Titlu alternativ 1:
Despre cum a dat PSD-ul o lege în 2003 și a venit în 2012 să îi anuleze efectele “retroactiv”
Titlu alternativ 2:
PSD – Demon sau Înger?
Dacă Traian Băsescu a pierdut războiul cu presa, l-a pierdut strict pe parte economică. De pierdut, l-a pierdut. Dar nu din cauza gurii spurcate, nu din cauza “țigăncii împuțite”, nici din cauza “păsăricii” invitate pe masă. De fapt, nu a pierdut războiul, a pierdut Pacea cu ziariștii. Asta pentru că nu a știut cum să umble nici cu marile, nici cu micile condeie ale țării. Prima greșeală, pe editorialiștii avuți la suflet i-a scos din circuit. Pe unul l-a băgat în Parlament, pe altul l-a făcut consilier prezidențial, pe celălalt l-a trimis europarlamentar. Pe un acid condeier de la Playcuboy l-a pus chiar șef la SIE. I-a termenat definitiv ca oameni de presă!
Imediat a mai făcut o nefăcută. Gazetarilor aflați pe ștatele serviciilor discrete le-a tăiat al doilea salariu, venit de la Bugetul de Stat. Cel puțin așa a dat dispoziție. Că unii au mai scăpat, pe ici, pe colo și asta-i adevărat. Oricum și i-a antagonizat.
Și a-nceput trânta cu mogulii. Oștile lui Blejnar au luat cu asalt cetățuile mogulilor. Cu cât se pogorau mai adânc în hrublele cu hrisoave contabile, cu atât conțopiștii ANAF descopereau năzdrăvănii care mai de care mai gogonate. Șoferi plătiți pe drepturi de autori, piloți și copiloțiplătiți pe contracte de prestări de servicii fictive, angajați-fantomă și alte mici căcățișuri. Printre căcățișuri însă au descoperit și unele extrem de groase, ca pe mână. Bunăoară, cei mai mari formatori de opinie psihotică, plătiți cu suta de mii de euro pe an ca să-l bată pe turbatul de la Cotroceni cu ziarul peste bot și să-l scuipe pe chelie prin sticla ecranului, nu plătiseră brumă de TVA la sumele încasate pe drepturi de autor. Printr-o reglementare intrată în Codul Fiscal încă de prin 2003, toți contribuabilii persoane fizice care încasau din activități liberale mai mult de echivalentul a 35.000 euro pe an erau obligați să se se înscrie ca plătitori de TVA și să verse 19% la Buget. (Spun “erau obligați”, o să vedeți de ce) Jurnaliști și moguli deopotrivă n-auziseră, n-a văzuseră. Ce erau proști? Să-și ia poșete Udrea din gologanii lor? S-a vădit atunci că managerii aciuți pe la ceilalți moguli lipsiseră de la lecția lui Adrian Sârbu când a predat înființarea de sereleuri cu unic asociat de către cei cu lefuri măricele și transformarea salariilor în prestări de servicii. Nu bun! Chiar dacă deduci unele costuri, cu TVA-ul aferent, pe firmă trebuie să mai plătești în plus și un contabil și impozit pe dividende, dacă vrei cașcaval cash. Bătaie de cap și bani cheltuiți aiurea!
Astfel că băieții și fetele de valoare din presa-măciucă au considerat că e mai convenabil să plătească doar 16% impozit pe drepturi de autor și restul de bani să și-i ia curați, la buzunar. Cu TVA-ul urma să mai cugete, să mai vadă, să mai aștepte, dacă nu cumva o cădea și Tiranul ăsta! Când însă ticălosul Blejnar le-a întocmit nota de plată, conform legislației de mult în vigoare, cu amenzi și penalizări de întârzire cu tot, crema presei s-a adresat Justiției. Să se judece cu Codul Fiscal cel nedrept! Evident că n-ar fi avut sorți de izbândă într-un Stat de Drept.
Din păcate, Tiranul n-a căzut atunci. Ba chiar, orbit de furie, cu pata pusă pe cei câțiva sugători de hidrant prin batistă contra sume incredibile și pe o mână de perverși care-l apostau cu bâta verbului zi de zi la TV, i-a dat ministrului Vlădescu codul de la butonul roșu. Și pleziristul, mereu cu gând de ducă călare pe Harley, n-a ezitat să dea cu bomba atomică peste toată suflarea gazetărească. Așa că muncitorilor cu condeiul care trăiau doar din drepturi de autor, pe lângă 5,5% CAS, acceptabil, li s-a impus și plata a 10,5% pentru pensie și a 0,5% pentru şomaj. Cei care aveau și carte de muncă scăpau doar de CAS. Și mai avea pretenția dl. Președinte să rămânem prieteni?! Ha!
Fac o paranteză fiindcă amintirile mă năpădesc. În 1996, imediat după victoria Convenției Democrate, Emil Constantinescu a pornit din redacție în redacție ostilă PDSR-ului ca să le mulțumească ziariștilor care l-au susținut. În spatele lui stătea primarul Ciorbea scriind de zor la lista jurnaliștilor fără casă de la stat. Ce apartamente frumoase a dat Convenția la presa antisocialistă! Numai zona zero! Numai Fântâni, Unirii, Călărași, Burebista, Victoriei. Tot ce începuse Ceaușescu și nu apucase să zugrăvească ca să dea și repartiție. S-ar întoarce în mormânt Piticu’ dacă ar ști că în palatele pe care le-a proiectat el pentru cei mai obedienți comuniști se lăfăie astăzi familiile ziariștilor care i-au băgat bețe-n roate moștenitorului său legitim. Să reținem, doar, abordarea total diferită.
Salvarea marilor evazioniști din slujba adevărului avea să vină odată cu abolirea dictaturii PDL. Jurist de formațiune, Victor Ponta vorbește cu siguranța profesionistului în glas despre “retroactivitatea” efectelor apărute în 2007, 2008, 2009 în urma unei legi emise în 2003! Prin “retroactivitate” domnia sa înțelege calcularea din urmă a unor obligații de plată, recte TVA, de care cei prinși în culpă au văduvit Bugetul de Stat. Cu bună știință. Anularea acestor obligații devine o problemă de conștiință pentru noua Putere, mai ales dacă ținem cont că nenorocitul de Blejnar, prin aplicarea Legii, n-a vrut decât să-i intimideze pe bieții jurnaliști! Un adevărat om al Dreptății și Onoarei premierul nostru! Ia să-i dăm cuvântul:
«Daţi-mi voie să nu dau toate veştile bune odată, că după aia îmi rămân doar veştile rele, dar pot să vă asigur că am discutat deja cu domnul Florin Georgescu şi, probabil, săptămâna viitoare sau în două săptămâni o să primesc o recunoaştere a faptului că mă ţin de cuvânt. Am discutat acest lucru şi am acordul de principiu al domnului Georgescu, trebuie doar să vadă care este impactul bugetar. Din ceea ce noi am calculat, din datele pe care le aveam înainte să intrăm în Ministerul de Finanţe, nu pierde statul cine ştie ce mare lucru. A fost mai degrabă o măsură de intimidare a jurnaliştilor în acel moment a domnului Blejnar, unul dintre domnii şi doamnele pe care n-am apucat să-i destitui eu din funcţie pentru că au plecat ei înainte.» (Victor Ponta, la capătul primei zile de guvernare. Sursa: Mediafax)
Într-adevăr, “nu pierde statul cine știe ce mare lucru” dacă se naționalizează datoriile unor sclavi de lux încalcându-se o Lege. Eventual printr-o Ordonanță care le șterge retroactiv. Asta e, le-om plăti tot noi și p-astea! Luați vă rog contextual “statul” în sens de Buget de Stat. Căci dacă vorbim despre Statul de Drept, atunci “săptămâna viitoare sau în două săptămâni”, după estimarea lui Victor Ponta, când evazioniștii vor fi fost absolviți oficial de obligații fiscale pe deplin justificate, să fiți pregătiți pentru abolirea acestui mare moft. E încă un semn. Nu-i nimic, pierde Statul de Drept, câștigă Partidul.
Răzvan CUCUI
P.S. Mi-e efectiv scârbă să vă dau link-uri către toate limboaile cu care penalii dovediți trag brazdă adâncă, chiar în aceste zile, prin cururile premierului și vice-premierului finanțist. Dacă totuși dați peste ele prin google, la cea mai mică senzație de vomă, adresați-vă medicului sau farmacistului.
revin pe aici dupa aprox un an de absentza ( cauza: tradare nationala, lucrat in Franta ).
Postare nouă!
Și Cucui la Nașul tv.
http://live.nasul.tv/
Cam despre asta e vorba:
http://flic.kr/p/bWyZrs
@Bleen
OK, sună-i!
@Bleen Aha, o sa putem edita comentariile.
Test național, rândul 1:
Acum Ponta: a) așteaptă să fie abandonat subiectul Mang din plictis, doar n-a omorât pe nimeni; b) pregătește vreo naționalizare care va estompa justificat subiectul Mang; c) îl mai ține pe Mang pe afiș ca să întârzie scandalurile grele; d) are raliu, he couldn’t care less.
Rândul 2:
Dacă o parte a presei a regresat până la stadiul de Telejurnal (1988) și este de așteptat ca în general presa să revină la standardul 2000-2004, să se calculeze până la ce an trebuie să progreseze cealaltă parte a presei.
Caut meditator pentru obtinut paragrafe (vs. text continuu) in Livefyre.
@Yeba Test național, rândul 1: Acum Ponta:
a) așteaptă să fie abandonat subiectul Mang din plictis, doar n-a omorât pe nimeni;
b) pregătește vreo naționalizare care va estompa justificat subiectul Mang;
c) îl mai ține pe Mang pe afiș ca să întârzie scandalurile grele;
d) are raliu, he couldn’t care less.
Rândul 2: Dacă o parte a presei a regresat până la stadiul de Telejurnal (1988) și este de așteptat ca în general presa să revină la standardul 2000-2004, să se calculeze până la ce an trebuie să progreseze cealaltă parte a presei.
@Yeba
La întrebarea 1 eu răspund c) îl mai ține pe Mang pe afiș ca să întârzie scandalurile grele;
La 2 nu ştiu/nu răspund. M-am emoţionat de la camerele de luat vederi.
@Yeba Noul LiveFyre va avea și d-astea. Bullets, numere, bold, italic, citare, comentariile pot fi editate etc. Ar fi trebuit să se lanseze azi noapte însă nu se mai aude nimic de pe coasta de vest a Americii. Tăcere totală. I-or fi invadat chinezii?
@Bleen @Yeba
Cît nu apare ceva de genul Livfyyre, Lyvefyre sau Liveefire nu-i cazul să ne-ngrijorăm.
Vizitatorii Blogary, în mai:
După vîrstă
Blogary vs (internet în general):
sub 18 ani: 2% (14%)
18-24 ani: 8% (12%)
25-34 ani: 22% (17%)
35-44 ani: 34% (21%)
45-54 ani: 18% (19%)
55-64 ani: 10% (11%)
peste 64 ani: 6% (6%)
După sex
Blogary vs (internet în general)
bărbați 83% (57%)
femei 17% (43%)
(trebuie să mai băgăm niște rețete, ceva – ca să fiu sexist)
Și după frecvența cu care vizitează site-ul:
2% addicts (peste 30 de vizite pe lună)
40% regulars (între 2 și 30 de vizite pe lună)
58% passers by (1 vizită pe lună)
și bypassers (nicio vizită pe lună)
@Bleen Eu am o explicatie pentru procentul mare (de-a dreptul „uselist”) al barbatilor, dar ma abtin ca sa nu fiu acuzata de feminism.
@Bleen, nu rețete, iutuburi cu Crin.
@Bleen
OK, mă bag! Doar că’n afară de ciorbe şi fripturi, care’s de doctrină, tot restul ar intra la ficţiune.
@Bleen
Cool! Dar dupa gen, al pseudonimelor, care-i statistica?! Ca dupa sex in combinatie cu poza de avatar, rezulta ca da cu virgula, ceea ce … prea e culmea „statisticii”.
Facem un pariu? Că presa o să ajungă iar ca în 2000-2004? 🙂
Superb!
http://www.ziare.com/francois-hollande/presedinte-franta/hollande-vrea-sa-oblige-marile-companii-sa-nu-mai-concedieze-oamenii-1166671
@Bleen
peugeot are o istorie de vreo 200 de ani. oricum fac maşini proaste. mai bine să se întoarcă la solniţe, cum au început.
@Bleen
Ştia Margaret Thatcher de ce în loc de UE ar fi fost mai bine să existe Uniunea Socialistă Europeană, formată din Rusia şi Franţa. Să existe şi cu acte în regulă, că în fapt nu mai e nici un dubiu că există.
@Bleen Da! Eram acolo cand se jura ca asa va face daca e ales presedinte! Ma intreb…Crin ce ne promite?
Cum a fost degradat Frunzăverde:
https://fbcdn-sphotos-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/181455_380123208692021_100000830348841_970936_522590857_n.jpg
La asta s-o fi referit Mang atunci cînd a zis că e multă suferinţă-n jur.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/catastrofa-la-simularea-bac-ului-doar-25-au-luat-nota-de-trecere-ministrul-e-ocupat-cu-981033.html
Marga:
https://fbcdn-sphotos-a.akamaihd.net/hphotos-ak-snc7/574935_308356915906271_100001958948479_691805_390853715_n.jpg
@Bleen Cine-i asta?! Brejnev ?
Cenzura are sa ne rupa gura: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-12229540-emisiunea-realizata-ioana-lupea-mircea-marian-tvr-info-suspendata-campania-electorala.htm
@LunguVictorEugenMihai
am mai zis că vreau să se privatizeze tvr-ul dracului odată?