Inainte de discuta istoria partizanatului al ultimului secol, doresc sa va prezint o teorie politica atribuită filozofului francez Jean-Pierre Faye, teoria potcoavei. “Teoria potcoavei”, destul de contestata in zilele noastre este insa edificatoare, cel putin figurativ la unele idei pe care le voi prezenta in acest ultim articol al serialului pe care mi l-am propus. “Teoria potcoavei” sugereaza ca extrema stângă si extrema dreaptă (comunism/fascism) desi antagoniste la prima vedere sunt apropiate prin modelele represive pe care le reprezinta. Fascismul si comunismul sunt marginile “potcoavei politice”
Secolului al XIX-lea a fost marcat de prăbuşirea Spaniolă, Portugheză, Chineză, Sfântului Imperiu Roman şi a Imperiului Mogul al Indiei, aceste evenimente au deschis calea influenţei crescânde ale Imperiul Britanic, si mai tarziu dupa unificarea lui Bismark ale Imperiuli German si ale Statelor Unite. Dupa Războaiele napoleoniene, Imperiul Britanic a devenit cea mai mare putere a lumii, controland un sfert din populaţia globului şi o treime din suprafaţa de teren. Printr-o cristalizare clara a hartii politice britanice si alternarea la guvernare ale partidelor conservatoare si liberale sub influenta monarhiei constitutionale care din nefericire nu intodeauna a permis o legislatie sociala suficient de progresiva. Din nefericire epoca victoriană a ramas in istorie si pentru exploatare copiilor de vârstă frageda în fabrici şi mine. Exploatarea masiva a populatiei de la orase au produs doctrine sociale care la inceputurile au fost de sorginte democratica promovand reforme sociale, egalitatea de sanse si drepturi, principala doctrina fiind socialismul care in timp s-a transformat in social-democratia europeana.
Extremele miscarii socialiste a dus la formarea comunismului pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea si aparitia anarhismului care, interesant a avut doua ramurii diferite prima de extrema stanga si a doua de dreapta libertariana, bineinteles ambele negau legislatia statala si promovau proprietatea comuna. Daca comunismul ca doctrina influenta a rezistat pana la sfarsitul anilor ’80 (cu mici exceptii), anarhismul ca doctrina fezabila a disparut la sfarsitul anilor ’50 ale secolului XX, cu disparitia kibutzului in forma lui initiala, in clipa cand statul Israel si-a impus legislatia la cam o decada dupa infintarea lui.
Epoca napoloniana si destramarea Imperiului Otoman au dat nastere la miscari nationaliste democratice care au sustinut doctrine liberale sau conservatoare, monarhice sau republicane. Intr-un fel asemanator comunismului care s-a dezvoltat dintr-un socialism democrat, miscarile nationalist-extremiste de dreapta s-au nascut din nationalismul democrat. Cristalizare acestor miscari si formarea unor structuri care au preluat conducera unor state europene a avut loc dupa o a doua farmitare statala provocata de rezultatele primului razboi mondial si disolutia Imperiului German si Austro-Ungar. Fascismul Italian si National-Socialismul (nazismul) au devenit de iure antipodul comunismului implementat de sovietele rusesti, de facto asa cum am mentionat in “Teoria potcoavei” ambele doctrine au avut puncte comune si au si colaborat politic. Statul totalitar, represiuna politica, nerespectarea drepturilor omului au fost comune ambelor regimuri, desi au justificat-o diferit. O sinteza a celor doua doctrine poate fi gasita in ceausimul romanesc profund nationalist si hodgismul (dela Hodgea) albanez.
Dupa cel dea la doile razboi mondial apar o serie de sincrezii politice, cred ca cea mai imprtanta este creştin-democraţia. Creştin-democraţia este o doctrină politică care a aparut si a evoluat după cel de-al doilea război mondial, ea este considerată în multe ţări europene drept o formă de neoconservatorism si se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul faţă de valorile tradiţionale, credinţa şi familia. În Europa, adversarii lor au fost în mod tradiţional socialiştii fiind moderat conservatoare, în mediului politic din America Latină ele tind să incline spre stânga.
O alta doctrina care se cristalizeaza dupa cel de al doilea razboi mondial conservatorismul liberal care combină politici conservatoare cu multe poziţii liberale pentru rezolvarea unor problemele sociale sau economice. Cele mai multe partide politice de centru-dreapta din Europa sunt sau conservator-liberale sau liberal-conservatoare, politicile lor fiind diferite din punct de vedere practic.
In sfarsit o ultima doctrina care a evoluat din clasicul socialist este Social-democraţia care e revendică principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german (SPD) la congresul de la Bad-Godesberg (1951) şi preluate apoi de alte partide (laburist – în Marea Britanie, socialiste – în ţările scandinave şi latine). Partidele social-democrate urmăresc o desprindere de ideile marxiste şi ducerea unei politici de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Social-democraţia sustine ca interesele economice nu trebuie să impiedice democraţia, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic şi a fixa limite acţiunii factorilor de piaţă.
Imperialistu'
"etatism exacerbat" 🙂
Theo, ti-am dat un exemplu, ai putea foarte bine sa ii citesti pe cei apropiati de scoala austriaca. Acestea fiind zise, ma retrag.
Gabhryel> "Etatism accentuat" e un soi de eufemism. 😀 Baietii au trecut dincolo de etatismul accentuat. 😆
Imperialistu'
există deja un cuvînt
ETATÍSM s.n. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale. – Din fr. étatisme.
poţi spune "etatism accentuat" 😀
@imperialistu',
Chiar esti un tip care-mi placi mult si nu doresc o "galceava" cu tine. Musolini a fost in primul rand un oportunist care s-a plimbat din stanga in dreapta cum a crezut el de cuviinta. Sindicalismul nationalist pe care l-a propagat da nuante socialiste, care sunt complet diferite de socialimul pe care-l cunoastem.
Jonah Goldberg este un tip dragutz pe care-l citesc cu placere in National Review, si The New Yorker, dar nu are nici o treaba cu lucrurile serioase.
Am gasit o carte care poate sa rezolve divergenta intre noi, chiar una foarte avizata:
Mediterranean Fascism 1919-1945 Edited by Charles F. Delzel, Harper Rowe
ai un citat din editia 70, page 6-7, poti sa-l interpretezi cum vrei, adevarul este numai unul 🙂
… It is difficult to say to what extent his socialist convictions (which he never either openly or privately abjure) may have been sacrificed in the course of the indispensable financial deals which were necessary for the continuation of the struggle in which he was engaged… But assuming these modifications did take place… he always wanted to give the appearance of still being a socialist, and he fooled himself into thinking that this was the case.
Nici nu trebuie sa te conving. Nici nu ma intereseaza.
Gabhryel> Venerare a statului ? 😀
@Imperialistu'
De convins, nu m-ai convins, de zapacit, ai reusit.
Imperialistu'
"statolatrie" sună barbar, poate găseşti un înlocuitor
Theo, as fi luat F de la un biet profesoras care citeste ce scriu 'telectualii, in loc sa isi puna mintea la contributie. 🙂 Cea mai buna lucrare care imi vine acum in cap este cartea lui Jonah Goldberg, "liberal fascism", dar nu ai neaparata nevoie de ea, trebuie doar sa il studiezi pe Mussolini.
Nu cadeti in capcana in care a cazut omul-masa de la catedra.
Gahbryel> Definitorie este statolatria si totalitarismul (termenul a fost inventat de Mussolini).. Ideea ca nationalismul este caracteristic fascismului este o minciuna stalinista, ca si opozitia ireconciliabila dintre fascism si comunism. Comunismul sovietic era cat se poate de rus, in ciuda internationalismului clamat. 😉
Imperialistu'
Nu sunt supărat pe tine.
Sunt "supărat" pe teza ta. Mi se părea, la prima vedere, cam… eretică. 🙂
Pentru că dăm în paradoxul socialismului care urăşte cel mai mult comunismul.
După ce am aruncat o privire pe Wiki, la istoria NSDAP ,cred că ai dreptate.
Totuşi, chiar dacă ar fi o "erezie socialistă", tot naţionalismul este cel definitoriu pentru fascism, nu socialismul.
@Imperialistu'
Parerile tale sunt legitime, la fel ca si ale mele. Personal le ancorez in literatura de specialitate, vezi:
Jean-Pierre Faye – Théorie du récit & Langages Totalitaires,
Needham,
Rodney – Right and Left: Essays in Dual Symbolic Classification,
Slomp, Hans-European Politics Into the Twenty-First Century: Integration and Division,
sau cea mai buna dintre toate ar fi:
Brian Patrick Mitchell -Eight Ways to Run the Country: A New and Revealing Look at Left and Right.
Viziunea "Fascismul, fiind o erezie socialista" este una extrem de originala, ti-ar fi adus sigur un F pentru o lucrare academica 🙂
Personal eu o respect chiar daca nu sunt de acord cu ea.
Imi cer scuze pentru scaparile din mesajul de mai sus. M-am intrerupt in momentul scrierii lui…
Gabhryel, am impresia ca te-ai suparat pe mine si nu inteleg de ce. Iti raspund insa. Studiaza discursul si influentele ideologice si vei vedea ca legaturile dintre comunism si fascism sunt foarte importante. Ambele ideologii sunt statolatre, promoveaza cultul statului si dispretuiesc omul. Diferentele sunt simple nuante, nimic mai mult.
Mussolini a fost membru al Partidului Socialist Italian, ba chiar unul dintre cei mai straluciti membri ai lui. A studiat toti marii socialisti si a invatat foarte mult de la ei si de la sindicalisti. Pana si numele lui are incarcatura ideologica. Tatal lui Il Duce, Alessandro Mussolini, a fost un anarho-socialist fanatic si si-a numit fiul in consecinta: Benito Amilcare Andrea. Benito de la Benito Juarez, revolutionar mexican; Amilcare – Amilcare Cipriani, anarho-socialist; Andrea – Andrea Costa, alt anarho-socialist.
Cat despre nazism, Hitler insusi a spus ca invatat foarte multe de la Marx, il admira pe Lenin si a declarat ca bun bolsevic poate fi un bun nazist.
Fascismul este o erezie socialista, o varianta de socialism ce o ia pe aratura, resping internationalismul si venind cu o varianta proprie de dominatie a statului. In schimb, nazismul este o erezie fascista, un fascism degenerat in rasism.
Comunismul, nazismul si fascismul sunt miscari revolutionare. Traiesc din conflict, asa ca nu este de mirare ca ajung sa se sfasie intre ele in momentul in care isi inving dusmanii din interior. 🙂
Imperialistu'
şi partidul lui Geoană-ştafeta-lui-Iliescu îşi spune social-democrat?
este aşa cum îşi spune? e o erezie? de care?
care ar fi explicaţia alergiei NSDAP la comunism, dacă e, în fond, de orientare socialistă?
Imperialistu'
de fapt, ai pus accentul diferit – NSDAP e o erezie, un exces naţionalist, nu socialist
Imperialistu'
Ca să-ţi continui interpretarea, socialismul a luptat împotriva comunismului, duşmanul lui de moarte.
Oricum schema e ciudata. Libertarianul nu este decat in aparenta opusul socialistului, fiind cele doua fiind in realitate doua fete ale aceleiasi monede ideologice. Ambele se opun realitatii – libertarienii de pe pozitia conceptului ideologic de individ, iar socialistii de la inaltimea oferita de masinara statului atotcuprinzator.
Prietene Theophyle, ma tem ca nu-s de acord, punctual. 🙂 Fascismul, fiind o erezie socialista, nu are ce sa caute la dreapta. Locul fascistilor este in aceeasi casuta cu comunistii, cu observatia ca sunt mai putin autoritari decat tovarasii.
cu vrăjelile, am vrut să spun
theophyle
gata cu vrăjitoriile: flacăra violetă le-a venit de hac 😆
gabhry_el, mda noua nu ne-a purtat 🙁
asta-i potcoava agăţată la şatra politică din '90 încoace
…şi le-a purtat noroc