Ia sondajul neamule!

Insomar a făcut o ştire pentru iRealitatea, respectiv un sondaj de opinie pentru Cotidianul.

Este de observat că oamenii au pus doar întrebările care trebuie pentru a primi răspunsuri „bune”. Adică e clar că guvernul şi tot ce e legat de el sunt  în picaj în ceea ce priveşte popularitatea, dar se pun şi întrebări care să primească răspunsuri numai în această direcţie construindu-se cu fiecare răspuns, concluzia finală. Dacă au luat decizia de a dezvolta întrebarea „Cum credeţi că ar fi mai bine pentru România?” (pag. 9) mergând pe răspunsurile date, nu înţeleg de nu a fost formulată şi întrebarea corespunzătoare răspunsului „Actualul Guvern să rămână în funcţie”, rezumându-se doar la întrebări derivând din răspunsurile „Actualul guvern să fie înlocuit” şi „Actualul guvern să rămână în funcţie, dar să fie înlocuiţi unii miniştri”. De asemenea, dacă au fost formulate întrebări în legătură cu măsurile fiscale luate, nu-i foarte clar de ce nu există o întrebare privitoare la măsura menţinerii cotei unice de impozitare la 19%. Ori, în aria aceluiaşi interes, de ce nu există o întrebare care să dezvolte chiar nemulţumirea şi să afle dacă trebuiau luate alte măsuri sau nu trebuia schimbat nimic.

Varianta haioasă de răspuns este „Traian Băsescu” la întrebarea „Ce ministru ar trebui înlocuit întâi ?” (pag. 11). Totodată cred nu poţi să nu te întrebi de ce, în variantele de răspuns la această întrebare, nu au fost nominalizaţi toţi membri guvernului, pentru a oferi libertatea deplină a răspunsului. S-a mers pe varianta nominalizării câtorva miniştri, operatorul fiind cel care face o primă selecţie a „răilor”, nu cel care răspunde. Şi care au fost criteriile după care, mergându-se pe varianta asta, au fost aleşi miniştri nominalizaţi drept candidaţi pentru a fi înlocuiţi primii? Cel al notorietăţii? Nu, pentru că lipseşte Blaga. Cel al apartenenţei politice ? Poate, pentru că sunt doar reprezentanţii PDL. Cel al măsurilor controversate? Nu, pentru că lipseşte ministrul sănătăţii. Cel al ţintelor predilecte ale atacurilor prin media obiectivă?

Dar întrebarea „cea mai absentă” este: „Consideraţi că România trece printr-o criză economică?”

Facebook Comments

30 de comentarii

  1. @parere personala. Ai PERFECTA DREPTATE. Iar ce spune M.Tanasescu nu face decat sa puna paie pe focul ce arde sub turul pantalonilor opozitiei.

  2. Din sondaj: "Cresterea TVA este o masura care:"

    1. Va avea efecte pozitive asupra economiei

    2. Va avea efecte negative asupra economiei"

    O intrebare de genul acesteia mi se pare irelevanta. Cresterea TVA a fost explicata de guvern ca fiind o necesitate. Tuturor le este clar ca este o masura care are efect negativ asupra consumului, buzunarului propriu etc.

    Este ca si cum ai intreba:

    "Familia ta o duce mai rau cand trebuie sa plateasca rata la banca? Variante de raspuns: "da, avem mai putini bani", "nu, avem la fel de multi".

  3. @Parere personala: Propun ca noua Constitutie sa mentioneze expres ca la conducerea tarii sa ramana Basescu pana la moarte urmat de IEBA. Atunci vor fi lucrurile pe un fagas normal si vor incepe lucrurile sa functioneze.

  4. Pe de alta parte, opozitia stie ca imediat dupa ce problemele "acute" ale crizei vor intra pe un fagas relativ normal, Basescu va pune din nou tunurile pe Parlament pt reducerea nr de parlamentari si a camerelor si chiar a schimbarii radicale a Constitutiei.

    Acestea sunt alte motive care ii fac sa spumege de furie pe PSD si PNL.

    Din pacate, UDMR si UNPR nu prezinta nici pe departe garantia sustinerii de care-ar avea nevoie Basescu la momentul respectiv.

  5. hopa, ceva nu-i in regula. ma scuzati.

    reiau: m-a amuzat procentul, cel mai mic, al celor ce ar vrea sa-l schimbe. adica nici macar asa nu le iese.

  6. Opozitia are o teama foarte intemeiata.

    Conjunctura internationala arata clar ca situatia incepe sa se redreseze. Incet dar sigur. In Romania va fi la fel – poate ceva mai incet dar la fel de sigur.

    Daca Basescu si PDL scapa de acest an si din anul viitor lucrurile o sa inceapa sa se indrepte, populatia va uita si de FMI si de suspendare, iar opozitia va fi nevoita sa recunoasca realitatea si anume ca PDL si Basescu s-au descurcat. Taras-grapis (si bineinteles cu o opozitie de-a dreptul furbunda)dar s-au descurcat.

    Iar acest lucru, in ochii opozitiei, nu trebuie sa se intample cu niciun pret. De aceea, nu se vor da inapoi de la nimic.

    Nici de la aducerea Romaniei (din nou) intr-o situatie politica execrabila lasand tara fara presedinte si chiar fara guvern pe cateva luni, nici de la sabotarea permanenta a tuturor masurilor social-economice luate de actualul guvern.

    Romania nu are voie sa se redreseze sub nicio forma sub conducerea PDL si a lui Basescu. Asta este singurul "motto" al opozitiei.

  7. @ Florina: vad ca astia sunt complet idioti … Deja parte din planul pe care il aveau sa il dea jos pe Basescu este consumat fara efecte sau mai rau, cu efecte pozitive pentru Basescu! Primul sondaj, cel cu demiterea este fumat si retras, complet uitat. Incercarea lui Voiculescu cu suspendarea un mare fas … Acum acest sondaj e praf. Nici PDL nu e prea breaz, dar speram ca astia sa fie in stare sa ii sranga rau cu usa ca sa se indrepte! Ori asa ramanem si cu PDL neschimat, si cu opozitia praf …

  8. E posibil să fie cu întrebări deschise (sau cum dracu le zice, că niciodată nu ţin minte jargoanele). Adică întrebarea să fie pusă fără a da numele vreunui ministru ca opţiune de răspuns.

  9. Atata vreme cat dusmanii declarati ai lui Basescu se numesc: Iliescu, Nastase, Voiculescu, Patriciu, SOV, Ponta, Antonescu sau Mazare, eu voi ramane in continuare de partea marinarului.

    Si am convingerea ca mai exista inca sufucient de multi romani care gandesc la fel.

  10. Pdl trebuie sa cheme la guvernare PNL -ul , cu concesii majore chiar , altfel va fi groaznic pentru tara . Pentru ei si Basescu nu mai e nicio sansa , dar gestul de pe urma …scapa turma .

  11. nu trageti in pianist, nu impuscati mesagerul etc. nu s-au nascut azi. Cel ce da vesti proaste (s-a terminat cu pomenile, de maine nu "se mai da", etc) nu poate fi popular. Ce daca ii spui propriei odrasle ca de maine ii scade alocatia vei fi mult mai iubit? Mai ales daca chibiti de pe margine ii sufla ca va pieri daca i se reduce alocatia. Dupa niste ani (in cazul odraslei) mai poti castiga ceva respect de la el. Daca insa dupa niste luni/ani ii mai dai ceva la alocatie pe loc devii cel mai iubit.

  12. Rămîne de văzut ce mai poate face PDL-ul ca să-şi revină pînă în 2012. Părerea mea e că nu mai poate face nimic în formula actuală. Are şanse doar dacă se reformează drastic şi scapă de o bună parte din actualii lideri.

  13. Trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului:

    Băsescu are şanse serioase să fie demis în cazul unei suspendări

    PDL e al treilea partid, după PSD şi PNL

  14. @poweraxxel, FLorina, şi dacă nu merge, ce? Nu vă vine să credeţi? 🙂 Şi copii învaţă cum să construiască întrebări pornind de la răspunsuri, printre altele la cursurile de limbi străine. In inocenţa mea, credeam că i-ar opri exact infantilismul operaţiunii.

  15. Nu cred ca astfel de calcule – pausale, au vreo valoare.
    Nici la suspendarea din 2007 PDL nu statea pe roze. Chiar daca atunci avea 30% PDL era oricum in inferioritate clara – teoretic vorbind. Basescu ar fi putut fi demis inca de-atunci cu 70% din voturi.
    Pana la urma a castigat cu 70%.

    Nu vad de ce sunteti convinsi ca cei care au fost cu Basescu in 2007 si in 2009 si-au schimbat dintr-o data parerea si ar dori sa-l suspende?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *