Falimentakis

Are Răzvan Cucui un articol excepțional despre Grecia. Unul care bate multe analize savante pe subiect. Ce e bine de știut e că Răzvan a pus un titlu atât de bun nu doar pentru că e talentat ci și pentru că știe bine despre ce vorbește. A pățit-o pe pielea lui.

Odată cu articolul lui Cucui am realizat însă și faptul că nu pricep ce înseamnă falimentul unui stat. Metaforic, e clar, că doar trăim în România. Concret însă, sunt în ceață. Falimentul e o instituție esențială a capitalismului. E, de fapt, soluția ordonată prin care creditorii pot recupera o parte din ce au băgat într-o afacere care a eșuat. (Mai plastic vorbind, e descrierea rece a unui proces ceva mai uman, unul în care “Masa Credulă”  se transformă în “Masă Credală”). Oricum mă uit la poveste, falimentul înseamnă un singur lucru:

Afacerea nu mai are șanse să facă profit iar creditorii vor să salveze ce se mai poate salva din banii împrumutați. Toată lumea e de acord că afacerea trebuie administrată temporar de altcineva de încredere care poate decide care e soluția prin care se pot recupera maximum de bani. În același timp, falimentul protejează pe cel care deține afacerea: nu se reped toți pe el să ia care ce apucă. Falimentul personal are și el o mecanică identică.

Bine, atunci ce înseamnă falimentul unui stat? Sunt câteva întrebări care mă fac să cred că e vorba de un grav abuz de limbaj, unul prin care se ascunde un adevăr puturos:

    1. E un stat o afacere în care se bagă bani și se scoate profit?
    2. Poate fi statul profitabil?
    3. Dacă da, cine e proprietarul afacerii? Care e piața pe care funcționează afacerea?
    4. Dacă statul dă faliment, care sunt activele lui scoase la vânzare?
    5. Poate fi un stat lichidat? (adică transformat în bani cash și desființat fizic?)

Ca să nu fiu prea abstract, vă răspund eu ce înțeleg din cazul Greciei:

    1. Da! Ingineriile în care Grecia și-a ascuns deficitul au fost create de cei care încasează profitul. Statul e o afacere. Dar nu pentru cetățenii lui.
    2. Da, dar nu pentru cetățenii lui. Pentru proprietar. Și pentru clienții proprietarului.
    3. Clasa politică la putere e proprietarul afacerii numită “stat”. Piața suntem noi iar statul e un monopol. De aceea suntem obligați să-i cumpărăm produsele și serviciile de rahat. Pe care le plătim cu impozite din ce în ce mai mari.
    4. Concesiuni, regii autonome, firme de stat, drepturi de exploatare, lucrări de infrastructură. (Bechtel, Petrom etc)
    5. Nu. Nici măcar prin război. În realitate, creditorii Greciei ar trebui să-și asume toate pierderile. Pentru că nu grecii au jucat la ruletă ci ei.

Statul “administrator” e o imensă fraudă iar politicienii doar niște impostori care vând ce nu e al lor. Administratori care vând pe furiș averea proprietarului. Căruia i-au făcut 10 televiziuni de știri cu  armaghendoane non-stop, să-l țină ocupat în timp ce ei golesc casa de mobilier și sapă prin grădină după comori. Dacă mari instituții financiare au făcut afaceri cu acești administratori murdari, dacă s-au bucurat la câștigul înzecit tratând cu grădinarul să fure merele din livadă noaptea, atunci trebuie să-și asume integral pierderea. Nu să acuze proprietarul că a angajat un grădinar corupt. Ăsta e adevărul murdar ascuns în spatele ideii stupide de “faliment al statului”.

PS: Rechinii care se autointitulează “capitaliști” și au profitat de nemernicia unor guvernanți, n-au nimic de-a face cu capitalismul. Capitalismul nu e o formă  tembelă de darwinism. “Capitalul” nu e intersecția banilor cu conturile din insule sau saltelele.  Capitalul e intersecția între bani, idei și forța de muncă. Capitalismul e victoria ideilor asupra banilor și nu invers.

zubeldian.ro

Facebook Comments

22 de comentarii

  1. Pesimismul care ne stapaneste de ceva vreme ma face sa privesc si altfel .Omenirea s-a dezvoltat si s-a oprit la forma statala ca organizare.Pe masura trecerii a catorva milenii ,din ce in ce mai multe state si din ce in ce mai multe categorii sociale o duc tot mai bine.Deci cumva ,aceasta forma ,statul,este fezabil.Fie ca este democratie sau dictatura,pana la unma un grup nu foarte numeros decide in fiecare stat ce trebuie si cum trebuie facut pentru prosperitatea tuturor. Ei bine,ce ii responsabilizeaza pe acestia ca sistemul sa progreseze ? Ei bine ,nu vad decat un raspuns : un set de reguli morale,adevarate pentru toate statele (cu mici diferente de la o tara la alta ) Cum se mentin aceste percepte ? Nu stiu. P.S. Globalizarea nu este altceva decat un stat mai mare sau o incercare de a scapa de regulile morale ?

  2. Citat: "falimentul este atunci cand ascunzi banii in buzunarul pantalonilor si dai sacoul creditorilor" – de nu-mi amintesc cine.

  3. @jay: Apple e prima companie din lume ca și capitalizare bursieră (sau a doua, fluctuează), cu o valoare de bursă de peste 330 de miliarde de dolari. Steve Jobs, cel care a dus-o de la proximitatea falimentului la poziția de acum, în numai 12 ani, nu era motivat de bani. Era interesat de idei și inovație. Rămâne celebră fraza lui "Nu mă interesează să fiu cel mai bogat om din cimitir" precum și disprețul afișat public față de CEO-ii interesați doar de profit. Pentru el banii erau doar un instrument pentru a face cele mai bune produse din lume. În schimb, un geniu dâmbovițean ca Dinu Patriciu, care crede că doar banii contează, odată ce n-a mai putut fura de la stat, a produs mic.ro și un trust de presă care merge în pierderi de ani de zile. Alt geniu al finanțelor, Vântu, care se lăuda că are mai mulți bani decât Patriciu, a lăsat o infecție care se bate cu ea însăși în urma lui. Naivi sunt ei, nu eu. Performanța lor vorbește de la sine.

  4. @Dragos

    Sincera sa fiu, la ora asta, din moment ce 27 de sefi de state ai tarilor membre UE au ajuns la o decizie, nu cred ca mai conteaza parerile noastre asupra problemei Greciei.

    Peste cateva luni sau peste doi ani, vom vedea cu totii daca ceea ce s-a hotarat acum la Bruxelles a fost bine sau nu.

    Sincera sa fiu, m-ar interesa mai mult daca Senatorul Mircea Diaconu, aflat in turneu artistic in afara tarii, (pt o saptamana sau doua) isi primeste totusi integral salariul de Senator.

    Asta asa, ca sa mai revenim la ale noastre, de pe Dambovita.

    Ca, la urma urmei, acest "Falimentakis" nu vine niciodata peste noapte, din cosmos, calare pe vreo cometa. Vine serpeste din toate gaurile..pic cu pic.

  5. Ok bleen, cedez eu. Dar nu inainte sa devoalez Adevarul cu o explicatie ca pentru clasa I/trimestrul 2:

    @Doamna Goga

    sa ne amintim, draga copila, de FNI-CEC-SOV. Ei, draga copila, daca consideram FNI=Grecia, CEC=UE si SOV=bugetarul grec + politicianul grec + multinationale tip Bechtel, atunci vei observa cu usurinta, draga copila neprihanita, ca singurul pagubit este tampitul de contribuabil tip "rruman verde" ce a platit, plateste si va plati ca prostu', care e el prost, oalele sparte in jocurile copilaresti. Ca CEC-ul lor, adica UE draga copila inocenta, GARANTEAZA pentru escroci.

    Caci asa cum bine a spus domnul Pieleapulii, draga copila casta, SOV este genial-minunat-briliant.

  6. @Dana Goga

    fata, nici jmekerii si nici "jmekerii" nu baga sute de miliarde de euro in curu' grecului, ci bou' de contribuabil UE-ist.

    (Pareti o distinsa doamna, sigura pe dansa, cu pareri ferme gen "Soarele se invarte in jurul Pamantului". De ce tineti neaparat sa ma inrolez voluntar in armata misogina?)

  7. @Dragos

    Ideea matale cu "jmecherii din spate" e de-a dreptul puerila"

    Daca matale consideri ca acei indivizi sunt "jmecheri" pt ca acum baga in dosul grecilor sute de miliarde de euro, fara certitudinea ca le vor putea recupera vreodata, inseamna ca avem conceptii diametral opuse despre ceea ce inseamna a fi, intr-adevar, smecher!

    Observ la dvs un fel de paralelism cu tot ceea ce se intampla in realitate.

    Dar, probabil, ma insel.

  8. Dana Goga: "Grecia a dus de nas UE"

    A dus de nas pe naiba. UE, prin "liderii" (ghilimele ptr. ca adevaratii jmekeri sunt in spate) sai, s-a crezut oață cam ca Ghita vs. Vintu de la iRealitatea, a considerat SI Grecia o tara bananiera ce-si vinde "minele de diamante" pe bilute de sticla colorata – in special Franta si Germania s-au batut pe contracte (si) de armament cu statul grec, au corupt toata politichia fara deosebire de rit. Teapa ! au luat-o in mana, a venit vremea pay-back.

    Cam ca la noi cu fregatele alea de fier vechi, cu BCR, Petrom, Bechtel, EADS, Sidex, Electrica, Alro, gen, cu Nastase in rolul lui Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga.

    Ei, acum, no, sa nu se mire herr-frau-sir-lady-mrs-monsieur ca tiganii nostrii se kk la usa lor.

    In viata, totul se plateste cu asupra de masura!

  9. Aş înlocui în postare termenul de profit cu cel de venit. Chiar dacă nu are profit, o firmă (un stat) poate continua să funcţioneze câtă vreme obţine venituri suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile (în care intră şi achitarea datoriilor). Creditorilor chiar le convine să funcţioneze pe profit zero, a la long, până îşi achită datoriile vechi, eventual până face altele noi etc.

    Personal, am depus odată o mică sumă la o bancă grecească. Nu vreau banii înapoi, mă mulţumesc cu câţiva metri de plajă într-un golfuleţ, treceţi-mă în masa credală, şi cu un măslin.

  10. huitzil… trebuia sa cauti pe goagal_vorba lui vanghelie_ si aflai ca acel fond suveran e alimentat din veniturile obtinute din exploatarea petrolului , zacaminte detinute de stat.. deci e un fel de reparizare a castigului catre cetatenii norvegieni, pt. ca au avut norocul sa se nasca norvegieni si alt noroc mai mare sa aiba rezerve de petrol , la fel cum beneficiaza si kuveitienii de o renta anuala ca sunt cetateni kuveitieni si stau pe petrol.. deci comparatie nereusita.. dc. mai citeai, aflai ca acel fond, a avut pierderi de 90 miliarde dolari in 2008 cand a scazut pretul petrolului.

  11. Cred ca

    problema cea mai mare, de fapt realul esec al Uniunii Europene,consta in faptul ca, aproape 10 ani de zile, Grecia a reusit sa duca de nas intreaga Uniune, prin prezentarea de date false, an de an, fara ca cineva sa inteleaga (sau sa aiba curajul sa o spuna public)

    Este, cumva, exact ca in cazul Madoff. Sa capusezi un intreg sistem bancar (care chiar si acum se crede infailibil), timp de aproape 40 de ani, delapidand in total peste 60 miliarde de dolari, fara sa fii prins, inseamna ca ceva e putred…pe undeva (si, de data asta, nu e vorba de Danemarka)

  12. Blestemul oricarei teorii frumoase este ca poate fi oricand ruinata de un fapt urat. Teoria in cauza este polologhia de mai sus iar faptul urat poftimi-ti-l: cel mai mare fond de pensii de pe glob si totodata cel mai mare fond suveran de investitii din Europa este Fondul Norvegian de Pensii detinut de presedintele si guvernul Norvegiei 🙂

  13. Ptr comentatori: cand aveti chef de un off topic sau pus un link, mergeti pe forum. Va roade un subiect anume, dar care nu are legatura cu articolul de pe blog? Ati gasit un articol interesant si vreti sa impartasiti linkul si celorlalti, chit ca n-are legatura cu subiectul articolului de pe Blogary? Mergeti pe forum (aveti butonul sus, in bara). Comentariile off topic si spam vor fi sterse. Va multumesc.

  14. Este cea mai simplă (așa cum e în realitate de fapt) și mai concisă și mai directă și mai penetrantă radiografie a realității economice.

    Dacă în licee s-ar preda după un manual care ar avea o filă și pe filă ar fi scrise cele de mai sus, ar fi mai bine decât formarea pancreasului la melc. Adică ceea ce învață copii la școală în clasa a 4.

    Vă salud!

  15. "Capitalismul e victoria ideilor asupra banilor și nu invers" ?!?!? No shit? Nu pe bune? Unde? "La noi in tara"?! In alta tara?!

    Poate in alt univers, mai degraba, unul, cel mult, paralel.

    In acest univers, capitalismul, asa cum se manifesta de vreo 10-15 ani, nu numai ca e pe cale sa moara, dar vrea sa moara urit.

  16. ..treaba e un pic amestecata..au profitat si alesii dar si cetatenii.. imi aduc aminte cum prin anii 9o, salariatii de la comtim timisoara au intrat in greva deoarece conducerea angajase o firma care sa faca controlul la iesirea din incinta a salariatilor, pentru a_i impiedica sa mai fure.. ei plecau cu_n kil de muschi, conducatorii cu microbuzul..si asa, incet incet a intrat contimul in faliment..concret la grecia, putini s_au informat ca PRIN CONSTITUTIE unul care lucreaza la stat , nu poate fi dat afara.

  17. Nu m-as baga sa comentez subiectul pt ca nu ma pricep.

    Am o intrebare, de fapt: exista temeiuri reale sa nu-mi sune bine informatia de mai jos (pt ca nu-mi suna)?

    "Ora 22:14 Franta sprijina ipoteza ca statul chinez sa ajute zona euro pentru a face fata crizei datoriilor printr-un mecanism special, a declarat miercuri o sursa guvernamentala. Nicolas Sarkozy discuta cu presedintele Hu Jintao despre aceasta posibilitate. Mecanismul propus va fi sustinuta de catre Fondul Monetar International.

    Potrivit unor surse guvernamentale citate de AFP, China ar fi dispusa sa raspunda solicitarii Europei pentru finantarea planului de rezolvare a crizei datoriilor." (sursa HotNews)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *