Mintea romanului cea de pe urma, din opozitie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, dumunică, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii, că principalele priorităţi, în ultima sesiune, se referă depolitizarea unor instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Televiziunea Română, RRA, CNA, CNSAS şi Curtea Constituţională.

Sursa: MEDIAFAX

 Așa e în opoziție, toată lumea vrea să depolitizeze. De ce PDL nu a reușit să depolitizeze instituțiile respective în cei aproape 4 ani de guvernare, rămîne un mister.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Comentariu

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

12 comentarii

  1. „De ce PDL nu a reușit să depolitizeze instituțiile respective în cei aproape 4 ani de guvernare, rămîne un mister.” – misterul lui Polichinelle, ca sa zic asa… Imi amintesc, de exemplu, ca Raluca Turcan chiar a avut un proiect de lege pentru depolitizarea TVR, dar i-au pus bete in roate din interiorul propriului partid. Ca sa nu mai vorbim de „sprijinul” de care s-a bucurat MM in tot ceea ce a intreprins!
     
     
     
     

  2. In toamna asta PDL avea doua optiuni:
    Prima: sa profite de subtierea majoritatii USL din parlament (candidati la locale, incompatibili etc), sa inceapa negocierile cu parlamentari din cealalta parte, cu UDMR, minoritati si sa tranteasca guvernul Ponta.
    A doua: sa lase guvernul Ponta pe pozitie dar sa-l toace, minister cu minister, companie nationala cu companie nationala, greseala cu greseala, hotie cu hotie (iar aici USL le ofera munitie nelimitata), sa mentina permanent presiunea pe ei (s-a dovedit ca reactioneaza aiurea sub presiune) si sa incerce sa castige politic in detrimentul lor, in perspectiva alegerilor din iarna.
    Nu se intampla nimic de acest fel iar asta dovedeste ca PDL s-a pregatit deja pentru opozitie si nu are de gand sa-i supere prea tare pe USLasi.
    Temele cu care ies pe media sunt usor de returnat (ca la ping pong), pot fi usor de dezamorsat de USL (ex. judecatorii de la CCR) sau nu sunt credibile, avand in vedere cine le emite.

    1.  @EroulBula ce s-a schimbat in dreapta de la referendum incoace, ca sa ne putem astepta la reactii viguroase din partea dreptei? niente, nichts, rien, nada.

      1.  @SimonaM Da, m-am exprimat cam neclar cand am spus ce PDL s-a pregatit deja pentru opozitie. Am vrut sa spun ca PDL s-a pregatit deja sa ocupe, cuminte, bancile rezervate opozitiei, in Parlament, ceea ce e cu totul altceva.

  3. Noroc că n-are cu cine. Ponta a fost foarte clar.
    ”Pentru asta ar trebui schimbată Constituția. Și noi nu vrem să schimbăm Constituția” zise Ponta. Ce-i drept, aseară era gata s-o schimbe (pe Constituție), acuma se mai gândește.

    1.  @SimonaM psd a spus prin  zgonea ca e de acord cu depolitizarea propusa de pdl si a facut azi prima propunere „depolitizata” , valer dorneanu (fost sef la camera deputatilor din partea psd)  la avocatul poporului, din ciclul psd : „una vorbesc , alta fumeaza ! ” am retinut eu bine ca aia de la ue i-au impus lui poanta printrea  alea 11 pct ca avocatul poporului sa fie agreat de toate partidele din parlament ? daca da, prima bila neagra pt ponta de la barosanu ue

      1.  @promaa2002 Nu-i bai, a zis Blaga că vor găsi o soluție acceptabilă. Or să cadă la pace.
        Cât despre punctele alea și bilele negre la UE… nu ai remarcat că nimeni nu mai numără?

        1.  @SimonaM  @promaa2002 
           
          UDMR are o propunere buna – Eckstein Kovacs. Din pacate, va fi expediata rapid, din cauza ca ungurul a fost consilierul lui Basescu.
           
          Lamentabil e faptul ca nici USL nici PDL n-au fost in stare sa vina cu un nume nou pentru AvP.

  4. Daa, razboi naprasnic. Nea Vasile a propus ca, la expirarea mandatelor judecatorilor de la CCR, noii judecatori sa fie numiti din randul magistratilor, la propunerea CSM sau ICCJ.
    PSD-ul a zis ca e de acord …… ca doar nu-i doare gura. Urmatoarele numiri la CCR vor avea loc in 2013 ……. adica dupa parlamentare.

    1.  @EroulBula
       Ai draptate. Nu îi doare gura să spună că sunt de acord („în principiu”).
       
      USL nu va fi niciodată de acord cu propunerea domnului Blaga. Vor expira următoarele madndate, din ceea ce știu eu:
      – Aspazia Cojocaru (numită de către Camera Deputaților, din partea PSD);
      – Ion Predescu (numit de către Senat);
      – Acsinte Gaspar (numit de către Ion Iliescu – scuze, dar nu îi pot zice domnul președinte).

      1.  @DenisaC  @EroulBula pai daca acsinte gaspar a fost numit de presedinte, inseamna ca in locul lui va fi unul propus de TB

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *