Patronatele sindicalizate sau despre marxismul de dreapta

Citesc pe hotnews.ro că patronatele noastre nu mai sprijină reducerea de salarii și de pensii, de frica „dezordinii sociale”.  Așadar am ajuns, pe lîngă șefi de sindicate care sînt mari patroni și proprietari, să avem patronate care tremură de grija bunăstării bugetarilor. Sindicaliști capitaliști și patronate socialiste.

Ce propun patronatele în schimb? Același șir de măsuri frumoase pe hîrtie și total inutile în momentul actual: stopare evaziunii, demararea imediată a marilor lucrări publice, plata datoriilor pe care le are statul la firmele private. Economiile să se facă prin reducerea achizițiilor publice.  Să le luăm pe rînd:

În primul rînd premiza pe care mai marii patronilor se fac că o uită e următoarea: nu sînt bani. De aia e nevoie de FMI pentru că nu sînt bani. Cînd nu ai bani te împrumuți sau economisești. Sau și una și alta. Șefii patronatelor par să fi găsit alte soluții:

1. Stoparea evaziunii. Cum anume se gîndesc patronatele că s-ar putea stopa evaziunea pînă în toamnă? Banii ne trebuie acum, anul ăsta. (că veni vorba, evazioniștii principali sînt și ei mari patroni…)

2. Demararea marilor lucrări publice. Cu ce bani?

3. Plata datoriilor pe care statul le are la firmele private. Din nou, dacă noi plătim pensii și salarii din bani împrumutați, de unde alți bani?

4. Economia să se facă prin diminuarea achizițiilor publice. Păi achizițiile astea publice nu de la firmele private se făceau? Dacă piața merge prost și tăiem și achizițiile, pe cît pariu că numărul de falimente va crește? (Faptul că achizițiile pot fi fanteziste sau ilegale e altă discuție. Aici vorbim de fluxul banilor)

Singura soluție pentru redresare stă în a obține bani – fie din credite fie din economii –  și a recîștiga încrederea investitorilor și partenerilor externi. Vara asta, nu la anu’. Iar patronatele ne propun o mare vrăjeală, o listă de măsuri vagi ca să nu se spună că tac. Mai mult, punînd în pericol acordul cu FMI patronatele își dau foc la valiză într-un mod cu totul inexplicabil. Și ne dau și nouă foc, en passant. Vor urma măriri de taxe, scăderea consumului și noi falimente în condiția în care sectorul bugetar va fi la fel de obez și ineficient. Greu de crezut că ăsta e visul proprietarului de afacere român. Poate că e momentul să ne întrebăm, cine sînt de fapt patronatele? Cine sînt acești marxiști deghizați în oameni de afaceri?

Facebook Comments

25 de comentarii

  1. Cine sunt cei de la UGIR1903?

    Uite ce am postat ieri la blogul lui Biju:

    lucid Says:

    May 24th, 2010 at 8:41 pm

    ITM: daca mai avetzi departamentul ala de investigatzii la catzavencu cautatzi informatzii despre MARIUS OPRAN, cel care e adevaratul stapan la UGIR-1903, aparand azi de-a dreapta lui Coraciu – interesant si “sivi”-ul astuia, merita sa “sapatzi”. Sigur, un gunoi ca Turcu-Dinamo e mai cunoscut, dar Opran – btw, “patronul” din ultimii ani ai lui “bibi-cucernicu” – are un “sivi-u” mult mai sexy, inclusiv la rivulutzie cand a aparut la TVRL ca lent-colonel din partea lui Stanculescu ca sa ne avertizeze ca apa si alimentele pot fi otravite.

    Dupa afacerea Homostean, resuscitarea lui Opran e semn ca “baietzii” se regrupeaza ca in 1999 inainte de Costesti. Atentzie marita!

    Si mai adaug acum: comertzul cu "puscoace" si schimbarea "dealerilor".

    E vreun ziarist de investigatzie "sangeros" pe aproape?

  2. da. nici eu nu înţeleg mare lucru. e clar că bilbofil consideră că există un contract social al naţiunii române. – aici am 2 obiecţii: 1. mari cuvinte!; 2. eu nu am semnat nimic, nu sunt parte în contractul ăsta. vezi mai la stânga poate. eu sunt pe varianta, liber să imi caut singur fericirea. – mai e clar că pentru el interpretarea corectă a poziţionării guzganilor ţine de corecta definire a acestuia contract. mmm… nu pot merge mai departe. ce contract???? nu pot trece de contract.

  3. @Florin

    De data aceasta, intrebarile sunt cu mult mai bune decat orice raspuns ai gasi la ele. De unde putem deduce ca o intrebare buna face cat toate raspunsurile ce pot fi considerate corecte. Felicitari pentru articol!

  4. Ăştia nu sunt patroni adevăraţi, sunt tâlhari împroprietăriţi cu averea statului, care simt ca li se apropie funia de par.

    Bine le face Băsescu că nu-i bagă în seamă.

  5. off topic:

    „ (…) cererea masivă de isterie demagogică a celor două televiziuni româneşti de divertisment politic (…)”

    Acest concentrat aparţine lui Sorin Ioniţă şi, pus în apă fiartă, amestecat timp de câteva minute cu o limbă de lemn, dă Antena 3 şi iRtv. Nu se recomandă consumul uman.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-fmi-i

  6. Hai, frate, UGIR-ul ala e infestat de politicieni. Acum cateva zile, barbosul de la sefie se plangea ca vor sa-l scoata PDL-istii din functie. Si o da si el acum cu blabla-uri…

    Solutia distrugerii evaziunii fiscale e una simpla si v-o impartasesc in premiera: toti romanii sa fie considerati vinovati din start. Hai ca stim asta cu totii, ca mica evaziune e la fel de intalnita ca si marea evaziune. In momentul acela, ar trebui sa ne justificam averile frumos, la fisc: fiecare masina, fiecare apartament, fiecare achizitie. In momentul in care venitul anual e mai mic decat cheltuielile anuale, diferenta de bani e considerata venit si e impozabila.

  7. Din link-ul lui para:

    "Mai mult, de ce ar trebui elita puterii … şi establishment-ul economic actual să aibă aceleaşi interese ca populaţia …? Nu este oare mult mai realist să presupui … că oficialii statului şi bodyguarzii lor intelectuali, la fel ca oricine altcineva, îşi urmăresc propriile lor interese înguste, mai degrabă decât să promoveze aşa-numitul bine public? Şi nu este mai degrabă evident că interesul statului … stă în expansiunea puterii sale, adică a veniturilor provenite din taxe şi a activelor controlate de stat?

    Procesul … în prezent în desfăşurare promovează tocmai acest ţel…: nu este clar că ceea ce poate să pară ca fiind o strategie prost concepută din punctul de vedere al populaţiei … este, de fapt, realizarea încununată de succes a interesului diferit, chiar antagonic, al statului … ?"

  8. Ha! Keynesieni gîrleni. Se vede treaba că patronatele nu sunt cu mult mai deştepte ca patroanele din tabloul electric. Spre deosebire de patronate, siguranţele electrice roşesc, pleznesc, dar nu ne pleznesc.

  9. Şi iată pus în practică visul lui Ceaşcă:

    Oamenii muncii – producători, proprietari şi beneficiari ai mijloacelor de producţie.

  10. Sîntem noi genii de Nobel în economie sau e ceva putred la mijloc? Întrebarea mă roade de cînd am găsit blogul de aici.Știu că opinii de felul celor citate au existat și în tranzița antebelică, reflectate în toată literatura vremii, dar ele reprezentau excrescențele unei politici relativ consecvente și unanime de occidentalizare pe fond.

    Ce pierdem din vedere în analiza acestor „gogomani” și a gugugmăniilor lor? Pentru că fie sîntem incapabili să definim corect contractul social al națiunii române și astfel interpretăm în cheie greșita sensul acestor poziționări, fie noi cu nația noastră cu toți sîntem niște impotenți în stadiu terminal, incapabili să împiedicăm derapaje de asemenea enormitate.

    Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!

    1. @bilbofil: Am aminat recitirea comentariului tau de aici: http://blogary.ro/2010/05/patronatele-acesti-sind… ca sa o pot face pe indelete. Marturisesc insa ca nu-l inteleg. Ce vrei sa spui cu " Pentru că fie sîntem incapabili să definim corect contractul social al națiunii române și astfel interpretăm în cheie greșita sensul acestor poziționări"?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *