Adrian Păunescu a părăsit scena într-o obscuritate pe care nu şi-a dorit-o. Cei ce l-au văzut în repetate rânduri la televizor în postura comentatorului diluvian al realităţilor de tot felul, de la încăierările politice la izbânzile lirice ale lui Costel Busuioc, vor avea dreptul să mă contrazică. Dar apariţiile acestea arbitrare au fost doar semnul suferinţei care se instalase cu câţiva ani în urmă.
Căderea sa a început odată cu eliberarea noastră. Cu ultimul mandat iliescian şi cu recuperearea entuziasmului după dictatura mediatică a epocii Năstase. La congresul din 2005, când fostul preşedinte a pierdut poziţia de lider în faţa mai tânărului Mircea Geoană, au început să piardă din însemnătate oameni grei din vechea gardă. Lui Iliescu i-a mai rămas în partid onoarea, multora, însă, nu le-a mai rămas nimic. Cum alegerile din 2004, încă nemarcate de votul uninominal, aduseseră totuşi social democraţilor cele mai multe voturi, Adrian Păunescu avea să-şi păstreze fără griji scaunul de senator. Dar mutarea simbolică cu care partidul l-a onorat pe Iliescu, lui nu i-a adus decât decăderea.
Când în a doua parte a mandatului a început să simtă şubrezirea recunoaşterii în noile orânduieli de partid (dovadă şi ultima poezie dedicată lui Adrian Năstase), eul său creator a năvălit plin de speranţă acolo unde nu-i fusese refuzată în trecut ocazia de a reînvia Cenaclul Flacăra. Poetului i s-a explicat elegant că normele audiovizuale îi îngrădesc dreptul de a fi titular al unei emisiuni în eter, fiind ca senator într-un prozaic conflict de interese. Dar cum zelul său versificator atinsese deja sensibilităţi distinse, a izbutit să-nduplece entităţile poetice cu un rol de invitat permanent. N-am reuşit să pricep, nici după atâta amar de vreme, ce-a căutat, însă, la mine. De ce i-am picat cu tronc. M-a urmărit săptămâni în şir, mi-a promis rime alese, mi-a înduplecat amicii, mi-a înduioşat cunoscuţii, mi-a transmis cooperare şi câte şi mai cîte. Şi l-am tot refuzat. Şi-am ajuns, ca şi el, să urmez un alt destin…
Eu sunt copilul unei generaţii care-a avut neşansa să-şi trăiască tinereţile în cele mai perfide forme ale dictaturii. De aceea şi posibilă. Părinţilor noştri, regimul le-a confiscat libertatea şi le-a dăruit cu generozitate iluzii. Aşa cum i-a hrănit pe toţi cu gheare de pui, ţinându-le optimismul viguros cu succese la hectar, tot la fel le-a încurajat şi libertatea de expresie. Cenaclul lui Adrian Păunescu este cazul exemplar. Oamenii fie uită, fie sunt atât de măcinaţi la rădăcinile lor, încât nu mai au capacitate de cuprindere a esenţialului. Cenaclul Flacăra nu a fost gura de libertate, ci ventilul care-a făcut posibilă supravieţuirea dictaturii, iar Adrian Păunescu, cel care se întreţinea cu familia Ceauşescu ziua, înaintea recitărilor de seară, ştia cel mai bine. Ne-am întrebat adesea de ce n-am avut Solidaritatea. Pentru că oamenii trăiau prea intens iluzia libertăţii care venea în rime perfecte şi candide ritmuri de chitară. Iar când Păunescu slobozea pe scenă porumbei ai păcii în faţa publicului captiv în umilinţe, oamenii uitau înduioşaţi şi de cenzură, şi de lupta cu sărăcia.
Prin comportament, Păunescu a fost în spaţiul public ce a fost la scară largă Ceauşescu pentru poporul român. Îi separă major, desigur, inteligenţa şi talentul, dar comportamentul său a fost eminamente unul dictatorial. Cine i-a lăudat generozitatea, uită că ea cerea la schimb adulaţie. Cine i-a îmbrăţişat fără discernere versurile, alunecă în prosternaţie. Ca să faci dialog cu maestrul trebuia sa te pleci în faţa talentului său providenţial. Chiar şi atunci când el umplea de scuipaţi orice urmă de curaj sau entuziasm creator.
Am refuzat să-i găzduiesc revenirea, încredinţată că ceea ce promovează televiziunea devine, în lipsa oricăror repere, inevitabil, un model. Aş fi semnat cu seninătate propria condamnare la impostură şi regres. Aş fi făcut probabil carieră, iar el ar fi fost, poate, mai împăcat.
L-am mai avut episodic şi conjunctural în studio, dar aşa îl simţeam ca pe oricare altul, intra în masa flecărelilor de tot soiul. Într-o noapte, însă, mi-a vorbit despre dispariţia lui George Pruteanu. Atunci mi s-a părut perfect. Simţeam că rostul său ar putea rămâne acesta, de a vorbi despre cei ce nu mai sunt. Avea forţă, un autentic patetism care făcea clipa trecută să vibreze. Atât.
În altă zi a venit să vorbească despre actualitatea politică şi l-am auzit turnând elogii unor condamnaţi din raportul comunismului. Am îndrăznit să-mi exprim rezerve şi-atunci a izbucnit! Mi-a reproşat în faţa tuturor telepectatorilor care ne priveau la acea oră că l-am refuzat, că n-am dorit să fac emisiune cu el pentru că e un comunist şi un om al trecutului! N-aveam nici cea mai mică intenţie să-l atac şi n-am polemizat. Dar ce nu i-am spus atunci e că el nu era doar un om al trecutului, ci al unui trecut profund nociv spaţiului nostru public în care, după 18 ani, mi-aş fi dorit să avem maturitatea să identificăm în mod autentic nişte repere.
A plecat dintre noi bolnav de lipsa unei recunoaşteri pe care era convins că o merită la scară universală, strivit de propria-i lipsă de măsură. Şi ca o ironie, asemenea mortului învingător cum i s-a spus, care a zdrobit în noi puritate, sensibilităţi, curaj, bune intenţii şi, cel mai mult, libertate.
Acum, ca s-a dus în lumea celor drepţi, ştiu că va înţelege nu doar câtă poezie ne-a lăsat, dar şi câtă nedreptate ne-a făcut.
"Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate."
… A spus poetul pe final ne'nțelegând. Și-am să-i explic:
Ne vezi pe toți mai buni și mai umani,
Căci te iertăm poete pentru din urmă ani,
Când proslăveai tribunul infinit,
Când comunismul sărutai – ai fost un nesimțit.
…Poate dormeam atunci sau poate nu știam
Că'n lume arta-i alta – iubirea unui neam.
Nu când de dragul artei religie-ți croiești,
Iar cu a tale vorbe un neam înnebunești.
Viață ți-aș fi dorit – iar Cel de sus mi-e martor,
Însă tot El a spus ”Poate e timp de altul”,
Cât despre țară și a ei dreptate,
În ultim ceas ai fi putut să-ți spui dintre păcate.
(5 nov. 2010)
Trebuie sa remarc ce grea viata are un angajat de la Realitatea. Sa te oblige sefii sa faci emisiuni cu personmaje grotesti, personaje care te ataca si te acuza direct sub protectia prieteniei cu dom' Sorin. Apropo, cand nu o sa mai aveti ce sa-i intrebati pe Ponta si pe Antonescu ce o sa faceti? Ii veti invita pana cand se va satura publicul de ei?
Felicitari pentru articol, Liana. Al tau si al Simonei Tache sunt singurele care au reusit sa surprinda obiectiv evenimentul.
Ma obisnuisem atat de mult cu tine la Realitatea, incat am avut un soc sa aflu ca nu mai esti acolo! Revii? Unde?
Mai uşurel cu link-urile pe scări. Dacă vă plac articolele de nuştiunde, de ce nu le citiţi şi gata? Chiar aveţi impresia că cititorii care intră aici n-au auzit de hotnews sau blogul lui TRU? Chiar credeţi că cineva, dacă e interesat să citească, nu va găsi ce şi va sfîrşi disperat şi în necunoştinţă de cauză?
@Florina. Bleah! 🙂
Am citit-o pe blog la Bombo, e cu rima, vinul merge fara Bombo, ca sa nu se oteteasca in pahar.
Noua ne-a explicat profu de romana in liceu cum se raporteaza in teoria literaturii poezia (Nichita Stanescu, ca era din Ploiesti 🙂 ) la versificatia lui AP si aud ca acum AP insusi e in manuale, a lasat si o dira de mosc in gustul literar.
ElCucui
o limba in vers alb. e de preferat in vin alb. 🙂
Deci nu l-a ratat nici pe Năstase cu o limbă în versuri! Așa cum "oamenii muncii" confecționau din produsele întreprinderii cadouri personalizate cu chipul dictatorilor (masuțe cu entarsii de furnir, sticle gravate, tăvi pirogravate etc), tot așa și Păunescu făcea cadouri din marfa proprie.
""Păunescu a fost cel mai important și cel mai eficient motor de propagandă al aparatului de propagandă comunist. Acolo unde suflete și minți încă proaspete cereau un alfabet de sinceritate minimă, Păunescu a turnat cisterne de provincialism, patriotism pro-comunist, mîndrie pentru rugina industrială a ceaușismului și mistică anti-modernistă. În toată această operație de îndoctrinare colectivă, poezia lui Păunescu a jucat rolul de pivot sentimental."" citat din T.R.U. recomand articolul: http://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/11/d… p.s. rog dictatura sa posteze linkul.
un articol exceptional
http://www.contributors.ro/cultura/tobosarul-epoc…
nu cred ca, citind acest articol precum si altele de acelasi calibru, putem considera ca Paunescu si Cenaclul Flacara au fost o alternativa la Mamaia, Floarea din gradina sau Tezaur folcloric. sa nu aruncam mizeria paunesciana peste tot ce a existat atunci ca manifestare artistica. asa, orice emisiune sau spectacol al vremurilor respective poate fi considerat o posibilitate de defulare, dar continutul, targetul si impactul cenaclului si al lui Paunescu nu numai ca sint toxice si astazi, dar vor mai fi ceva vreme. sa zicem mersi ca numai o parte a celor de atunci a facut septicemie.
Cenaclul F.avea o adresabilitate clara pe un anumit segment de varsta.Faptul ca erau si spectatori inafara acestuia era nerelevant acestia fiind mult mai putini si in general,cei care mai puteau 🙂 isi consumau frustarile prin alte spectacole cu impact mult mai mic(teatrul de ex. ar intra intr-o categorie aparte)
Liana zice bine.Potentialul exploziv al unor generatii tinere aflate in continua cautare cosmopolita(antenele de pe blocuri de ex sau nebunia din complexele studentesti,chiar si discotecile de la casele de cultura de prin comune) trebuia canalizat,fiind o actiune cu bataie lunga, inspre zone calculate,fara pericol de destabilizare a societatii.Li s-a lungit putin lesa creandu-le iluzia libertatii unei lumi care este numai a lor.
O miscare gen Solidaritatea nu era posibila la acest nivel de maturitate,cei care ar fi putut initia o astfel de miscare intrau in agenda altor structuri,dar cenaclul era solutia perfecta pentru a dinamita si distruge samburii care puteau germina in aceasta directie.
Efectul a fost ed o maxima perversitate ajungandu-se la ceea ce am vazut zilele acestea.
Folosind varfuri de lance,artisti de certa valoare,descoperiti sau consacrati, care s-au lasat sedusi de-o astfel de actiune,cenaclul a sadit si dezvoltat instincte primare atat de necesare evolutiei omului nou.
Asa cum cu un glont poti omori mai multi oameni pusi unul in spatele celuilalt,tot asa cu aceasta miscare de masa dintr-un singur foc s-a ajuns la castiguri dorite si de bard si de regim(problemele au inceput sa apara,desigur,in momentul cand poetul s-a luat la intrecere cu stapanu-su).Spun asta pentru ca nu prea imi vine sa cred ca bardul,vazand inspre ce se indreapta junimea romaneasca in lipsa cronicizata a unor valori societare,a incercat sa-i ofere mai mult decat era voie de la aparatul de propaganda.Chiar asa sa fi fost,confirma insa ca drumul spre iad e pavat deseori cu bune intentii 😆
Adrian Păunescu a fost unul din cei mai eficienţi activişti comunişti,dacă nu chiar cel mai eficient tocmai prin mesajul lui „artistic”,nu prin scrisorile de „dragoste” faţă de ceauşescu,nu prin ode şi osanale,nu declamativ şi direct precum „trăiască ceauşescu,trăiască România”.el a fost mult mai insidios şi persuasiv prin adevărate manifeste marxiste în versuri:
„Fii ai muncii, aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept
Unii au, alţii fac
Unii dorm, alţii sînt
Între înger şi drac
Trage omul sărac
Înhămat la pămînt”
(Pămîntul deocamdată)
e doar un exemplu la întîmplare.urmările se văd şi azi,aşa se explică tiparul de gîndire stîngistă şi etatistă întîlnit chiar şi la mulţi intelectuali.
