Partidul lui MRU

Varianta 1: MRU își face partid imaculat și merge în alegeri separat de PDL

Target: electoratul urban, educat, informat, indecis, dezamăgit, filo-penelist.

Poziționare: partidul imaculat, a treia cale, un nou fel de a face politică, partidul noua generație, partidul omului nou, partidul elitist finuț.

Organizare și structuri: partid de elite, nu de masă. Fără structuri locale. Cu lideri și membri aleși pe sprînceană, veniți din afara politicii, care să nu fi avut într-un fel sau altul legătură cu  actuala clasă politică. Vor fi și excepții: Toader Paleologu, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu.

Militanți, susținători: pedeliști și băsescieni dezamăgiți, pedeliști și băsescieni pragmatic-confuzi (”Băsescu și PDL nu mai au șanse, să ne facem că nu sîntem noi, să ne punem costumul de capră și să luăm voturile dezamăgiților, indecișilor și peneliștilor”). Visătoriștii furioși din presă, oengeuri și public, gură cască, popor speră că printre militanți vor fi și furioși antisistem (de ce și cum ar face aceștia militantism pentru ”Delfinul lui Băsescu”, fost ministru de externe, fost șef al unui serviciu de informații, actual prim ministru, chiar nu-mi dau seama), vor fi și peneliști (iarăși, nu-mi imaginez de ce și cum ar face militantism pentru partidul omului lui Băsescu, partidul care va opri USL să ajungă la putere).

Execuție: MRU își face partid și din postura de prim ministru al unui guvern PDL critică PDL-ul și guvernarea iar în alegeri este adversar, împreună cu partidul pe care îl conduce, al principalului partid din guvernul pe care îl conduce. Va trebui să critice PDL-ul și guvernarea, pe Băsescu și puterea pentru a aduna voturi de la electoratul tînăr, educat, informat, filo-penelist, dezamăgit de Băsescu și PDL și care îi consideră pe aceștia din urmă nefrecventabili. Evident că va face acest lucru din postura de prim ministru. În același timp, tot din postura de prim ministru al guvernului PDL, desemnat de Traian Băsescu, de speranță a susținătorilor PDL în lupta împotriva USL-ului, MRU îi va convinge pe alegătorii tineri, educați, informați, dezamăgiți, indeciși și peneliști că nu va folosi voturile primite de la ei pentru a forma guvernul împreună cu PDL și, deci, pentru a salva PDL de la opoziție. Tot din postura de prim ministru, fost șef al SIE și fost ministru de externe, Mihai Răzvan Ungureanu va convinge poporul blazat și antipolitic că el este Anarchy in the UK, că el antisistemul cu Molotov și pălăriuță de hipster.

Să zicem că partidul lui MRU va obține 5-7% (eu nu pariez pe mai mult de 2% – 7% a obținut doar PLD în niște alegeri fără miză în 2007 și doar în condițiile în care a avut scoruri de aproape 20% în fief-urile baronilor Flutur, Pinalti, Florin Popescu).

Ca va face apoi?

Se va alia cu PDL, împotriva propriiilor votanți? Căci dacă acest partid se adresează indecișilor, dezamăgiților, filo-peneliștilor e cît se poate de evident că aceștia nu sînt de acord cu o alianță a acestui partid cu PDL. Și credeți oare că acest electorat pe care îl vizează partidul lui MRU, urban, educat, informat, nu își va pune întrebarea decisivă: după ce îl vom vota și îl vom duce în Parlament, se va alia partidul lui MRU cu partidul celui care l-a pus prim ministru, cu partidul al cărui guvern îl conduce? Adică nici chiar electoratul urban, tînăr, educat, informat nu e chiar atît de prost și atît de ușor de păcălit. Să fim serioși, nu tot electoratul urban, informat, educat e format din hipsteri.

Va fi partidul Călărețul Singuratic Fără Cap? Partidul care nu va fi cu  nimeni, împotriva tuturor?  Partidul care nu va fi nici în opoziție, nici la putere, care va fi votat doar ca să fie un semnal, să se simtă alegătorii bine că au votat finuț? Ce va face un asemenea partid în Parlament? Ce va face MRU?

Rămîne varianta balama. Se tot folosește exemplul UDMR în favoarea apariției unui partid de dreapta, curat, balama. Se uită un lucru: balamaua este din start amorală și adoctrinară, dacă pot să zic așa. UDMR este un partid amoral și nici nu pretinde că ar fi altceva. UDMR nu are pretenții doctrinare sau de moralitate. A încetat de mult să se mai prefacă, știind că are un electorat ultra-captiv. UDMR nici măcar nu e partid, este o organizație de reprezentare etnică, un oenge pe baze etnice. UDMR poate șantaja pe oricine, oricînd și se poate alia cu (aproape) oricine, oricînd. Așteptările și rațiunea de a fi a unui partid de dreapta, curat, deștept, cu ochelari, nu bea, nu fumează, nu umblă cu farfuze sînt cu totul altele. Sînt lucruri pe care nu și le poate permite. Iar primul lucru pe care nu și-l poate permite e să fie balama. Ce face un astfel de partid căruia nu-i place de fața lui PDL? Se aliază cu USL? Trîntește un guvern de dreapta și-l înlocuiește cu unul de stînga, doar fiindcă PDL n-a fost de acord cu nuștiuce cerere a Partidului Imaculat De Dreapta? Ce ar fi făcut un asemenea partid-balama-imaculat dacă nu-i plăcea de fața nuștiucărui primar, parlamentar sau ministru pedelist? Vota o moțiune de cenzură a USL? Trîntea Codul Muncii? Cum se manifestă practic un asemenea partid de 5-7%? Ce înseamnă șantaj din punctul de vedere al unui asemenea partid? ”Dacă nu faci cum îți cer, dragă pedeleule, mă aliez cu USL!” Care sînt alegerile unui asemenea partid de dreapta, imaculat și balama? Există a treia cale în Parlament? Ori ești în opoziție, ori ești la putere. Se va spune că un asemenea partid va vota doar legile cu care e de acord și va vota împotriva legilor cu care nu e de acord. Asta exclude din start balamismul. Căci votezi în acord cu doctrina și conștiința, nu din calcul politic pe partea de șantaj. Dacă PDL inițiază o lege bună, de dreapta, ești obligat s-o votezi, ca să fii în acord cu ceea ce susții, dacă inițiază o lege proastă, de stînga, ești obligat să votezi împotriva ei, ca să nu-ți încalci doctrina, convingerile, principiile. Un partid cu convingeri doctrinare și pretenții etice nu poate fi balama. Punct.

Am mai scris-o și o repet: ”Partidul Imaculaţilor Moraliceşte va putea şantaja Guvernul doar la trecerea legilor bune. Căci cele rele, populiste, stîngiste, vor trece oricum, cu votul imensei majorităţi (se vor înţelege de minune la ele şi PDL, şi USL, şi UDMR, şi PP-DD). Singurele legi care nu vor putea trece fără votul Partidului Imaculat Moraliceşte sînt legile bune. Doar la acestea poate ameninţa Guvernul. Ce va face Partidul Imaculat Moraliceşte dacă în Guvern e numit un secretar de stat neimaculat moraliceşte? Va trînti o lege bună, pe care opoziţia socialistă nu e dispusă să o voteze?  Şi mai trebuie să spunem ceva: pentru legile bune votul Partidului Imaculat Moraliceşte este necesar dar nu şi suficient. Repet, dacă n-am fost înţeles: singurele legi a căror soartă e pe muchie de cuţit şi la care votul Partidului Imaculat Moraliceşte este necesar dar nu şi suficient sînt legile bune. Doar aici Partidul Imaculat Moraliceşte poate şantaja Guvernul şi poate bloca o lege bună. Legile rele trec oricum, că au majoritate confortabilă de 90-95%. Paradoxal sau nu, Partidul Imaculat Moraliceşte e ori inutil, ori malign.” (Un nou partid)

Varianta 1 este, evident, o imbecilitate pretențioasă. Presupun însă că nimeni nu e atît de tîmpit încît să ia o asemenea variantă în serios. Însă nu se știe niciodată.

Varianta 2: MRU își face partid imaculat și merge în alegeri alături de PDL

În cazul ăsta multe nu sînt de spus. Băsescu a declarat că desemnează prim ministru din partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu alianța, a specificat cît se poate de clar. Atunci de ce PDL și MRU ar merge într-o alianță? Ca să facă cadou USL-ului prim ministeriatul? Pe de altă parte, nu înțeleg cum partidul lui MRU s-ar putea adresa indecișilor, dezamăgiților, filo-peneliștilor, din interiorul unei alianțe electorale cu PDL. Varianta 2 e o imbecilitate un pic mai mare decît varianta 1.

Varianta 3: MRU preia PDL, PNL și ce se mai poate prelua

Nu în întregime. Doar patru sferturi din PDL, minus cîțiva grei de linia întîi. Și cîteva sferturi din PNL. Și din UNPR. Și chiar din PSD, de ce nu? Măcar o sutime. E singura variantă viabilă. Ce înseamnă asta? Structuri puternice, o doză sănătoasă de populism electoral, echilibristică la nivel de discurs. Rolul lui MRU e de a reda încrederea structurilor PDL, militanților PDL. Rolul lui MRU și a celor din jurul său este acela de reda încrederea structurilor locale, exasperate de impotența conducerii centrale. MRU e gura de oxigen pentru pedeliștii derutați și peneliștii sufocați. În același timp, guvernarea îi dă vizibilitate și posibilitatea să controleze structurile PDL și să crească nivelul de trai al poporului.

Nimeni nu păcălește pe nimeni, să fim serioși. MRU nu are credibilitate din postura de politician venit din afara politicii, de politician antisistem, nu are credibilitate de politician care nici Băsescu n-a mîncat, nici gura a PDL nu-i miroase. MRU e viitorul lider al unei construcții politice cu picioarele adînc înfipte în politică, bazată pe interese și avantaje reciproce și care va aduna, într-un partid, și pedeliști, și peneliști, și, în general, oameni care trăiesc în politică de ani de zile. Rolul lui MRU e de a construi, pe scheletul PDL, o forță politică un pic mai bună decît actualul PDL.

Oricum, nu cred că vreo tabără politică își va face strategia luînd în considerare ”indecișii”. Toate taberele se luptă pe ăia 40% care vin la vot. Discursul cu a treia cale, cu educații informați urbani și dezamăgiți este pentru speriat prostimea politică și pentru gîdilat la orgoliu cîțiva lideri de opinie și militanți cărora le place să se considere poeți politici damnați. Din punct de vedere electoral, aducerea la vot a urbanilor blazați informați educați hipsteri și ecologiști presupune costuri mult prea mari pentru beneficii mici și nesigure.

Cu cine vor vota dezamăgiții de PDL? Mă refer la dezamăgiții doctrinaricește și moralicește, nu la cei nervoși că le-au scăzut salariile, ajutoarele, pensiile, nivelul de trai. Vor vota împotriva USL, asta vor face. Sînt militanți, sînt pasionați de politică, din asta trăiesc, îi detestă pe useliști mai mult chiar decît liderii PDL (care sînt mult mai flexibili pe partea asta). Nu se pune vreo clipă problema să nu meargă la vot și să nu voteze util cu răul cel mai mic care are cele mai mari șanse de a bate USL, chiar dacă vor amenința  pînă în ultima zi că nu merg la vot sau că votează cu A Treia Cale sau cine știe cel alți cai verzi pe pereți. Problema e că, deși ei vor vota util împotriva USL, prin discursul lor pînă în ziua alegerilor vor fi îndepărtat suficient de mulți potențiali votanți. Din acest motiv e bine ca acești lideri de opinie la diverse nivele, acești ”militanți doctrinari radicali”, să fie ținuți aproape, în priză, gîdilați la orgoliul etic (vanitatea etică e cea mai gonflată, uneori periculos chiar, dintre vanități – din combinația resentimentului cu vanitatea etică se nasc orbirile și delirurile totalitare).

Așteptarea

Și, că tot a vorbit MRU aseară de Așteptare, trebuie să remarcăm că toată lumea bună, urbană, educată, informată, rafinată așteaptă limanul, El Dorado, Pămîntul Făgăduinței. Sîntem în tranziție, sîntem încă pe drum, încă rătăcim. Așteptăm Ziua Judecății, așteptăm O Nouă Clasă Politică, O Altfel de Politică, așteptăm Omul Nou. Ei bine, nu. Cu durere în glas trebuie să vă anunț că am ajuns demult la liman, sîntem chiar în El Dorado, ăsta e Pămîntul Făgăduinței. Trăim în cea mai vie lume posibilă. Ea este un piculeț mai bună sau puțintel mai rea, de la o zi la alta. Următorul guvern va fi un pic mai bun decît ăsta sau un pic mai rău. La fel și viitorul președinte sau viitorul Parlament. Cine așteaptă Ziua Judecății, Lumina, Limanul, Paradisul Terestru, A Treia Cale, Noua Generație, așteaptă în zadar, sper eu. Nu de altceva, dar am avut minunata ocazie să trăiesc în plin Paradis Terestru pînă la 14 ani. Și nu mai vreau. Așa că, dragii mei, băgați-vă mințile în cap! Partidul ăla nou, imaculat, perfect, populat de omul nou, născut pe cale imaculată dintr-o Nouă Clasă Politic, cel care rupe himenul din interior, la ieșire, venit să vă salveze, nu va exista.

Dar să nu ne mai ascundem după deget și să spunem că în cazul așteptării … adică, scuzați, Așteptării am vrut să zic, nu discutăm politică, discutăm religie politică, discutăm LSD, discutăm politică onanică și onirică. Acceptabilă, înduioșătoare, justificată pînă la un punct. Periculoasă de la un punct încolo. Visarea cu ochii deschiși face bine în doze moderate, cu condiția să nu te iei în serios.

Nu zic că trebuie să ne mulțumim cu situația actuală, că trebuie să ne resemnăm, blazați, că nu trebuie să sperăm la mai mult, că nu trebuie să vrem mai mult, că nu trebuie să facem pentru mai mult. Zic doar că scara e făcută din trepte. Vorba băieților de la The Flight of the Conchords: Two minutes in Heaven is better than one minute in Heaven. La politică ar suna cam așa: One minute in Hell is better than two minutes in Hell.

PS. Cîteva idei de nume, în caz că va fi partid mic, de elită: Mișcarea pentru Rezistență și Urbanism sau Mișcarea pentru Refinanțare Urgentă sau Mișcarea pentru Reconstrucție și Urbanizare sau Mișcarea România Utilă sau Mișcarea pentru Redevențe Uriașe sau Mișcarea pentru Republica Următoare sau Mișcarea pentru Reintegrare la Urne sau Mișcarea de Refacere a Unității sau Mișcarea pentru o Reprogamare Urgentă…

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Comentariu

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

93 de comentarii

  1. „Domnul Vasile Blaga este un presedinte bun, este un om onest, corect si in niciun caz PNL nu are de gand sa-l schimbe din functie, chiar daca acum avem majoritate in Senat. Un presedinte ca Vasile Blaga arata ca in partide pot sa existe si oameni competenti si cu echidistanta politica. In acelasi timp, exista aceasta alternativa care arata ca poti sa conduci chiar daca ai alta culoare politica, si ceilalti din Parlament, cu alta culoare politica decat tine, nu iti sunt dusmani ci sunt adversari politici.” . Dan Radu Ruşanu, PNL  (Agerpres)

  2. Apropo de oamenii cui pleacă, reiau comentariul:
     
    Moțiunea Blaga a fost lucrată de Blaga și Frunzăverde (spre deosebire de moțiunea Boc, la care a lucrat Valeriu Stoica, în principal). 
    Semnatarii moțiunii Blaga, în ordinea în care apar pe document: 
     
    1. Sorin Frunzăverde (actualmente PNL)
    2. Constantin Ostaficiuc
    3. Mircea Hava
    4. MIhaela Popa (actualmente PNL)
    5. Cezar Preda
    6. Cristian Boureanu
    7. Radu F. Alexandru
    8. Gheorghe Albu (autoul celebrei declarații: ”Nu-i vom lăsa pe Băsescu, Boc și pelediștii să distrugă PD-ul!”)
    9. Petru Filip
    10. Ioana Mihaela Șandru
    11. Romeo Raicu
    12. Carmen Axenie
    13. Costică Canacheu
    14. Ștefan Seremi (a plecat deja din PDL)
    15. Ioan Rușeț
    16. Constantin Dumitru
    17.Gigi Cristian Chiru
    18. Lucian Militaru
    19. Bogdan Cantaragiu
    20. Constantin Dascălu
    21. Marian Rasaliu
    22. Cristian Rădulescu
    23. Călin Murg
    24. Cătălin Croitoru
    25. Orest Onofrei
    26. Gheorghe Roman (a plecat din PDL)
    27. Victor Boiangiu 
    28. Mircea Banias (a plecat la PC)
    29. Viorel Badea
    30. Mircea Lubanovici
    31. Alin Popoviciu
    32. Ștefan Ghiurco Mircea
    33. Alexandru Drăgan
    34. Ioan Nastea
    35. Dorel Jurcan
     
    În afară de semnatari, Radu Berceanu a declarat public că-l susține pe Blaga în nenumărate rînduri. 
     
    Pe lista semnatarilor moțiunii Boc (sînt 150 în total) se află: Valeriu Stoica, Daniel Funeriu, Theodor Stolojan, Dorin Florea, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru, Gheorghe Ștefan, Elena Udrea, Claudia Boghicevici, Cristian Hrițuc, Elena Băsescu, Andrei Voloșevici, Raluca Turcan, Mihaela Stoica, Victor Tarhon etc
     

  3. Cîteva precizări:
     
    MRU nu poate fi făcut președinte PDL peste noapte. MRU nu va intra în PDL.
    Este evident că vorbim despre o nouă formațiune politică. Formațiune care se va alătura Mișcării lui MRU și va cuprinde 90% din actualul PDL.
     

  4. „Rolul lui MRU este să continue și să desăvîrșească ce a început Băsescu”
    Asa sa fie!
    Momentul 2012 trebuie sa insemne un pas inainte si o treapta mai sus.
    Si se poate, in ciuda multora, fie ei USL, fie „demolatori romantici” care n-o pot lua decat de la zero…
    PS (off)
    livefyre-ul nu mi-a acceptat Mih-ul, a mers cu MihB
     

  5. Două mesaje bune:
     
    Cristi Hrițuc: ”La câte plecări din PDL văd zilele astea, simt nevoia să spun sunt mândru că sunt PDL-ist. Chiar dacă acest partid a făcut și face o grămadă de greșeli de comunicare nu va muri. Cei mai mulți dintre cei care pleacă au venit atunci când partidul era pe val. Asta e o lecție pentru cei din conducere. Atenție ce oameni promovați!”
     
