Cum au contribuit turnătorii optzeciști la Lovitura de Stat. Și după

Îmi și-nchipui ce scârbă le-o fi fost securiștilor de zeloșii lor turnători din custodie care nu mai conteneau cu sifonările și compunerile despre dușmanii orânduirii socialiste, în preajma Loviturii de Stat din decembrie ’89! Cred că deja le era frică să nu transpire, naibii, pe la Partid, pe sus de tot!

Că Ceaușescu nu o să mai prindă Crăciunul, știau și femeile de serviciu din Ministerul de Interne, încă de prin octombrie ’89. Până și eu știam. Îmi șoptise un bun prieten, viitor ginere de securist, de viitor deputat, care le turnase din damigeană unor super-barosani la un drink building conspirativ, la munte. Mulți turnători însă nu știau. Sau nu credeau.

În acel an, parcă Securitatea a fost mai generoasă cu vizele pentru tinerii făcători de opinie, trimiși peste graniță. Care în Vestul civilizat, care în Estul zguduit de reforme. Ca să scape de ei? Și asta! Dar mai degrabă pentru a lua pulsul contextului internațional prin intermediul unor ființe vii, “nevinovate”. Pentru a-și întări convingerea că Ceaușescu trebuie mătrășit. Pentru a stabili corect momentul cel mai prielnic. Și, totodată, pentru a “infesta” cercurile intelectuale din țară cu certitudini la prima mână – cum că de la Berlin și până la Moscova bate vânt de Libertate!

Una din “victimele” transformate de Securitate în agent patogen al Febrei Schimbării a fost și Ioan Groșan. Cum bine remarcă pe jumătate și scriitorul Ștefan Agopian, pe masă cu dosarul confratelui său, publicat în Romănia Literară. (Agoape, sper că tu erai la ora aia în SUA pentru emigrare, nu pentru informare!). Groșan era agent bi-polar. Îngloba ambele funcționalități. Pe de o parte le aducea securiștilor trenduri internaționale-cadou, primite suvenir de Groșan de la un angajat al Congresului American, în persoana omului de radio european liber, Emil Hurezeanu și, pe de altă parte, le făcea cinste consumatorilorilor de la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu un rând de povești calde de la căderea Zidului. Cine nu ar fi invitat la masă un asemenea martor?!

O întrebare m-a tot măcinat în ultimii ani. Și nu doar pe mine. De ce nu au au avut curaj turnătorii să-și mărturisească turnătoriile? Mai ales când au văzut că în presă apare dosar după dosar? Nu le-a fost frică că le va bate într-o zi la ușă CNSAS-ul – “Primiți cu Deconspirarea?” – taman în apogeul carieriei literare sau politice? Nu s-au temut că dosarele lor nu au ars în gropă la Berevoiești? Și chiar dacă au ars, că nu au lăsat urme în alte dosare care au scăpat? (Revelație! – Securitatea română a inventat link-urile! Off-line.) Ba, emoții au avut, dar au tăcut chitic. Și pentru tăcerea asta nu găsesc decăt o singură explicație – fiecare a sperat în inima lui cât puricele că, într-o zi, va primi mântuitoarea propunere de reactivare, mai ales pentru cei care lucraseră cu “străinii” și, pe cale de consecință, dosarele lor vor fi trecute la fondul secret. Din rațiuni de “siguranță națională”. Unii au primt propunerea, alții nu. Unii au acceptat-o, alții nu. Unii au îngroșat rândurile SIE și SRI alții au ajuns la CNSAS.

Ioan Groșan nu aprimit propunerea reactivării deoarece n-a mai avut ce să ofere după ’90. Ghinionul lui a fost că, după Marea Operațiune Reușită din Decembrie, a tot nimerit pe-acolo pe unde erau alții mai serioși ca el.

cucui.kamikazeonline.ro

Facebook Comments

23 de comentarii

  1. @Florina, mersi asemenea!

    @Nedormitul, peste 3 ani, la "Majoratul lui Platon". Abia la 50 zicea el că ești destul de copt ca să te apuci de filosofie. Abia aștept!

    @Yeba, bine ar fi! Din păcate, matematica nu iartă pe nimeni!

  2. Tucu, nu stiu altii cum au devenit dizidenti in '88, dar pot sa-ti spun cum era sa devin eu, prin noiembrie. La cheful de dupa sedinta de primire in randurile partidului a sefului meu de la IJGCL Segarcea, acesta, linistit ca si-a vazut sacii in caruta si nu mai poate nimeni sa-i ia locul, mi-a propus, de fata cu 'tov' Vice', sa fiu urmatorul admis in organizatie. Eu, bine 'gustat', cu urechea lipita seara de Europa Libera, le-am aruncat-o la misto: "Dumneavoastra nu vedeti ca Partidul Comunist se desfiinteaza pana si in Bulgaria? De ce sa mai intru?" Iti inchipui ce mustruluiala a urmat! Parinteasca ce-i drept. Dupa 20 ani am aflat de la un fost coleg ajuns prin zona cu ceva fonduri europene ca am ramas in memoria Segarcei ca un fel de Nostradamus. Stagiar. 🙂

  3. Slang, ai sesizat un aspect important. Turnătorii nu turnau doar lucruri reale, aveau libertatea să înflorească/invente după plac. Ceea ce-i făcea şi mai periculoşi.

  4. @Ivan, ref. Scanteia:

    Multam pentru info, confuzia mea s-a nascut dintr-o veche informatie colaterala, cum ca Tuca ar fi incercat sa preia in 2009 brandul de la Dragotescu. datorita interesului JN in arhiva Scanteii.

    In cazul asta, cred ca @valentin tocmai a descoperit un nou instrument de limpezire a apelor, valabil nu numai pentru presa.

  5. De curand o cunostinta care a fost detinut politic a primit dosarul de la CNSAS. Asa ca am citit cateva referate care aveau headerul de tipul "Informare data in casa de serviciu, din str X, de catre Nume Cod" Am citit turnatorii din anii '80, dupa ce omul venise de peste 15 ani de la inchisoare, facute de un alt prieten comun, care mergea vara pe valea Loarei… Atunci eram mirati cum de-i dadeau voie, pt ca sincer, nu credeam ca era informator. Ei, omul avea un zel incredibil in a hiperboliza totul, pt a creste in ochii toarasilor. Aproape ca nu ne vine acum sa credem ca cineva poate sa se dedubleze in halul asta. Era de gashca cu noi, spunea bancuri cu toarasa si cu el si abia acum am realizat ca asa ne provoca.

    Niciodata nu stii de ce este in stare omul pt avantaje. Or fi fost unii stransi cu usa, dar asta de care vorbesc sigur a facut-o din atasament "pentru valorile socialiste" (o expresie flosita des in informarile in care ii imputa prietenului nostru, ex detinutul politic, ca manifesta dispret pt aceste valori).

    Cand am citit prima data despre Grosan am ramas uimit. Tin minte ca inainte de 89 cartile lui se vindeau la pachet cu altele, gen Ritmuri cubaneze, pt ca cele din urma sa fie vandute. Deci avea mare trecere!

  6. @valentin, 3.29 pm:

    Ref: "…de ce nu publica naibii cineva pe net colectia ziarului Scanteia?"

    Cred ca arhiva si brandul "Scanteia" au acum un proprietar privat, ca urmare costul publicarii ar putea sa fie cam mare…Daca mi-aduc bine aminte, proprietarul mentionat pe undeva prin presa era Corina Dragotescu (…de verificat, insa).

    1. @judex: e exclus ca arhiva de atunci a Scanteii sa aibă proprietar privat. Brandul (marca) poate fi înregistrată la OSIM de Dragoteasca, conținutul de dinainte de 89 nu e al nimănui decât al statului comunist.

  7. Marie France Ionescu se amuza prin 1991, tocmai se întâlnise cu un grup de scriitori veniţi/trimişi din România, între care se remarcase Groşan. Acesta îi tot arăta o geacă din piele luată de la talcioc şi îi cerea părerea, dacă făcuse un chilipir sau nu. Îi era frică să nu fie ţeapă.

    Oare cât s-ar fi amuzat dacă, în loc de geacă, i-ar fi văzut dosarul?

  8. Valentin, aşa cum zici şi tu, turnătorii erau pe cea mai de jos treaptă morală. Dar îi consider chiar mai vinovaţi decât pe marii şefii ai securităţii şi partidului, din 2 motive:

    1- fără ei, teroarea şi represiunea nu ar fi putut avea loc

    2- au otrăvit relaţiile între oameni, fiecare om care voia să vorbească liber se gândea că, poate, prietenul, vecinul, ruda sau colegul sunt turnători.

    Nu te aştepţi de la un crododil să te pupe, dar poţi să îl eviţi. În schimb e mai nasol cu mielul care te muşcă de cur sau de gâţi.

  9. E buna treaba cu turnatorii,dar ei nu sunt totusi decat niste tzucalari.De ce nu ne intereseaza sefii lor,dupa cum urmeaza:

    1) directiile din securitate care s-au ocupat de-a lungul timpilui de politia politica.

    2) angajatii din penitenciare care au avut in paza detinuti politici

    3) ziaristii care au demascat chiaburi,intelectuali si deviationisti

    4) utc-istii care faceau excluderi pe baza de dosare

    5) membrii justitiei care au participat la procese plitice

    6) abia dupa aceea turnatorii,care erau treapta cea mai de jos atat din punct de vedere social cat si moral

    PS: de ce nu publica naibii cineva pe net colectia ziarului Scanteia? Ce pazeste obositul ala de ICCR? Crede ca toata lumea are acces la o Biblioteca centrala universitara?

  10. @Cucui,

    Dar despre cei ce stiau de revolutia spontana inca de pe la sfirsitul lui 88 stii sa ne spui ceva?

    Cei pe care i a apucat o dorinta nebuna de disidenta poate si dupa ce ambasada sovietica i a convins ca securistii nu sunt chiar atit de rai ba din contra sunt deja de partea poporului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *