Motive de revoltă

Deputaţii PSD şi PNL din Comisia de muncă au votat săptămîna trecută un amendament comun prin care vîrsta de pensionare este stabilită la 60 de ani pentru femei şi 64 de ani pentru bărbaţi (propunerea coaliţiei de guvernare era de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi). Trecem peste faptul că în comisie s-au depus amendamente pentru toate articolele din lege şi nu doar pentru cele a căror reexaminare a cerut-o preşedintele Traian Băsescu cînd a trimis legea înapoi la Parlament (aşa cum ar fi constituţional) şi discutăm strict despre acest amendament. Cum s-ar traduce în viaţă, vorba clişeului, modificarea propusă de coaliţia PSD-PNL? Să le luăm pe rînd:

  • raportat la soluţia coaliţiei de guvernare (pensionarea femeilor la 63 de ani şi a bărbaţilor la 65 ani), cea a coaliţiei PSD (60 cu 64) ar creşte numărul de pensionari şi ar scădea numărul de salariaţi (un pensionar în plus înseamnă un salariat mai puţin). Şi asta într-o ţară în care, în 2010, sînt 5,5 milioane de pensionari şi doar 4,3 milioane de salariaţi (dintre care, peste 1 milion sînt angajaţi ai statului şi plătiţi, ca şi pensionarii, de la buget).
  • ar creşte deficitul fondului de pensii (3 miliarde de euro în 2o10), fapt care ar duce la creşterea transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor şi implicit la creşterea taxelor şi impozitelor pentru salariaţi, liber profesionişti şi companii
  • oricum, în viitor numărul pensionarilor va creşte iar cel al salariaţilor va scădea, avînd în vedere că va atinge vîrsta pensionării generaţia decreţeilor  iar salariaţii în sarcina cărora va cădea susţinerea fondului de pensii vor fi copiii născuţi după 1990. Să luăm, ca exemplu, naşterile din anii 70 şi anii 90: între 1971 şi 1980 s-au născut cca 4, 08 milioane de copii iar între 1991 şi 2000 s-au născut cca 2, 45 milioane de copii, adică puţin mai mult de jumătate. Ei bine, începînd din 2030 primii vor deveni pensionari iar ceilalţi vor fi nevoiţi să-i susţină. Dacă nu se modifică legea pensiilor şi nu creşte semnificativ vîrsta de pensionare, vom ajunge peste 10-20 de ani la situaţia în care 3 milioane de salariaţi vor fi nevoiţi să susţină 7 milioane de pensionari. Or, acest lucru este practic imposibil şi se va ajunge nu numai la colapsul fondului de pensii ci la colapsul întregii societăţi prin creşterea fiscalităţii, strangularea păturii active a societăţii şi implicit a economiei şi, nu în ultimul rînd, la un dezastru social pentru pensionari, adică pentru noi, generaţia de peste 30 de ani.

Cu alte cuvinte, PSD şi PNL se joacă iresponsabil şi populist cu vîrsta de pensionare şi pregătesc dezastrul de peste douăzeci-treizeci de ani. A susţine o vîrstă de pensionare scăzută înseamnă să susţii creşterea fiscalităţii, moartea economiei şi, nu în ultimul rînd, moartea pensionarilor de mîine, fiindcă vom ajunge să murim de foame la propriu, şi ne vom trage şi copiii după noi. Şi asta doar fiindcă PSD şi PNL se joacă iresponsabil şi populist încercînd, prin decizia luată în Comisia de muncă, să-i dea cu tifla lui Băsescu şi PDL-ului. Poate că Băsescu şi PDL vor fi trişti două zile după ce peneliştii şi pesediştii le-au tras-o magistral însă cei care vor suferi cu adevărat vom fi noi şi copiii noştri. Dacă PSD îşi poate scuza iresponsabilitatea doctrinar (socialismul este o ideologie a resentimentului şi iresponsabilităţii), PNL nu are nicio scuză, avînd în vedere că se declară partid de dreapta (mă rog, e o glumă proastă dar hai să ne facem că-i luăm în serios). Fiindcă, repet, PNL susţine creşterea numărului de pensionari, scăderea numărului de salariaţi, colapsul fondului de pensii, creşterea taxelor şi impozitelor şi strangularea sistemului privat, a salariaţilor, antreprenorilor şi liber profesioniştilor, adică a celor care creează PIB-ul şi susţin, în totalitate, bugetul (bugetarii plătesc şi ei taxe şi impozite dar din banii primiţi deja de la buget).

Enhanced by Zemanta
Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

84 de comentarii

  1. Revenind la titlu … cred ca nu mai au rost discutiile. Parlamentul a facut ce trebuia facut demult si legea va fi asa cum s-a dorit. Daca este bine sau nu, asta va fi intotdeauna discutabil. Important este ca daca cineva porneste pe o carare, sa fie lasat sa mearga pe ea pana la proba contrarie. Pana la urma, asta este problema pe care opozitia n-a inteles-o. Daca vrei sa fii credibil arati de ce cararea este gresita nu pui piedici drumetului …

  2. mda

    ultimele bâlbâieli politice ale PDL-ului denotă incapacitatea guvernanților actuali de a aborda problemele social-economice pe o bază rațională. În loc să vină cu soluții flexibile, vin cu idei hei-rup, incapabili să diferențieze pe categorii.

    Măsuri de austeritate

    Au început cu celebrul 25% reducere salarii, etc global. În loc să se uite unde ar fi putut aplica un procent mai mare și unde un procent mai mic.Au enervat populația la limita subzistenței.

    Concediu maternal

    Înjumătățirea perioadei de concediu maternal. Au enervat mamele care vor să se ocupe de copii. În loc să adopte o soluție inteligentă care să favorizeze și încurajeze cele care vor să se întoarcă mai repede la muncă.

    Vârsta de pensionare.

    În contextul în care numărul șomerilor tineri este cel mai ridicat din UE, îmi pare bizară abordarea strategiilor de dezvoltare a locurilor de muncă. Reții pe cei bătrâni și disponibilizezi pe cei tineri. Care când vor avea acces la joburi..nu vor știi ce să facă…din lipsă de experiență. Exagerez, evident dar trebuie asigurate mecanisme de transmitere a know-how ului (dacă există, bineînțeles între generații).În loc să se încurajeze dezvoltarea unui sistem de pensii privat, bazat pe cotizații individuale..se vin cu soluții din prisma statului social-marxist. Toți la grămadă.

    Ineficacitatea și bâlbâiala vin din modul de gândire. Nu se adoptă măsuri diferențiate pentru că nu prea există modele de simulare și baze de date valabile și nici viziune. De ce BNR-ul e una din instituțiile care a avut succes relativ. Pentru că tot timpul a luat deciziile pe cifre mai exacte.

    Numai domeniul sănătății de exemplu. Peste tot în lume s-a demonstrat influența benefică a practicării sportului asupra costurilor de sănătate. Sunt îngrozit să văd în raport cu pensionarii occidentali( care practică la vârste mai înaintate forme de sport, au grijă de alimentație) compprtamentul pensionarului român, consumator de pilule en-gros.E și o lipsă de educație. Sau în loc să se prevadă pentru tineri forme de încurajare care să creeze deprinderi sănătoase- pe termen lung cheltuieli mai reduse în sănătate( de exemplu la copii care fac sport la un club, neimpozarea cheltuielilor aferente).

    Am impresia că orice măsură adoptată, aduce un nou stress în viața zilnică a cetățeanului. Și asa par cei mai stresați din Europa.

  3. Hantzy,

    Nu m-ai lamurit ce talente are Geoana. Ai semnalat doar un defect, e moliu. Este, ma rog, sa fim eleganti si empatici macar azi. Pe de alta parte, vorbim de Parlamentul Romaniei, da? Sincere multumiri ca m-ai luminat, chiar nu mi-am dat seama ca Basescu, charismaticul, ii impiedica pe parlamentari sa-si ia in serios fisa postului. Dar culmea, tot cu charismaticul la Cotroceni, guvernul Tariceanu, cu 20% sustinere parlamentara, a fost foarte dinamic. In ce sens, nu mai e nevoie, sper, sa amintesc.

    In privinta lui Voicu nu voi comenta. Mi se pare, ceea ce ai spus, prea mult si pentru o gluma.

    Si inchei discutia. Sintem offtopic.

  4. motiv de revolta: in timp ce raportul populatie ocupata/pensionari va fi ala care va fi, guvernul face tot ce poate pentru a scadea natalitatea. acum, taie indemnizatia pt concediile de ingrijire copil. se va spune, pai e masura de dreapta taticule, ce atatea ajutoare sociale…

    estimp, tot masura de dreapta este neimpozitarea biznisurilor facute de biserica ortodoxa. curat de dreapta.

  5. Pentru ca am intrerupt putin scrisul, trebuind sa rezolv ceva in real, mi-a iesit altceva decat voiam a spune.

    Asadar erata la 1:27 pm, va rog cititi: "Cand lupta parlamentara este diluata de charisma unui prezident, ce modifica postelectoral (…)"

    Iar pentru intarirea ideii respective, repet ce am mai spus:

    In istoria sa multimilenara, omenirea a ales ca forma suprema de organizare sfatul, iar nu liderul: demosul grec, senatul roman, sfatul batranilor, divanul, samd

  6. Florina,

    oricat ar parea de ciudat, asa este! Eu merg pe ideea folosirii talentelor si defectelor fiecaruia intr-un scop bine definit. Istoria l-a consemnat pe Bismarck pentru ca Wilhelm II era afon politic, de exemplu.

    Un presedinte suficient de "molau", ar permite Parlamentului greoi sa se desafsoare, sa prinda viata, sa-si respecte mai mult fisa postului. Cand lupta parlamentara nu ar mai fi diluata de charisma unui prezident, ce modifica postelectoral, nu doar majoritatile ci si structura ideologica a parlamentului, atunci parlamentarii se vor multumi cu votul dupa deget, iar parlamentul va fi un nou MAN, cu singura atributie de a "certifica" viziunile monocefale. Asta mi se pare cea mai mare greseala! Indiferent de capacitatea vizionarului respectiv! Ce am evitat o data, e nu doar posibil, ci chiar foarte probabil sa nu poti evita in viitor. Si cand vom avea un prezidel cu puteri cvasiabsolute la cotroceni, insa cu vederi deosebite de ale celui actual, ce faci?

    Cat despre Voicu, hai sa-l consideram un rechin, vorba unui politician! Esti sigura ca l-am pescuit pe cel mai mare`?! Esti sigura ca in abisurile politicii, nu sunt si altii mai mari, mai sireti, mai clarvazatori si mai prevazatori decat cel prins?! Tocmai pentru ca nu sunt inca prinsi … poate pentru ca nu pot fi momiti, cu vreun telefon ascultat, asa usor precum un diletant.

  7. Pe langa fapul ca ma uimeste referirea la parintii pensionari deja, care deci nu mai intra sub incidenta legii,discutia despre marirea varstei de pensionare pleaca de la o lume aparent imobila.E lumea echilibrului economic, pe care il tot cauta unii economisti, ce-i drept fara succes. In primul rand discutia asta ma priveste pe mine si pe cei ca mine, nu pe parintii mei, oricat de pensionari si de amarati ar fi ei.Da, sunt un decretel si eu o sa fiu calare pe tsunami.In al doilea rand,nimeni din lumea asta civilizata si occidentala nu vrea sa accepte pur si simplu faptul ca locurile de munca nu mai au conotatia marxista a termenului.Economia "Capitalului" e pe moarte si in 2030 va fi inmormantata cu mare onor.Cine va mai munci cu manie proletara prin 2030-2040 e o intrebare la care as vrea sa-mi raspunda dibacii economisti fie ei de stanga sau de dreapta.Sau acceptam premisele lui Toffler si schimbam definitia muncii si a locului de munca sau marim varsta de pensionare la 120 de ani. Ma uimeste ca nu vad nici un pic de creativitate in jurul meu.Solutia asta cu varsta de pensionare marita linisteste constiinte de dreapta dar criza asta e abia la inceput. Sper ca referirea la locuri de munca include noile servicii sociale pentru ca daca e vorba de linia de montaj Dumnezeu sa ne ajute pe toti. Cred ca va imaginati ce inseamna la nivelul tehnologic de peste douazeci de ani(in cazul ca nu vom ajunge la civilizatia postnucleara)un milion de locuri de munca in "productie" asa cum si-ar fi dorit alde Smith sau Marx

  8. Florine, deci eu scriam ceva de speranta de viata. Indirect mi-ai raspuns cu DA. Insa marirea varstei nu poate fi sustinuta de economie, adica 5,3 milioane locuri de munca fata de doar 4,2 milioane in prezent, daca in economia respectiva se pleaca de la echivalenta definita de bleen cum ca un pensionar in plus inseamna un salariat mai putin. Asta e imposibil! Nu poti stimula cresterea de locuri de munca prin marirea varstei de pensionare in astfel de conditii.

    Cum poti evita ca angajatorul sa-l timita in somaj pe cel de 55 ani, care nu va mai fi angajat de niciun altul pana la 65 de ani?! Faci o lege de protectie, dar cu riscul ca astfel sa nu le mai dai nici o sansa incepatorilor. iar locurile de munca vor ramane tot 4,2 milioane, insa vor fi distribuite fie tinerilor, fie varstnicilor, in functie de pachetul de legi complementar. Asta e!

    Marirea varstei de pensionare e doar un truc prin care se diminueaza cuantumul pensiei platite, pe motiv de iesire anticipata. Atat!

    Desigur ca nu cresterea veniturilor a fost motorul cresterii economice, insa ea a adus-o si in Ro, in baza cererii si ofertei. Ori cererea nu poate fi mare fara puterea de cumparare. Eu am recunoscut ca Tariceanu n-a facut bine ce-a facut, dar oricine in locul sau ar fi facut la fel. Si am dat cateva exemple care sustin aceasta afirmatie. Iar treaba e la fel de buine stiuta!

  9. Pe de alta parte, Florine, esti rautacios!

    Eu nu zic ca Tariceanu a facut bine cand a facut ce a facut, insa a procedat exact la fel cum au procedat portocalii in 2009. Prin marirea suplimentara a pensiilor din octombrie 2009, fie si cu doar 2 procenete, acestia au cautionat toata maririle anterioare. Si au facut-o, ca si PNL, tot inainte de alegeri!

    Se tot da exemplul cu bugetul familiei, care daca nu ajunge trebuie taiat, scurtat, regandit. Pai ce-i oprea pe oamenii blagosloviti de Tariceanu, sa puna banii la chimir si sa-i aibe acum?! Era mai liberal asa, conform trendului, banul sa nu stea la centru, ci in buzunarele contribuabililor. Care sa faca ce vor cu el.

    Dar hai sa vedem ce-ar fi fost daca Tariceanu ar fi rupt el pisica in 2008! N-am fi avut cresterea aia fromidabila din 2008, dar am fi avut un deficit cel putin la fel de mare. Iar portocalii ar fi dat in 2009 si profesorilor si pensionarilor chiar ceva mai mult … ca ar fi avut de unde! Iar procente bune de la PNL s-ar fi dus la PD-L si ar fi guvernat probabil singuri. Ar fi fost mai rau decat Geoana si Voicu la Interne! Parerea mea!

    1. Hantzy, cresterea nu a fost rezultatul unic al maririlor de salarii si pensii. A fost o perioada de boom economic mondial pe care am simtit-o si noi. Subintelegi ca daca Tariceanu nu marea aparatul guvernamental, n-am fi avut crestere. Portocalii n-au marit aparatul guvernamental la dimensiunea celui de acum. Iar deficitul lui Tariceanu a venit nu de la pensii, ci de la banii dati cu nemiluita in teritoriu pentru functii noi si lucrari locale. Ma, rog, treaba e bine stiuta, discutam degeaba.

  10. Neamtu are dreptate!

    Tot conceptul matematic al lui Bleen si al lui Florin cu decreteii, se sprijina pe ideea ca in locul proaspatului pensionar nu va fi angajat nimeni. Ori asta daca se intampla, vina nu trebuie cautata la varsta de pensionare, ci la politica de stimulare a crearii locurilor de munca. Definitiv!

    Imaginea valului care se rostogoleste si ajunge la mal in 2030 e oarecum indreptatita. Insa modificarea varstei de pensie n-ar face decat sa modifice termenul, amanandu-l pentru 2035. Cativa care sucomba inainte de pensionare n-ar reduce semnificativ dimensiunea tsunami-ului.

    Ideea ca vor iesi gradual la pensie, inainte de termen, poate fi insa luata in calcul, asa cum spune NT. Insa trebuie tinut cont de particularitatea romaneasca, in care o pensie redusa ii obliga pe cei cu salarii mici sa munceasca pana la limita, iar pe cei cu salarii mari sa ramana in post, fie pentru a-si ajuta odraslele, fie pentru a-si mentine veniturile si influenta.

    Sau cumva se mizeaza pe speranta de viata, mult mai redusa din Ro, pentru ca macar pensia sa nu fie platita prea multi ani?! Si nimeni n-ar vrea s-o spuna explicit?!

    1. Conceptul matematic sta in picioare. E suficient pentru a-l intelege sa ducem situatia la extrem: virsta de pensionare 100 de ani si virsta de pensionare 18 ani. Citi salariati vs pensionari vom avea in cele doua situatii? In primul caz e salariati fara pensionari. Adica fond de pensii 0, cotizatiile nu sint necesare. In al doilea caz avem zero salariati, fond de pensii urias, cotizatii zero, deficit egal cu fondul de pensii. Cit de complicat e sa intelegem ca marirea virstei de pensionare diminueaza efortul bugetar? A promova cu aparenta "stiintifica" argumente de genul "frectie la un picior de lemn", bazat pe extrapolarea unor date din Germania, e o aiureala. Nici neamtu si nici altii nu tin cont ca dincolo de diferentele intre leaturi, transformarea unui leat intreg din pensionar in cotizant are un impact masiv in buget. Eu am facut un calcul simplu, am considerat (ipotetic), ca in fiecare leat sint 100 de oameni, de la 18 la 65 sint in total 4700 de oameni. Facem calculul de la 18 la 75 de ani, dupa 75 de ani consideram ca nu mai primesti pensie (evident, pentru simplificare) Daca fiecare om cotizeaza 1.000 de lei pe an si primeste pensie 10.000 pe an cind e pensionar, in cazul virstei de pensionare la 60 de ani, deficitul e de 10.800.000. (4.200.000 cotizatii, 15.000.000 pensii) Adica (pentru ca sint 100 in fiecare an, care cotizeaza 1.000 pe an) deficitul e corespunzator cotizatiilor tuturor oamenilor din 108 ani consecutivi, adica 10.800 de oameni/an. Daca se mareste virsta de pensionare la 65, deficitul devine 5.300.000 (4.700.000 cotizatii si 10.000.000 pensii), adica cotizatiile pe 53 de ani consecutivi. Deficitul a fost redus la jumatate! Sigur, in realitate e mai complicat, cred insa ca un calcul simplificat e relevant pentru a pricepe impactul enorm al mariri virstei de pensionare in buget.

  11. datele din Germania nu se pot aplica in Romania asa cu furca. Demografic vorbind, realitatea germana este alta decat cea romana. anii 80 – 90 din Germania sunt ani cu imigrari si infuzie de forta de munca masiva (si ieftina). anii 00 – 10 sunt ani de retragere catre casa personala a respectivilor imigranti. unii si-au luat si pensia cu ei acasa, unii nu. anii 90 din Romania sunt anii cu salarii compensatorii si scoaterea in pensie a unora in plina putere de munca. au facut si nemtii chestii d-astea?

  12. Bleen, repet pt. a n-a oara, uita-te la graficu pdf pe care l-am dat. un pic de statistica http://www.sozialpolitik-aktuell.de/tl_files/sozi

    De la o virsta in colo, in graficu dat e vorba de la 60 de ani, tot mai putini ramin in cimpia muncii. La 64 de ani ramin doar 5,7%, deci daca in Ro ar fi in medie pe an 100000, la 64 ar fi numa ca. 6000. QED.

    Florine, o socoteala e cu atit mai exacta cu cit datele de intrare sunt mai reale, eu am dat date din Ge unde se fac tot felu de statistici, ar fi de datoria voastra sa puneti date din Ro. De aceea am relativizat cu termenu "se pare".

    E ultima oara cind incerc sa va lamuresc!

  13. Mi se par exagerat raportu calculat de Bleen, conform statisticii germane vezi 12/01/2010 at 1:07 pm, sunt numa 77000 de oameni cu virtsa de 64 (barbati si femei), incadrati in munca, asta reprezinta 5.7%. Daca luam in considerare raportu de populatie de 1/4 Ge-Ro precum si faptu ca gradu de ocupare in Ge e de 50%, in timp ce in Ro de 25%, plus mortalitatea mai ridicata in Ro, plus faptu ca o mare parte din decretei au ajuns capsunari, ajungem la o cifra estimata de, hai sa zicem nu 6000, cum am presupus la inceput, ci poate de ca 15-20000, in nici un caz 100000.

    Desigur, cum am mai spus, conditia esentiala e ca acestia sa aiba locuri de munca.

    1. @neamţu

      Conform calculului tău în România sînt 252 000 de salariaţi (42 înmulţit cu 6000, 42 fiind anii, adică 60 minus 18). Ori nu e aşa. Sînt 4.6 milioane. Cam 100 000 în medie, de fiecare an.

    2. @neamtu, la aritmetica si la logica nu exista conceptul "mi se pare". Ai argumente? Nu. Tu esti cel care nu foloseste logica si aritmetica. Evident, tot tu esti cel care acuza pe altii ca nu le folosesc.

  14. Am avea cu 300 000 mai multe pensionare şi mai puţine salariate (de la 63 la 60) şi cu 100 000 mai mulţi pensionari şi mai puţini salariaţi (de la 65 la 64). Astfel, ca exemplu, în loc să avem 6 milioane de pensionari şi 5 milioane de salariaţi, vom avea 6,4 milioane de pensionari şi 4,6 milioane salariaţi. Faceţi şi calculul în bani. La 200 de euro pensia medie, înseamnă un plus de 80 milioane de euro. Astfel, cei 400 000 în loc să contribuie la bugetul de stat şi cel al asigurărilor cu 160 milioane euro (cam atît ar veni la un salariu mediu net de 600 de euro), vor primi 80 milioane de euro. Un deficit de 240 milioane de euro anual. În patru ani se face miliardul. Care se adună la deficitul deja existent. La asta se adaugă contextul: în anul 2030 pensionari vor fi decreţeii şi vor fi susţinuţi de copiii născuţi după 90, cînd natalitatea a scăzut drastic (aproape s-a înjumătăţit). Toate calculele nu iau în considerare decît 50% dintre cei de-un leat ca fiind pensionari (presupunînd că ceilalţi nu au pensie, au murit, sînt plecaţi etc).

  15. Florine, eu nu ma OPUN, ca nu e treaba mea sa ma opun sau sa fiu de acord. Spun doar ca efectu acestei masuri va fi egal cu frectia la un picior de lemn. Ti-am dat exemple din Ge, unde se discuta enorm despre asta, unde virsta va creste pin-la 67 de ani, pt. ambele sexe, si se fac statistici, asa numitu feedback.

    E f. greu cu voi sa se discute logic, aritmetic, voi aveti "ideologii".

    Daca ar fi sa socotim, bazindu-ne pe datele germane, unde doar 5.7% din cei in vrsta de 64 mai muncesc, diferenta de nr.de pensonari intre limita 64 sau 65 ar fi de ca. 6000 (raportat la Ro) de pensionari, deci absolut neglijabila, si asta cu conditia ca acestia sa aiba posturi de munca.

    Socoteala lu Bleen e de Caragiale, el NU socoteste care ar fi diferenta de nr. de pensionari avind in vedere cele doua variante de limita de virsta.

    Veniti cu cifre, nu cu vrajeli si mai stam de vorba.

    1. neamtu, acuma m-ai facut curios. Ce fel de aritmetica ai folosit tu ca sa ajungi la concluzia ca "diferenta de nr.de pensonari intre limita 64 sau 65 ar fi de ca. 6000 (raportat la Ro) de pensionari, deci absolut neglijabila" Poti sa desfasori formula, sa pricep si eu? Matematic. Eu pot sa-ti fac o formula, fara urma de ideologie, in care sa-ti arat ca cresterile demografice fortate sau naturale mult peste medie (decretei, generatia woodstock, altele) se propaga ca un val iar virsta de pensionare e ca un tarm la care ajunge valul asta. Poti sa ne impui capul cu Germania ta o mie de ani, pentru orice om normal e evident ca o retragere a malului in timp ce valul loveste, e un scenariu mai putin distructiv decit daca malul sta pe loc. Dar, repet, da-ne formula ta. Fii logic si aritmetic pina la capat.

      1. Dacă vorbim de generaţia decreţeilor, diferenţa de la 64 la 65 ar fi de 300-450 000. În medie, cam atîţia decreţei s-au născut într-un an. Să zicem că avem în jur de 200 000 de pensionari în plus. Iar aceşti 200 000 se scad din numărul salariaţilor (restul pînă la 300-450 000 să zicem că sînt şomeri, neocupaţi, necontributori, morţi etc). Cu 200 000 mai mulţi pensionari, cu 200 000 mai puţini contributori la bugetul de stat şi la cel al asigurărilor.

  16. ElCucui, nu vad unde as fi zis io ca un muncitor poate tine 3 pensionari, da ma rog, o fi o poanta. In privinta matale ti-as recomanda sa-ti ei mai multe nefeste, ti-ar creste sansele, esti inca tinar, nu esti babalic decrepit, si poti sa le duci.

    Acum pa bune, problema societatii moderne, nu numai romanesti, e nr. locurilor de munca. Cresterea enorma a productivitatii a facut din munca un lux, nu o obligatie si nici macar un drept. Daca ar fi suficiente locuri de munca s-ar rezolva si problema pensionarilor automat, ar veni cei 3 mio din afara, ar cotiza la sistem… si chiar si cei mai in virsta si-ar gasi locuri de munca.

    Repet, marirea virstei de pensionare, prin lege, nu va avea absolut nici un efect, decit, cum am dat in ex. din germania, miscorarea valorii de calcul al pensiei.

    1. @neamtu: marirea virstei de pensionare e graduala, pe parcursul a mai multi ani (pina in 2030, daca nu ma insel). Asta va duce la disiparea cocoasei statistice de care vorbeste Mirel. Din cauza virfului demografic al decreteilor, daca virsta de pensionare nu e gradual crescuta, riscul e ca bugetul sa intre brusc in colaps, in 3-5 ani. Marirea virstei de pensionare nu e solutia definitiva insa previne cu siguranta o catastrofa. Da, trebuie locuri de munca, bunastare si responsabilitate bugetara. Un guvern ca cel al lui Tariceanu care in loc sa foloseasca prosperitatea pentru reglarea deficientelor si deficitelor structurale, termina cu peste 5% deficit in anul cu cresterea economica cea mai mare, e iresponsabil. La fel de iresponsabil e sa te opui cresterii virstei de pensionare stiind ca vor plati altii pentru asta, nu tu.

  17. @Nemțu Țiganu, bagă-mi și mie formula aia magică cu care 1 salariat poate ține în puf 3 pensionari. Căci așa reiese din "calculul hârtiei". Nu de alta, dar mă gândesc să mă retrag din producție și s-o las doar pe nevastă-mea să muncească. Să-i scot la pensie și pe copilașii mei, acu, cât sunt și ei tineri, până să-ncepă liceul.

  18. @prudent, floridenii tăi nu au trait 45 de ani in comunism ca să-și însușească sintagma "să ni se dea!" ca filosofie de viață. Oamenii ăia au învățat să producă și să-și ia singuri. În '92, cănd am fost prima dată în State, am fost avertizat de la aeroport: "În America, ziua durează 24 de ore și săptămâna 7 zile" Era o aluzie la MUNCĂ. Părerea mea este că, la cât decalaj ar fi de recuperat, România nu și-ar permite nici sâmbăta liberă.

  19. daca Anglia (70de ani?), Germania, etc isi maresc varsta de pensionare sa lasam argumente de genul:cine mai angajeaza la varsta de 59 de ani etc!!!! Si alte argumente cad acceptand ca nu PDL e la guvernare in Franta, Anglia etc. Ca un FAPT, cine trece prin Florida va fi extrem de uimit sa constate ca in servicii marea majoritate sunt persoane peste 60-65 de ani. Exista deci viata si dupa 60 de ani, mai ales in zona de srvicii,unde RO este deficitara.

  20. @ mfg: chestia asta cu reapta sau stanga este o tampenie. Aici este vorba de umanitate nu de doctrina! Oamenii astia nu ii criogenezi si ii scoti cand merg lucrurile mai bine.

    S ica sa fiu inteles, nu cred ca Boc trebuie dat jos. Trebuie tinut acolo, dar trebuie sa faca ceea ce trebuie facut nu sa negocieze cu mamaligarii din PDL … Batut cu biciul, cu sula in coasta, dar sa faca ceea ce trebuie!

  21. florine , ajustezi bugetul familiei, lunar ,din cheltuieli, daca nu te lasa nevasta pentru ca nu esti in stare sa aduci bani in casa …Nu toti barbatii sunt tolerati precum premierul …

  22. Dradgă Nedormite , eu propun ca statul sa+si mai pastreze 51% din cele mai profitabile companii nationale si restul, 49 %, sa fie trecut la Fondul Prop. , acesta sa fie administrat,cu retributii modice ,nu ca Ionut Popescu , de reprezentantii fostilor proprietari si de reprezentantii pensionarilor, in randul carora sunt multi oameni foarte competenti si cinstiti , iar profitil rezultat,cota aferenta , neimpozitat, sa fie virat la pensii .Ar castiga si statul si pensionarii si fostii proprietari , cu conditia ca in CA la companii pensionarii sa fie prezenti . Cel putin ar stopa hotiile …

  23. nedormite,…APĂREÁ, apár, vb. II. Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect. 2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [Var.: apáre vb. III.] – Din lat. apparere (după părea).

    Poate ca ai dreptate, eu accept ca fac greseli …

  24. @ Florin: poate ca exagerez, insa furia mea este justificata la fel de mult pe cat de justificata a fost optiunea PDL de a produce atata dezamagire. Poate chiar mai justificata pentru ca acest comportament al PDL ma lasa si fara optiuni pe viitor.

    Comparatia cu anii '90 este mai exagerata ca furia mea. Atunci oamenii aveau siguranta locului de munca (asa cum o oferea sistemul), deci problema varstei nu era importanta precum este acum.

    Deficitul de pensii nu este necesar a fi acoperit daca stii sa il echilibrezi prin politici de crestere a locurilor de munca! Adica un lucru la care un partid de dreapta ar trebui sa fie maestru! Iti pare a fi? Abia acum, dupa atata timp, EU a realizat ca era mai important sa asigure apa si canalizare in provincie, in loc de sali de sport si patinoare! Le era mai usor sa fure la sali de sport. Nu stiau sa fure cu apa si canal!

    In privinta bugetului, este o mica diferenta! Bugetul il decid impreuna cu familia! Nu de unul singur! Si inainte de a taia, optimizez cheltuielile! Nu renunt de exemplu la medicamentele bunicii, in timp ce copilului ii iau o bicicleta de 5 lei cu 10, desi el are abia 1 an!!!

  25. @ nedormitul:

    In primavara se cerea intr-adevar o solutie rapida. Reducerea pentru 3 luni era de ajuns pentru a oferi ragazul disponibilizarilor in urmatoarele 3 luni. Treptat, odata cu efectuarea acestora, se putea reveni pentru cei ramasi la salariul initial. Disponibilizarile facute PE CRITERII DE PERFORMANTA erau acum aproape incehiate, iar cei ramasi cu salariile revenite aproape la nivelul initial.

    In schimb, PDL a ales varianta populista. Si dupa, desi a crezut ca scapa doar cu taierea cu 25% la toti, a fost nevoit oricum sa faca si disponibilizari.

    Dar cu totii stim ca Romania inca mai plateste cate 3 directori doar pentru ca PDL nu vrea sa renunte la a isi plati "clientii" … Nici nu indraznesc sa ma gandesc cum ar arata disponibilizarile pe criterii de competenta!

    Intre timp, in loc sa investeasca cu cap putinii bani disponibili, platind si "necesitatile", au bagat banii in toate tampeniile! Nici macar creativi nu sunt!

    In concluzie, pot spune asa: am votat PDL pentru Traian Basescu si pentru a alege pe altcineva in locul PSD. Astazi, constat cu amaraciune ca nici Traian Basescu nu mai este ascultat de PDL, iar PDL seamana cu PSD-ul in cea mai nesimtita perioada a sa … Si vad ca multi gadesc ca mine. Cautati solutii de corectare a dreptei, dar de ce presupuneti ca acestea odata gasite vor fi si aplicate? Credeti ca PDL este gata sa le "imbratiseze"?

  26. @poweraxell

    dacă ţin bine minte, soluţia de astă primăvară era o soluţie rapidă. fmi-ul a zis că ne dă banii dacă rezolvăm o problemă. cu cît avem nevoie mai urgentă de bani, cu atît trebuia să rezolvăm mai rapid problema. reducerile de personal cer timp, tabele, grafice, powerpointuri şi se rezolvă, cu toată bunăvoinţa, în cîteva luni de zile. de fapt, vorbim de doi ani. în realitate, au avut loc reduceri de personal, anul ăsta au plecat vreo 70000 de bugetari şi urmează să plece şi anul viitor. pe această reducere se bazează, de fapt, şi revenirea cu 15% a salariilor.

    mă bucur că am ajuns la problema şomajului. în românia, şomajul, în ciuda crizei, s-a menţinut undeva pînă în 9%, acum e 7 şi un pic.

    atît în mediul privat, cît şi la stat, s-au făcut eforturi ca şomajul să fie cît mai mic. în mediul privat s-au operat reduceri de salarii încă din ianuarie-februarie 2009. adică cu un an şi jumătate înaintea statului. au fost mai eficienţi. unii au dat faliment, aşa a fost să fie. pe de altă parte, cred că un şomaj ridicat pe termen scurt, anul trecut, nu ar fi fost neapărat un lucru rău, deoarece pe piaţa muncii încă nu există o concurenţă serioasă.

  27. neamţule

    ăia 27% (respectiv 5%) cam ce salarii au? cam cu cît contribuie? sînt meserii sau funcţii de top? eu m-aş teme că da.

    cu alte cuvinte, statul mai întinde o plasă cu ochiul mare. de fapt, asta îl şi interesează. aş fi curios cam care e speranţa de viaţă în funcţie de venituri. în lipsa unui studiu, aş porni de la premisa de bun simţ că cei cu venituri mari trăiesc mai mult decît cei cu venituri mici şi fac abstracţie, desigur, de cei cu meserii foarte grele, stresante, etc.

    interesul, în cazul de faţă, este ca un pensionar să consume cît mai puţini ani în pensie. adică… ştiu, sună cinic.

    iată, însă, cîteva soluţii pentru revigorarea sistemului de pensii (pariez că nu vei înţelege, tu nu înţelegi niciodată)
    http://www.riscograma.ro/2651/statul-e-in-colaps-
    să nu uităm că legea este mult mai amplă, iar vîrsta de pensionare este una din soluţiile de revigorare a sistemului de pensii. am senzaţia că unii dintre voi (inclusiv bleen) se cramponează în această soluţie ca fiind unica salvatoare.

  28. Intreb doar asa … cand fondul de pensii era excedentar, s-a micsorat varsta de pensionare? Nu?

    Acum, daca numarul de pensionari este prea mare, ne bazam pe moartea astora existenti si condamnam pe cei care asteptau la rand? Daca asta este dreapta, inseamna ca si Hitler era de dreapta!

    In privinta solutiilor …

    Sume mari de bani se fac inca in Romania. De ce nu sunt incurajate sa se miste in loc sa stea? De ce nu sunt fortate sa ramana in loc sa plece?

    In privinta alocatiilor de crestere a copiilor, si acum astept criteriile alea de performanta din finante! Daca fiscul nostru ar fi fost un IRS, nu mai erau o problema … Dar cum la noi fiscul este plin de "simpatizanti" si "donatori" …

    Decizia de a taia la toti bugetarii salariile a fost un fiasco! Intr-un acces de populism, PDL a crezut ca evita sa se puna rau cu bugetarii, si a sfarsit dezamagind multi din proprii alegatori. In loc sa taie 25% din locuri, au ales sa fie mai socialisti ca PSD-ul!

    1. poweraxxel: condamnari, moarte, Hitler??? E bizara directia in care o ia discursul tau. Dar, daca amintesti furios despre asta, hai sa vedem care e evolutia in ultimii 20 de ani a virstei de pensionare si a sperantei de viata. Sa vorbim pe cifre. Care sint ele? Care era virsta de pensionare in 90? Cit era speranta de viata? Acum?
      In ce priveste sumele de bani care se fac, licit sau nu, nu cred ca iti imaginezi vreo clipa ca poti acoperi slabiciunile unui sistem prin atuurile altuia. A acoperi deficitul de pensii din altceva decit cotizatii de pensii e echivalent cu a tine IMGB in viata pe baza profitului ENEL, presupunind ca inca ar fi de stat. E tocmai esenta unei politici etatiste, de stinga. Nu poti invoca lipsa de eficienta a fiscului ca argument impotriva re-echilibrarii bugetului de pensii. Poti sa schimbi sefi de la ANAF sau legi, dar nu poti ignora deficitul bugetului de pensii.
      Finalmente, cred ca e o discutie aiurea. Pentru ca daca intelegem ce inseamna "buget" si realizam ca fiecare dintre noi facem exercitiul asta lunar, ar trebui sa intelegem repede ca daca nu sint bani undeva trebuie taiate niste cheltuieli. Ca asta se traduce prin diminuarea fluxului de oameni care intra in pensie, e doar un caz particular. Nu un pensocid.

  29. Draga nedormitul

    De acord cu tendinta naturala a statului de-a se chefui in cardasie cu asistatii lui. Dar, atention! Eu vad un conflict la fel de important cand statul o trage pe tanjala si nu-si optimizeaza colectarea la buget, nu lupta cu birocratia, face aproape fara exceptie investitii neaducatoare de "valoare noua" si, mai mult decat astea, ia masuri antieconomice ca o mitraliera, tocmai cand criza da din coada mai dihai.

    Dupa ce vei apuca sa te odihnesti un pic, nimic nu ma face sa cred ca nu vei incepe sa intelegi ca, pentru o tara de douazeci de milioane de sufletele, saizeciul ala e extrem de mic, mult mai mic decat e patruzeciul mare. Asta e tot aritmetica, dragul meu nedormit, o aritmetica mult mai mare in tari care au guverne si nu socotitoare.

    PS: mfg este acronim de nume. Si prenume.

  30. Corectură: pe cei care lucrează în firme care au contracte directe cu statul.

    Fă tu, că tot eşti la strunga moderării.

  31. Bleen, de ziua românească îţi adresez tradiţionalele felicitări pentru cifrele din articol! Şi pentru litere, hoo.

    Dar nu uita să scazi din cele 3 milioane de angajaţi din sectorul privat pe cei care nu lucrează în firme care au contracte directe cu statul. Or rămâne 2 milioane?

  32. no name, in trecut cand personalul supradimensionat al fabricilor gatuia afacerea, varianta pensionarii era un compromis acceptabil. Ca s-a abuzat de aceasta stratagema iti dau dreptate, insa tot Nastase a fost cel care in 2001-2002 a refuzat alte pensionari premature.

