Linişte

– neliniştitoarea istorie a liniştii la români –

“Elena Ceauşescu: Linişte! Linişte!

Nicolae Ceauşescu: A-lo! A-looo!

Elena Ceauşescu: Linişte! Linişte!

Nicolae Ceauşescu: Stai puţin. Alo!

Elena Ceauşescu: Alo!

Nicolae Ceauşescu: Alo! Tovarăşi! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi. Tovarăşi!

Elena Ceauşescu: Staţi liniştiţi!

Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi!”

Şi la noi, încă de la început, această idee minunată, dar internaţional prost aplicată, care este comunismul, a îndrăgit liniştea. După 1945, cu eliberatorii peste tot în ţară, iubitorii de stele roşii n-au mai avut răbdare cu democraţia, i-au făcut vânt Regelui Mihai şi până prin 1964 au ucis, torturat, bătut, înşelat, trădat (dar în special ucis şi torturat). După acest interval s-a lăsat, în sfârşit, liniştea. Liniştea a durat până în 1989, când, faţă cu neliniştea, ni s-a cerut iarăşi linişte. Sistemul deranjat peste măsură a identificat răul (aginturile, serviciile „acţiune conjugată a cercurilor care vor să distrugă” România) şi a reacţionat prost lăsându-ne 2000 de morţi. Ideea cea frumoasă, până să a ajungă la formula alchimică a aplicării reuşite, şi-a tras o nouă faţă umană, un zâmbet incert şi a demarat, în faţa democraţiei cu capul în nori, dar întreg, un intens program de reinstaurare a liniştii, aplicat cu succes între 1990-1991 la Bucureşti şi Târgu-Mureş, în principal. Şi a fost linişte. Vreo 15 ani de linişte, în care toţi aceşti fonosensibili au recreat un sistem temeinic, bazat pe complicităţi vechi şi bani noi. Preşedintele Traian Băsescu este cel care vrea scandal cu orice preţ şi „nu va accepta niciodată să fie linişte”. Aceasta este una din convigerile trainice ale lui Ponta, acest tovarăş capabil doar de o politică pe măsura înfăţişării lui de dezvoltare blocată într-o fază acneică. O apetenţă pentru linişte care vine la el natural, într-o suită inevitabilă, aproape. Când liniştea e ameninţată, sistemul reacţionează. Şi cum a înţeles că în Parlament nu poate, Ponta susţine violenţa din stradă. Aşa a anunţat. După ce va veni el, va fi linişte.

“Cătălin Voicu: Prezenţa mea la Interne îi conferă lui linişte.

Alexandru Mazăre: Bun asta!”