Hai să luăm ca exemplu sectorul 1 al Capitalei. În sectorul 1 din București sînt 4 colegii uninominale pentru Camera Deputaților. Cele patru colegii aveau pe listele electorale în 2008, 38 000, 39 000, 44 000 și respectiv 85 000 de alegători. În colegiul 1 sînt 25 de secții de votare, în colegiul 2, 23, în colegiul 3, 34 iar în colegiul 4, 50 de secții de votare.
Un politician care ar candida într-unul dintre cele 4 colegii ar avea nevoie de circa 25-50 de reprezentanți în secții și de circa 50-100 de militanți, preferabil organizați în echipe. Și nu numai militanți, e nevoie și de ”agenți de influență”, noduri ale unor rețele sociale. Agenții de influență este de preferat să fie persoane care, prin natura profesiei, au o viață socială activă, cunosc mulți oameni și care au credibilitate și influență în rețelele sociale. Nici nu e absolut necesar ca aceștia să locuiască în colegiul respectiv, e suficient să aibă prieteni, rude, job-ul sau afaceri acolo. Sînt de preferat profesiile liberale (medici, avocați, arhitecți etc), antreprenori, agenți de vînzări șamd.
Militanții propriu-ziși sînt oameni care să fie prezenți la sediul de campanie, să monitorizeze presa, să meargă pe străzi, să lipească afișe, să dea telefoane, să facă cafele, să coordoneze echipele din teren, să scrie comunicate, să acorde consultanță legală, politică și sociologică, să facă atmosferă pe rețelele de socializare, să comenteze pe bloguri șamd. Fiecare echipă trebuie să se ocupe de un domeniu, să acopere un aspect al campaniei electorale (PR, advertising, door to door, internet, rețele sociale etc).
Înainte de a recruta astfel de oameni, trebuie făcut un profil al militantului: ce vîrstă are, ce studii, ce ocupație, cît timp liber are, unde este în perioada campaniei, ce-l mînă în luptă, care este recompensa pe care o așteaptă (bani, funcții, statut, satisfacția că a învins, a salvat patria, a făcut ceva util, a servit o idee măreață, a dat ceva înapoi societății etc).
Astfel de rețele nu trebuie activate sau inventate doar în campania electorală, ele trebuie ținute în viață și utilizate pe tot timpul mandatului.
PS. Recompensa este și principalul motiv pentru care comparația partid-firmă nu stă în picioare. Un partid e o firmă cu 100 000 de angajați care nu primesc bani de la partid, ci dau. Să conduci un partid înseamnă să ții la un loc 100 000 de oameni fără să-i plătești. Vreau să văd antreprenorul care poate să facă asta.
USL : profilaxie apotropaică ? :
http://youtu.be/EZFpkI7m0vs
:)))
Geronimo, te-ai demascat. Spune repede care eşti: Liiceanu sau Patapievici? Trântiţi un neologism şi faceţi mişto de oamenii muncii de la Antene şi din ţările frăţeşti. Re-aţi ai dreacu de telectualii lui Băsescu!
@Nea Da’ voi de ce n-ati studiat, mah, greaca veche?
@Rezon @Nea n-a vrut tov. marga. ‘cea ca toti erau plagiatori.
Pe aceasi pagina de youtube e si un „Interviu de angajare din epoca de piatra”! Pe mine m-a dus cu gandul la viitoarele interviuri de la Comisia de etica a ARD, mai ales dupa intrebarea: „De ce ai parasit celalat trib?”
Cat adevar sunt in aceste randuri.
@DanielArfire Aceasta e o întrebare? (cuvîntul „cât” m-a făcut să mă lansez în această supoziție). În rest de acord. Gramatical.
@Pataphyl Nu e o intrebare. Din contra, o constatare dureroasa. Dar nu prea se aude in partea angelica a fortei.
Iar dacă nu eşti curios ACUM care sunt corupţii pe care i-a înşfăcat ATUNCI – această armă secretă va fi absolut inutilă altădată, oricând ar fi acest „altădată”.
Bate fierul, stimabile, că se poate şi ‘telectual.
Ideea contează. (Nu materialul).
@oglinjoara Vezi, de-asta nu esti bun de politician 🙂
Întrebare de 25 de puncte:
De ce trece un procuror în politică?
De ce trece un procuror (care a prins nenumăraţi corupţi din toate partidele politice) în politică?
@oglinjoara Ştiu un procuror care a trecut în politică din următorul motiv: I-a căzut odată un dosar cu un străin care făcea mafie bună cu psd. Ca să muşamalizeze cazul, că era ruşine mare, i s-a promis jumate din împărăţie şi pe fata lui Roşu baron (că împăratul n-avea fete). A mai avut doar o probă de dat, nu aia cu salatele ursului, ci o simplă aruncare de procuror incomod pe fereastră.
Când se vor ocupa de ADEVĂRATA relaţie dintre Năstase şi Ponta?
E prea nobil MRU pentru astfel de atacuri?
Asta cu „parfumul lui MRU” să-i fie învăţătură de minte, că băieţii n-au absolut nici un scrupul, nici de ziua lu’ mă-sa, oricare ar fi ea.
Dar dacă gura lor nu „ştie” să spună că Ponta a dat Olchimu’ popurului… rus, asta e…
(Şi nu, nu e doar blat: e blat un strat, deasupra e prostie, apoi e un alt blat, apoi e fudulie, apoi blat…)
deci, puteau să spună chestia cu rusu’ chiar dacă nu aşa stăteau lucrurile
(dar aşa stau)
(btw. de ochelarii Maybach pe timp de criză ai lui Victor Ponta ce se mai aude, sau asta nu e bună de comparaţie?)
deci, mură în gură:
unghiera lui MRU vs. ochelarii lui Ponta
WTF
Ponta: Mi-aş fi dorit că câştige un rus la Oltchim.
Ştim, Victoraş. Şi la Bucureşti ţi-ai fi dorit să câştige un rus. A şi câştigat, vreo trei mandate jumate. Mai lasă-ne şi pe noi.
Adevăratul partid de dreapta e ţinut laolaltă de interesul cît se poate de simplu şi individual al membrilor săi, acela de a plăti cît mai puţin pentru stat şi a avea cît mai multă libertate alături de garanţia aplicării echitabile a tuturor constrîngerilor care nu pot fi evitate. Odată ce se intră pe logica răsplătirii activismului politic cu funcţii şi contracte cu statul, se perverteşte scopul fundamental al asocierii indivizilor într-un partid de dreapta. Scopul unei firme este profitul asociaţilor cu ajutorul muncii indivizilor angajaţi prin contract. Dacă şefii unui partid acţionează în organizaţie faţă de simpatizanţi/membri simpli similar cu patronii în relaţie cu angajaţii, nu vor reuşi să atragă oameni liberi în sprijinul partidului.
Cred ca dificultatea pe care o intampina politicianul care vrea sa faca un partid este o problema de reputatie sau de viitor. Oamenii care s-ar inscrie intr-un partid de dreapta pot, mai usor sau mai greu, sa creada ca ei au individual un viitor; dar nu pot sa creada ca politicianul are vreun viitor, cu atat mai putin partidul pe care politicianul vrea sa il formeze. Asta pentru ca viitorul meu sau al altuia e o treaba privata; viitorul unui politician sau al unui partid, in schimb, se leaga de viitorul tarii–este o treaba publica. As vrea sa vad un politician care vorbeste despre treburile publice–as vrea sa vad cum incearca sa convinga oamenii ca exista treburi publice, diferit de acoperiri pentru treburi private murdare, despre care oamenii oricum cred prea mult.
daca astia o tin tot intr-o labaneala, au zis „agentii de influenta” ca-si baga picioarele.