- Cum mai zice cineva „popor”, pac!, una peste bot cu rezultatele referendum-ului din 2009.
- Performanţele coaliţiei guvernamentale: modernizarea statului (reformele din justiţie, educaţie, muncă, asistenţă socială) în paralel cu măsurile de austeritate şi evitare a dezastrului economic.
- A punctat ca priorităţi stabilitatea politică, continuitatea în responsabilitate bugetară, revizuirea Constituţiei, punerea în executare a rezultatelor referendum-ului şi modificarea legii electorale.
- Reformarea partidelor. Dacă ar fi condus el PDL, partidul ar fi fost condus bine, spre deosebire de ce se întîmplă acum.
- Prioritate externă, fîşia, zona tampon dintre UE şi Rusia, în ordine, de la N la S, ţările baltice, Polonia, ţările caspice, Turcia.
- Şi-a asumat eşecul comunicării în cazul legii sănătăţii şi gafa cu Raed (dar nu s-a dezis de proiectul de lege propriu-zis).
- Statul social e terminat în ţară şi în lume. Prin declaraţia asta şi susţinerea măsurilor de austeritate (dure, dar necesare – noua lege a asistenţei sociale, noul cod al muncii etc) le-a răspuns şi celor care cer de la stat. (LATER EDIT)
- Şi-a declarat din nou, fără să dea nume, susţinerea pentru proiectul Roşia Montană. (LATER EDIT)
- Le-a tras o scatoalcă politicienilor care arată ostentativ că nu-s afectaţi de austeritate (LATER EDIT)
PS. Înţeleg că lumea e dezamăgită de discurs, atît susţinătorii, cît şi detractorii şi cei care voiau circ mediatic. Discursul a fost consistent, nu spectaculos. Şi a punctat cîteva lucruri importante, de la revizuirea Constituţiei la susţinerea actualei coaliţii guvernamentale, de la priorităţile externe la reformarea partidelor… Cei care voiau sînge pe pereţi, vor avea. Dar toate la timpul lor. Oricum, dacă vă uitaţi cu atenţie pe discurs, veţi vedea că sînt acolo cîteva declaraţii de război. Dar şi de susţinere.
Facebook Comments
http://www.youtube.com/watch?v=Lm209muazlE
Minutul 5.40
http://www.evz.ro/detalii/stiri/lider-ppe-usl-vre…
Azi in conferinta de presa Ponta anunta printre randuri ca va continua demersul de sanctionare a Romaniei la UE. desi la inceput neaga vehement ca ar fi cerut acest lucru. Daca nu o sa vuiasca ziarele o sa ne trezim cu vreo rezolutie foarte neplacuta. Va rog sa verificati ca sa luam atitudine.
Punctul 8 e singurul cu care nu sunt de acord. Aici merg pe mana Monicai Macovei. Fara cianuri sau alte otravuri.
Si ar fi bine ca toti sustinatorii cumparati sau nu ai acestui asa-zis proiect sa va raspundeti la urmatoarele intrebari:
1. Metoda de exploatare cu cianuri e singura posibila?
2. Statul roman nu are acces la o tehnologie veche de cel putin 15 ani? Ma indoiesc ca e vb de putirinta, ci de vointa.
3. De ce sa lasam copiilor nostri un cimitir drept mostenire?
Bine, daca sapati mai adanc, proiectul e un dezastru cap coada.
Și mie mi s-a părut un discurs bun. A se reține și ideea pe care am spus-o și eu ieri sau alaltăieri pe aici (nu, nu m-am conversat cu Băsescu în prealabil 😛 ): este nevoie ca acea parte a societății care dorește în continuare modernizarea statului să-și ridice capul și să se facă auzită din nou.
Pentru Antonescu sursa de ura e ca incepe sa-si dea seama ce m u i e a luat cu USL:
– n-are nici-o sansa ca o sa fie presedinte
– a bagat PNLu' in groapa (pacat! lasa loc de manevra comunistilor).
Mai degraba o sa fie Bombo presedinte decit acest clueless bastard.
Ponta are probleme cu glanda revolutionara + nu intelege de ce lumea nu-l vede ca pe noul emanat.
Nu-i bai, probabil toti cei demisionati/independenti/etc au sa se adune sub ceva nou (Noua Republica?)
De-o fi una, de-o fi alta… 🙂
eu sunt nemultumit fara sa vreau sange pe pereti. pur si simplu l-as fi vrut mai responsabil la nivel uman cu ce se intampla in piata universitatii, chiar daca este vorba doar de nivel mediatic. si da, consider ca in noaptea asta s-a terminat cu el, cu nivelul politic pe care-l avea pana acum. daca dupa doua saptamani de proteste (mici, mari, whatever, dar mediatizate si importante in context), nici tu, nici puterea si nici opozitia nu puteti veni vreunul cu o solutie, pai atunci s-a cam terminat cu voi toti. reprezentativitate zero.
Eu zic ce zice @Viq si adaug că probabil una din sursele de ură și frustrare este percepția hăului de IQ care se cască între Băse și mikimauși.
Fundatiile pentru Garantarea locurilor de munca liber alese si de alegere a președintelui în piață, alea protesteaza. (am citat, pentru cine întreabă)
Doamne ajuta!
Numai sa nu-i descurcam cum i-am descurcat pe finlandezii de la Nokia.
finlandezii s-au încurcat singuri, noi chiar n-avem nici o treabă cu împiedicatul lor. au plecat de la noi aşa cum o făcuseră şi din Germania.
Mă scuzați, mi-a pus Tiranul lanterna în ochi și n-am nimerit Bestiarul.
@Nea, dar de ce in troleibuzul 85? Sa se urce in altele, troleibuzul 85 trebuie să fie liber, duce pălăriuțe la Gară.
Cei ce se asteapta ca in momente de criza sa fie schimbat premierul in urma unor proteste alimentate de partide si televiziuni, isi fac vise degeaba. Protesteaza si niste fundatii cu nume frumoase care pana acum au ars gazul in loc sa fie puntea de legatura societate civila-guvern. Ar fi interesant de stiut de unde le provin banii.
Sigur ca da, toata Europa are probleme numai noi dimpotriva, inflorim. Ma rog. Sa nu inceapa dracu’ sa emigreze nemtii la noi ca n-avem destui vorbitori de limba germana. Cu italienii si spaniolii ne mai descurcam noi cumva.
Claudia R
da, cu italienii deja ne descurcăm
http://www.ziarelive.ro/stiri/delonghi-preia-halele-de-la-jucu.html#.TyBm6cVDvXg
TRU a lămurit perfect chesitunea cu dictatura: „Sub comuniști, vreme de 45 de ani, de la un cap la altlul al unei dictaturi fără fisură, realitatea propagandistică și televizată spunea că românii trăiesc în cea mai liberă și prosperă societate posibilă. Acum, într-un stat de democrație parlamentară, cu alegeri libere, presă slobodă cît pentru un continent, Curte Constituțională, membru UE și NATO, varianta propagandistică și televizată spune că românii trăiesc într-un regim dictatorial. Românii au în față aceași metodă de mutilare și același program de anihilare a adevărului. Tocmai bun de guvernare.”
Discurs excelent.
Cu atat mai mult cu cat vine intr’un moment delicat dpdv politic.
Punctate realizarile (numai un idiot ar putea sa obiecteze la vre’una din ele), mentionate clar obiectivele capitale la care nu renunta (referendumul) cu specificarea intrarii PDL in balarii, transmiterea informatiei (foarte importanta pentru cei ce sunt afectati) ca exista un plan clar, un grafic de parcurgere a crizei + reformei statului care pana acum (cu exceptiile mentionate) a fost urmat. Conform lui Romania este pe cale sa puncteze la capitolele esentiale economie/investitii/locuri de munca, in contextul prabusirii unor economii europene de mare anvergura.
In plus mi se pare ingenios creat canalul de comunicare (a transmite informatia e una, a comunica e mai complicat) prin doua elemente pozitive emotional :
1. Voi, romanii, v’ati facut datoria de stoici si ati acceptat masurile dure,
2. Eu, presedintele, am gafat, uite : acolo si acolo….
Daca mai adaugam aici rechemarea sub arme a „intelectualilor lui Basescu”, plus lasarea lui Ponta si Crin cu gurile cascate in asteptarea celui mai neinsemnat pretext de care sa’si agate otravurile, cred ca este unul dintre cele mai bune expuneri ale piratului.
Apropo de dictatură:
Clasamentul libertăţii presei, făcut Reporteri fără frontiere
România, acelaşi punctaj ca USA şi Argentina
http://en.rsf.org/spip.php?page=classement&id_rubrique=1043
Ambasadorul Danemarcei trebuia sa se intalneasca azi cu sefii USL; a fost doar Ponta, Crin a sunat ca e putin bolnav si ca nu iese din casa. Ca omu’ simtzit, ai spune, are obraz.
Priviti cat ii era de rau lui Crin la conferinta de presa:
http://www.youtube.com/watch?v=Lm209muazlE
Acesta este cel care vrea sa devina viitorul presedinte al Ro.
Si acum, hai sa ne dam demisia:-))
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-11332484-reporteri-fara-frontiere-romania-acelasi-loc-sua-ultimul-clasament-global-libertatii-presei.htm
@BLEEN, fara suparare, as adauga din discurs:
10. Continuarea luptei impotriva coruptiei si evaziunii fiscale.
Pentru reusita reformei, acest punct este unul din cele mai importante.
felicitari, zubeldian ! nu pentru ce ai comentat azi, ci pentru ca te-ai intors.
PS. ce naiba solutii asteapta unii, cand „floarea” Europei nu are solutii ? Iar in ceea ce priveste, unele di greselile lui Base, impresia mea este ca a facut parte din negocierea cu coalitia din guvern, pentru a putea obtine macar o parte din ceea ce si-a propus.
@Ivan
Eu ma bucur ca ai revenit, indiferent de motiv, dar mai ales, „poate” pt motivul pe care il spui chiar tu :)))
Intr-un fel, acesta este si comentariul indirect la interventia presedintelui.
Mie discursul nu mi-a redat increderea in presedinte. Pentru ca de fapt nu mi-am pierdut-o niciodata. 🙂
As mai observa un lucru. Afirmația lui Băsescu a fost „prima mea obligatie este aceea de a restabili legatura de incredere intre mine si acea parte a populatiei ce si-a pierdut increderea in presedinte”. Nu e evident din prima că cei care n-aveau încredere în el nu puteau să și-o piardă, așadar nu lor li s-a adresat Băsescu. Văzut din prisma asta discursul capătă altă nuanță – nu e propriuzis „întoarcerea la popor” (deși e bine că așa e interpretat în primă instanță) e mai mult întoarcerea la cei care l-au votat în 2004 și 2009. Din perspectiva asta, e un prim gest care arată că Băsescu se pregătește de campanie. Și nu prea cred că pentru candidaturile PDL-ului are de gând să lupte.
PS: am revenit să comentez pentru că m-a rugat Băse să nu mă retrag:) Sau, poate pentru că mi-a redat încrederea în el.
Basescu a fost excelent azi.
Dezamăgirea clamată maschează deruta. Nu pricep care-i planul, nu pricep de ce a devenit atât de sigur pe el. Se tem.
Lumea e dazamagita:
– Tonta si Cretinel pen`ca nu s-a luat de ei ca sa aiba motiv de cearta;
– ceilalti pentru ca nu au vazut curgind singe.
Mie mi se pare cel mai bun discurs al lui Băsescu, ever, dat fiind contextul. Eu am citit mesajul următor: „Cei care m-ați votat, nu vă pierdeți încrederea în mine. Îmi asum greșelile, știu ce e important și îmi cunosc trădătorii. Știu încotro mergem și știu cum să ajungem acolo. ” Mesajul a fost pentru propriul lui electorat, cel care l-a votat în 2009.
Uneori spectaculos înseamnă altceva decât sânge pe pereți. Boc, Oprea, Oltean, Udrea au vremuri grele în față. Sunt sigur și mă bucur.
Pe mine m-a convins 100% că e întreg la cap și stăpân pe situație. E un politician cu totul extraordinar.
Consistent in generalitati si proiecte irealizabile in 2012.
Reconfirmare a ceea ce stiam: presedintele n-are solutii, guvernul n-are solutii, parlamentul n-are solutii, ROMANIA n-are solutii. Toti au scuze sau „scuze”, dar „poporul” n-are nevoie de scuze, ci de solutii.
Criza ultimelor doua saptamani e una, el vorbeste de cu totul altceva. Da-i cu China, da-i cu India.
Se dovedeste inca o data un papa-lapte, ce fuge de responsabilitate.