Din cîte am înţeles, există un scenariu conform căruia susţinătorii lui Blaga îşi retrag candidaturile pentru conducerea partidului şi aşteaptă ca Boc şi ai lui să-şi rupă gîtul în 2012, urmînd ca ei să preia partidul. Nu-mi dau seama însă cum îşi vor asigura aceştia vizibilitatea timp de un an de zile şi unde îşi vor exprima criticile, sfaturile şi soluţiile alternative ştiut fiind că în presă şi pe bloguri nu e voie (Blaga fiind cel mai înfocat şi vehement susţinător al unei asemenea interdicţii, din cîte îmi mai aduc eu aminte, şi îmi aduc bine aminte, astfel de lucruri nu se uită).
Blaga va face politică pe bloguri?
Facebook Comments
E serioasa chestia cu femeistul francez?
Da, breaking news pe hotnews.
Strauss-Kahn a fost arestat la NY pentru agresiune sexuală. Şi astfel, socialistul violator devine fostul viitor preşedinte al Franţei.
Boc nu a cîştigat cu voturile lui Macovei sau Funeriu, ci cu voturile teritoriului.
@marmida blue
Blaga a fost susţinut de învinşii din teritoriu. Cei care şi-au luat în judeţele lor de la PSD sau PNL, cei care au avut rezultate slabe şi în 2008 şi în 2009 şi cărora Blaga nu le-a cerut socoteală pentru rezultatele slabe. Acum l-au susţinut din recunoştinţă şi frică.
Boc a avut la Convenţie două treimi din teritoriu, printre care cele mai puternice filiale: Cluj, Arad, Suceava, Neamţ, Mureş, Braşov etc
@marmida blue
cale batuta.
mai bine mazilit de Băse decît scuipat de Ponta şi Crin (şi căinat de Creţuleasca şi Dana Grecu)
(deşi nici măcar mazilit nu e, doar au fost, totuşi, nişte alegeri democratice, corecte. că nu-i plac rezultatele e altă poveste)
Bine copii atunci va las. Am inteles unde gresesc…
Stati linistiti Blaga si baietii lui vor accepta cu seninatate infrangerea si vor renunta fara resentimente la functii si putere. Sigur ca vor continua sa sprijine din rasputeri partidul cu bani si influenta in teritoriu, evident din pura abnegatie si dragoste fata de partid. Si in parlament atat ei cat si oamenii lor vor continua disciplinat sa respecte indicatiile partidului din aceeasi abnegatie.
Bine pa.
marmida
mda, se pare că nu înţeleg concepte simple, cum ar fi acela de cai verzi pe pereţi
@marmida blue
ok, am inteles din primele tale 978658967 comentarii ca Blaga vrea un partid mic si perdant.
Si eu o vreau pe Angelina Jolie, pace in lume si mai mult verde. Credeti ca ma asculta cineva ?
Nu !
Ivan Zubeldian: "Daca asta e tot ce a putut Basescu, dati-mi voie sa fiu dezamagit"
Basescu = mother bird
PDL = baby bird ce inca nu si-a luat zborul, cu 2 aripi: Boc si Blaga
Ei, daca baby bird initia zborul acum, aripa Blaga, mai debila, ducea codobatura fix in ghearele motanului Felix.
Noroc ca instinctul matern o determina pe mother bird sa insiste inca pe cursurile de zbor acrobatic a.i. puiul sa aiba macar o sansa cu cioara vopsita USL. Este normal si logic ca pana la absolvire puiul s-o mai ia in/la cioc de la Basescu.
(despre aripa Boc prefer sa nu vorbesc – ma consum in mine)
Mai baieti da voi sunteti chiar orbi la logica simpla?
@1 Pentru Blaga orice e mai bine decat mazilirea. Si sefia unui partfi de buzunar. Si resturile de la masa USL. Orice. 0,00001 o fi putin dar e mai mult decat 0. Serios, chiar n-are sens dialogul daca nu intelegi concepte simple.
@florina Daca citeai cu minima atentie postarea mea obsrvai ca conced si eu ca guvernarea nu e in pericol din partea USL. Dar sunt suficiente una/doua tradari pe niste legi in preajma alegerilor si s-a flatulat mireasa pentru Boc. Am dat exemplul legii electorale – sistem uninominal pur in doua tururi (sau intr-un singur tur, si mai rau). Ar mai fi anularea votului diasporei (ca nu plateste taxe, propunerea e deja vehiculata). Si altele….
Veti vedea, Boc va incerca reconcilierea. Nu cred ca se mai prea poate dar asta e alta problema.
marmida
şi ce să facă cu un partid în colaps?
poate Vasile Blaga să îl învie din morţi şi să-l ducă la 25-30%?
hai să fim serioşi
şi să oprim aici "dialogul", că n-are sens 🙂
ca să se aleagă cu ce de pe urma unui partid mic şi perdant? cu ce cade de la masa USL-ului?
iar în privinţa parlamentului, acum nu sînt probleme. USL nu îşi doreşte în acest moment guvernarea.
@1
Ei, aici e o chestiune de perspectiva. Vezi tu, lui Blaga nu ii foloseste la nimic, dar la absolut nimic un PDL puternic dar din care el si gruparea lui (vorbim de mai multi, Blaga e doar exponentul, sa ii numim generic BVB desi nu e vorba nici pe departe doar de acestia trei) sunt epurati. Din punctul lor de vedere e preferabil un partid perdant, slabit, in colaps chiar, dar pe care sa il conduca ei.
Blaga va fi obligat şi el să tragă (fără tragere de inimă) la PDL-ul lui Boc, dacă nu vrea să fie căpraru lu Crin şi Ponta.
marmida
şi ce crezi c-o să facă Blaga cu un PDL înfrînt la anu, dacă va pierde?
adică cu un PDL mort?
adică cu un PDL care va intra imediat în putrefacţie?
@bleen
Indepartare? Cred ca glumesti.
Asa, doar de dragul ipotezei, sa ne inchipuim ca Blaga si ai lui isi iau flit full-option dupa congres. Sa ne mai inchipuim, tot de dragul spculatiei, ca opozitia nu initiaza motiune de cenzura, ca n-are interes, ci doar o nevinovata modificare a legii electorale: uninominal in doua tururi. Ce crezi? Trece?
Si daca trece legea cam cine crezi ca rupe orice in cale la alegeri? USL cu 45% sau PDL cu 25%? Si cine isi ia inapoi partidul dupa ce actuala conducere va fi crucificata de poporul pedelist perdant?
Macar pentru majoritatea ultra-fragila din parlament si tot nu is poate permite Boc sa se joace de-a invingatorul ia tot.
baronii din teritoriu se orientează spre cîştigător, asta-i una. a doua, a se ţine seamă de ceea ce a zis Boagiu. de ginerică şi afacerile lui, nu mai zic.
iar de cum e ascultat Blaga mai bine se lipseşte PDL-ul astăzi. nu uită nimeni episodul "javră ordinară".
@ Yeba
Asta trebuia sa faca Base.
@florina
PDL nu are nevoie de baronii locali ai lui Blaga? Nu prea stii cum se face politica in teritoriu…
Sincer am impresia ca voi credeti ca alegerile se castiga cu Macovei sau Funeriu. Bateti campii. Alegerile se castiga fie la televizor de un Traian Basescu asa cum era el pe vremuri cand electriza multimile fie in teritoriu de un aparat de partid amoral dar eficient, construit dupa modelul brevetat de PSD. Din pacate pentru PDL Traian Basescu nu mai are tractiune la mase si nu sunt sperante ca lui Emil Boc sa ii creasca din senin carisma. Asa ca are nevoie, si inca disperata, de aparatul de partid construit de Blaga si care in mare parte il sustine si asculta.
Asta este miza Convenţiei din acest weekend, eliminarea BVB din PDL. Nici vorbă de reconciliere.
@marmida blue
Miza nu e victoria lui Boc. Boc e doar instrumentul, doar compromisul, singurul capabil, în acest moment, să-l învingă pe Blaga. Miza lui Băsescu este eliminarea vechii gărzi. Nu reconcilierea ci eliminarea.
PDL, aşa cum a pornit de la o vreme, va rumega liniştit în ţarcul pseudo-dreptei PPE. E dee-eparte tare de FIDESZ (încă la PPE, dar nu pentru multă vreme). Bugetarii aşa-zis "reformişti" îşi închipuie că o demnitate la un partid e aşa, ca un fel de catedră, de la care să ţină prelegeri.
marmida
PDL nu are nici o nevoie, cu atît mai puţin disperată, de Blaga&comp. ca să ce, să mai bată cu pumnul în masă şi să mai încerce un pumn în gură? ba dimpotrivă, Blaga are nevoie de PDL. dacă nu-i convine, îl aşteaptă USL cu braţele deschise. că ăştia au nevoie de el.
@1
Si nu e deloc usor sa o faca. Nu prea are ce sa le ofere. In primul rand pentru ca si Boc pentru a obtine sprijin a promis functii. Functii pe care acum nu le poate da gruparii Blaga. In al doiea rand ca lui Boc (ma rog stim cu toii cine e jucatorul dar sa pastram aparentele) nu prea ii vine sa cedeze functii si putere fara sa aiba nici o garantie ca asta ii va reconcilia pe BVBisti. Nimic nu ii impiedica pe acestia sa primeasca functiile oferite ca premiu de consolare, sa le mulga si sa le foloseasca pentru a isi mentine influenta in partid iar la alegeri sa tradeze oricum (vorbim de noncombat sau implicare de forma, nu de tradare pe fata bineinteles).
Blaga îşi poate asigura vizibilitatea door-to-door şi la sărbătorile la care vine popa pe la enoriaşi.
Bleen
nu-l subestima pe Paleologu. dacă rîdeau ăia din studiou de el, s-ar putea să le stea rîsul în gît într-o bună zi. pot să mă înşel, evident. dar detaliez altă dată, mi-e tare somn.
@1
Chestiunea e un pic mai complicata. In acest moment interesul obiectiv al lui Blaga este ca partidul sa ia un scor slab la urmatoarele alegeri locale/generale pentru ca el sa recupereze puterea in partid calare pe valul de dezamagire rezultat. PDL va avea probleme enorme daca nu reconciliaza gruparea Blaga pentru ca au nevoie disperata de ea.
Un pic de umilinţă nu le-ar strica. Să nu uite că-s noi în partid şi că în ciuda acestui fapt fac parte dintre nu foarte mulţii pedelişti care au primit locuri eligibile şi ministeriate.
@1
Depinde foarte mult de discursurile celor patru. Băsescu şi Boc i-au susţinut cît se poate de vocal, mai ales pe Monica Macovei, şi-au făcut datoria, le-au dat, acum rămîne să-şi bage singuri în traistă.
Macovei va trebui să fie foarte atentă cu ceea ce spune şi tonul pe care o face.
dacă mîine ies Monica Macovei, Sever Voinescu, Daniel Funeriu şi Baconschi, eu mă declar mulţumit 🙂
Ivan s-a retras si nu ne-a spus ce trebuia sa faca Base ca sa nu-l dezamageasca. Lasa, ca revine miine odihnit.
şi ce să facă căpraru' cu sacu de cartofi?
să cureţe cartofi uslaşilor?
marmida
nu dai cu paru', dar dai cu căpraru'
Eu cred ca pana acum l-a mai iertat Basescu pe Blaga, da' de-acum…
(militienii cu sapca data de pamant si strigaturile lor, nu se uita)
Ehei micii mei naivi, problema e ca sus numitul caprar s-ar putea sa plece cu sacul de cartofi cu tot.
Zic si eu nu dau cu parul…
Nici Blaga, nici ceilailţi, nu au puterea să reziste politic în afara structurilor. Ia-i caporalului de la intendenţă uniforma şi sacul de cartofi şi nu va putea convinge nici un cîine şchiop să-l urmeze.
Blaga et comp nu vor prinde 2012 în politică.
pe Blaga îl aşteaptă o întorsură.
@riddick
Nu te înţeleg. Să găseşti speranţa dreptei în Blaga, cel mai uslaş dintre pedelişti, cel mai caporal dintre miniştri, cel mai vameş dintre senatori… Ce au Blaga şi mafioţii din spatele lui cu dreapta?
nu moare cai cand vrea caini
si Osama l-a asteptat pe Obama la cotitura.
exx: "Am auzit…Acum, o fi…dar poate nu e asa…Deci cred ca…Eu zic ca"
incerci sa spui ceva ?
@exx
Blaga s-a făcut de rîs în alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Să fim serioşi. Cît despre cum s-a ocupat el de campania electorală a PDL şi cum a cîştigat el alegeri pentru PDL, ascult-o pe Anca Boagiu.
Îi aşteaptă la cotitură Blaga. A fost doar prima rundă.
și petre roman l-a așteptat pe băsescu la cotitură în 2001
"Cel mai grav lucru pentru tara ar fi fost alegerea lui Blaga si alianta, vizibila sau subterana, cu celelalte doua partide. Toata clasa politica ar fi detinut monopolul puterii, disparand concurenta". (un prieten de-al meu f.f.f. destept)
Am auzit ca azi Basescu a trecut pe langa Blaga si, in loc sa dea mana cu el, s-a facut ca nu-l vede. Acum, o fi ramas ceva orgoliu si in omul asta, o fi el vames, dar poate nu e asa obisnuit sa se lase calcat in picioare. Deci cred ca o sa aveti ocazia sa verificati cam cata popularitate si tendinte de vot strang Funeriu, Voinescu, Baconschi, Macovei si restul capacitatilor de pe lista. Eu zic ca, daca Blaga intoarce spatele, PDL-ul sa zica sarumana pt un 9% (cu ocazia asta se si lamuresc cum venea procentele – exact ca la PSD).
@riddick
Spumele tale coroborate cu oftica RTV-A3 arata ca PDL-ul a ales bine.
Au şmecherit congresul, când nu au vrut delegaţi reprezentativi, 4000. E 60/40 în sală, dar în teritoriu e invers. Fraier ar fi Blaga dacă n-ar face un partid nou si n-ar da de pământ cu piticu' la o moţiune. Ce colaborare ? Cu tâlharii ?!
Este perfect. Vad disperarea de pe fata celor de la Realitatea TV si am o satisfactie imensa. Basescu i-a batut mar si de data asta.
ok, Ivan.
Cruntă soartă pentru USL:
Voicu la puşcărie, Vântu la puşcărie şi nici măcar de Blaga să nu aibă noroc în PDL
Pînă atunci imaginaţi-vă: http://www.google.com/search?q=pistruiatul&oe=utf…
Daca asta e tot ce a putut Basescu, dati-mi voie sa fiu dezamagit.
@ivan
concret, ce ar fi trebuit să facă?
Bună asta cu Pistruaţii. Ar merge un Photoshop cu cei doi. Cînd oi avea timp.
@andrei
USL nu e un compromis. Nu e nimic diferit între orientările PSD şi PNL, între Ponta şi Antonescu, între ţaţa Cîmpeanu şi ţaţa Norica, între mafioţii din spate şi Pistruiaţii în spielhosen din faţă.
Sunt doar un tanar asa ca cred ca nu sunt in masura sa imi dau cu parerea despre politica. Totusi din ceea ce am vazut cred ca PDL-ul se va scufunda la urmatoarele alegeri desi nici alianta socialista-liberala nu pare sa fie decat un compromis anti Basescu si mai putin o alianta normala avand in vedere ca sunt doua partide cu orietnari politice diferite.
Problema PDL-ului e că pînă acum a avut două tabere care s-au anulat reciproc (ştiu asta din inside information – s-a preferat să nu se facă nimic, decît să facă "inamicii" ceva). Orice idee bună, de guvernare sau comunicare, era blocată în structurile de conducere nu care cumva să iasă Funeriu sau Raluca Turcan sau Sever Voinescu sau mai ştiu eu cine în faţă. Blocangii? Păi BVB, Berceanu, Videanu, Blaga et comp. Şi ăsta e tot un inside information.
la ce oră?
@exx
Boc, Udrea, Baconschi, Funeriu, FLutur, Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Stănişoară, Scripcaru, Dorin Florea, Falcă, Macovei, Voinescu, Florin Popescu, Andreea Vass, Cristina Trăilă etc etc
Sînt multe nume acolo, majoritatea cu cel puţin o clasă ca moralitate peste pesedişti şi o clasă ca inteligenţă peste penelişti. În ciuda a ceea ce susţin mulţi (am văzut mulţi supăraţi, de la Tăpălagă la comentatori de pe Blogary) la resursa umană PDL nu stă foarte prost. Stă oricum mult, mult mai bine decît USL.
ei da, asta-i o fumigena data la suparare. 🙂 dupa intalnirea cu Basescu, Blaga o sa se trezeasca si o sa ii trezeasca si pe sustinatorii sai ce vroiau sa renunte. probabil e un santaj ieftin marca Cezar Preda. 🙂
Am mai zis-o, la el umorul e în conţinut, nu în formă. Nu poţi rîde cu el ci de el.
Zi mai bine ca nu-ti dai seama cum o s-o scoateti la capat doar cu Boc si Udrea :))
OMG! Mă uit acum pe RTV la Paleologu (e invitat în studio). Ce-oţi fi văzut fraţilor la bufonul ăsta de trei lei? Care dracu' umor? Unde e umorul la circarul ăsta care cerşeşte atenţie în patru labe?