    Revenind la actualitate, daca postul eliberat de un pensionar nu e imendiat ocupat, oricum ar fi, falimentul e aproape. Doar cresterea productiei si scaderea somajului poate sustine toata sandramaua. Ori un pensionar mai mult = un salariat mai putin inseamna ca trend-ul e exact pe invers decat ar trebui sa fie! Cu o productie crescanda devine necesara pentru societati utilizarea experientei celor varstnici, le pot sustine acestora salariile, de obicei mai mari decat ale stagiarilor samd Mai clar spus, daca productivitatea nu se amelioreaza, restul e frectie la picior de lemn!

    Insa topicul era "motivul de revolta". As fi curios daca vreun astfel de motiv ar fi utilizat de UNPR, cati dintre sustinatorii pDL i-ar vota?

  33. un pic de statistica http://www.sozialpolitik-aktuell.de/tl_files/sozi

    Dupa cum se vede din diagrama, desi in Ge creste virsta pensionarii pin-la 67 realitatea e ca numa 27% din cei peste 60 de ani sunt in cimpia muncii si numa 5% din cei peste 64 (la gramada femei si barbati). Ceilalti sunt someri, pensionati inainte de vreme, bolnavi, deci primesc sub o forma sau alta, ajutor financiar.

    Cresterea oficiala a virstei de pensie nu aduce mai multi batrini in cimpia muncii ci doar schimba modu de calcul al pensiei, cei care ies inainte de vreme vor avea reduceri de pensie cu 0,3% pe luna iesita mai devreme. Deci un mod elegant de a reduce pensia.

    P.S nedo nu-i obligat sa citeasca, am mari indoieli ca va intelege ceva.

  34. reluţu

    forma de infinitiv a verbului "a apărea" este "a apărea". pentru tine, o muncă foarte grea din cîte se pare este conjugarea verbelor şi diferenţierea celor de conjugarea a II-a față de cele de conjugarea a III-a. competiţia acerbă dintre aceste două conjugări este similară cu cea dintre tineri şi bătrîni. concurenţa acerbă pe piaţa muncii, bucuria patronilor. în ultimii ani înainte de criză, patronii, dragă reluţu, nu prea s-au bucurat. sigur, o competiţie acearbă la locul de muncă îi obligă pe angajaţi să apeleze la ceea ce se numeşte formare continuă. scopul pieţei muncii, dragă reluţu, nu este să îi înlocuiască pe bătrîni cu tineri. scopul pieţei muncii este să fie eficientă. dacă un boşorog se dovedește mai eficient decît un tînăr specialist cu caş la gură, aș angaja fără ezitare boșorogul.

    încă nu știu care vor fi modificările pentru condițiile grele de muncă. normal mi s-ar părea fie să rămână neschimbate, fie în cel mai rău caz, să crească proporțional. și e posibil ca acestea să fie schimbate prin hotărâre de guvern (în codul din 2003 nu am găsit nimic. am găsit, în schimb, cîteva referințe în cel din 1959)

  35. Bleen

    Se poate un update in care sa specifici la ce categorii nu te-ai referit? Ca, na, se sperie lumea ca inghititorul de sabii isi va perfora colonul, ca avioanele vor zbura ca-n Airplane (1 si 2), ca artificierul ne va oferi mai multe zile nationale pe an…

  36. De fapt masura cresterii varstei de pensionare are o singura logica: marim varsta , ies din ce in ce mai putini la pensie si …natura face restul …echilibrarii . E o politica …Ea nevoie de alegeri pentru astfel de politici ? Se pare ca da , pentru a iesi patridul …frate cu natura , CEL CE FACE CE TREBUIE …

  37. Nedormite, in muncile grele se face cincinalul mai repede ,dar daca te raportezi la 65 de ani nu-ti mai e de mare folos .Cei trei ani adaugati cresc varsta de pensionare tot cu trei ani si la acestia .Tu stii cat inseamna fiecare zi in plus peste varsta de 55 de ani la un om ce munceste in conditii grele ?Eu nu zic sa nu se foloseasca si marirea varstei de pensionare pentru a se echilibra sistemul ,dar , fiind cea mai simpla masura ce se poate lua ,sigur e cea mai proasta ( de fapt se estimeaza ca s-ar putea sa fie eficienta abia din 2030 ), dupa principiul ca tot ce e …ieftin e prost…. Oamenii in varsta vor ocupa in continare locuri de munca , cu eficienta din ce in ce mai slaba , fapt ce se va reflecta in PIB ,iar tinerii fie vor pleca, fie vor trebui ajutati de stat , ca sa nu mai vorbim de carente mari ce vor apare in formarea si absorbtia fortei de munca tinere,in domenii in care varstnicii pot rezista pana la adunci batraneti , invatamant , sanatate , administratie , politica … adica exact in domeniile care mananca bani din buget . Poate e mai bine sa platesti pensionari mai tineri din sistemul bugetar , cu transfer de la buget ,decat sa-i tii in activitate ,pe salarii mai mari , tot de la buget , In plus reformarea statului facuta cu pensionabili e o forma fara fond , e amagire …

  38. mfg

    statul, așa cum zici tu, are tendința de a-și lua în serios obligația, pardon, misiunea și începe să exagereze. e ca un bețiv care începe să-și vîndă din bătătură ca să bea. bețivul se simte bine cînd bea, la fel și statul, e liruliru cînd asistă social, dar eu, dragă mfg, în asta văd un conflict flagrant de interese. de ce? ca să-și îndeplinească obligația. adică misiunea. vocația.

    p.s. ce înseamnă mfg? e vreo prescurtare?

  39. Hantzy, reteta ta (un pensionar in plus = un somer mai putin)e de fapt reteta aplicata de Iliescu si trupa. Asa s-a ajuns la pensionari la 50 de ani si la actualul raport subunitar activi / pensionari.

  40. off-topic: am citit linkul dat de catre Florin. inca ma mai zgaltai de ras: "Ziaristii vor scrie cu nerv, concis, colocvial, fara dulcegarii." – uă, frate! si pasul de defilare si pozitia de drepti cind se executa? inainte sau dupa scrierea delatiunii, pardon, materialului?

    referitor la varsta de pensionare, s-a modificat in sensul cerut de catre Basescu: 63 la femei, 65 la barbati. pentru cei care se fac ca nu stiu: anii acestia sunt fizici doar pentru cei care nu intra in categoriile speciale de munca. am avut un prieten, din pacate a murit, expert in medicina ocupationala/recuperatorie a varstnicilor. lucra pentru statul Kuweit. pina si seicii au ajuns la concluzia ca un batran activ are o sanatate mai mai buna (chestie de psihic) decat unul inchis intre 4 pereti si care are doar grija cozii la care sa stea. "a fi util" era cuvantul de ordine. la noi a fi pensionar este echivalentul unei condamnari. la altii, odata cu pensia, unii isi incep viata. ar trebui sa ne revoltam ca nu exista un program ocupational concret (nici macar gandit) pentru pensionari. altul decat acela de a fi academician, parlamentar, secretar de stat sau rector pe viata.

  41. Sa precizez: eu inteleg si sunt de acord cu aspectele tehnice invocate aici, cu faptul ca pensiile inseamna mult din buget, cu varsta de pensionare la 65 de ani, bla, bla.

    Totusi, statul roman, prin institutiile sale, are si obligatii sociale (sau poate in special o misiune sociala). Pana la urma, ca orice alt stat. Protectia celor care "nu au nicio vina" – cum s-a spus aici – este o obligatie a societatii, aspect care nu tine de "dreapta" sau "stanga", ci de functiile fundamentale ale unui stat de drept.

    Avem 40 din 60 de platit pensii? Daca solutia "de dreapta" este scaderea celor 40, eu nu sunt de dreapta. Tocmai faptul ca ASTA e solutia cu care se crede ca se poate "insanatosi" bugetul mi se pare mie un motiv de revolta mult mai dihai decat varsta de pensionare.

  42. intru doar sa-l salut pe nedo, vad ca nu si-a pierdut umoru, eram ingrijorat, ca nu l-am mai vazut. Ma rog, asta numeste el umor de calitate!

    Daca tot sunt aici vreau sa va spun ca nu prea stati bine cu aritmetica. NU CONTEAZA virsta de pensionare ci modu in care se calculeaza pensia, in asa fel incit sa fie un anumit echilibru intre venitu din asigurarea de pensie si cheltuielile pt. pensii. Daca unu sau una nu poate trai cu pensia calculata dupa o anumita formula poate, daca inca e destul de verde, sa munceasca pin-la 100 de ani. Evident ca si virsta la care incepe unu sa munceasca respectiv anii totali de munca joaca un rol.

    Am mai dat pe forumurile romanesti de zeci de ori exemple de formule de calcul, luind in considerare chiar conditiile romanesti, daca-mi amintesc bine chiar aici.

  43. mai vin cu ceva. există bugetul de asigurări sociale. îl știți. De ce statul trebuie să suplimenteze an de an cu bani de la bugetul de stat? din ce în ce mai mulți bani? de ce banii ăia nu merg pe educație, apărare, infrastructură și alte lucruri minunate de care s-ar putea bucura privitorul şi călătorul deopotrivă? din punctul meu de vedere, ceea ce se întîmplă acum şi de douăzeci de ani, dacă nu de la mircea cel bătrîn încoace, se numeşte deturnare de fonduri. asta ca să ştiţi ce gîndesc eu.

    pentru curioşi: şi eu şi florin, şi bleen avem părinţi pensionari, care trăiesc din pensie. sigur, nu este vina lor pentru dezastrul de acum. ne credeţi atît de idioţi încît să nu ne gîndim la ei? ei bine, ne gîndim, dar nu acolo e rezolvarea. găsiți-o voi și mai vorbim. zbîc!

  44. dragii mei co-comentatori,

    la muncile grele vîrsta de pensionare e mai mică. ei fac cincinalul în patru ani şi jumătate, dacă nu mai repede. pe unii îi mai prinde ciroza şi nu apucă nici măcar vîrsta aia de 45 de ani sau cît o fi. dacă nu știați, în muncile astea sînt incluse, de pildă, şi balerinele. cine dracului se duce să vadă o prim-solistă de 59 de ani în spărgătorul de nuci? pune un balerin de 63 de ani să ridice o frumuşică de 21. păi ăla, bugetar, flămînd şi sciatic, nu poate să ridice nici o nucă seacă de pe jos. dacă nu a devenit directorul operei între timp, e terminat, domnii mei!

    în altă ordine de idei, vîrsta de pensionare nu este un motiv de revoltă, cum greșit spune bleen. vîrsta de pensionare este un motiv de emigrare. unde? în țări cu vîrsta de pensionare mai mare. uitaţi-vă la neamţu ţiganu ce verde e, deşi e un babalîc decrepit. atît am avut de spus. ce n-ați înțeles?

  45. Reactiile lui Florin Cojocariu la observatiile comentatorilor sunt surprinzatoare prin lipsa de continut si uluitoare prin tonul voit (dar fals) superior. Se da aici credit formulei: sunt de dreapta, deci am creier? Dumneavostra chiar credeti, domnule Cojocariu, ca pensia parintilor mei va saraceste bugetul? Sau, poate, ingroparea lor inainte de vreme va salva pensia dumneavoastra cand va fi sa vina? Sunt astea intrebari "de stanga"? Daca raspunsul dumneavoastra este da, va rog sa le scuzati, inteleg ca ar trebui puse pe "alte bloguri", ca vezi doamne, asta e de dreapta, stie socoti. Sincere scuze pentru reactia asta, dar chiar mi s-a parut deranjanta reactia dumneavoastra la niste observatii ale altora, care poate ca sunt "lumesti", dar nu nelalocul lor.

    1. mfg: aritmetica nu are sentimente, indignarile nu vor rezolva deficitul bugetului de pensii. Tocmai noi riscam sa fim cei care vom ramine fara pensii, nuanta asta pare sa va scape. Parintii mei sint si ei pensionari si chiar au cotizat semnificativ mai mult timp decit media, pentru niste pensii anemice. Cu toata revolta, pina si ei inteleg mai bine care e situatia actuala si faptul ca trebuie schimbat ceva. Repet, indignarile sint total contraproductive. Ca si atacurile la persoana, dealtfel.

  46. s-ar putea impaca si capra si varza daca s-ar crea mai multe locuri de munca in domeniul privat, evident (imm-uri mai multe si mai frumoase). asa ar creste si contributia la buget si si-ar gasi si locuri de munca somerii actuali, printre care se numara de la an la an tot mai multi tineri (absolventi de licee si facultati). socoteala lui mirel e buna dar se limiteaza la cercul vicios actual : de unde sa dai mai multi bani la buget daca nu ai de unde, altfel decat prin cresterea varstei de pensionare sau cresterea birurilor.

  47. Un pensionar in plus = un salariat mai putin?!

    As opta pentru: Un pensionar in plus = un somer mai putin.

    In rest sunt pentru varsta de pensionare unitara de 65 ani. Pentru mame sa se reduca cate un an pentru fiecare copil nascut.

  48. Si de ce vorbeam in articolul referitor la canalizarea furiei despre faptul ca PDL trebie sa isi dea un pumn in fata … Gaurile si tunurile guvernantilor in administrarea bugetului statului este un motiv de furie. Utilizarea ei pentru a capata popularitate este insa ca si cum PDL isi da un pumn in fata! Reducerea varstei de pensionare nu este un motiv de canalizare a furiei, si in nici un caz aceasta masura nu rezolva problema. Pentru rezolvarea ei ar trebui sa forteze capitalul sa "intre in joc", dar nu sunt in stare sa faca asta pentru ca mare parte a acestui capital este la PDL si sponsorii acestuia. Obtinut pe cu totul alte cai decat competenta in afaceri, este logic ca nici unul din acest "spectru" nu doreste sa investeasca in economie deoarece stie foarte bine ca nu se pricepe si pierde banii … Acestia neinvestind, nu apar locuri de munca si astfel acest dezechilibru ramane!

    Ia sa apara o regula de genul: fiecare banut facut in Romania se reinvesteste in Romania in proportie de X% sprijinit de reduceri de taxe in cazul in care aduce locuri de munca. Ce se doreste cu orice pret sa fie trimis afara, taxe ca la balamuc! Ce se trimite in zone recunoscute ca fiind offSh, necesar aprobari speciale de la fisc, din care sa se dovedeasca faptul ca detinatorul are toate taxele platite pana la ultima amenda, si impozite frumusele platite statului pentru a fi lasat!

  49. Perfect de acord ca propunerile psd pnl sunt niste prostii.

    Dar cu sau fara ele, dezastrul mi se pare la fel de iminent.

    Spui ca vor fi in 20-30 de ani 7 mil pensionari si 3 mil salariati. Pai si daca urca varsta de pensionare cu 1 an pt barbati si 3 pt femei care o sa fie raportul ? 3.2 la 6.8 ? Nu tot dezastru se cheama ?

    In ultimii 2 ani au disparut 11% din locurile de munca. Parca erau 4.8 mil angajati in 2008, acu-s 4.3.

    Care sunt masurile pentru impulsionarea crearii de locuri de munca ? Care au fost in ultimii 2 ani ?

    Ma uitam la altii
    http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=12

    Parca populatia uk e aprox 60mil

    La noi nr de angajati e 1/5 din populatie.

    Cred ca dezastrul e inevitabil daca nu se vor crea multe locuri de munca repede prin tara asta, indiferent de cresterea cu 1 an sau 3 a varstei de pensionare( da, cred ca e o masura buna, dar…infima ).

    Pe de alta parte, care-s cifrele in tara asta 🙂 ?

    De ce 7 mil de pensionari peste 30 de ani, daca acum is 4.3 mil angajati ? Cati contribuitori la fondul de pensii sunt ?

    Care e de fapt populatia activa din Romania ?

    Cati lucreaza in strainatate ? Cati din cei care lucreaza in strainatate si o vor face inca multi ani de azi incolo vor avea drept de pensie de la statul roman ? In ce cuantum ?

    Imi aduc aminte de o declaratie a doamnei Vass..ceva de genu..vestea buna e ca a scazut rata somajului, vestea proasta e ca a scazut numarul de locuri de munca.

  50. …şi încă o întrebare ce e mai de dreapta, furtul din buget sau creditarea bugetului de pensii ? Un zbor în Afganistan e ieftn ?

  51. Orice afacerist care "se respectă" lucrează pe firme offshore. Nu există o conştiinţă naţională, nu există o solidaritate. Iar clasa politică are o mare parte din vină. Alături de vuvuzele, alături de poporul prostit şi moleşit.

  52. @ Bleen: cred ca o masura poate fi si supraimpozitarea profiturilor care stau prin banci sau care pleaca peste hotare … Coroborat cu o anumita scutire de impozite in cazul reinvestirii din care sa rezulte locuri de munca, etc …

  53. @ Florina:

    Pai sa o luam in ordine …

    Asa cum stiu eu, si va rog sa ma corectati daca gresesc, elementul definitoriu al economiei de dreapta este incurajarea afacerilor. La fel de importanta este si optimizarea (intr-un mod cat mai flexibil) cheltuielilor tuturor organismelor destinate administrarii unui stat. Pana aici, toate bune si frumoase.

    De aici apar insa probleme! In momentul in care aceasta incurajare a afacerilor a dus pana la acumulari exagerate de capital, care nu sunt reinvestite in economie ci mai rau, trimise la pensiune in afara, ceva nu este in regula chiar si intr-o logica de dreapta. Nu mai spun ca in general, aceste acumulari exagerate au aparut nu ca urmare a desfasurarii unei activitati economice sanatoase, ci a tunurilor practicate in capitalismul nostru de cumetrie …

    In mod normal, la aparitia acestul dezechilibru a fondului de pensii, ar trebui sa cautam o modalitate de a acoperi gaurile tocmai din aceste acumulari exagerate.

    Am vazut ca toti sar de fund in sus cand se vorbeste despre acest mecanism, dar cred ca se exagereaza … Este adevarat ca sistemul de stat este plin de gauri prin care se scurg aiurea fonduri. Este adevarat ca nu este eficient sistemul de stat. Dar oricat se va lucra la aceste aspecte, deficitele unor segmente sociale ale statului vor continua sa existe. Statul nu este altceva decat o asociatie a unor cetateni. Acesti cetateni dau niste drepturi unora mai indrazneti dintre ei sa acumuleze bogatii peste medie, cu conditia sa dea ceva inapoi celorlati pentru ca le-a fost oferite aceste drepturi. Si corect ar fi ca pe masura ce bogatia acumulata atinge anumite valori, si rasplata catre societate trebuie sa fie pe masura.

  54. Creşterea vîrstei de pensionare nu e singura soluţie. Mai sînt cîteva: creşterea contribuţiilor sociale, creşterea TVA şi a impozitelor pe venituri şi profit sau scăderea pensiilor. La momentul actual, 30% din banii de pensii vin din transferuri de la bugetul de stat (3 miliarde de euro din 10 miliarde). Pentru echilibrare, o scădere de 30% a pensiilor ar fi suficientă. Sau o creştere a contribuţiilor sociale de la 80% din salariul net (cît e acum) la 100%. Sau o creştere a TVA de la 24% la 28% sau 30%. Sau creşterea cotei unice de la 16% la 20%. Sau, de ce nu, reintroducerea impozitului progresiv coroborată cu creşterea acestuia.

  55. Pai, da, Florin, dezastrul e matematic, da' e pe termen lung. Si aproape toata lumea vrea acum, ieri daca se poate, nu peste 20-30 de ani, cum scrie Bleen. Asta-i una dintre marile noastre probleme. De ce sa ne gindim acum la ce va fi mai departe de, hai sa zicem, sarbatorile de Craciun? Hai,pun si revelionul.

    Ca nici acum, in ceea ce priveste pensiile, nu sintem departe de prapastie, ce conteaza, atit timp cit vine postasul cu pensia?

  56. poweraxxel

    "Definitoriu pentru dreapta este echilibrul, adica clasa medie, adica bogatia pana la nivelul de exces, care implicit atrage aparitia excesului de saracie …"

    ???

    1. Sint uluit de reactiile in fata cifrelor. Sint cifre, dezastrul e matematic, continuam insa sa auzim acuze furioase si emotionate. Daca 1-2 nu da rezultat pozitiv e din cauza lui Boc. Sau rezultatul e negociabil. Revin la parerea mea, cu unii nu e nimic de discutat pentru ca nu inteleg sensul termenului discutie.

  57. Ai un stil maniheist de a împărtii salariaţii care excede dreptei de la care te revendici. Antagonizezi cele două categorii , bugetarii şi privaţii, de parcă ar fi duşmani ireconciliabili . Toţi sunt angajaţi,din punct de vedere al legii trebuie trataţi la fel. Profesorii şi medicii sunt la fel de importanţi ca şi cei care zici tu ca crează PIB-ul.Vă închinaţi lui ca la sfintele moaşte .Lăsaţi adoraţia sterilă, blasfemiaţi-l, smotociţi-l,sodomizaţi-l…faceţi-i ce-i face lumea bună şi creşteţi-l, ca fără asta totu-i deşertăciune,ca toate revoltele de până acum . Cine seamănă revoltă…

  58. @Bleen: fara suparare, dar daca folosesti argumentul "varsta de pensionare" drept motiv de revolta gresesti enorm … Motivele de revolta trebuiesc sa fie cele prin care se risipesc banii, nu cele sensibile precum varsta de pensionare!

    In alta ordine de idei, solutia nu este lungirea varstei de pensionare pana la Sfantu' Asteapta!!! Daca economia la un moment dat nu mai permite iesiri la pensie vreme de 10 ani pentur echilibrare, ce facem cu oamenii? Ii ascundem la subsoluri sau ii trimitem de la munca direct la cimitir? Desi protectia sociala nu poate parea o masura de dreapta, sunt convins ca dreapta nu inseamna sa iti bati joc de proprii cetateni.

    Va urma invariabil intrebarea: de unde bani? Sunt convins ca la cate valori, noi sau vechi are PDL-ul, nu ar fi o problema sa se gaseasca o solutie. De exemplu, socot ca intr-o societate sanatoasa si corecta, de dreapta, excesele de saracie sunt contrabalansate de excesele de bogatie! De altfel, excesul de bogatie nu este un atribut caracteristic dreptei, ci mai degraba stangii!!! Definitoriu pentru dreapta este echilibrul, adica clasa medie, adica bogatia pana la nivelul de exces, care implicit atrage aparitia excesului de saracie …

    1. poweraxxel, pe cuvint ca nu inteleg nimic din ce spui. E mai simplu sa te uiti la buget, sa vezi cit sint pensiile din total si citi le primesc, apoi sa ne uitam la citi contribuie la fondul de pensii.

  59. Bleen,legile , şi prevederile, lor trebuie făcute în folosul cetăţenilor nu moşmonite după incompetenţa guvernanţilor.Gândeşte-te la un muncitor in construcţii . Ce mai poate face acesta după 55-57 de ani . Mai poate lucra …pe schele, în frig şi ploi?Îi oferă ţara alte locuri de muncă? Dar un şofer sau un mecanic pe utilaje grele. Să nu-mi spui de pensii private pentru cei ce vor ieşi în următorii 20 de ani .Aritmetica pe care o faci e corecta , dar tu o aplici pe oameni din alta lume nu a noastră. Guvernarea PDL a lasat mereu impresia (reală)ca aplică teorii de manual, marca Vass.La întrebarea acuzatoare ,de ce aţi mărit TVA, ei răspund BUL-stic : Din cauza CCR.Se mai poate avea încredere în competenţele unor oameni cu un astfel de discurs ? La ei totul e fatidic, sunt nişte puri pe care realitaţile din jur (opoziţia , în primul rând) nu-i lasă să ne fericească .

    1. relutu, du-te frate pe blogurile de stinga, nu-ti mai fa singe rau aici, ca-i pacat. Daca nu-ti convine nimic din ce spunem si credem, e aberant sa te incapatinezi sa ne convingi ca gresim. Crezi ca ai sa ne schimbi? Crezi ca dupa ce ne explici tu mai bine o sa ne pleznim o palma peste frunte si o sa intelegem ca Boc a marit TVA-ul pentru ca e un om rau, fara suflet?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *