Impozitele domnului Antonescu

„Dar ca pe banii mei, din impozitele mele, ei să facă ce era Televiziunea Română înainte de ’89, de dimineaţa pînă seara, aducînd toţi rataţii care nu au reuşit în presa de pe piaţă, cum e Lupea, Mircea Marian…Deci, eu vorbesc de oameni plătiţi gras, din bani publici, ca să facă politică de partid. E inacceptabil. Asta am cu doamna Culcer”  Crin Antonescu

Foarte bună asta cu „oameni plătiţi gras, din bani publici, ca să facă politică de partid”

Biografia profesională a domnului Antonescu:

1985 – 1989 – Profesor de istorie în Tulcea şi Vaslui
1989 – 1990 – Muzeograf în Tulcea
1990 – 1992 – Profesor la liceul „Spiru Haret”, Tulcea
1992 – 1996 – Membru în Camera Deputaţilor
1996 – 2000 – Membru în Camera Deputaţilor
1997 – 2000 – Ministrul Tineretului şi Sportului
2000 – 2004 – Membru în Camera Deputaţilor
2004 – 2008 – Membru în Camera Deputaţilor
2008 – prezent – Senator

(sursa: crinantonescu.ro)

Cititorilor care au deschis mai tîrziu blogurile şi care pînă acum s-au uitat mai mult pe la televizoare, le reamintim circulaţia banilor în natură: să ne imaginăm că avem o ţară cu un antreprenor, un salariat în firma antreprenorului, un liber profesionist, un angajat la televiziunea publică şi Crin Antonescu. Antreprenorul, salariatul la firma antreprenorului şi liber profesionistul plătesc impozite la stat. Din banii ăştia sînt plătiţi angajatul la televiziunea publică şi Crin Antonescu. O parte din banii primiţi de cei doi bugetari (angajatul la televiziunea publică şi Crin Antonescu) se întorc la buget ca impozit. Şi angajatul la televiziunea publică, şi Crin Antonescu trebuie să plătească impozit, ca toţi ceilalţi cetăţeni. Numai că angajatul la televiziunea publică şi Crin Antonescu plătesc impozit la buget din banii primiţi de la buget.

În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, el face asta de 26 de ani: primeşte bani de la buget şi o parte dintre ei îi returnează bugetului ca impozit. Să se calculeze cîţi bani a costat Crin Antonescu bugetul în cei 26 de ani de cînd e plătit de la buget. Să se calculeze deasemenea, cît a dat înapoi Crin Antonescu la buget. Şi să se calculeze şi cu ce a ajutat Crin Antonescu comunitatea în schimbul banilor primiţi de la buget, ce a făcut el pentru ţara şi poporul care îl plătesc din banii lor de 26 de ani încoace. A se reţine că domnul Antonescu nu a lucrat niciodată ca antreprenor, salariat în sistemul privat sau liber profesionist. Toată viaţa a fost bugetar. 26 de ani. O mai zic o dată? 26 de ani! „Bă, n-ai tu viaţă cîtă vechime la pulpana bugetului am eu!” i-ar putea spune Crin Antonescu unui tînăr de 25 de ani care e mare fan Crin Antonescu şi care lucrează în sistemul privat şi e plătitor de impozite de 6 ani.

Şi acum Crin Antonescu vine şi-l acuză pe angajatul la televiziunea publică că e plătit din banii lui, deşi el, ca şi angajatul de la televiziunea publică, e plătit din banii antreprenorului, salariatului şi liber-profesionistului. E ca şi cum Dorel le-ar fi dat bani lui Crin şi Rodichii şi acuma stă şi asistă la cearta dintre cei doi, în care Crin îi ţipă Rodichii: „Fă, te ţin pe banii mei!” Crin uitînd că fără Dorelul care stă perplex pe margine, nici el, nici Rodica n-ar fi avut niciun sfanţ pe care să se certe.

PS. La anul, Crin Antonescu împlineşte 20 de ani de cînd e în politică şi în Parlamentul României. Pentru Omul Nou, aşa cum îi place să se prezinte alegătorilor mai slabi de înger, are ceva vechime în politică.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Comentariu

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

68 de comentarii

  1. Ca sa citez un ilustru clasic in viata, dl. Antonescu a pierdut o excelenta ocazie de a tacea. Adica dinsul este profund deranjat de moderatori care sint echibrati, bine mobilati intelectual, care stiu sa ramina moderatori si nu singurii connaisseurs ai adevarului de pe aceasta lume, care stiu sa poarte un dialog civilizat si culmea, au si vocabular bogat si proprietatea termenilor, in fine, se pare ca dinsul este un fin degustator de patetisme excesive alternate cu isterie de cea mai joasa extractie, asezonata cu spumite periorale si exoftalmie hiperacuta.. Ma opresc, ca deschid un tratat de patologie psihosomatica si oamenii de TV agreati de dl Antonescu chiar nu merita atit de multa atentie.

    Ramine cum am stabilit:din p.d.v-ul meu, daca tacea, filozof (istoric, ma rog, "politician") raminea. E doar inca una dintre uriasele dezamagiri postdecembristem acest dl Crin.

  2. Chestia e ca Antonescu are dreptate. TVR-ul a fost mereu in slujba puterii. Deci dupa ce USL-ul va castiga alegerile Antonescu va avea inca un post de televiziune la dispozitie pentru atingerea scopului lui, adica prezidentialele. Nu o sa fie Culcer, Marian, Lupea, vor fi alte nume, alti ratati, alte pensionare. Numai ca il vor lauda pe Antonescu. O sa vedeti ca asa va fi. Ca unora nu le place ideea, asta e, dar nu cred ca gresesc. Eu am rabdare si astept. Vorbim peste un an.

  3. @Sneezy

    Ideile, opiniile, afirmatiile nu se sustin cu "floricele" de aroganta si suficienta.

    Ceea ce am reusit este sa te fac sa demonstrezi ca esti incapabil/a sa iti argumentezi afirmatiile.

    Mai departe, din partea mea, no comment.

  4. El face politica de partid acolo unde, prin definitie si prin lege, banii din taxe se platesc pentru a se face politica de partid. La TVR, se platesc bani din taxe pentru a fi independenti si obiectivi.

    Deci comparatia nu sta in picioare.

  5. @ Mih

    Te rog sa ma scuzi pentru "argumentele" care-ti lipsesc atat de greu. De unde era sa stiu ca te-ai nascut abia vinerea trecuta? Vezi ca emisiunile cu pricina sunt pe site-ul TVR! Pline de argumente.

  6. Ai gresit postarea din start, Bleen. Crin nu-i funcutionar public, ci asistat social. Ia bani pe nimic. Gargara e nimic.

    Apropo, cat mai are prezenta la locul de munca? A trecut de 1 %?

  7. Antonescu este o lipitoare prinsa zdravan cu ventuza de bugetul national. Doar ca si cel mai umil dintre angajatii unei primarii este mai util societatii decat el. Bunica avea un leac pentru lipitori: arunca un pumn de sare pe ele si se dezlipeau. I-as expedia lipitorii un kil de sare prin posta, la senat, dar stiu ca nu da pe la serviciu. Are careva adresa lui?

  8. Mda. Mi-a adus aminte Antonescu in episodul asta de oamenii care-mi spuneau mie in liceu cu tigara-n bot sa nu mai fumez. Si da, asa este, eu prestez la privat si vad doi insi cum se porcaie pe banii mei. Eu as putea spune ce zice el, el ar trebui sa taca.

  9. @Hantzy

    Orice cetatean poate cere socoteala. Insa e cel putin nelalocul lui sa faca asta un politician specializat in chiul de aproape 20 de ani. Le cere socoteala unor ziaristi care au lucrat aproape toata viata la privat.

    1. acest Crin, acum doi ani, propovăduia politica bunului simţ şi lua astfel minţile multora. nu de unul singur, bineînţeles, ci ajutat şi de serioase vehicule de imagine despre care, în cel mai fericit caz, pot spune că au fost naive( că proaste mi-e jenă de jena lor s-o zic) în a nu-i intui nonvaloarea. restul, majoritatea copleşitoare, a fost mînată de interese financiare mai mari sau mai mici. din plutonul doi, acum, mulţi vor dori să pară ca făcînd parte din primul. cît de meschin, cît de nemernic poţi fi încît să nu-ţi asumi partizanatul din interes personal şi să preferi să pari prost? ei bine, ăştia au fost şi sînt cei mai periculoşi agenţi de influenţare a maselor. ego-uri supradimensionate, propulsate de o anumită conjunctură în lumina spaţiului public, şi-au deghizat lăcomia suficient de bine încît să pară flori firave de apartament, cînd de fapt nu erau şi nu sînt altceva decît nişte vorace plante carnivore. pentru că şi atunci era clar, pentru cine voia să vadă, cine este adevăratul Crin Antonescu. în fapt, majoritatea care l-a susţinut nu a fost şi nu este altfel decît gips cartonul urcat pe piedestal: profitoare şi găunoasă.

  10. Bleen, atentie! E foarte probabil ca bugetarul Antonescu sa nu-si fi meritat salariile de la buget. Insa inducerea ideii ca un bugetar n-ar avea dreptul sa se planga de modul cum sunt cheltuite impozitele sau taxele, e putin nelalocul ei.

    Eu, personal, inteleg bugetarii ca o ramura productiva a economiei, chiar daca nu produce direct plusvaloare. Eu, ca lucrator in domeniul privat, "cumpar" prin impozite serviciile oferite de ei. Ca aparatul bugetar e ineficient, e quasimonopol, e supradimesionat sunt de acord. Dar la fel de adevarat e ca este nevoie de el, chiar daca pentru fiecare individ al societatii, luat separat, altele sunt domeniile de interes.

    Iar, pana la urma, multi dintre nebugetari ar putea gandi prescum profesorul tulcean de istorie. Asa cum altii cred ca bugetarul e grasul din carca slabului, singurul care produce.

  11. Sneezy: "Dar exista totusi o diferenta intre TVR si televiziunile rele: aceea ca TVR functioneaza cu bani publici"

    si Realitatea functioneaza pe bani publici – vezi FNI

    si Antenele functioneaza pe bani publici – Felix este dependent-vital 100% de afaceri cu statul.

  12. întotdeauna tvr-ul va fi supus controlului politic. desființarea ar fi cea mai bună soluție. tvr-ul este în continuare o instituție mamut, consumatoare de bani publici, care nu reușește și nu va reuși în veci să fie obiectivă, eficientă economic și să acopere necesitățile de informare ale publicului. de aceea pledez pentru o televiziune micuță, politică/politizată, fără pretenții de mare jucător pe piața publică. mai degrabă, un oficiu de presă la dispoziția instituțiilor publice decît un jucător mare pe piața media.

  13. Dinozaurul Ion Iliescu, in calitate de presedinte SI al IRRD (Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989) arde aiurea bani publici. doar in 2010 a primit ~1,8 milioane lei.

    Totusi, de ce nu lasa Iliescu locul unui tanar si el sa se odihneasca?

  14. @Sneezy

    Faci afirmatia:"TVR a devenit, in emisiunile de discutii in special, oficina a puterii actuale."

    DEX:OFICÍNĂ, oficine, s. f. (Livr.) Laborator al unei farmacii, al unei instituții de cercetări, etc. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine.

    1)La care din cele doua definitii ale cuvantului "oficina" te referi?

    2)Ai putea sa si argumentezi afirmatia citata?

  15. larry king a fost un dinozaur. s-a retras din televiziune (una privată) la 80 de ani.

    brucan a fost un dinozaur. și el s-a retras din televiziune cu puțin înainte să moară.

    să mai dau exemple?

  16. – sînt invitați reprezentanți ai opoziției la televiziunea publică? sînt.

    au un timp de emisie rezonabil? eu zic că au.

    e normal ca reprezentanții puterii să aibă un timp de emisie mai mare comparativ cu – să zicem – procentul de reprezentare din parlament? da, în raport cu deciziile pe care le iau pentru noi.

    e normal ca la televiziunea publică să fie evitate isteriile de la televiziunile private? da.

    în altă ordine de idei, mi se pare mai important ca televiziunea publică să invite omul politic, autoritatea, ca să discute evenimentele politice pe ordinea de zi – consiliul european, legea asistenței sociale, legea alegerii judecătorilor la îccj și altele. evident, cîteva din aceste probleme sînt incomode pentru opoziție, dar nu mi se pare firesc să-l inviți pe președinte și să-l pui să vorbească despre vremea de afară și ultimele evenimente caritabile la care a participat.

    în concluzie, nu mi se pare că tvr poate fi compoarată cu televiziunile private. e altceva și trebuie să fie altceva. eu aş pleda pentru privatizarea tvr şi păstrarea unui singur canal finanţat exclusiv din abonamente, care să reflecte activitatea instituţiilor publice. ştiri, interviuri cu reprezentanți ai autorităților și oameni politici, transmisii în direct de la evenimente de importanță publică şi cam atît.

  17. De la Antonescu ma astept sa faca politica. Buna sau rea, in functie de pozitionarea observatorului.

    De la Culcer NU ma astept sa faca politica. De niciun fel!

    Totusi, de ce nu lasa Culcer locul unui tanar si ea sa se odihneasca? Parca ”luptam” impotiva dinozaurilor??

  18. E mult adevar in cele ce spui, Bleen. Dar si multe eschive.

    Marlania lui Crin Antonescu este, pentru mine, dezgustatoare. Si dezamagitoare "activitatea" sa din Parlament. Si ca lider de partid. Sunt un votant PNL din '90 incoace si voi ramane, chiar daca unele personaje de-acolo sunt dezolante. Dar nu asta e tema articolului si nici a comentariului meu.

    Atat Crin Antonescu, cat si Rodica Culcer sunt platiti din bani publici.

    TVR a devenit, in emisiunile de discutii in special, oficina a puterii actuale. A fost oficina si cand altii erau la putere. Nimic onorabil nici atunci, nici acum.

    Vei spune ca si Realitatile si Antenele sunt oficine ale intereselor mogulilor. Asa-i. Dar asta nu justifica TVR sa faca la fel ca celelalte televiziuni. Care-i atunci diferenta dintre ele? Se pare ca nici una, din punct de vedere al atitudinii.

    Dar exista totusi o diferenta intre TVR si televiziunile rele: aceea ca TVR functioneaza cu bani publici. Sa fie oare banii publici bani ai puterii in exercitiu? Grav.

  19. slab de înger expr. 1. fricos. 2. uşor impresionabil.

    "Pentru Omul Nou, aşa cum îi place să se prezinte alegătorilor mai slabi de înger, are ceva vechime în politică."

  20. Daca tot vorbim de Crin:

    Romania devine Imperiu Galactic

    In inima republicii galactice, tanarul jedi

    Anakin Skywalker este dedicat apararii principiilor democratiei, libertatii, dreptatii, etc., etc… in republica galactica.

    In afara de asta este sacait de insistentele lui Obi Wan Kenobi care ii cere sa invete rabdarea, asa cum batranul si inteleptul Yoda o practica.

    "Mosule, dar mie imi place viteza de mic", ar vrea el sa-i raspunda.

    Dar ce se intampla: el viseaza ca ii va muri cadva nevasta, si incearca sa rezolve aceasta problema (a drobului de sare) in fel si chip.

    Afla ca partea intunecata a fortei ar putea fi o solutie, dar este inca dedicat principiilor democratiei, …

    Dar, tradatorul este identificat in persoana senatorului Palpatine. Surprinzator …. tanarul jedi uita de principiile democratiei, libertatii, …

    si adera la cauza partii intunecata a fortei intr-o clipa.

