Articol de publicat in 2016

Vasile Blaga trebuie terminat ca om politic. PDL trebuie desfiinţat ca partid. Acestea sînt obiectivele necesare şi minimale ale lui Traian Băsescu. Dacă aceste două lucruri nu se întîmplă, Traian Băsescu iese din scenă pe uşa din dos, aproape la fel ca Emil Constantinescu. Dacă Băsescu vrea să rămînă în politică şi să nu lase scena politică PNL-ului și PDL-ului, trebuie neapărat să-l execute pe Blaga și să desființeze PDL-ul.

[restrict…]

Inamicul lui Băsescu nu e USL. Inamicul lui Băsescu nu e PSD. Inamicii sînt PNL și PDL. PNL trebuie blocat să ocupe partea dreaptă a scenei politice, PDL trebuie desființat.

Blaga l-a dat afară pe Băsescu din PDL și pentru asta trebuie pedepsit. Nu e vorba de orgoliu sau răzbunare. Dacă Blaga redevine frecventabil și păstrează perspective politice după ce l-a dat afară pe Băsescu din PDL, atunci Mișcarea Populară nu-și are rostul, e moartă din fașă. De ce să mai plece cineva din PDL cînd iată că cariera politică a lui Blaga recapătă perspective? De ce să-l mai ia cineva în seamă pe Băsescu, cînd, iată, după ce e dat afară din casă, se așază liniștit pe preșul din fața ușii și așteaptă umil să fie primit de noua gazdă, domnia sa, domnul Vasile Blaga?

Blaga are nevoie acum de unirea dreptei și de opoziție. Are nevoie de status quo. E ca și cum ai cîștiga la poker aproape toți banii celuilalt, apoi, cînd acesta vrea să-și ia revanșa, strigi ”Hoții!” și fugi la ușă. Celălalt nu-și mai poate lua revanșa, aveți împreună lucruri mai bune de făcut, trebuie să luptați împotriva dușmanului, pericolului care pîndește dincolo de ușă. De aceea Blaga are nevoie de unire împotriva unui rău mai mare. ”Ți-am uzurpat tronul, ex-Majestate, dar acum dușmanul e la graniță și trebuie să vă uniți toți sub sceptrul meu, să-mi recunoașteți autoritatea și să acceptați starea de fapt.

Băsescu nu poate accepta asta. Trebuie să-și ia revanșa. De aceea, unirea și opoziția nu sînt opțiuni valide pentru el. Unirea și opoziția se vor realiza sub sceptrul lui Băsescu, după ce Blaga va fi terminat politic și PDL-ul desființat. Unirea dreptei și opoziția pot redeveni teme abia după ce Mișcarea Populară e pusă pe picioare și este principala formațiune politică a dreptei. Pînă atunci, PDL și sateliții săi (NR) și PNL și sateliții săi (FC) sînt inamicii lui Băsescu, ai Mișcării Populare, și cu voia dumneavoastră, inamicii noștri, ai tuturor.

Deci, la final, să repetăm: USL nu e inamic, PSD nu e inamic, opoziția și unirea dreptei sînt obligatoriu de evitat. Blaga trebuie terminat politic iar PDL-ul desființat. Dacă Blaga rămîne pe cai mărișori, pedeliștii vor rămîne în PDL și vor spera la unirea sub sceptrul lui Blaga. Oricum, nu-i dau nici curajul, nici principiile, afară din casă. De aceea trebuie forțați să-l vadă pe Blaga zăcînd mort (politic) la pămînt, pentru ca PDL-ul să se desființeze și ei să se salveze în Mișcarea Populară.

Orice mișcare politică de anvergură, de opoziție, împotriva USL sau PSD, va prinde Mișcarea Populară cu chiloții în vine și PDL-ul va avea motiv să devină farul dreptei, sub conducerea lui Blaga și a echipei sale. Sau PNL-ul va deveni acest far. Dar asta e altă discuție. Important e ca PNL și PDL să-și rupă gîtul. Primul să fie blocat, al doilea desființat.

Cam atîta am avut de spus, astăzi, 30 iunie 2013. Ora 00.33.

… [/restrict]

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

5 comentarii

  1. OstapB țțțț …previzibilăăă, nu e asta. Mai degrabă Lăpușneanu2016, ca să fii și-n orizontul cronicarului. Sau Băse cel Mare, Băse Vodă cel Cumplit, Despot Vodă, BăsePM.

  2. reacții din public (1 people cu personalități multiple, mai exact):
    1) Să ni se dea. 2) Nu știu parola și nici nu mă interesează, e de citit în 2016. 3) Ce mutră de tătar sașiu! 4) N-are ce să scrie și se joacă și el pe blog. 5) Prea se crede dumnealui, auzi, 2016, când noi nu știm ce caută Crin în locul lui Băse mâine. 6) Trebuie să fie ceva cu Mișcarea Populară, e disperat. (peste 6 nu ne mai lasă să mai ieșim în parc, numai în pavilionul de ceai, deci trebuie să mă opresc.)

      1. Bleen
        Ba sa avem iertare, ca ci moldovenii au adus robi si roabe tatari/tataroaice din expeditiile punitive.
        A fost cu reciprocitate. 😛

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *