Aceste țațe care ne conduc și bufeurile lor puturoase Departamentul de Stat al SUA a trimis autorităților de la București un comunicat de 4 (patru) rînduri. Ăsta: The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This… Continuă lectura 27-28 noiembrie 2017 II. Imbecilii nației
Categorie: Comentariu Politic
27-28 noiembrie 2017. Despre educare și reeducare
Cel mai îngrijorător mesaj primit de la Facebook în cursul săptămînii trecute a fost acesta, apărut în cursul blocării de trei zile:
Adică este posibil ca eu să fiu o needucată, o trăită în pustiu pînă acum, ori să fac parte din zona aceea de populație pentru care politețea, exprimarea corespunzătoare și bunul simț sînt necunoscute. E posibil să nu știu ce spun, chiar. Și atunci trebuie să fiu educată sau reeducată, dacă am fost educată prost.
Mărturisesc că m-am uitat lung de multe ori la mesajul ăsta, nevenindu-mi să cred că poate fi real. Dar este. O întreprindere de 10 miliarde de dolari, raportate pe ultimul trimestru 2017, își permite să pedepsească un om, chiar dacă el nu știe cu ce a putut greși. Chiar dacă el consideră că nu a greșit. Chiar dacă a fost educat într-o familie respectabilă, chiar dacă a învățat de-a rupt, chiar dacă se comportă civilizat, chiar dacă… Înșirați aici, cei care mă cunoașteți, ce ar mai fi de spus.
Dar problema nu este a mea. Eu știu cum stau și pe ce stau de multă vreme. Problema este a celor despre care, peste o perioadă de timp, vom spune ce spunem astăzi despre televiziune: au fost manipulați. Și nici măcar prin cine știe ce artificii bine gîndite, prin cine știe ce manevre oculte, ci simplu: au fost educați sau reeducați. Li s-a spus că ceea ce știu și ceea ce i-au învățat părinții nu este conform unor norme de acces într-o anumită societate. Și pentru că vor neapărat să acceadă în acea societate, se conformează regulilor ei.
Ce poate fi mai simplu?! Și apoi ne întrebăm de unde falia dintre generația crescută cu toate gadgeturile lumii moderne, și mulțimea mută, cea despre care nu-i place nimănui să vorbească, dar care votează.
Nu ar fi nimic în neregulă ca o societate particulară, o întreprindere privată să aibă propriile-i reguli, așa cum dorește să și le facă și să și le impună. Dar cînd societatea este de utilitate publică, posibil și ocupînd poziție de monopol, începe prin a accepta cam tot ce se poate în materie de vocabular, limbaj și conturi false, ca încet încet să înceapă curățarea de tot ce nu îi convine, nu mai e bine deloc. E chiar foarte rău. Pentru că ține deja captiv un bun segment de populație, îmbiat la început cu joculețe, poze cu pisici, rețete de bucătărie și ziceri ”deștepte” ale unor oameni, pînă la agațamente, s-a practicat și se va mai practica cît timp va funcționa rețeaua.
Metodele de convingere a oamenilor că pot accesa gratuit o rețea nici nu solicită prea multă muncă inteligentă. România, ieșită de aproape 30 de ani dintr-un univers concentraționar, este ”victimă” sigură, cu peste 9 milioane de utilizatori ai rețelei. Poziția de monopol a rețelei, de asemenea, face ca migrarea în alte produse similare să fie lipsită de atractivitate.
Și atunci ce rămîne de făcut? De supus regulilor, oricare ar fi acelea, și de îndurat. Dacă următoarele generații vor fi la fel de necunoscătoare în multe domenii, măcar știm de unde li se trage. Deși nu vom putea face nimic și nu ne va ajuta cu nimic.
Este absolut năucitor să mai trecem încă o dată prin cenzură. Și totuși, ce se întîmplă astăzi poate se numește altfel, dar este exact același lucru.
PS: Precizez că nu blocările la care sînt supusă nu au nimic de a face cu zarva creată în presă și televiziuni pentru cei care ar fi avut de suferit pentru participarea la proteste. Și dacă pentru ei au sărit toți imediat, pentru mine, Costin Andrieș (ÎLD), Lucian Vâlsan, Radu Oleniuc, Ana Maria Itoafă, Yeba Woodhouse și alții asemenea nu a sărit nimeni.
21-26 noiembrie 2017. Capitalismul promovează comunismul.
Am avut, mai întîi, săptămîna trecută, trei zile de block pe Facebook. Ieri, duminică, m-au anunțat că am șapte. Vor urma, probabil, 30, urmate de ștergerea definitivă a contului meu. Rețeta patentată deja de eliminare a incomozilor. Pentru că s-au săturat de voci critice la adresa lor și de ceea ce promovează sau critică aceste… Continuă lectura 21-26 noiembrie 2017. Capitalismul promovează comunismul.
André Trocmé: Le Chambon și conspirația bunătății
„Vom rezista oricând adversarii noștri vor cere de la noi supunere contrară învățăturii creștine. Vom face asta fără frică, dar totodată fără mândrie și fără ură.” – André Trocmé Cuvintele astea le spunea André Trocmé enoriașilor săi din satul Le Chambon, la o zi după ce Mareșalul Petain a semnat tratatul ce consimțea cedarea tuturor… Continuă lectura André Trocmé: Le Chambon și conspirația bunătății
17-20 noiembrie 2017
Sorin Moisă a demisionat din PSD! Nu știți cine e Sorin Moisă? Nici majoritatea membrilor Facebook, care share-uiau voios știrea nu știau înainte, sînt convinsă. Tocmai de aceea, probabil, erau în culmea fericirii că PSD va fi, de acum încolo, n-1, unde acel 1 era prezentat mai ceva ca Făt-Frumosul din poveste. Dar Moisă… Continuă lectura 17-20 noiembrie 2017
Yeba ne transmite din ilegalitate
Mi-a bătut un porumbel voiajor în fereastră. Dincolo de glumă, acolo vom ajunge, probabil, cu noile reglementări ale corectitudinii politice. Yeba mi-a scris următoarele, fiind blocată pentru o GLUMĂ, 24 de ore, pe Facebook: The Commission lays down a set of guidelines and principles for online platforms in order to step up the fight against illegal… Continuă lectura Yeba ne transmite din ilegalitate
Varian Fry: prin cuvânt și faptă
„Nu puteam rămâne pasiv, atâta timp cât aveam o șansă de a salva măcar câteva dintre țintele sale.” – Varian Fry, 1945 În 1940-1941, lucrând dintr-o cameră de hotel și, apoi, într-un birou din Marseille, Varian Fry a salvat mii de scriitori, muzicieni, oameni de știință, filosofi și intelectuali – împreună cu familiile lor –… Continuă lectura Varian Fry: prin cuvânt și faptă
15-16 noiembrie 2017
Astăzi, joi, 16 noiembrie 2017, toată lumea așa zis bună, justițiară și one sided spune că s-ar putea petrece o nenorocire. Concret, CCR ar putea declara conflict de natură constituțională între două puteri ale statului român, cea judiciară (DNA) și cea executivă (guvern). În urma acestei hotărîri, dacă se întîmplă, DNA nu și-ar mai putea… Continuă lectura 15-16 noiembrie 2017
Care este scopul educației
Un articol de Roger Scruton, apărut pe site-ul editurii Contramundum: De ce este se interesează statul de educație? Perspectiva dominantă, cel puțin de la sfârșitul războiului încoace, este că statul se ocupă de educație deoarece fiecare copil are dreptul la educație. Ca urmare, statul devine furnizorul universal, și ca atare trebuie să-i trateze pe toți… Continuă lectura Care este scopul educației
13-14 noiembrie 2017
O să plece. Dați-i ceva timp să se obișnuiască cu ideea că TREBUIE să plece. Nici Ceaușescu nu a plecat imediat. A făcut tot posibilul să rămînă. A mers la Washington, la inaugurarea președinției Trump, a alocat 2% din PIB pentru Armată, s-a aranjat, credea el, cu cei mai mari. Nu a fost să fie.… Continuă lectura 13-14 noiembrie 2017