    Prima zi de lucru este plina de "succesuri". Nimiceste scoala de pregatire Jedi, face bucati niste (fosti) aliati mai slabi, si isi omoara nevasta pe care vroia sa o protejeze – ironia sortii.

    Plus ca Imparatul isi cam uita promisiunile de re-inviere a ei – nu se poate, poate data viitoare, partea intunecata e cam slabita in acest moment…

    Noul lord Vader pare ca uita ca motivul pentru afilierea la partea intunecata exact asta a fost, si ramane dedicat

    Imperiul galactic ia nastere si Darth Vader are liber la sugrumat subalterni (fara preaviz) si casapit rebeli sau aliati mai mici deopotriva.

    IN ZILELE NOASTRE.

    La mii de ani lumina si/sau ani calendaristi distanta, semi-tanarul Crin Antonescu este profund dedicat principiilor democratiei, libertatii, pluralismului, luptei impotriva dictaturii/comunismului/securitatii…

    Dar viseaza si el intr-o zi ca liberalismul este in pericol de moarte.

    Solutia gasita pare la fel de neastepta ca a tanarului Anakin: inregimentarea in partea intunecata a fortei, sub influenta vorelor dulci ale Senatorului.

    Primele consecinte sunt similare cu cazul Darth Vader: Omorarea liberalismului pe care il vroia protejat in primele momente de la adoptarea solutiei.

    Ce va urma probabil – cum istoria lui Darth Vader, ne arata: Romania va deveni imperiu Galactic, cu un Imparat care taie si spanzura si cu Lord Crin Vader mana dreapta si razbunatoare.

    Si dupa mai multe episoade de lupta a rebelilor, distrugeri de planete si alte grozavii, va veni fiul ascuns al liberalismului sa-l invinga pe Imparat si sa-l "elibereze" de necazuri pe lord Crin Vader.

    In alte roluri:

    * Senatorul Palpatine = senatorul Felix – cu nuante de senatorul Iliescu

    * count Doku, pe ascuns membru partii intunecate: = Melescanu/Campeanu, niste seniori liberali

    * conducatorii federatiei comertului – aia uratii care bagau zazanie in senat, atacau planete nevinovate si dadeau de lucru jedi-ilor = sindicate/sistemul ticalosit, membrii PDL absenti la voturi importante, UDMR,…

    * Sith cu fata rosie si cu coarne, moare dupa 5 min = Ponta

  21. am serioase indoieli cum ca domnul presedinte al PNL ar fi un bou. trebuie, totusi, tinut cont si de faptul ca domnia sa a fost votata de catre alde Simona Tache si Alin Ionescu.

  22. Mah Leon, se vede treaba ca ai fost prea subtil pentru mine, ce vrei ?!, noi astea, liber profesionistele,ne-am pierdut simtul umorului de atata …platit taxe si impozite.

    Florina, esti nedreapta, domnu' Antonescu se sacrifica pe la televiziunile private( in loc sa isi faca somnul de frumusete sau sa isi perfectioneze quinta regala) cu scopul nobil al alfabetizarii electoratului ignorant care nu vrea sa il lapideze in piata publica pe dictatorul si ditrugatorul de tara

  23. Crin se plînge că dă din banii luaţi de la stat unei televiziuni de stat, în timp ce face rating(bani) pentru televiziunile private unde se află cînd ar trebui să lucreze la stat.

  24. A zis-o şi Ceaşcă:

    "Eu aştept ca să se întocmească un program de lucru, cum avem programul dezvoltării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în care să avem şi un punct: formarea omului nou, multilateral dezvoltat. "

  25. Dacă împărţim banii pe care-i primeşte Crin la cîte ore munceşte pentru ei cred că ne dă ceva de genul a miilor de euro pe oră.

    Şi încă o chestie care poate părea şocantă: Crin e mai vechi în politică decît personaje ca Vanghelie, Ciorbea sau Mitrea.

  26. @Luminita, fata mea, artista de cinema,

    daca ai fi fost un pic mai atenta, ai fi observat ca n-am facut nicun efort, ci doar l-am parafrazat pe Bleen, adaugand niste nume in plus

  27. @Tucu,

    plus meseria de mare responsabilitate de navetist pe relatia Tulcea-Niculitel

    0 vodca mica la imbarcare in autogara Tulcea, una mare la sosire in Niculitel, una miniona la imbarcare in Niculitel, dupa terminarea orelor de curs, in care oricum ai dat teapa la lectia de istorie, ca aveai de istorisit nu-stiu-ce brasoave betivanilor de cursa lunga din sat si, in fine, una babanissima la destinatie, pe cheiul Dunarii, la Tulcea

  28. Leon, trezeste-te dragule, despre ce "antreprenori..sistem privat sau liberi profesionisti" acum 20,30,40 de ani vorbesti tu ?? Si revenind la "indignarile" platitorului la greu de impozite Antonescu sa fim bine intelesi, nu este nici o crima sau rusine sa prestezi, sa fi angrenat in sectorul bugetar atata timp cat prin aportul tau profesional aduci plus valoare/profitabilitate serviciului public pe care il intorci cu varf si indesat platitorilor de impozite ce umplu sacul bugetului.

    Sub acest aspect, inutilitatea/absentza serviciului public/prestatia paguboasa ce caracterizeaza indelunga cariera politica a specimenului in cauza, duc la concluzia elementara ca el este mancatorul tipic de impozite platite din buzunarul "antreprenori..celor din sistemul privat, liberi profesionisti," etc.

    N.B. Iti reamintesc faptul ca Antonescu are un venit mai mult decat … generos in calitatea sa de parlamentar, pentru calitatea sa de politician, vedeta media si gaunos orator nu este retribuit din bani de la buget si nici nu plateste impozite.

    Atata timp cat pentru sumele incasate de la buget el nu a adus nici un serviciu public in folosul platitorilor ( vezi raportul dintre orele lucrate in aproape 18 ani si sumele incasate) consider ca are un tupeu urias vorbind de funie in casa in casa spanzuratului

  29. tehnica agăţării:

    – şi Băsescu a fost securist

    – şi Băsescu a vîndut blugi

    – şi Băsescu e beţiv

    – şi Băsescu e chel

    …..

    …..

    Şi Băsescu a pus căcat pe clanţă!

  30. @Mih,

    nu te te ambala, n-am terminat discutia: ori despre ce ar vorbi, si in orice context, Antonescu nu este prezidentiabil

    el va iesi invariabil pe locul doi

  31. @Leon cel Treaz

    Si?

    Vrei sa spui ca asta il indreptateste pe d-ul Antonescu sa vorbeasca despre "pe banii si din impozitele" sale in termenii si contextul respectiv?

    Domne, aveti un stil inconfundabil!

    Din categoria "tovarasi, deraiati cu ori ce pret discutia!"

  32. Leon cel Treaz.

    Leon exista meserii -cum ar fi :

    pilot, cosmonaut, marinar,spion, acrobat,scafandru,alpinist,

    inghititor de sabii ,etc.care ies din impartirea obisnuita stat-privat.

    Cei care practica aceste meserii (la stat sau in mediul privat) au ceva comun-daca nu si fac treaba ca lumea platesc de multe ori cu viata.

    Chestia asta le desvolta simtul responsabilitatii.

    Simt care lipseste cu desavirsire profesorilor de istorie din Tulcea deveniti muzeografi si apoi parlamentari indiferent de cine i plateste.

  33. @

    A se retine ca nici domnii Ponta, Hrebenciuc, Hasotti, Nastase, Oltean, Basescu sau Geoana nu au lucrat niciodata ca antreprenori, salariati in sistemul privat sau liberi profesionisti. Toata viata au fost bugetari. 10, 20, 30, 40 de ani. O mai zic o data? Toa-ta via-ta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *