PSD, PNL şi PC au stat doar cîteva minute la Cotroceni, scandalizate că la consultări a fost invitat şi grupul independenţilor. Ceea ce uită PSD, PNL şi PC e că şi parlamentarii indepedenţi, ca şi pesediştii şi peneliştii, reprezintă tot cetăţenii români, de care, fie vorba între noi, au fost aleşi. Ce mai uită PSD,… Continuă lectura Cetatenii de mina a doua, in viziunea PSD, PNL si PC
Categorie: Comentariu Politic
Cateva cuvinte despre victorie
Am citit aseară, înainte de a adormi, că viaţa noastră e o consecinţă a cuvintelor pe care le întrebuinţăm. Această lectură cadrează unei întâmplări al cărei erou a fost Mircea Geoană, pe care îl urmărisem la televizor cu câteva mărturisiri. A spus că e ‘mâhnit’ şi ‘frustrat’, iar chipul său, de pradă hăituită, trăda în… Continuă lectura Cateva cuvinte despre victorie
Salonul independentilor s-a mai procopsit cu un pacient de lux
Cristian Diaconescu a cedat nervos sau psihic, de bunăvoie sau în urma unui șantaj, al cărui scop real a fost acela de a fi scos din PSD și internat într-o rezervă de lux, pusă deoparte pentru marile caractere ale clasei politice. Iată o telenovelă care are toate ingredientele iraționalului, pentru a fi românească și de… Continuă lectura Salonul independentilor s-a mai procopsit cu un pacient de lux
Crin Antonescu si-a schimbat parul
Efectele congresului PSD se arată la tot pasul. Luni de dimineață, Crin Antonescu a apărut în bătaia camerelor de luat vederi cu un păr nou. Unul într-o nuanță roșcată, ușor diferită față de cea cu care ne-a obișnuit în perioada alegerilor prezidențiale, obținută probabil din Wellaton Red Specials de la Wella, care nu i se… Continuă lectura Crin Antonescu si-a schimbat parul
Meritocratia viciata a domnilor Blaga si Voicu
Dintre miile de nedreptăți strigătoare la cer și samavolnicii dintre cele mai grotești pe care ne-a fost dat să le digerăm în ultima duzină de ani, poate cea mai imorală, mai nesățioasă și mai viciată dintre toate, este legea rentei de revoluționar. Lege care a eternizat ieșirea în stradă în merit imprescriptibil, iar pe fericiții… Continuă lectura Meritocratia viciata a domnilor Blaga si Voicu
Scurta istorie a esecului
A reuşit o performanţă de neegalat în istorie. Nici cei mai inventivi strategi ai politicii n-ar fi fost capabili să închipuie vreo întâmplare care să poată nărui atât de mult într-un timp atât de scurt. Când lumea întreagă i se aşternuse la picioare, a ratat funcţia supremă la o… adiere de vânt. Când fondatorul partidului… Continuă lectura Scurta istorie a esecului
Lui Crin Antonescu i se spune „Dictatorul”
În spatele scenei liberale, spiritele se încaieră pentru a-și păstra pozițiile actuale. Șansele lui Ludovic Orban de a-l înlocui pe Crin Antonescu, care o ia razna pe zi ce trece, sunt infime. De partea lui Orban s-au situat mai puțin de jumătate din delegațiile organizațiilor județene. Deja lui Antonescu i se spune Dictatorul. Problema este… Continuă lectura Lui Crin Antonescu i se spune „Dictatorul”
De ce l-a salutat Basescu in engleza pe premierul Moldovei?
Pe 27 ianuarie, în prima zi a vizitei oficiale efectuată în Republica Moldova, Traian Băsescu s-a întâlnit printre alții și cu premierul Vladimir Filat. Asistența a rămas foarte uimită când președintele român l-a salutat în engleză pe premierul moldav. Vladimir Filat i-a răspuns la salut în română, lui Traian Băsescu. Cunoscătorii știu că Băsescu nu… Continuă lectura De ce l-a salutat Basescu in engleza pe premierul Moldovei?
In tara asta numai circulatia sangelui mai merge cat de cat
La primul fulg de zăpadă, România ridică neputincioasă mâinile deasupra capului și se predă stihiilor naturii. Dacă am aduna numărul de ore al trenurilor întârziate, ne-ar da săptămâni și luni, care se fac ani, de-a lungul unui mandat legislativ. Circulația feroviară a fost sabotată de întreaga clasă politică, de toate partidele și de toate doctrinele.… Continuă lectura In tara asta numai circulatia sangelui mai merge cat de cat
Cultura testelor generale
Eram în ultima clasă de şcoală generală şi făceam echipă cu băiatul doamnei de la librărie în competiţia celor mai bune şcoli din oraş. George era un puşti sclipitor, cu o memorie colosală, de elefant, şi ager ca o felină. Ştia tot. Ştia orice. Tipul acela de copil căruia profilul îţi arată un savant în… Continuă lectura Cultura testelor generale