    Teodor Baconschi:  ”E o iluzie să crezi că PDL – cea mai vastă organizație politică de dreapta – dispare la comanda USL sau pentru că un număr de bloggeri intransigenți visează la Albă ca Zăpada. PDL nu e nici imaculat, nici condamnat. Are potențial de reformă și bilanț de partid reformator, care nu s-a temut să țină calea dreaptă în plină furtună a crizei economice. Privit cu spirit critic moderat, PDL a stat și stă de partea bună a baricadei. Că a comis greșeli prin omisiune sau erori de comunicare nu se poate nega. Însă are destui oameni de calitate pentru a-și asigura un viitor decent în bătălia pentru dezvoltarea României și consolidarea unei democrații funcționale. Acești oameni vor contribui la evoluția corectă a PDL. Și la Mișcarea lui MRU, dacă MRU înțelege, cum declara aseară, că nu poate nimic de unul singur.”

      1.  @Ivan Zubeldian  Acum da. Sînt și intelectuali care pot fi buni politicieni în anumite momente. Baconschi a fost un politician bun în articolul ăsta.

  6. Plecarea grupării Blaga în PNL e un lucru bun pentru PDL. PDL trebuie să scape de figurile întunecate din partid. Tenisunea acumulată în toți acești ani (fuziunea PD-PLD, guvernarea, măsurile de austeritate, înfrîngerea lui Blaga la congresul din 2010) trebuie eliberată. MRU trebuie să vină pe un teren eliberat.
     
    Un scor slab la nivel național pentru PDL la alegerile locale este dezirabil. După alegerile locale PDL va fi înțeles că MRU e singura șansă și că vinovații pentru scorul din alegerile locale trebuie să se retragă.

    1. @Bleen Pai dacă „gruparea Blaga” va fi plecat deja la PNL, cine sa se mai retragă după ce pierd alegerile? Nu mai spun ca asta e o alta poveste lansată de Grupul Udrea, ca oamenii lui Blaga pleacă la PNL, adică Blaga prezideaza un cuib de tradatori oportunisti. E interesant cum a ajuns Blaga dusmanul nr. 1 al PDL, in timp ce Udrea e salvatorul.

      1.  @Ivan Zubeldian  Cine e Grupul Udrea? Că în afară de Udrea eu nu mai știu ca cineva să facă parte din acest grup. Unde a lansat grupul Udrea aceste informații? Ideea e că povestea că grupul Blaga pleacă la PNL se întîmplă sub ochii noștri, nu trebuia s-o lanseze cineva. Plecările lui Frunzăverde și MIhaela Popa presupun că sînt doar intoxicări ale grupului Udrea. Deși, repet, nu știu prin cine lansează aceste intoxicări. Cine sînt cei din Grupul Udrea care lansează aceste intoxicări. 

        1. @Bleen Frunzaverde NU e parte din echipa lui Blaga. La Conventie, toți foștii au hotărât sa nu candideze la nici o funcție. Cel care a încălcat decizia asta a fost Frunzaverde, care in ultimul moment a decis ca el vrea funcție de conducere. Așa ca in ultima vreme era mai degrabă prost văzut de echipa lui Blaga. Despre Mihaela Popa nu știu sa fi fost in anturajul lui Blaga. Așa ca o prima problema de lămurit ar fi care e valoarea de adevăr a afirmatiei „oamenii lui Blaga pleacă la PNL”. Apoi ar fi util sa înțelegere de ce faci tu afirmatiei asta. După aia vorbim si de grupul Udrea:)

        2.  @Ivan Zubeldian  Moțiunea Blaga a fost lucrată de Blaga și Frunzăverde (spre deosebire de moțiunea Boc, la care a lucrat Valeriu Stoica, în principal). 
          Semnatarii moțiunii Blaga, în ordinea în care apar pe document: 
           
          1. Sorin Frunzăverde (actualmente PNL)
          2. Constantin Ostaficiuc
          3. Mircea Hava
          4. MIhaela Popa (actualmente PNL)
          5. Cezar Preda
          6. Cristian Boureanu
          7. Radu F. Alexandru
          8. Gheorghe Albu (autoul celebrei declarații: ”Nu-i vom lăsa pe Băsescu, Boc și pelediștii să distrugă PD-ul!”)
          9. Petru Filip
          10. Ioana Mihaela Șandru
          11. Romeo Raicu
          12. Carmen Axenie
          13. Costică Canacheu
          14. Ștefan Seremi (a plecat deja din PDL)
          15. Ioan Rușeț
          16. Constantin Dumitru
          17.Gigi Cristian Chiru
          18. Lucian Militaru
          19. Bogdan Cantaragiu
          20. Constantin Dascălu
          21. Marian Rasaliu
          22. Cristian Rădulescu
          23. Călin Murg
          24. Cătălin Croitoru
          25. Orest Onofrei
          26. Gheorghe Roman (a plecat din PDL)
          27. Victor Boiangiu 
          28. Mircea Banias (a plecat la PC)
          29. Viorel Badea
          30. Mircea Lubanovici
          31. Alin Popoviciu
          32. Ștefan Ghiurco Mircea
          33. Alexandru Drăgan
          34. Ioan Nastea
          35. Dorel Jurcan
           
          În afară de semnatari, Radu Berceanu a declarat public că-l susține pe Blaga în nenumărate rînduri. 
           
          Pe lista semnatarilor moțiunii Boc (sînt 150 în total) se află: Valeriu Stoica, Daniel Funeriu, Theodor Stolojan, Dorin Florea, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru, Gheorghe Ștefan, Elena Udrea, Claudia Boghicevici, Cristian Hrițuc, Elena Băsescu, Andrei Voloșevici, Raluca Turcan, Mihaela Stoica, Victor Tarhon etc

        3. @Bleen Că au semnat sau nu moțiunea, nu înseamnă nimic. Au fost alegeri, Blaga a candidat împotriva lui Boc. Asta nu înseamnă ca el sau semnatarii moțiunii lui vor distrugerea PDL sau oprirea reformei. Demonizarea lui Blaga numai cu argumente indirecte e o eroare. Sunt curios, ai citit moțiunea lui Blaga?

        4. @Bleen Cei care au semnat pentru Boc au făcut-o pentru ca le-a cerut-o Basescu. Nu pentru ca l-au vrut pe Boc.

        5. @Bleen Mai clar: dacă tu înțelegi prin „oameniilui Blaga” semnatarii moțiunii lui, înseamnă ca mergi pe principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, o idee profund nocivă in orice sistem democratic.

        6.  @Ivan Zubeldian  Dacă nici susținătorii lui Blaga de la Convenția din 2011 nu sînt grupul Blaga, atunci cine sînt? Valeriu Stoica? Daniel Funeriu? Raluca Turcan? Roberta Anastase? Locurile 1 și 4, adică Frunzăverde și Mihaela Popa,  de pe lista de semnături a Moțiunii Blaga au plecat în PNL. Asta nu e o intoxicare a presupusului Grup Udrea (din care, în afară de Udrea, nu-mi imaginez cine ar mai face parte, cine intoxică în presă, cine lansează teme anti-Blaga).

        7. @Bleen Repet, susținerea unei moțiunii înseamnă doar atât, nimic mai mult. Cât despre Udrea, grupul ei e mai degrabă pe la UNPR. Cât despre cine lansează teme anti-Blaga, e ironic sa intrebi asta:)))

  7. USL-ul se pocaieste si incepe sa vorbeasca in limbi:
    PNL-ul l-a  achizitionat pe fostul PDL-ist Marius Dugulescu in speranta obtinerii de voturi din partea comunitatii baptistilor. Tinand cont de faptul ca Ponta si-a facut campanie printre penticostalii (vorbitorii in limbi) din State iar acum, mai nou, fac ochi dulci altor parlamentari pocaiti, doar cu numele, nu putem sa nu ne gandim la o sectarizare a USL-ului care pentru interes ar imbratisa orice credinta numai sa vina la putere.

  8. Apropos, acum se vede ce catastrofă ar fi fost pentru PDL comasarea. Și n-ar trebui uitat că ideea a venit dinspre Udrea și UNPR care vedea în asta o soluție facilă de a intra în parlament, dat fiind că a cumpărat suficienți primari. 

  9. Câteva observații: 1. La nivelul de popularitate pe care îl are acum, e clar că MRU nu poate merge decât în jos. Dacă e să acționeze în vreun fel și acțiunea să producă efecte politice importante, va trebui s-o facă în următoarele luni. Fie că e vorba de preluarea PNL, de o nouă formațiune sau de spijinul explicit pentru PDL. Dacă până în toamnă nu decide, va fi măcinat de guvernare și expediat în decor.
     
    2. PDL e într-o asemenea cădere  și derută internă încât dacă ia peste 20% la locale e deja o performanță. Meritele PDL în reformă  (văd că se tot discută de asta ca argument pentru a sprijini PDL) sunt indiscutabile, la fel de indiscutabil e și haosul de acum produs de un Boc inexistent și lupta fratricidă dintre Blaga și Udrea. E de discutat serios dacă asocierea lui MRU cu PDL acum e chiar eficace.
     
    3.Exista o singura întrebare care contează: Cum obține Băsescu o majoritate care sa sprijine continuare reformei din toamna încolo? (asta presupunând că nu demisionează). E irelevant din cine sunt făcute partidele care-l susțin și câte sunt. (vorbim de partide care să-l susțină și să împărtășească valorile dreptei, nu de alte soluții imporale) Aș reformula așa: care e formula care maximizează numărul de voturi pro-reformă în Parlament și împiedică USL să obțină majoritatea? Asta e tot ce contează, după parlamentare. Din perspectiva asta, analiza ta nu m-a convins deloc că MRU în PDL e cea mai bună idee. E cea mai frumoasă, nu cea mai bună.
     
    4. Personal eu cred că Băsescu e pregătit pentru o mutare dură, demisia și prezidențiale anticipate simultan cu parlamentarele, pentru a securiza poziția lui MRU la timp și a aduce beneficii PDL sau altei formațiuni care-l susține pe MRU.
     
    5. Prioritatea sunt localele, nu parlamentarele. Strategia finală va fi decisă de rezultatul PDL: e peste așteptări – PDL va trebui întărit; e sub așteptări – o formațiune nouă devine singura opțiune.

    1.  @Ivan Zubeldian PDL va obţine mult peste 20% la locale, adică peste scorul său politic. Motive: 1) votanţi PPDD „fantomă” (vorbesc în sondaje, nu vin la vot); 2) demobilizare a altor votanţi PPDD datorită lipsei unei oferte solide la locale; 3) primarii PDL vor trage partidul peste scorul său politic. Elementele 1) şi 2) vor mări „artificial” scorul PDL. Dar şi pe cel al USL. Legat de MRU: orice sau oricine poate da speranţă PDL în legătură cu a-şi lărgi electoratul actual, prea puţin numeros, e OK. Nivelul de încredere în MRU dă această speranţă în acest moment.

  10. Daca tot cu „pedelisti, basisti, bocisti” si altii va avea a aface partid, mai bine nu, mai bine sa isi duca mandatul la capat, si sa se axeze pe vreun serviciu privat de informatii, ori interne ori externe!!!

    1.  @mariusbota 
       
      aşadar, varianta 1 sau 2. bun, ca să ce şi cui i-ar folosi? – aş întreba, dar mai bine zic să mai citeşti o dată textul. 
      în ceea ce priveşte o viitoare axare, nu-i frumos să-i spunem omului ce să facă şi ce să nu facă, nu-i hotărîm noi parcursul, să-l lăsăm să aleagă singur. 

      1.  @Florina  Nu prea cred, dupa cum evolueaza lucrurile, ca MRU sa se poata desprinde de PDL; ba chiar si raspunsul cu privire la replicabilitatea in cazul dialogului cu Basescu, ne dovedeste ca nu vrea a se pune rau cu tata Base. Asa ca, poate doar daca isi ia lumea in cap, sustinut de acei oameni culti de care aminteati, dar asta inseamna o dezbinare in PDL, sa poata face ceva. Pana una alta, mai da cate o lovitura de imagine, azi chiar cu leafa reintregita a bugetarilor! Iar cat despre alegere, aveti dreptate, fiecare alege incotro sa mearga, noi doar face supozitii si pariuri politice
         

        1.  @mariusbota  @Florina MRU, ca și Băsescu și PDL, se află de partea luminoasă a forței. De fapt, Băsescu este partea luminoasă a forței. Dacă nu era Băsescu, dacă nu era PDL-ul, azi personaje de teapa lui Năstase, Remeș, Voicu, Mureșan, Virgil Pop, Iancu, SOV nu erau cu un picior în pușcărie, România era în continuare un stat mafiot-socialist de tip sud-american, condus autoritar  de mafia lui Năstase. Dacă nu erau Băsescu și PDL, astăzi aveam în continuare un cod al muncii comunist.  Singura nerealizare este faptul că Ion Iliescu e încă în libertate, dar dacă nu crapă moșul, să sperăm că se va face dreptate și Iliescu va muri în pușcărie. Așa să ne ajute Dumnezeu!
           
          Rolul lui MRU este să continue și să desăvîrșească ce a început Băsescu, după 2014, cînd Băsescu își va încheia ultimul mandat prezidențial.

        2. @Bleen, eu am dat un like mare, nu stiu (adica stiu, dar ma abtin) de ce apare mic. Ideea că se poate face un partid functional doar cu oameni curati si eventual culti in prima treime a piramidei este admirabila si arata un suflet nealterat de vicisitudinile realitatii. Intre realitati menționez, iar, eșecul URR. Un partid care sa se curete treptat, un pic in avans față de ritmul electoratului este tot ce se paote spera. Ideea unui partid-balama altul decat UDMR nu este fezabilă, fiindca nu exista doua partide nemaipomenit de mari si bine delimitate, fereastra și giurgiuveaua. UDMR este un caz cu totul special, are alt electorat, e un radical din -1.

        3. @Bleen, eu am dat un like mare, nu stiu (adica stiu, dar ma abtin) de ce apare mic. Ideea că se poate face un partid functional doar cu oameni curati si eventual culti in prima treime a piramidei este admirabila si arata un suflet nealterat de vicisitudinile realitatii. Intre realitati menționez, iar, eșecul URR. Un partid care sa se curete treptat, un pic in avans față de ritmul electoratului este tot ce se poate spera. Ideea unui partid-balama altul decat UDMR nu este fezabilă, fiindca nu există două partide nemaipomenit de mari si bine delimitate, fereastra și giurgiuveaua. UDMR este un caz cu totul special, are alt electorat, e un radical din -1.

        4.  @Bleen  @mariusbota  @Florina Ca bine spui, Bleen.Numai ca sa ajunga Ilici in parnaie (oooo, viata lunga! oooo, viata lunga,tie, Ilici!), numai pentru asta, si as fi instare sa infiintez eu, acum, aici, un nou partid. PPIP, Partidul Pentru Iliescu in Parnaie.

        5.  @Bleen Ilici o sa mai traiasca si nu ajunge la parnaie avand in vedere cine iese la alegeri; dar vorba bancului: imi place cum gandesti 😀 :))

  11. Cred că evaluarea balamalei e oarecum exagerată. E adevărat că un partid balama nu poate bloca decât legile bune, dar poate trânti guvernul. Un guvern trântit urmat de refuzul de a sprijini „alternativa” duce la unul din două lucruri: ori se renegociază, ori partidele mari sunt obligate să facă coaliție și să se mânjască transparent, împreună. Pe termen scurt, nu e mare brânză. Pe termen lung contează.
     
    În plus, un partid care reușește să își păstreze o imagine curată, poate în timp să înlocuiască puterea din parlament cu sprijinul de stradă și să facă șantaj prin controlul crescând asupra gloatei. Garda a făcut-o în vremuri mai bune, pentru o cauză mai rea dar asta nu înseamnă că e imposibil. Până la urmă, e doar un mijloc pentru a atinge un scop.
     
    O altă chestiune, care nu ține neapărat de un partid nou, e cea legată de rețelele de putere. Băieții veseli au rețelele lor formate de mult. Unele sunt formate pe unfrastructura fostei securități, altele au decolat de pe structurile de partid. Noi, ceilalți trebuie să creem în timp alte rețele de putere. Nu neapărat partide, ci rețele de putere și influență bazate pe alt fel de oameni. Nu e vorba de omul nou, ci de organizare pentru putere și control. E vorba de a construi treptat ceea ce în UK sunt the old boys networks. Oameni care au făcut aceeași școală, au lucrat în aceleași companii și organizații, s-au născut în aceleași familii de gulere albe și se trag unii pe alții, partajează influența și își folosesc banii pentru a controla gloata atunci când e nevoie.
     
    Dacă vreți un exemplu, gândiți-vă la cum a trebuit să crească treptat Junimea la mijloc între rețelele de lupi tineri și lupi bătrâni din vechea boierime (lupii tineri care se vopsiseră liberali și generația mai veche care încerca conservarea unui sistem mort). În 30-40 de ani se poate.
     
    Deocamdată, însă, nu cred că e momentul. MRU e un tip pragmatic care a crescut în interiorul sistemului. Nu cred că va comite sinucidere politică lansând un partid nou fără spate în condițiile în care clasa de mijloc nu e încă dispusă să finanțeze prin donații. În concluzie, votăm PDL și anul acesta.

  12. Cu partidul ochelariștilor finuți și imaculați nu trece de 2%. Cu PDL și parte din PNL trece chiar și de 30%.Vorba lui Curcă (nu știu dacă a zis-o el, dar dacă n-a zis-o, sigur a gîndit-o): degeaba ești la televizor dacă nu ești la raft. Hipsterii cărora le plac politicienii altfel, intelectuali, buni la suflet și degrabă salvatori de păduri tropicale nu merg la vot (n-au chef, plouă afară, sînt la o bere, se simt goi pe dinăuntru și deprimați, au o anxietate etc). Nu poți să renunți la structurile care au organizarea, logistica, finanțarea și notorietatea la nivel local cu care îți aduc tone de voturi pentru cioara de pe gard, fie ea și cioară cu pălăriuță de hipster.

    La nivel central, poți într-adevăr să aduci cîțiva intelectuali finuți, să-i pui în vitrină, cu condiția să nu deschidă gură. ”Bună ziua, el e Intelectualul Finuț. Spune chestii geniale…dacă l-ați asculta, ah, dacă l-ați asculta! Nici nu vă imaginați ce minunat gîndește și ce măiastru vorbește! Din păcate, are roșu în gît și nu poate vorbi. Hai, Immanuel, ia un pișcot și fugi la locul tău! Hai, repejor, repejor….ssst, nu deschide gura!”

  13. Deci asta era problema: „Totul a fost imposibil, într-o veşnică poziţie de drepţi. Nu îmi place să văd oameni arestaţi, care apoi se dovedeşte că nu au nicio vină”, a declarat Mihaela Popa.

  14. Ar fi ideal dacă toți greii din PDL ar pleca la PNL. PDL-ul s-ar curăța de rău iar votanții peneliști vor avea de ales între Blaga și Frunzăverde, pe de o parte, și MRU, Predoiu și Flutur, pe de altă parte.

  15. Iata ce scria Mihaela Popa pe blogul sau: JOI, 29 MARTIE 2012
    Opriti zvonurile mincinoase: Raman in PDL si il sustin pe premierul iesean Mihai Razvan Ungureanu. Daca pleaca si Vasile Blaga, ma mai gandesc…Il sustin pe Mihai Razvan Ungureanu si sustin proiectele Iasului. Voi face acest lucru pana in ultima zi de legislativ. Publicat de Mihaela Popa la 10:12
     
    O fi plecat Blaga și nu știm noi?

    1.  @Bleen 
      în ultimele zile de ministeriat la Interne, cînd cu protestul de la Cotroceni – să iasă afară „javra ordinară” plus pistol la purtător-manifestant – era puţin plecat. din Bucureşti. 

  16. Am impresia că unii au citit doar începutul articolului (ăla despre partidul imaculat dă elită al lui MRU). De aci și niște entuziasme pe facebook pe care nu le înțeleg: ”Iupiiii! MRU își face partid imaculat dă intelectuali nepedele! Bravo, Bleen, bine le mai zici”

  17. Înţelesuri noi pentru termeni vechi. 
    „Nu văd un lucru așa grav să treci de la un partid la altul la finalul mandatului. Consider traseist pe cel care imediat ce a fost ales se mută în barca puterii. Eu sunt de părere că oamenii construiesc partide și nu partidele fac oamenii. Am intrat în politică doar pentru a contribui la o democrație în țara mea, pentru viitorul copiilor mei. Nu poți construi o democrație reală în România fără un exercițiu democratic.” – Mihaela Popa, care a plecat din PDL pentru că nu era ascultată, dar empatizează, totuşi, cu „ascultatul” Frunzăverde. 
     

  18. Acum că am primit like-ul de la @Bleen , să zic și ce cred că ar mai trebui adăugat sau accentuat în articol (și în imaginea publică a lui MRU). În tranzacții există compromis și compromitere. Diferența este dată de fidelitatea cu care este urmărit scopul. Nu are niciun sens (dincolo de „ciolan”) să cîștigi alegerile și să pierzi guvernarea.
    Ar trebui să înțelegem că pentru a fi eficientă o asociere nu se poate face doar prin dragoste și doar cu cei pe îi iubim. Trebuie însă construită pe încredere și solidaritate cu cei cu care avem interese – scopuri, valori – comune.
    Care ar fi scopul partidului MRU dincolo de faptul că USL este și mai rău (argument în linia păguboasă „mai bine Ceaușescu [ori Gomulka] decît Rușii”)? Pentru ca asocierea cu „baronii”, ”granzii” becalii etc. să nu pută, trebuie asumate niște scopuri clare, asumate public și vîndute cu succes inclusiv acestor șefi de clan, acoliților și iobagilor lor.
    Scopuri care să fie componente și etape ale atingerii unor scopuri esențiale, „de dreapta”. Personal cred că acestea ar trebui să fie:
    – în interior: „the rule of law” și alungarea statului din buzunarul cetățeanului și
    – în exterior: ancorarea României la spații economice și de securitate multipolare, necesare pentru libera sa dezvoltare.
    Nu contează însă ce anume cred eu ci pentru ce anume reușim să creăm un consens și o voință de a acționa.

  19.  @Bleen Felicitări! În plan tactic ai dreptate 150%. Și, din păcate, nici măcar nu ești original, mulți și-au răcit gura spunînd pe un ton sau altul lucrurile astea  înainte și după fiecare rînd de alegeri din ultimii 20 de ani. În continuare însă dorința de a ajunge într-un post de decizie este văzută – atît de aleși cît mai ales de marea masă a alegătorilor – ca „ajungere la ciolan”, nu și ca o condiție obligatorie pentru a pune în practică niște politici publice.
    În aceeași ordine de idei, tranziția de care pomeneai s-a încheiat. În ciuda unor vestigii ale proprietății de stat și a unor puseuri de socialism științific în zona proprietății de stat și în mentalul colectiv, despărțirea de comunism s-a săvîrșit practic în intervalul planificat de 20 de ani. Cui nu-i place unde am ajuns, să se întrebe în ce direcție a ales să îndrepte tranziția în aceste două decenii prin acțiune, dar și prin inacțiune, prin asociere, dar și prin delimitare (de moșii interbelici, de feseniștii vopsiți democrați, de Băsescu ori Mungiu etc.).

  20. Impecabilă analiză. Pune punctul pe toate i-urile din „Mihai”. Nu împărtăşesc în întregime scepticismul lui Bleen privind credibilitatea lui MRU, dar îi înţeleg perspectiva.

    1.  @BarbuMateescu E credibil dacă se păstrează în zona unde e credibil. Dacă joacă fals, lumea se prinde. 
       
      Da, are trecere la votanții mai spălați, dar are trecere pentru ceea ce este el, nu pentru că ar fi perceput ca venind din PNL sau din societatea civilă și nu din zona PDL-Băsescu.
       
      Onestitatea e cea mai puternică armă. Dacă MRU (sau cei care îi fac strategia) forțează nota, se duce toată credibilitatea. Dacă încearcă să facă din el un virgin lone wolf cu afinități PNL care vine din afara politicii și e antisistem cu pălăriuță, oamenii-cu-ștampilă-de-votant se vor simți înșelați și vor vedea în MRU un construct artificial, cu intenții ascunse.
       
      Pe lîngă PDL, el aduce o zestre importantă. Pe de o parte, readuce o parte dintre dezamăgiții de PDL (deși nu prea cred că există din aceștia – cei mai mulți pedeliști ”s-au dezamăgit” după măsurile de austeritate, cînd au văzut că se dărîmă șandramaua și nu mai e la modă să te declari pedelist – ”dezamăgiții autentici” sînt ăia care sînt dezamăgiți tot timpul, visătoriștii de meserie, dar care votează util de fiecare dată, chit că e scandal la gura lor), pe de altă parte, aduce ceva lume din zona PNL. Dacă le mărește bugetarilor salariile sau se face că le mărește, o să aducă și mulți bugetari (adică medici, profesori, funcționari – clasă de mijloc pentru care genul lui MRU e mitul și desenul animat preferat, mulți dintre ei votanți PNL din mai multe motive: și PNL e unul din miturile lor preferate, mulți au intrat în sistem în guvernarea Tăriceanu și au trăit paradisul financiar tot atunci). 

  21. La nivel central, poți într-adevăr să aduci cîțiva intelectuali finuți, să-i pui în vitrină, cu condiția să nu deschidă gură. ”Bună ziua, el e Intelectualul Finuț. Spune chestii geniale…dacă l-ați asculta, ah, dacă l-ați asculta! Nici nu vă imaginați ce minunat gîndește și ce măiastru vorbește! Din păcate, are roșu în gît și nu poate vorbi. Hai, Immanuel, ia un pișcot și fugi la locul tău! Hai, repejor, repejor….ssst, nu deschide gura!”

  22. Off topic si nu prea.
    Vreau sa propun o tema de articol.
    USL castiga alegerile. A doua saptamana Amariei devine seful DNA, Chiuariu ministrul Justitiei iar Norica Nicolai procuror general.
    Ce Ne Facem?
     

  23. Rares Pop 5 pts
    Off topic si nu prea.
    Vreau sa propun o tema de articol.
    USL castiga alegerile. A doua saptamana Amariei devine seful DNA, Chiuariu ministrul Justitiei iar Norica Nicolai procuror general.
    Ce Ne Facem?
     

  24. Off topic si nu prea.
    Vreau sa propun o tema de articol.
    USL castiga alegerile. A doua saptamana Amariei devine sef la DNA, Chiariu ministrul Justitiei iar Norica Nicolai procuror general.
    Ce Ne Facem?
     

  25. decizia este foarte apropiată de cea a unei achiziții – ce buget avem, ce mașină visăm și ce ne putem cumpăra din bugetul pe care îl avem. oferta de pe piaţă este relativ redusă, deşi în cataloage şi în show-room-uri găseşti nişte dream cars de-ţi pică plombele, care nu pot fi aduse decît pe comandă și trebuie să aștepți doi ani.
    în realitate, lucrurile stau aşa: cumpărătorul român cere nişte pliante cu dream-car-ul, are buget pentru logan la second hand, dar se bagă la rate pentru un pasat pe care îl plătește în 20 de ani.

  26. Varianta 3mi se pare fezabila doar dupa parlamentarele din toamna. Asa ca propun o proba combinata de 2+3, in aceasta ordine.
    Ar mai fi Miscarea pt Reconstruirea Unitatii, Miscarea pt Ruperea gurii electoratului Uitat, M. pt Rapida Ultra-europenizare, M. pt. Reabilitare termica si Urbanism (aici am bagat de la mine 😉 ),  Miscarea catre-un-mai Radical Ultracapitalism, si daca ma mai chinui mai inventez.

  27. MRU trebuie sprijinit pentru ca este unul dintre putinii politicieni capabili sa schimbe ceva in bine in tara asta. Daca pe plan economic progresele vor fi facute cu greu si uneori insesizabile, in plan moral are toate sansele sa izbuteasca rapid. Si daca izbuteste aici apoi si pe plan economic situatia se va imbunatati mult mai rapid.

  28. 1. Ar fi interesante niste date demografice actualizate. Aici cu siguranta MRU trebuie sa fie bine informat. 
     
    2. Este intr-adevar improbabil ca pe plaiul mioritic sa mai avem parte de o curatenie nationala generala votata ca la vecinii unguri (Orban) cu majoritate capabila sa schimbe constitutia.
     
    Totusi un partid curat de sus in jos care sa poata polariza nemultumitii, nehotaratii si blazatii actuali este foarte necesar pentru sanatatea societatii. Alta ratiune pentru existenta lui nici nu e nevoie, pentru ca in lipsa lui vor bantui in continuare nestingheriti monstrii tranzitiei.
    Oricare din variantele din articol e mai buna decat alternativa in care se injura in continuare de sub plapuma si dupa vot se face doar rocada intre baroni.
     
     
     

  29. „Băsescu a declarat că desemnează prim ministru din partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu alianța, a specificat cît se poate de clar.” Era o declaratie „politica”, nimeni nu-l poate impiedica pe Basescu sa aplice tactica razgandacului si sa numeasca un prim-min din partea unei majoritati PDL-UDMR-MRU(+UNPR+ETC). 
    „Pe de altă parte, nu înțeleg cum partidul lui MRU s-ar putea adresa indecișilor, dezamăgiților, filo-peneliștilor, din interiorul unei alianțe electorale cu PDL.” exact la fel cum Crin se adreseaza electoratului dreptac (cat i-o mai fi ramas, enfin) din interiorul USL-ului de stanga. O sa spuneti „da, adica in mod ipocrit”; de acord, exact asa. Insa si voturile ipocritilor, tot voturi sunt. Si in nostra patriae multae (si ipocrite) silvae sunt, incat n-ar fi tocmai rau. De aceea Var. 2, paradoxal, mi se pare cea mai putin imbecila.

    1.  @Liv STOmer 2004. Mandate PSD 159, PNL 94, PD 67, PUR 30. Nu a nominalizat de la partidul cu cele mai multe mandate. Deci nu e evident de ce ar face-o în 2012. (PNL şi PD erau în alianţă înregistrată la tribunal, ca şi USL acum).

  30. Cred că, în loc să înfiinţeze un nou partid imaculat, ar trebui înfiinţat un popor care să nu vadă în Ţiriac şi Becali idealul bogătaşului. După aia, mai vorbim.

      1.  @conco ro Priveşte diacronic, dialectic, cum vrei tu: A fost ăla din spate (al patrulea, nu al treilea) şi acum e primul, ăla imaculatul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *