Articolul lui Varujan Pambuccian m-a surprins de la bun început. Nu bănuiam că am putea găsi tocmai la liderul minorităților o asemenea poziție radicală libertariană. El a generat aici reacții destul de violente. A fost acuzat de kitsch politic, de fantezism precum și alte lucruri puțin măgulitoare. Cred că știu unde e sursa acestei reacții ostile.
Eu il banuiesc pe Pambuccian de interes mai mare pentru brandul personal decît pentru ideile de dreapta. Chestiunea e simplă: mult din ce spune el e bine, pentru că merge în direcția unui stat minimal. O parte e prost, pentru că merge in direcția unui stat slab. Comite „eroarea” (voită sau nu) pe care o comit mulți: un stat minimal care te lasă în pace nu e deloc un stat slab. (Problema au lămurit-o Aligică si Stocia foarte bine in „Reconstrucția Dreptei”: plutocrația nu e liberalism sau libertarianism). Dar pe lîngă acest „ceva prost” care sună cam ca teoriile lui Patriciu, mai e ceva: enunțul soluțiilor e doar teoretic si e făcut să rămînă pe veci doar teoretic. Scopul „Sfirsitului utopiei” nu e de a propune un drum ci de a genera discuții si contrarieri. E perfect neclar cum anume am putea trece noi de la un etatism monumental (cu ultimele etaje ridicate de liberali) la un libertarianism de vis care nu se regăsește în nici o țară din lume. De fapt Pambuccian a construit un articol tabloid în sensul intelectual (de remarcat tonul apocaliptic) și perfect paradoxal în sens logic: propune ieșirea din „utopie” printr-o perfectă utopie. Argumentul meu final e acesta: Cine ar putea crede că soluția pentru România e de a trece de mîine în avangarda mondială a libertarianismului? Nimeni. Pentru că nimeni nu știe CUM s-ar putea face asta. Noi nu reușim să micșorăm niște pensii uriașe obținute fraudulos, nu reușim să micșorăm salariile pentru că judecatorii nesimțiți dau statul în judecată, în schimb Pambuccian a găsit soluția: Statul fuge în munți . Cît privește tonul apocaliptic, n-ar strica să ne amintim că de sute de ani, periodic, se găsesc unii care predică sfîrșitul lumii, economiei, iubirii sau păcii. Sfîrșitul definitiv a ceva important. A profeți „marele sfîrșit” e de multă vreme un instrument de construcție rapidă a brandului personal iar asta în sine ar trebui să ne dea de gîndit dacă e să ne amintim ce se spune despre falșii profeți în Scriptură. Am să revin la acest ultim subiect, de la Brucan încoace am devenit un popor de profeți. Acum aș reține însă faptul trecut cu vederea că deși ne propune ieșirea dintr-o utopie prin fantezie, Pambuccian intuiește mai bine decît mulți existența unui electorat de dreapta. Pentru care campania electorală a început deja.