la fel de adevărat este faptul că mare parte a clasei intelectuale de astăzi provine din familii cu „origine sănătoasă”,după marea epurare realizată cu succes în primii ani de comunism.
Aurelian
Ai citit articolul sau doar comentariul meu?
"Ne-am întrebat adesea de ce n-am avut Solidaritatea. Pentru că oamenii trăiau prea intens iluzia libertăţii care venea în rime perfecte şi candide ritmuri de chitară."
Nu trebuie sa-mi reamintesti nimic, cu atit mai mult cu cit nu mi-ai amintit. Si nici nu era nevoie in ceea ce priveste Solidaritatea. Eu am scris. Repet. O miscare unica. Din ce scrii nu se intelege altceva.
Cit despre Paunescu supapa, ramin, evident, la parerea mea. Si daca, dupa moderarea comentariilor, le citesti, ai in subsolul unui articol o discutie despre supapele lui Vintu. Care te-ar lamuri de ce spun asta.
Cit despre comunism, nu cred ca se pune problema de cite feluri a fost ci in cite feluri a fost aplicat.
Poate voi reveni.
Pt dicta
atit timp cit a aparut comentariul lui Aurelian, te rog sa-l aprobi pe al meu.
sincer material. salut plecarea de la RTV.
cat despre Paunescu – sper sa se incheie cu el lungul sir al poetilor-pluton-de-executie.
Îmi aduc aminte ce zicea un coleg de liceu, nu avea mai mult de 16 ani, pe vremea când mulţi adulţi erau fascinaţi de cenaclurile lui Păunescu: "Cenaclul ăsta e doar propagandă comunistă!"
Altă evocare: Un tătar din Medgidia a fost poftit de Păunescu să transmită în timpul cenaclului mesajul naţionalităţilor conlocuitoare. Mejasjul, publicat apoi în Flacăra, a fost: BENIMBOK!
Nu ştiau băieţii că asta înseamnă călduroasa urare: Pupa-mi-ai kktul!
Şi nişte întrebări: cine a avut interesul să facă acest circ din zilele trecute?
Cine l-a iniţiat, cine l-a amplificat? De ce?
Paunescu nu a fost nicio supapa; Paunescu a fost doar o alternativa la Floarea din gradina, tezaur folcloric si Festivalul de muzica usoara Mamaia. Cerbul de aur a avut cel putin acelasi succes ca si Cenaclul Flacara doar ca era un eveniment anual si avea o alta tinuta, ceva mai sobra
Cat despre spatiul concentrationar comunist, trebuie sa-ti reamintesc, Florina, ca atat Polonia, Cehoslovacia dar si Ungaria nu au avut acelasi comunism pe care l-am experimentat noi. Solidaritatea a existat pentru ca a fost lasata sa existe.
Ce s-a intamplat insa la noi a fost cea mai perfida metoda de a distruge rezistenta, respectiv distrugerea sentimentului de apartenenta la comunitate, distrugerea microuniversului social prin stramutare, agregare artificiala si turnatorie; acelasi model precum in Rusia (ma rog, acolo s-a adaugat si genocidul)
Nu am fi avut Solidaritatea nici in lipsa lui Paunescu. Solidaritatea a fost o miscare unica in spatiul concentrationar comunist. Si nu cred ca am fi avut nici macar o disidenta mai consistenta.
Paunescu a fost o supapa. Dar supape avem si azi, din pacate, "oferite" de aceleasi medii imunde.
Salut plecarea de la RTV.