Salvați-l pe moștenitorul Cîinelui Vasile, Pisoiul Frații Mereuș! Am salvat-o de sub un microbuz cu număr de Constanța, din fața parcului IOR. Din păcate, nu o putem ține din cauză de spațiu și de altă pisică, tot neagră, și tot fată, Samantha. Uitați-vă la ea, e sfrijită, descărnată, slabă și uscată ca un concept, ascetică… Continuă lectura Pisoiul Fratii Mereus (Viitoarea Dreapta)
Categorie: Stiri
Socialistii nu mai vor sa-si tina congresul din septembrie la Bucuresti
Partidul Socialiştilor Europeni (PES) intenţionează să mute congresul din 28-29 septembrie de la Bucureşti la Bruxelles, pe fondul îngrijorărilor cu privire la recentele acţiuni ale premierului Victor Ponta, susţine o sursă din rândul socialiştilor, citată de site-ul EurActiv.com. Sursa: DIGI 24
Dan Voiculescu: ”O noua suspendare a lui Basescu este posibila si legitima”
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, crede că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu este „posibilă şi legitimă”, iar referendumul de demitere ar putea fi organizat odată cu alegerile parlamentare. Sursa: GÂNDUL Sperăm că nu de pe Blogary a luat ideea dom Profesor (Lovitura De Stat, Frauda, Plagiatul)
Ioan Rus: Crin Antonescu, o deziluzie pentru mine, Stroe, un smecheras de mina a doua
Ioan Rus, fost ministru de Interne: “În loc să-mi dea un telefon să mă întrebe, pe telefonul ala, cu care e legat de ministrul de Interne, să mă întrebe cum e cu astea. În loc să mă întrebe, a ales să meargă la TV şi să se certe cu mine prin televiziuni, că am ceva… Continuă lectura Ioan Rus: Crin Antonescu, o deziluzie pentru mine, Stroe, un smecheras de mina a doua
Basescu si-a repus consilierii in functie, a renuntat la unii vechi si a adus altii noi
Este vorba de Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, Iulian Chifu, Virgil Păunescu, Bogdan Drăgoi, Iulian Fota, Bogdan Oprea și Bogdan Mănoiu. Printre consilierii numiți astăzi de Băsescu nu se regăsește ”juristul lui Băsescu”, Ștefan Deaconu. A numit și consilieri noi, Cristian Hrițuc (felicitări, bre!), Raluca Boboc și Dorel Onaca. Sursa: REALITATEA.NET
Dinu Patriciu a fost achitat in dosarul Rompetrol
Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, marţi, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei. Sursa: MEDIAFAX
Ioan Ghise s-a plimbat in jurul Palatului Cotroceni cu pancarte pe corp: „Poporul a decis, Basescu e demis”
Senatorul PNL Ioan Ghişe şi un consilier de-al său s-au plimbat, marţi, în jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele „Poporul a decis, Băsescu e demis” şi „Popor român, eşti suveran”, senatorul anunţând că va repeta gestul zilnic, dacă vremea e frumoasă. Sursa: MEDIAFAX
Decizia Curtii Constitutionale a fost trimisa la Monitorul Oficial. Dupa publicare, Traian Basescu revine la Palatul Cotroceni
Decizia CCR privind referendumul din 29 iulie a fost trimisă la Monitorul Oficial, spre publicare, în jurul orei 18.30, după ce, anterior, a fost citită în plenul Parlamentului. Imediat după publicarea deciziei, interimatul lui Crin Antonescu la Palatul Cotroceni ia sfîrşit, iar preşedintele ales, Traian Băsescu, îşi reia atribuţiile de şef al statului. SURSA: B1.ro
Macovei: Nu este nevoie de cvorum, nici pentru prezenta, nici pentru citirea hotaririi CCR
„Pentru şedinţa de astăzi în care se citeşte decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului nu e nevoie de cvorum nici pentru prezenţă, nici pentru citire. În plus, în această şedinţă nu se poate lua nicio decizie de către Parlament cu privire la referendum. Doar se citeşte dispozitivul hotărârii Curţii Constituţionale. Situaţiile în care e nevoie… Continuă lectura Macovei: Nu este nevoie de cvorum, nici pentru prezenta, nici pentru citirea hotaririi CCR
Alegerile parlamentare, in 2 decembrie
„Există acea constrângere constituţională, actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică, în momentul când se organizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. (…) Nu reuşeşti nicicum să ajungi la o dată din luna noiembrie,… Continuă lectura Alegerile parlamentare, in 2 decembrie