca PDL să se atingă de acest mit? Zero.

  56. Ca să aibă vreo şansă în 2012, PDL trebuie să păstreze cota unică, s-o scadă la 12% sau 10%, să revină la TVA-ul de 19%, să dea afară vreo 300 sau 500 000 de bugetari, să desfiinţeze ministere şi agenţii, să privatizeze companii de stat. Nu mai merge cu jumătăţi de măsură.

    Cunoscînd cît de cît pedeliştii, pot spune că sînt şanse minime ca acest lucru să se întîmple.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *