Dispariţia PNL

În condiţiile în care propunerea USL privind sistemul de vot majoritar într-un singur tur ar trece, PNL nu mai poate părăsi USL şi în orice viitoare negociere va fi nevoit să accepte termenii impuşi de PSD. Printr-un asemenea sistem peneliştii rămîn prizonierii nu numai ai PSD ci şi ai lui Crin, de aici şi acordul acestuia pentru votul majoritar într-un tur. Orice încercare de revoltă împotriva lui Crin şi a PSD-ului va fi sortită eşecului atîta timp cît rezultatul, un „al treilea partid”, are şanse minime să intre în Parlament de unul singur. Peneliştii vor fi nevoiţi să accepte ceea ce le oferă Crin şi PSD, Crin fiind deja o instituţie în sine, distinctă, care, din păcate pentru penelişti, este mai aproape de PSD decît de ei.

UPDATE. PNL este victima trocului dintre PSD şi Crin: sprijin pentru prezidenţiale contra brandul şi structurile PNL. Spuneam mai demult, într-un articol apărut înainte de crearea USL, că pesediştii nu vor accepta un candidat la preşedinţie din afara partidului. Se pare însă că Antonescu deja nu mai e considerat în PSD ca fiind din afara partidului.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

18 comentarii

  1. Pentru PNL ar fi fost bun vechiul sistem pe liste sau, mai bine, cel cu doua tururi de scrutin. Dar si cel cu un tur e categoric mai bun (din punctul lor de vedere) decat cel in vigoare acum. Asa ca sunt foarte curios ce o sa se intample 🙂

    Pe de alta parte mi se pare curioasa toata chestiunea, pentru ca exista deja cred 2 proiecte care vorbesc de trecerea la un sistem majoritar cu un tur, ambele care sunt in discutie. De ce sa depui un al treilea? La fel, cu reducerea nr de parlamentari, sunt sigur ca exista proiecte depuse deja. Iar al treilea proiect, cu combaterea migratiei, e fie o prostie (daca e in sensul "slab", ca la primari) fie o aberatie anticonstitutionala (daca e in sensul "tare", ca la consilierii locali)

  2. mie imi place foarte mult discutia cu impartirea adminitrativa, pentru ca daca se misca astia repede n-o sa inteleaga nimeni nimic din nou. Era un proiect foarte realist si interesant de la o comisie prezidentiala intr-un raport. Si propuneau o impartire administrativa foarte buna. Dar avea Tinutul Secuiesc intr-o singura unitate si asta ar impiedica acceptarea de catre societate. Desi eu cred ca un neo-judet unguresc le va aduce mai multi bani ai lor si noua. Plus ca nu cred in faza cu autonomia de loc.

  3. Gresit, daca imi permiteti: Crin Antonescu a vindut pur si simplu pe bani, nu pe schimb de sprijin politic. Sa fim seriosi, la senat a fost pe locul 2 intr-un sector liberal al Bucurestiului, singurul, sectorul 1, iar la prezidentiale s-a votat ideea de liberali. Constient ca nu are nicio sansa la prezidentiale (va inchipuiti ca din 50 la suta populatie rurala ia mai mult de 2 la suta, din greseala?), omul a inceput sa-si valorifice pozitia la greu. Mai intii, a facut rost de o sponsorizare pe acte de la Dinu Patriciu, 100.000 de euro pe an plata "consultantei" sotioarei, sa aiba de blind. Dupa care, dedulcindu-se la mai mult, a vindut postul de vicepresedinte al Camerei, dar, mai ales, postul de vicepresedinte al Senatului, Romania fiind singurul stat din lume in care vicepresedintele unei camere a parlamentului este singurul reprezentant al unui partid in acea camera, anomalie pe care vad ca nu sare in ochii nimanui. Este vorba de Dan Voiculescu insusi! Cam asta este cu baiatul, ca fetele care iau bani la chiloti, mulindu-se pe bara…

  4. Am o altă presimţire: se va sparge alianţa cu mult înainte de termen. Cred că nici localele nu-i vor prinde împreună. La noi în Mangalia nu se înţeleg deloc. Ba mai mult, ciumaţii au făcut în aşa fel ca liberalii să se certe între ei,…unii au fost daţi afară etc!

    Nu pot decât să mă bucur când îi văd că îşi sabotează unul altuia sanşa 😈

  5. Eu as zice ca joaca e pe tandemul a doua proiecte legislative:

    Legea minoritatilor si legea electorala

    Daca UDMR nu trece legea minoritatilor nu prinde pragul pentru parlament. Decat daca voteaza legea electorala cu vot uninominal first past the post care ii avantajeaza.

    Ca PDL sa evite tradarea UDMR trebuie sa ii dea legea minoritatilor. Care o sa coste PDL in ardeal unde mai au inca ceva sustinere.

    Dupa cum il stiu eu pe Basescu va merge all-in ca la poker si vom avea uninominal intr-un singur tur. Riscant, poate elimina PDL de pe scena politica dar poate si avea castig de cauza daca primarii PDL reusesc sa mobilizeze suficiente voturi pentru partid.

  6. Oricum ar fi fost, ar fi fost rau pentru PNL! In conditiile unui unui sitem de vot majoritar intr-un singur tur, cel mai dezavantajat partid de pe podium ar fi fost PNL, indiferent daca era singur, aliat cu PSD, sau aliat cu PD-L. Sau ar fi fost democratii mai cavaleri?!

    Desigur, daca ar fi ramas singur-singurel, PNL era un partid de fraieri si doar daca ar fi devenit remorca PD-L era si Crin inteligent. Insa pentru ca numai cu PSD avea speranta unei candidaturi la prezidentialele din viitor, Crin a ratat ocazia asta.

  7. (dintr-un comentariu de la mine de pe blog: Cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva, mai intai ii ia mintile. Cu privire la cele trei propuneri, Antenescu topaie intr-un picior ca l-a invins pe Basescu: “Le-am dat sah mat prin trei proiecte de legi”.) Eu ce sa zic, ei au impresia ca cu asta au terminat restul discutiilor – cele privind confiscarea averilor (deja s-a pronunta si Gittenstein, ambasadorul SUA la cat de simplu se intampla acest lucru la ei), cele privind imunitatea parlamentara si ministeriala, responsabilizarea judecatorilor si magistratilor, 3% din PIB deficit bugetar samd.

  8. “USL va avea candidati unici in colegiile uninominale, stabiliţi pe baza sondajelor de opinie” – zice Victor Ponta.

    Va avea pe dracu…PSD are 50% din locurile eligibile si UCD restul de 50% dar PC-ul are fix 20 si pana la 50% PNL. Deci candidatii vor fi impusi de la centru.

    Problema mare in USL este de unde vor scoate PC 20 de candidati? Ca oricat i-as numara tot nu ies la socoteala chiar daca ii punem si pe gadea, ciutacu, dana grecu, mircea badea si restul mascaricilor omniprezenti la Antena 3.

    p.s. apropo de sondaje…in Moldova de dincolo iar a iesit invers fata de exit-poll.

  9. Scena politică s-a bipolarizat. Pentru PNL este deja prea tîrziu. Era nevoie de un retardat cu ambiţie în fruntea PNL ca asta să se întîmple.

  10. Crin Antonescu inhama definitiv si irevocabil PNL la caruta PSD (practic vorbim despre extinctia ultimului partid istoric – asta în cazul in care nu se gaseste nimeni capabil să-i dea un branci afara din partid). Sincer, ma asteptam ca această propunere, ca parlamentarii sa fie alesi pe acelasi sistem folosit pentru alegerea primarilor – adica din primul tur, sa vina din partea lui Traian Basescu si a PDL. Sa nu uitam ca, la alegerile din 2008, folosindu-se de redistribuirea mandatelor, foarte multi dintre actualii parlamentari PNL (inclusiv Antonescu si Tăriceanu) au “castigat” un mandat de pe locul doi si chiar trei. Momeala? “USL va avea candidati unici in colegiile uninominale, stabiliţi pe baza sondajelor de opinie” – zice Victor Ponta. Asta daca apuca Antonescu sa se trezeasca la timp sa citeasca ceea ce are sa-i sondeze si interpreteze Vasile Dancu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *