1. Hard
Un norvegian plănuiește și duce la capăt, cu meticulozitate maniacală, un carnagiu care șochează Europa și furnizează subiecte editocraților de pe întreg mapamondul. Cu sagacitatea binecunoscută, marii mestecători ai adevărurilor ultime și ai banalităților prime ne toarnă săptămâni la rând oale cu lături anticreștine în cap. De la înălțimea editorialelor sau de la firul de iarbă al actualității în direct ni se repetă ad nauseam, fără nici o umbră de îndoială, că asasinul este creștin fundamentalist (să ne-nțelegem: ține post negru și nu ratează nici o slujbă?!?).
Cauzalitatea e la fel de logică și clară ca în Lecția lui Ionescu: creștinismul duce la crimă. De mult mai multă circumspecție dau dovadă aceiași jurnaliști când afirmă că dementul este „prezumat mason”, deși în poze îl vedem bine mersi cu șorțulețul caracteristic. De ce n-ar fi atunci și „presupus creștin” acest criminal? Sau mason fundamentalist? Sau nici una, nici alta, ci doar un nazistoid intoxicat de o ură integral străină de creștinism. Maimuțărirea unor valori creștine, amalgamate în bun spirit new age-ist cu păgânism germanic nu sunt o dovadă de credință, ci de dezorientare caracteristică veacului în care trăim. În mod ironic, criminalul norvegian este un produs perfect al lumii globalizate, multiculturale, pe care a crezut că o combate împușcând niște adolescenți socialiști.
Tragedia a fost rapid și fără scrupule recuperată de apostolii urii de sine, care au semantizat-o facil, să înțeleagă toate gospodinele: creștin=criminal. Ca în orice poveste cu bau-bau, s-au găsit rapid și personajele pozitive – de exemplu, un cuplu de lesbiene care au sărit în ajutorul unora dintre victime. Ce-i drept, abjecția nu era completă dacă nu trăgeau ceva profit ieftin și scontat editocrații, această preoțime seculară a corectitudinii politice (excepție a făcut la noi un editorial admirabil al lui Mircea Mihăieș). Crima fioroasă din fiorduri a devenit astfel un nesperat prilej de a mai da o lovitură de imagine creștinismului, din care și-au extras până una alta virtuțile toleranței și hărniciei admirabilii și pașnicii scandinavi. Fiindcă, nu-i așa, orice nebunie e un bun pretext pentru a ne înfiera identitatea. În noua vulgată, ura de sine devine premisă a iubirii de aproape. Sau de departe.
2. Soft
Ura de sine a omului european nu are doar simptome dramatice. Plimbându-mă azi prin Londra, am avut ocazia să constat manifestările ei benigne. În parcul din Tavistock Square, la câțiva pași de apartamentul unde locuiesc, am descoperit două monumente pe care nu le observasem acum 2-3 ani. În centrul parcului tronează statuia lui Gandhi, golaș și chircit, așa cum și-l reprezintă imaginarul colectiv, cel puțin de la filmul lui Richard Attenborough încoace. Monumentul face, după toate aparențele, obiectul unui cult local. Idolul este decorat cu ghirlande multicolore de flori proaspete, candele (anglicane) și bilețele (votive?), mai ceva ca o Madonă medievală. Asemenea dovezi de devoțiune populară nu găsești la monumentele marilor oameni de stat englezi. Statuia lui Churchill și Roosevelt de pe Bond Street, bunăoară, nu se învrednicise de nici o ofrandă.
Nu neg că Gandhi a fost un mare om pentru India. Totodată, nu mă pot împiedica să observ că oamenii care au făcut Anglia mare, de la Regele Alfred la Churchill, nu atrag atâta simpatie ca oamenii care au vrut-o mică, precum Gandhi. Este aici reflexul unei îndelung cultivate culpabilități coloniale – alături de anticreștinism, o altă formă, la fel de păguboasă, a urii de sine. Schema mentală revine la repudierea strămoșilor – și deci a propriei identități – pe criterii profund anacronice. Dintr-o perspectivă progresistă, politicienii sau ofițerii Imperiului Britanic erau niște brute care desconsiderau diversitatea și nu practicau virtuțile multiculturalismului. În acest spirit sunt educate generațiile actuale de studenți britanici. Aceiași studenți, probabil, care depun flori la statuia lui Gandhi.
Nu departe de Gandhi, în același mic parc, se înalță un copac plantat pentru a comemora tragedia de la Hiroshima. Inutil să spun că și acesta este înconjurat de flori. Ceea ce piatra mută spune prin vocea pietății populare este același lucru: ne pare rău pentru trecut, iertați-ne pentru istoria noastră. Același sentiment de vinovăție a britanicilor pentru propria istorie, pentru deciziile dramatice sau eroice și elanurile civilizatoare din trecut, care astăzi se numesc, reductiv, militarism, imperialism sau colonialism. Lupta pentru pace a stângii, puternic subvenționată de KGB, se pare că a dat roade în mentalul colectiv…
În capătul celălalt al Tavistock Square, o statuie stingheră își așteaptă zadarnic admiratorii: Dame Louisa Brandreth Aldrich-Blake, una din primele femei chirurg din Anglia și fondatoarea școlii de medicină pentru femei. Memoria ei nu interesează pe nimeni – nici măcar o feministă. Să nu uit să-i pun o floare.
Adrian, esti ruda cu Pericle si Tache? Cat % esti aroman?
@nedo, imagine all the people living life in peeeeeaaace
i-au pus ăia ghirlande
Ce dracu şi-a făcut la păr?
dăcît taraf tv prind
Lăză pe B1 TV! Acum!!!
Nu, dar la Gay Fest i se pun ghirlande.
da' ce, remus cernea a mur… s-a reintegrat în natură?
Dă-l în mă-sa pe Ferdinand, puneţi ghirlande pe statuia lui Remus Cernea! Cel puţin aşa susţin vreo 3 comentatori p-aici.
@licurg
dacă turcii ar gîndi prin prisma normalității tale, ar depune flori la statuia lui ștefan cel mare. iar rușii la statuia lui antonescu. iar ungurii la statuia lui mihai viteazu.
@eugeni
am oaresce dubii ca punandu-i fata in fata pe gandhi si churchill, autorul a avut in vedere, de ex, un pervers si un traseist politic.
cred ca tocmai asta e problema articolului, ca pune mentalitati ale sec xxi langa fapte ale secolelor trecute iar autorul se mira oarecum ca nu pusca. pai nici nu ar avea cum.
intrebarea care se pune ar fi daca aceste mentalitati sunt superioare, intr-un fel sau altul, celor din care a derivat, de ex, colonialismul (sau altceva, la alegere). din punctul meu de vedere, in cazul de fata, avem binomul libertate, simbolizat de gandhi – colonialism (deci, lipsa ei, pt ca altfel nu ar mai fi colonialism) simbolizat de politicienii imperiului britanic. mie mi se pare normal ca englezul de astazi sa o aleaga pe prima si sa-l repudieze pe al doilea ca o contradictie. la fel, mi se pare normal ca englezul (europeanul) de astazi sa se desprinda de istorie si sa o judece prin prisma valorilor dupa care se ghideaza. oare cum ar arata acum cineva care ar sustine ca marea britanie trebuie sa redevina o putere coloniala? ridicol, cred eu.
Directia de care vorbeste nedormitul a fost explorata, drumul e cunoscut, batatorit, marcat si lucrurile sint crystal clear. Oricine poate sa il parcurga daca e interesat. Toata marfa e in internet, accesibila si gratuita. La capatul drumului e The Frankfurt School. Asta e radacina raului, flegmonul ideologic initial care a umplut lumea cu puroiul muticulturalismului. Google: "Patrick Buchanan" "cultural marxism". Sau pe Youtube: "Patrick Buchanan explains Cultural Marxism".
e mai mult decît cultural marxism, cădem într-o capcană extrem de periculoasă dacă dăm vina exclusiv pe marxism pentru toate relele care ni se întîmplă, la fel cum facem cînd vedem islamul drept unic adversar doar pentru că este atît de pregnant în manifestări. şi a vedea permanent numai bîrna din ochiul celuilalt nu duce la ceva bun pe termen lung. eu aşa înţeleg sensul întrebărilor nedormitului, ca o invitaţie la introspecţie, la autoevaluare, la încercarea de a afla şi cauzele din noi, ca indivizi şi din noi, ca civilizaţie occidentală. undeva, pe filiera individ – familie – biserică – societate, ceva s-a stricat în noi pe parcursul secolului XX.
revin.
@dragoş
1, 2: înțeleg că încă nu ai făcut o alegere între iubirea obscenă de sine şi kama sutra. ar fi timpul. dă-ne de știre.
3: pe niște europeni tot mai apatici și mai indiferenți. pe o uniune europeană a tuturor și a nimănui. pe faptul că europa e plină de biserici abandonate. nu pakistanezii i-au dat afară pe europeni din propriile biserici. au plecat ei înșiși, de bună voie. arătatul cu degetul înspre islam nu e un răspuns pentru mine. în loc să ne văicărim ca niște gîște că vin pakistanezii și marocanii să ne pape, ar trebui să aflăm, apoi să remediem cauzele decreștinării noastre.
"ce îi face pe oameni să îşi uite originile, să se urască pe sine"
eu cred dimpotriva, oamenii se iubesc prea mult, obscen chiar, pe ei insisi.
"oare de-asta, în Londra, se aruncă cu pietre, se vandalizează maşini de poliţie, se devastează magazine?"
nu, vor sa schimbe God Save the Queen in Allah Save Kama Sutra.
"europeanul de rînd consideră patria mumă drept un cadou primit sau un obiect găsit"
pe ce te bazezi ?
eu aş merge într-o direcţie mai puţin explorată. e uşor să contemplăm cu tristeţe sau îngrijorare ceea ce se întîmplă în jur.
ar trebui să ne punem, de fapt, nişte întrebări. să aflăm cauza. ce îi face pe oameni să îşi uite originile, să se urască pe sine. e cumva numai politicul? le impune politicianul să îi ducă flori distinsului domn ghandi? oare de-asta, în londra, se aruncă cu pietre, se vandalizează maşini de poliţie, se devastează magazine? de ce sînt tinerii de azi mai "tîmpiței"? de ce s-au îndepărtat oamenii de biserică? ce forță are mass-media în tembelizarea populaţiei?
aş mai face o remarcă. în afară de fosta iugoslavie, în ultimii 60 de ani, europa a fost ferită de războaie (deși conflicte inter-etnice au mai existat prin irlanda de nord sau spania). 60 de ani înseamnă 2 sau 3 generații. sînt oameni acum pensionați care și-au făcut stagiul militar în anii 60 și care au trăit niște revoluții tot cam în vremea aia. nu pledez pentru război, doamne ferește, însă europeanul de rînd consideră patria mumă drept un cadou primit sau un obiect găsit. şi nu e vina lui.
Licurg, tu realizezi ca Adrian Papahagi ti se adreseaza tie draga multiculturalistule? 😀
Eu as propune, pentru cazuri de tipul acesta Damnatio memoriae.
As propune in locul numelui concret ceva vag ca de exemplu: cretinu' din Oslo.
Nu cred ca mai treuie sa explic de ce.
Si inca o problema… nu suntem pregatiti sa tratam astfel de subiecte – 80 de morti! Exista vreun manual de jurnalism sau de bun simt unde spune – asa trebuie sa scrii/vorbesti cand te referi la o crima de asemenea amplitudine!
La noi presa este inca in preistorie – iar cititorii inca nu s-au nascut.
Off topic – Apropo' de tratarea unui astfel de subiect – acum 22 de ani in Romania – 239 de morti intr-o singura zi… naufragiul navei de pasageri Mogosoaia. Stiti cate randuri s-au scris ? 17 – cate cruci si sicrie? 239!
"Vestea tragediei a fost difuzata seara la "Europa libera" si "Vocea Americii", fiind preluata de presa internationala. Timp de trei zile in presa locala s-a pastrat tacerea asupra catastrofei, desi la rubrica "decese" familiile anuntau ca au pierdut intr-un accident rude sau apropati. Regimul de la Bucuresti a anuntat tragedia in "Viata noua", ziar care aparea la Galati, printr-un articol foarte scurt intitulat "Accident naval pe Dunare" si publicat pe 13 septembrie. Relatarea de 17 randuri a fost plasata in pagina a doua, in coltul din stanga-jos, ascunsa intre informatiile sportive din programul "Daciadei" si un articol de zece ori mai consistent intitulat "Reteaua comerciala galateana – in pas cu noua dezvoltare a municipiului". In text autorul a uitat sa mentioneze numele vaporului implicat in coliziune: "Duminica, 10 septembrie, pe Dunare, in conditii de vizibilitate redusa, o nava romaneasca de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher care naviga sub pavilion bulgar… Din cei 169 de pasageri si 10 membri ai echipajului au fost salvate 10 persoane. La indicatia tovarasului Nicolae Ceausescu s-a constituit o comisie guvernamentala", se mentiona in articol. A doua zi, pe 14 septembrie, a aparut cel de-al doilea articol si ultimul, plasat tot in pagina a doua, ascuns intre o ampla relatare a vizitei lui Ceausescu la Pascani si cronica "La zi in agricultura".
Se pare ca acum presa a cazut in cealalta extrema – si exagereaza!
Frank
stai uşurel! nu putem compara ceea ce se chema presă înainte de '89 cu ce este acum. nu există nici măcar scuza că dacă atunci se făcea aşa, ce pretenţii avem azi? ar trebui să avem, au trecut mai bine de 21 de ani. dar nu vorbim nici măcar în particular de presa de la noi, că doar nu se aştepta cineva ca după epopeea furadanului să fie tratat profesionist cazul Breivik. e vorba de presa occidentală şi mai ales de grupurile de interese din spatele ei. acolo e de fapt problema, puterea de manipulare a mass media este speculată în sensul celor spuse în articol. mass media este cel mai la îndemînă şi cu cea mai mare acoperire vehicul de transportat idei ce spală creiere. nu numai că se fac analize peste analize, care mai de care mai insidioase, dar se manipulează ştirea însăşi. uite exemplu – prezentare rezultate sondaj de opinie. dintr-o parte afli că partidul X are NUMAI Y%, din cealaltă parte că are DEJA Y%. nu mai spun cum poate fi prezentată o creştere sau o scădere de numai 2%.
core, hard-core: http://inliniedreapta.net/crestinismul-ilegal-in-…
Florina
Ar fi fost ideal sa reducem tot actul la o simpla stire – fapt divers – banalitate (da stiu…raul este extrem de banal). Se pare ca problema este presa – si nu consumatorii de "informatii". Din nou avem o polarizare "maniheista", toti fazanii simtindu-se datori sa-si dea cu presupusul. Unii aproba – chiar daca nu fatis – camuflandu-si sofistic satisfactia iar ceilalti "trag la subiect" (termen de rebus – specific compunerii tematice…) urland furiosi – v-am zis noi! am avut dreptate! trebuie sa luam masuri! in timp ce-si storc o lacrima de crokodil.
Prea alambicat….
Ura de sine este cultivata de fiecare individ in parte.
Exista in fiecare, dar intr-o stare latenta.
Insa, exista acei indivizi care stiu sa se comporte ca un fel de turnesol pt a scoate in evidenta "culoarea" maselor.
Acei lideri, pe care dam mereu vina, sunt doar speculantii care profita de pe urma slabiciunilor celorlalti.
Asemeni unui sarlatan care vinde apa chioara unor nestiutori, promitandu-le sau (si mai rau) convingadu-i ca e apa sfintita…
Prea des aruncam vina pe un X sau pe un Y, cand de fapt suntem cu totii constienti ca, fara sprijinul nostru, acel X sau acel Y nici macar nu s-ar fi nascut.
E cazul sa se incheie discutia pe marginea asasinatelor din Norvegia!
Gata! tipul si-a atins scopul… de a se vorbi despre el si despre cruciati, masoni, inchizitie, evrei, somalezi, moschei, Hitler, blablabla. Tipul (breivik…) trebuie judecat, condamnat (la inchisoare si/sau ospiciu de nebuni – dupa caz…)si uitat pur si simplu. Este doar o chestie penala – repet PENALA – de care trebuie sa se ocupe justitia norvegiana.
Cretini de astia am mai vazut… care sa-si justifice crimele cu niste idei (de data asta multe, amestecate si fixe) traznite. Nu exista justificare pentru crima – este un pacat capital! Daca era arab sau comunist/socialist – peste 20 de ani iesea din puscarie si lua premiul Nobel pentru pace, se faceau interviuri, filme biografice, tricouri, sepci, batice si fulare cu figura sa (vezi cazurile Arafat, Che, Stalin). Dar acum?!hai sa ne culpabilizam noi – 300 de milioane de crestini-europeni pentru ce?! Ca nu l-am impiedicat? Ca nu am prevazut? Cine a putut sa prevada cei 45-70 de ani de ciuma comunista si sa vada cu adevarat radacinile adevarate ale acestui flagel?! Radacini adanc infipte in ideile "benigne" ale "iluministilor" francezi, germani sau englezi din sec. XVIII.
Daca vrem ca tipul sa nu faca prozeliti (gen cultul lui Charles Manson), trebuie ignorat.
Ce diferenta uriasa este intre asasinul breivik si "criminalul violator" Assange – si unul si celalt au scris cate o "carte" – daca Assange a fost si este demonizat, breivik isi freaca mainile de satisfactie.
PS Nu trebuie sa uitam cui foloseste aceasta crima… cine este sponsorul ascuns al miscarilor neonaziste, revansarde, revizioniste de prin Europa?! Cine trebuie sa-si justifice existenta si discursul? Cateva initiale binecunoscute:FSB (KGB) – credeti ca ursul doarme?! poate hiberneaza, dar stim cu totii ca nu ne vrea decat "binele".
,
Frank Zappa
nu, nu-i cazul să se încheie discuţia. dacă fapta lui Breivik va fi sancţionată penal, cine sancţionează la fel de penalele, după mine, interpretări despre care vorbeşte Adrian Papahagi?
şi n-ai cum să ignori peste 80 de victime ale aceluiaşi Breivik, asta ar însemna, de fapt, să-l ignori pe el.
sînt de acord că ursul hibernează, dar ăsta este un motiv în plus ca discuţia să continue, nu neapărat pe cazul Breivik, ci pe modul de interpretare şi de distorsionare a realităţii în care a fost prezentat de către cei mai mulţi cazul respectiv.
Imi pare rau Licurg ai facut o serie de afirmatii care nu se sustin, ca sa fiu amabil:
Ghandi poate aparea numai in India. Chestie de religie. Daca tot l-ai dat exemplu pe Ghandi, stiai ca omul a pohtit, ca mos batran :), la bunaciuni sub 18 ani(ceea ce il facea pedofil)? facand tot felul de experimente sexuale?. Intr-un fel bine (hmm…) ca nu a izbandit in restul Evropii ccu principiile lui. Poti sa spui ca este necinstit pentru ca aplic standardele noastre unei culturi bla…bla…bla… Tu ai inceput, aplicand standardele sec XX1 la sec XI …..XIX.
PS.
In Togo, unde au fost colonisti germani pentru cateva zeci de ani, populatia si acum ii regereta pentru ca administatia mergea la fix, coruptie mica
Erata:
Ma refer la colonialism.
@Licurg
Asa este, poate te inseli.
Sunt curios, dle Papahagi, in calitate de crestin – cum va declaratzi – la monumentul cui atzi depune dvstra flori: la cel al lui Mahatma Gandhi, personaj aproape evanghelic, cel care a eliberat India prin absoluta non-violentza cu pretzul sanatazii si vietzii sale, sau la cel al lui Churchill (btw si el mason ca si dementul de la Oslo), care are pe constiintza sute de mii de civili ucisi de terror-bombinguri, inclusiv cca 5000 de bucuresteni in aprilie 1944? Sau va vetzi duce cu florile ceva mai sus de monumentul lui Churchill pana in Trafalgar Square si apoi vetzi face dreapta pana la biserica (anglicana, ofcourse) oficiala a RAF-ului la monumentul macelarului criminal maresal al aerului care a ars de vii cateva sute de mii de femei, copii si batrani la Dresda in februarie 1945? Astept cu nerabdare raspunsul dvstra crestinesc.
@florina, @yeba, sub dominatie araba, armenia a ramas crestina, spania a ramas crestina, crestinii au continuat sa aiba biserici in siria si egipt. sub turci, grecia a ramas crestina. nu vad de ce evreii nu ar fi ramas evrei si nu si-ar fi pastrat lacasele de cult.
oricum discutia era alta, una pornita de la repudierea propriei istorii de catre europeni; or ideea mea era simpla: cand este in contradictie cu propriile valori, este normal sa nu faci din ea un model si sa te feresti a o mai repeta. hiroshima sau colonialismul, cred eu, poate ma insel, sunt erori si nu vad nici un motiv de a le glorifica.
Ce important trebuie sa te simti ca sa condamni/sa dai sfaturi pentru ce s-a facut acum 200 de ani, dupa viziunile tale de azi.
Florina
Cum, ce vor face chinezii în Africa?
Operaţii estetice!
Noika
e cinică da'-i al naibii de bună asta.
Eugeni
foarte interesant, da, ce se va întîmpla cu bucăţi bune din Africa după pătrunderea chinezilor. şi chiar, asta nu mai e colonizare, nu? şi se petrece acum, sub ochii noştri, în sec XXI. dar poate pentru că vine din partea stîngă i se spune salvare, eliberare sau mai ştiu eu cum, că la găsit termeni care să dea impresia de corectitudine politică aceeaşi stîngă e mare meşteră.
@licurg: „din perspectiva indienilor (si a altor natiuni colonizate) gandhi era un luptator pt libertate.” v. @eugeni 18:10, măcar. Indieni, libertate sunt concepte de care ei înşişi au aflat de la englezi.
SUA a descoperit soluţia profitabilă după ce fusese colonie, era plin numai de urmaşi ai coloniştilor în conciliile alea gânditoare. CARE NU S-AU URAT PE SINE. Si au înţeles că nu trebuie să-şi dispreţuiască ascendenţii, ci să le continue ideile cu datele secolului XX.
Cât despre explicaţia că d-aia e acum moschee, fiindcă au dărâmat romanii templul, că dacă nu-l dărâmau, nici evreii nu rămâneau supăraţi în sufletul lor de atunci până la A Doua Venire, riscăm să râdă de comentariile noastre nişte cititori tăcuţi despre care cred eu că mai dau pe aici.
şi în fond, chiar aşa! – nu, mai bine, erau lăsaţi netaxaţi, nevizitaţi chiar şi aveam azi pe glob muuult mai multe zone precum Somalia? da' romanilor ce le-o mai fi trebuit şi Dacia, la o adică, ce, dacă nu exista azi poporul român se făcea gaură-n cer? ei bine, iacătă o problemă majoră. se judecă evenimente din trecut conform standardelor ONU de azi. complet greşit! se ajunge la aberaţii, cum era acum ceva vreme în Franţa, nu ştiu dacă între timp s-a renunţat cumva, să se specifice în manuale că ce s-a întîmplat acum 500, acum 300 de ani a fost incorect politic.
şi ţineţi cont că istoricii care vor să abordeze în profunzime o anumită perioadă ţin cont de antropologia culturală şi, în cadrul ei, de aculturaţie. ei bine, de aculturaţie forţată, cînd vorbim despre civilizaţia occidentală, nu putem să o considerăm decît eventual pe cea din America Latină. dar să fim serioşi, toate ororile petrecute în evul mediu, războaie, cruciade, inchiziţie, torturi nu se comparau cu ce au găsit spaniolii dincolo de ocean, rîuri de sînge curgînd de pe pantele piramidelor şi un soi de precursor al fotbalului cu capete umane. dar şi ălora le-am făcut rău, trebuia să fie lăsaţi să se măcelărească între ei, ce le-o fi adus oare bun creştinismul? ştiu, li s-a luat aurul şi a mai fost şi topit. e, ghinion, spaniolii şi portughezii nu şi-au dat seama de valoarea obiectelor în sine – şi aici nu sînt ironică – ci le-au topit considerîndu-le obiectele de cult ale celei mai sîngeroase civilizaţii pe care o cunoscuseră.
licurg
tu îţi dai seama ce spui? adică arabilor, care s-au extins cu o viteză uimitoare pentru vremea respectivă, de au ajuns să stea aproape pînă şi 800 de ani într-o bună parte a peninsulei iberice, le-ar fi rezistat evreii singuri???
@florina, pai e moschee acolo tocmai pt ca l-au daramat romanii si pt ca iudeea a ramas fara iudei. desigur, evreii s-au revoltat de nebuni, ei nu vazusera life of brian, deci habar nu aveau ce fain era sub stapanirea romana.
@eugeni, nu neg ceea ce spui, cred ca este adevarat. spun doar ca statele europene practicau standarde duble. burghezia, pe plan intern, predica libertatea si proprietatea privata dar in colonii nega aceste valori in intregime. a trebuit sa vina unul precum gandhi pt a le reaminti.
sua au descoperit cea mai profitabila solutie iar germania si japonia de dupa razboi (chiar si europa occidentala) sunt cel mai bun exemplu. nu colonizarea este solutia cea mai banoasa ci sprijinirea acelor valori fundamentale pt care facea gandhi tambalau.
@licurg
Aproape (daca nu toate), toate tarile devenite independente in Arica o duc prost sau mult mai prost decat cele care au pastrat inca un fel de "protectorat".
Insula Reunion,(acum depeartament francez) care a decis sa ramana franceza trebuie sa se apere contra imigrantilor de pe continent care vor sa "fuga" din tara lor libera si independenta de pe continent. Haiti, prima tara independenta din Caraibe comparati cu Republica Dominicana care a fost ocupata mult mai mult timp.
Romanii (de la Roma) au "tras" la dace mult ca sa apara "nedacii". Dar nu au facut numai asta. @Florina- excelent citat. Cine nu a vazut filmul sa il vada.
Toate bune si frumoase, acum China este noua putere colonizatoare din Africa. Oare ce o sa lase in spate?
@victor, mi-am permis o opinie pe care am incercat, cat de cat, dupa puterile mele, sa o argumentez. tu, in schimb, ataci la persoana. probabil esti adept al colonialismului. desigur, de partea potrivita a organului. imagineaza-ti si ca esti de cealalata parte.
florina, pai le-au daramat templul din ierusalim si i-au imprastiat in cele 4 zari, de le-au trebuit 1900 de ani sa se intoarca.
una din principale cauze ale revoltei evreilor, pt ca de ea vorbesc, a fost taxarea prea mare impusa de roma.
licurg
le-au dărîmat templul aşa, de nebuni, nu? culmea, după ce o căruţă de vreme nu le interziseseră absolut nimic în privinţa religiei. ba mai mult, ordinul lui Titus către generalii săi a fost ca templul, chiar în mijlocul revoltei evreilor, să fie cruţat. da' lasă, bine că e moschee acum acolo, nu?
@ licurg,
facind o paralela "expansiunii economice britanice" cu "hitler" iti cam dai examenul de fost sau urmas al activistilor pcr;omul nou.
O sa-mi spui ca ai dreptul la opinie; tocmai despre "opiniile" astea ne vorbeste autorul, despre editocrati sau părerişti.
@rosu, e doar o problema de perspectiva. din perspectiva indienilor (si a altor natiuni colonizate) gandhi era un luptator pt libertate. din perspectiva britanica, personalitatile imperiale britanice erau vehicule ale expansiunii economice britanice. hitler a fost privit de aproape un intreg popor (si nu numai) ca un astfel de vehicul. hitler nu a fost singur, a avut poporul german alaturi de el, cel putin pana in '42. precara sau nu, asta a fost gandirea unuia din marile popoare ce au facut istorie.
ma indoiesc extrem de mult ca scopul romanizarii sau al "britanizarii" era civilizarea barbarilor. lumea elenistica nu era una barbara (pana la urma, grecii i-au colonizat pe romani). idem civilizatia indiana vs cea occidentala. scopul a fost unul pur economic. intre acest scop pur economic si sustinerea unor drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea, eu, unul, din multe motive, inclusiv ca este mai profitabil, inclin catre ultima.
vorbim de valorile care au dus la un anumit nivel de civilizatie. la noi acasa, in europa, principala valoare este libertatea, ne impaunam cu ea si cu tot cortegiul ei de efecte. dar de exportat am exportat colonialism. acum vad ca de fapt sunt egale. asta chiar e pervers.
"But apart from the sanitation, the medicine, education, wine, public order, irrigation, roads, the fresh-water system, and public health, what have the Romans ever done for us?" – Monty Python's Life of Brian, 1979
India nu ar fi fost India fara Anglia. Cu cateva zeci de limbi diferite (fara a socoti idioamele) ar fi ramas farmitata, macinata de razboaie inter tribale. Numai faptul ca folosesc engleza sa sa intelega este un fapt care ii uneste. Dschiderea Indiei catre cultura occidentala se datoreaza englezei. Sistemul juridic este unificat, si este englez. samd.
Mda… binevoiti a face distinctia intre ce scrie autorul de fapt si ce va inchipuiti unii dintre domniile voastre ca scrie.
Efectele multi-culutalismului sunt de fapt astea: pentru cauza promovarii celui "oropsit" sa se ascunda cat mai bine valorile proprii, astfel incat el sa se simta bine in pielea lui, asa cum e el, iar noi sa ne simtim prost pentru un trecut pe care de fapt nu il intelegem. In esenta conteaza mai putin scopul declarat al acestui nou ideal social. Conteaza cel mai mult efectele lui. Iar cel mai important este exact ura de sine, negarea valorilor care au dus in timp la un nivel de civilizatie de care azi inca mai profitam.
A pune respectul cuvenit unor personalitati imperiale britanice (rod al unui stat de drept cu traditii seculare) in aceeasi oala cu Hitler, printr-o conceptie marxista a istoriei si valorilor, este pur si simplu dovada unei judecati precare – iertata sa imi fie contondenta.
Colonialismul britanic in era lui era echivalentul modern al romanizarii populatiilor anticei Europe.
Critica romanizarii si a expansiunii romane in bazinul mediteranean au facut-o comunistii, in termeni pur si simplu tembeli, luand in considerare o conceptie pervertita a libertatii. Imperialistii romani care cautau cu nesat la bogatiile Daciei, etc… Dar cum anume ar fi nascut "istoria" poporul romanesc nu stiu altfel decat din mila lui Dumnezeu si prin minte romana pusa pe expansiunea lumii civilizate.
Well astept cu interes un monument al aviatorilor americani cazuti deasupra Ploiestiului si Bucurestiului si pe dl. Papahagi depunind pios flori. Ar merge la pachet cu niste placute su Churchill si Roosevelt. By the way, unde e Stalin in ecuatie, ca doar si-a bagat la inaintare niste milioane de cetateni fara de care circul probabil s-ar fi terminat altfel. Bag sama ca ura de sine e o chestie inerenta, manifestarile diferite sint doar o chestiune de gust.
Madame Blogary şi-ar putea schimba numele în Madame Bathory şi ar putea da un consilier şi noului ministru al sănătăţii.
Am serioase indoieli ca Sir, John si Lady isi exprima devotiunea culpabilitatii populare acoperindu-l pe Gandhi in buruieni multicolore si lumanari parfumate. Cred mai degraba ca satrele pakistaneze, indiene, asiatice si africane pur si simplu tin mortis sa marcheze orice aparitie pe lume a oricarui puradel cu flori la Gandhi. Si astia cu viteza lor iepureasca de puire…de aici cacalaul de flori la Gandhi.
E un fel de obicei rusesco-ucraineano-sovietic: orice cacarez trebuie marcat cu flori la vreun monument ce include musai tanc, pusca si soldat sovietic "eliberator".
ehei… sa vezi ce e la mormantul lui nea Nicu 🙂
una la mînă, nu aș spune că e ură de sine, ci prostie, ignoranță, indiferență. a doua la mînă, o parte din vină o găsim și la domnii în sutană. biserica a reacționat foarte prost la cîteva scandaluri – cel mai recent, cel al bisericii catolice, cu preoții pedofili.
și-atunci mă întreb – oferă multiculturalismul soluții comode, accesibile, ușor vandabile, sau biserica este incapabilă să se promoveze pe sine?
soft: poate ca pt indienii din londra, gandhi inseamna ceva iat pt englezii din londra, churchill nu inseamna mai nimic.
hard: pacat ca nu exista un bust de-al lui hitler la berlin pt a ne putea plange ca nimeni nu ii pune ghirlande de flori pe dupa gat. doar si hitler a vrut o germanie mare. in schimb, gasim probabil flori la monumentele holocaustului. eh, multiculturalism, anticrestinism, pozitivism, ura de sine, repudierea stramosilor…
Admirabil!