Punctul de pensie va rămîne la fel, dar va fi contopit cu punctul de amendă, care a crescut. Astfel, noul punct, numit punctul de amendă-pensie, va crește iar pensiile vor fi luate, nu vor mai fi date. În ziua de pensie, pensionarii vor fi puși să sufle, și dacă mai suflă, li se va întocmi proces verbal. Dacă nu mai suflă, vor fi puși pe listele electorale ale lui Dragnea.
Facebook Comments
Hă hă hă, ce tare ești în dimineața asta, Bleen! În fine, e la prînz, după soare, dar eu abia m-am sculat. Apropo de Ponta: azi-noapte am fost la party într-un club, unde după ce mi-am făcut timpanele praștie și articulațiile muci (care dracu de bou tîmpit a fost cu ideea să pună mochetă groasă pe locul de dans?!), și era să-mi intre-n ochi paiul din pahar cînd am dat să mă hidratez (de unde puii mei moda asta să bei vodca cu paiul?!), am avut totuși o ultimă satisfacție majoră, cînd taximetristul care m-a dus spre dimineață acasă l-a porcăit imperial pe imbecilul de Ponta! Hai că a meritat deranjul. (Îmi țiuie urechile de zici că am o mașină de spălat în cap.)
Să nu ne iluzionăm. Te-a citit, ești băsistă și, după cum am stabilit, în consecință, bețivă, iar omul voia bacșiș.
Ete, precis. După ce să mă citească? După bască? (Nici n-o aveam pe cap, de altfel, o țineam în mînă, că nu mi-era frig.) Taximetristul nu l-a atacat pe pontănac din prima. întîi a zis ceva mai neutrific, putea fi interpretat oricum. Abia cînd l-am aprobat, și se uita la mine, întorsese capul, nu prin oglinda retrovizoare, clar ca să-mi verifice și mimica, să fie sigur, abia atunci și-a dat slobod la foc de baraj. Dar cum nu vreau să te dezamăgesc, fiindcă mi-ești simpatică, mă grăbesc să confirm: dacă chiar n-aș avea nici un alt motiv, aș prefera să mă creadă lumea bețivă, decît prostănacă. Și numai pentru atîta lucru ar merita să țin cu Băselu.