Singurul popor pe care il cunosc si de care se tem pedelistii

M-am tot întrebat de unde vine disperarea PDL-ului după scăderea salariilor bugetarilor cu 25%, în condițiile în care apogeul crizei a fost în 2009, nu 2010. În 2009 au fost cele mai multe falimente, concedieri și scăderi de salarii, nu în 2010. De ce nu s-a speriat PDL de reacția populară în 2009 și s-a… Continuă lectura Singurul popor pe care il cunosc si de care se tem pedelistii

Publicat
Din categoria Editorial

Citeva citate din motiunea ”Reformistii”

Ce mi-a atras atenția și mi-a plăcut în moțiunea ”Reformiștii”, condusă de Monica Macovei:   Discursul public a căpătat accente populiste și antieuropene, iar ostilitatea față de o justiție independentă unește spectrul politic din afara Partidului Democrat Liberal. Subminarea statului de drept a devenit pentru USL program politic. Nu putem deveni un partid irelevant, lipsit… Continuă lectura Citeva citate din motiunea ”Reformistii”

Publicat
Din categoria Editorial

Motiunea Reformistii

Foarte foarte bună. Clară, coerentă, curajoasă, de dreapta. Moţiune prezentată de Monica Macovei la Convenția Națională Extraordinară a Partidului Democrat Liberal (23 martie 2013) Bucureşti 2013   CUPRINS CONTEXT PROIECTUL NOSTRU PENTRU ROMÂNIA ECONOMIE SĂNĂTATE EDUCAȚIE PENSII ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ FAMILIE MEDIU ȘI ENERGIE AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ REGIONALIZARE ȘI SUBSIDIARITATE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ JUSTIȚIE POLITICA… Continuă lectura Motiunea Reformistii

Publicat
Din categoria Editorial

De ce Blaga spune ca Blaga nu e o solutie pentru PDL

Cred că cele mai bune motive pentru care Blaga nu poate fi considerat o soluție pentru PDL sînt chiar acuzațiile pe care acesta și echipa sa le împarte în stînga și dreapta, în încercarea de a pasa responsabilitatea catastrofei electorale din 9 decembrie 2012: Blaga și echipa sa acuză rezultatul slab de la localele din… Continuă lectura De ce Blaga spune ca Blaga nu e o solutie pentru PDL

Publicat
Din categoria Editorial

Blaga a pierdut jumatate din voturile PDL. Efectul electoral Blaga, in cifre.

Dacă la 9 decembrie s-au votat oamenii, nu partidele, atunci Vasile Blaga trebuie să-și dea demisia. Doar 24.71% dintre alegătorii prezenți la vot și doar 7.71% dintre alegătorii cu drept de vot din colegiul în care a candidat Vasile Blaga au votat cu acesta. Dacă la 9 decembrie s-a votat politic, dacă a fost votat… Continuă lectura Blaga a pierdut jumatate din voturile PDL. Efectul electoral Blaga, in cifre.

Publicat
Din categoria Editorial

PDL – la un pas distanta de disparitie

Mai 2010. Sondajele de după anunţarea măsurilor de austeritate arată că 15% dintre români au încredere în Traian Băsescu. Trecem la momentul post-referendum. Traian Băsescu, în sondajele interne ale PDL, este la cota 19-20% toată toamna. CCSB (care n-are niciun interes să-l umfle) îl dă la 21-22% din august şi până acum. Sunt cele mai… Continuă lectura PDL – la un pas distanta de disparitie

Publicat
Din categoria Editorial

Dupa 23 de ani….

Care vă este istoria politică? Dacă ar fi să trageți linie, care credeți că sînt cei mai buni și cei mai răi politicieni ai ultimilor 23 de ani?  

Publicat
Din categoria Editorial

Despre lasitate si partide cu p mic de la plagiat

UDPATE. Autorul comunicatelor și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Forței Civice. [divider] Mai țineți minte cînd eram consilierul ministrului muncii și am dat comentariile alea cu sinucigașul de la Predeal? Asta se întîmpla în 23 august 2011. Și azi mai găsiți comentariile respective pe Blogary. Sînt în același loc, nu s-a atins nimeni… Continuă lectura Despre lasitate si partide cu p mic de la plagiat

Publicat
Din categoria Editorial

PSD+Basescu vs Dreapta Unita

În aceeași zi în care Klaus Johannis și-a anunțat înscrierea în PNL și Crin Antonescu l-a declarat potențial premier, în Jurnalul Național, cotidian al Trustului Intact, apare un sondaj realizat de Avangarde, institut apropiat PNL-ului. Ce ne spune sondajul? În primul rînd USL nu apare în sondaj. Apar în schimb PSD și PNL. Iată rezultatele,… Continuă lectura PSD+Basescu vs Dreapta Unita

Publicat
Din categoria Editorial

Vasile Blaga, liderul ”Dreptei”

Nu vreau să vorbesc despre acel ”Oamenii sînt suficienți de realiști” pe care Vasile Blaga l-a scăpat în emisiunea lui Robert Turcescu. Din nefericire, cunoașterea minimală, la nivel de școală primară, a limbii române nu mai face demult parte din criteriile ascensiunii în politică. N-am să mă refer nici la un alt porumbel pe care l-a… Continuă lectura Vasile Blaga, liderul ”Dreptei”

Publicat
Din categoria Editorial