Ce va mai place sa va criticati mogulii, catavencilor!

Spre deosebire de alții, astăzi am cumpărat ultimul număr din Academia Cațavencu, scris de “Echipa lui Bușcu”, retrogradată între timp la sintagma de acum 15 ani: “Băieții lui Dinescu”. I-am motivat vânzătoarei de la Agip că vreau să o păstrez ca amintire și mi-a scos-o din pachetul care aștepta mașina de retururi. În revistă am găsit această bulă – recunosc, bunicică ca schemă de umor – din care însă transpare ticăloșia al unor băieți, altfel de mare caracter, care, cu niște ani în urmă, s-au dus la SOV cu basca-n mână să-l roage să-i facă și pe ei milionari în euro.

Vreau să fac și unele adnotări la articolul lui Petrișor Obae unde apar și sumele încasate de sindicaliștii-patroni de la Academia Cațavencu pentru care și-au vândut copilul. E strecurată acolo o mare minciună care a fost răpândită în epocă de către vânzători. Subliniez, Petrișor aproximează sumele încasate, sumele negociate erau aproape duble. Și o precizare, pentru 1%, cât mai dețineau “Senatorii”, SOV le-a oferit în 2009 câte 100.000€ de fes – “Take it or leave it! Că treabă n-ați prea făcut!” – bani pe care încă îi mai cereau de la Realitatea chiar și după venirea lui Elan, pe la sfârșitul lui mai 2011, la o masă de la terasa “Doina”. Am făcut acestă precizare ca să înțelegem de ce se băteau cu pumnii în țâțe “Senatorii AC”, vorbind opiniei publice despre “cuvântul dat”, despre “atașamentul față de brand”, despre “loialitate”, acum vreun an și jumătate, când își justificau neplecarea la Kamikaze. Nu și-au “trădat” atunci mogulul pentru că erau loiali unei sute de mii de euro! Au sperat, săracii îmbogățiți, până în ultima clipă!

Și câteva vorbe despre Minciuna Oficială care s-a strecurat până și în articolul lui Petrișor Obae. Care sună așa (partea finală):

“[A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare. Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.] O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.”

O minciună bine plăsmuită de băieți pentru cititorii lor, considerați muuult mai proști decât ei! În fapt, vânzarea s-a încheiat la puțin peste 1.000.000€, de fes de acționar-ziarist. UN MILION DE EURO. Avansul primit în cash în 2007 a fost de 650.000€ de cap de acționar. Cei doi șefi, care perfectaseră tranzacția la Elounda Beach – fără acordul prealabil al Senatului! – au mai primit, prin votul colegilor, câte un bonus de 100.000€ pentru “ispravă”. Când, prin 2009, s-a prins într-un târziu și Vântu că și-a cam luat manda, le-a oferit suta de mii de fes pentru 1%. În loc de juma de milion de căciulă! Restul de bani l-a considerat investiție în FALIMENTUL pe care unii dintre cațavenci l-au manageriat. Așa se traduce corect “au investit o mare parte din bani – aproape jumătate din suma totală a tranzacției”. Jumătatea din valoarea tranzacției le-a reinvestit-o Vântu, însă fără voia lor!

Ei, și văzând condeierii, zilele trecute, că nu mai e nimic de încasat dinspre partea asta, ce și-au zis moraliștii din “Echipa lui Bușcu”? Ia să-i tragem noi o mare muie lui Vântu, așa, de plecare, ca să râmână lumea cu falsa impresie că noi am fost independenți tot timpul. Că, sanchi, ne-am făcut de cap la vechiul mogul, așa cum o să ne facem de cap și de-acum încolo la Patriciu. Și, cu ocazia asta, să-i dam înapoi și toată muia pe care ne-a servit-o cu hidrantul prin batistă! Că cititorii noștri, după cum am stabilit deja, muuult mai proști decât noi, au și uitat de stenograme. Majoritatea nici n-a crezut că sunt adevărate!

Oricât l-ai considera pe Vântu ca fiind “un hoț care a furat până și mărunțișul bunicuțelor din batiste” (citat de dinainte de vânzarea către SOV din 2006) așa ceva nu se face între golanii cu onoare! Gestul e similar cu al curvei care, văzând că nu-și primește toți banii de la client, strigă pe geam: “Săriiiți, oameni buni, nenorocitu’ m-a violat !”

Și apropo, “Echipa de acționari ai lui Bușcu” a încasat în 2007 peste 4.000.000€. Bașca, veniturile de natură salarială din anii ce au urmat, care se mai duc ușurel către 1.000.000€ (dacă nu cumva și trec!), le-a dat posibilitatea să nu umble la saltea. Chiar dacă unii dintre ei au investit în imobiliare până la ultimul cent, fac prinsoare că, dacă îi iei la scuturat, tot scoți măcar 2.000.000 € cash de la ei. Și atunci de ce nu au venit cu banii la prima licitație?! La o adică, aveau 1,6 mil. în caz că nu apare vreun fraier să co-finanțeze. De ce nu s-au prezentat la a doua?! (R: Găsiseră un “fraier” de partea lor. Care s-a dovedit, încă o dată, că nu e deloc fraier!) Sau de ce naiba nu și-au făcut, frate, un nou ziar, numai al lor, 100% independent și au mai stat de vorbă cu inamicul Adamescu?! (R: Deoarece apăruse însfârșit un fraier autentic.)
Răspunsul e simplu, nene Dinule. Pentru că nu au încredere că mai pot! Și pentru că e mult mai mișto să fii haios pe banii altuia!

Iar ca să vezi cum o să-ți șadă în ultimul număr “Cațavencii”, nene Dinule, a doua zi după ce “Echipa lui Bușcu & Băieții lui Dinescu” își vor fi luat tălpășița, vorbește mata cu DTP-stul holdingului să te pună în Photoshop în locul lui SOV, acolo în boxă. (Știe ‘mnealui!) N-ar fi o ipostază chiar de neimaginat pentru matale, care-ai trăit atâtea! (Știi ‘mneata!) Bula cu care o să te înzestreze ți-o zic de pe-acuma:

Zice Patriciu: Eu am cerut să forez după petrolul țării și, când colo, colegii de celulă, profitând de neatenția gardienilor, mi-au forat numai în nămol!

Pentru conformitate, dau legătura lui Moise Guran, și el fost redactor la Academia Cațavencu pentru o scurtă perioadă de timp. Moise?

 

cucui.kamikazeonline.ro

Facebook Comments

34 de comentarii

  1. @ Razvan Cucui:Revista Kamikaze are nevoie de un editor care sa citeasca materialele colaboratorilor si sa nu admita publicarea celor cu un scazut continut de umor, parerea mea.

  2. @ElCucui,

    apropo de memoria ta si de corectitudinea informatiilor pe care le livrezi:

    "ce fel de publicații rentabile?

    primele publicații pe care puteam eu să le fac atunci, pentru că nu aveam niște structuri redacționale paralele în afară de cațavencu, erau niște reviste erotice, nu porno, pentru că nu aveau conținutul acela specific revistelor porno.

    cum se numeau?

    bordel, sexpres… și am scos revistele astea. între timp m-am certat cu băieții de la cațavencu pe tema asta, pentru că ei nu voiau să fie amestecați într-o afacere mudară, ei o percepeau la vremea aceea murdară.

    dar ei au apucat să scrie la aceste reviste?

    nu, n-au apucat.

    eu le-am explicat că este soluția ca să ieșim din situația financiară dificilă în care ne aflam, explicația mea nu s-a lipit, atunci ei au plecat, eu am rămas… eu am continuat să scot revista cațavencu, ei au scos academia cațavencu, care a fost o copie. oricum, cațavencu a făcut nenumărate copii. în ‘91, la un moment dat, am numărat 11 reviste de satiră politică, în același moment pe piață. nu era nicio problemă că apare și al 12-lea titlu, doar că al 12-lea a fost bine făcut și a prins". (Interviu cu Batalul in Pagini de Media)

  3. @nea,

    Conservele la care ma refer sunt alde aia cu V in nume.:)

    Desigur ca apoi Directivele NKVD sunt aplicate prin toate javrele, fripturisti, tradatori etc

  4. Ion Adrian, nu jigni kaghebiştii acuzând vuvuzelele lui Voiculescu & Vîntu că ar fi kaghebişti.

    Kaghebiştilor li se arată la începutul recrutării un anumit cuptor în care sunt arşi de vii colegii lor care trădează, care stau cu curul în două luntri. Şi cuptorul ăla chiar funcţionează din când în când.

    Despre vuvuzele poţi spune cel mult că sunt fripturişti. Nici măcar termenul de jigodii nu e adecvat, deoarece face trimitere la câini, care sunt un etalon de fidelitate.

  5. Liliana Ruse e cea care a copiat si a declarat razand cu toata gura.

    Ca "ea nu ar fi trecut altfel" si voia sa treaca si daca nu stia carte, nu?

    Si cred ca e chiar din segmentul de virsta mentionat de Funeriu, 18-38 de ani.

  6. Din pacate la Plesu se afla pe langa atatea calitati si un defect(care aduce si altele pe laga el) si anume lasitatea(am dovezile necesare).Un lash nu are acoperirea morala sa intervina intr-o discutie unde in subtext se afla curajul.

  7. De mult astept ocazia asta. Este vorba despre deficientele si lipsa de incisivitate in lupta mediatica dura ce trebuie dusa cu jigodiile antiromanesti si tradatoare, daca nu chiar "KGBiste", de la Antene si Realitati.

    Asadar ieri alaltaieri, cred ca Corina Dragotescu se lauda ca a copiat la Bac la fizica . Desigur ca nu a spus, dar se subantelegea :vedeti ca desi am copiat ce mare formatoare de opinie am ajuns. Nu se citea pe fata ei nimic altceva decat orgoliul gaunos al jigodiei excroace si impostoare.

    Nimeni in emisiune nu a parut jenat si doar ca nu au aplaudat-o.

    In schimb dl Funeriu a taxat-o cu prima ocazie caci iata ce a spus la Cluj:

    “Romania nu se poate insanatosi decat prin adevar si numai daca sistemul educational furnizeaza, an de an, oameni care stiu ca rezultatele se obtin prin munca, perseverenta si onestitate, iar frauda nu este o solutie. Nu sunt un om obisnuit cu frauda.Am un sentiment de disconfort major atunci cand vad comentatori politici angajati de unele posturi de televiziune care se lauda, in direct si la ore de varf, ca au fraudat bacalaureatul la fizica”

    Totul este foarte corect si elegant spus .

    Dar cu asemenea jigodii ca acesti analisti care, si mai groaznic, sunt si formatori de opinie, eleganta trebuie data mai in spate.

    Cred ca era mai potrivit astfel:

    “Am un sentiment de disconfort major atunci cand vad comentatori politici angajati de unele posturi de televiziune care se lauda, in direct si la ore de varf, ca au fraudat bacalaureatul la fizica sau la orice alte materii.

    O fac cu mandrie si se lauda cu excrocheria lor si asta ne lamureste si ne explica de ce impostura, incompetenta, excrocheria, minciuna si diversiunea au devenit moneda curenta ptr aceste posturi de televiziune unde cei care deruteaza populatia o fac in serviciul comandat al patronilor lor, care, nu stiu in slujba caror interese ostile romaniei or fi dlor.

  8. Revenim, doamnelor si domnilor.

    Va spuneam inainte de pauza publicitara ca asa nu se mai poa-te! Nu se mai poa-te! Tinichigiii se imbogatesc peste noapte intr-un mod re-vol-ta-tor! Dar, asa cum mi-atragea atentia in pauza reputatul sociolog Alfred Culai, putem descifra aici si un alt mesaj:

    Lazaroiu NE ARATA PISICA.

    Desigur, prin asa-zisi consilieri.

    Pornind de la fotografii, incercam sa facem lumina in acest caz si sa calculam cite ajutoare va mai taia.

  9. My God, I'm shocked!

    "Roman citizenship and the right to vote was limited, as always in the ancient world, by the requirement of physical appearance on voting day. After 88 BC, candidates regularly paid the expenses (at least partially) for their supporters to travel to Rome in order to vote."

  10. on-topic:

    Nişte lepre nenorocite. “Echipa de acționari ai lui Bușcu”. Bușcu! Dă-l în organele noastre genitale, că are o grămadă de defecte! Da' e vorba de cum te uiţi tu în oglindă dimineaţa, înţelegi? Cum mă, zici una şi pe urmă "aoleo, voi aveţi mai mulţi bani, sunt mâine cu voi!" Cum dracu, mă, frate, mă, io am fost vagabond pe bulevard, ăştia au fost la facultate şi nu au învăţat nimic, dă-i dracu'! Dă-i dracu' de idioţi, pe cuvântul meu că nu au învăţat nici principiile elementare ale bunului simţ! Nişte lepre! Ăştia îşi vând nevestele, ascultă-mă ce spun, pe bani, îţi dă nevestele. De aia arată la Diaconescu, alea cu WC-urile.

  11. lesa de fite ca lesa de fite, da' pisica nu-i pisica de rand, e o Bianca Dragusanu a neamului pisicesc.

    in nici o luna de guvernare…

  12. De cind e consilier, @bleen si-a luat conac si a schimbat pisica. Ca sa acceada in lumea buna, i-a pus si lesa. Se vede din poze ca este o lesa de firma. Intrebarea care se pune este "Pina cind?" Vom analiza situatia impreuna cu analistul Radu Janes si presedintele Grupului de haznaliza tv, dl. Ciuvax. Doamnelor si domnilor, sunteti la Ordinea Serii si va multumesc pentru asta.

  13. nea, 18:35. yup, good questions. din categoria, ""cum te mai poti insela cate odata!", isi spuse ariciul, dandu-se jos de pe perie…" 🙂

  14. Ce de întrebări şi incongruenţe îl frământă pe Pleşu.

    Hai să adăugăm şi noi câteva.

    1. Cum se face că un om atât de preocupat de integritate şi morală a acceptat să facă parte din guvern sub regimul Iliescu?

    2. Cum se face că, aflat la conducerea CNSAS, nu a acţionat mai ferm pentru liberalizarea accesului la dosarele turnătorilor?

    3. Cum se face că este invocat ca reper al dreptei, când mai are puţin şi iese la pensie bugetar? Aa, la asta poate răspunde că uite, ia şi bani de la privaţi, de la Domnul Patriciu.

  15. Valexandru, şi pleava era cu bobul de grâu la început. Apoi a fost suflată e vânt şi a ajuns la Voiculescu, via Patriciu.

  16. o intrebare din curiozitate pur si simplu:

    baietii de la Kamikadze nu erau la AC in 2007 ?

    Cel putin unul din ei imi este foarte simpatic.

  17. Deh! Tumbe valahe scoase din almanahe. Nu le-a fost greu să sară de la pungenţă la pungăşie.

    Auzi la ei!: loialitate. Păi, loialitatea lor cu mobil pecuniar nu e diferită de loialitatea miliţienilor, degrabă aruncători de caşchete în curtea cotroceană. Loialitatea lor se numeşte în limbaj curent: investiţie, gaj, ipotecă, dobîndă, rată la casă, spălare de bani, şpagă, plasament…

    Patrioţi tolăniţi în yahtul tras în golf egeu pe banii jupuiţi FNI-eşte de suzeranul lor, şi înjură birjăreşte, meditînd adînc: Ce ţară de căcat avem, băi!

    (notă de călătorie de-a lui Liviu Mihaiu. LM reproduce acolo un dialog "paltonic", subţire de vară, cu Dan Chişu la babord)

  18. Şi, dacă tot suntem la capitolul proorociri, dl. Cucui a uitat să menţioneze în ce direcţie își vor lua tălpășița “Echipa lui Bușcu & Băieții lui Dinescu”: la domnul Dan Voiculescu.

  19. Putem să-i ajutăm pe cei de la Kamikaze, chiar fără să ne coste nici un ban:

    Avem un coleg, un unchi, un nepot căruia trebuie să-i facem un cadou?

    Cu 22.5 ron îi putem lua un abonament pe 3 luni. Cu 85 ron, unul pe un an. Cred că e mai util decât să-i luăm un kil de vin sau de tărie.

    Şi mai euforizant.

    Vezi şi articolul lui Theophyl:
    http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/07/01

    1. Încă odată Theophyle are dreptate! În general, cred că e suficient să citim ce a scris acum un an ca să ne lămurim asupra evenimentelor de azi. Ceea ce te poate face să te întrebi, de ce mai scrie azi?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *