Acasa!

In sfarsit acasa!Am fost externata azi din spitalul „Toma Ciorba”, dupa doua zile de nervi, in asteptarea rezultatelor analizelor. Vestea cea buna mi-a dat-o medicul care mi-a spus ca testele sunt negative, asta insemnand ca NU am contractat virusul A(…

Mincinoşi şi falsificatori

Cred că lucrurile sunt simple:
  • PSD prin toate declaraţiile din presă dar, mai grav, prin toate demersurile făcute la Bruxelles a minat la propriu eforturile preşedintelui pentru obţinerea portofoliului agriculturii.
  • Mircea Geoană şi toţi cei din jurul său au spus că preşedintele nu are nici o trecere în cercurile occidentale.
  • Traian Băsescu nu a făcut practic nici o declaraţie publică pe acest subiect, făcând în schimb exact ceea ce trebuie să facă: a negociat extraordinar de bine, şi a fost unicul negociator pe această temă.
  • Dacian Cioloş a făcut la fel: s-a comportat exemplar şi acest lucru reiese din declaraţia lui Barroso.
Traian Băsescu a dus la capăt acest dosar împotriva multor ţări care şi-ar fi dorit acest portofoliu, dar, mai ales, împotriva unei extraordinare opoziţii interne din partea PSD. Din informaţiile mele, pentru a avea şanse să îşi păstreze portofoliul, nici Ludovic Orban şi nici PNL nu au susţinut acest demers.
Concluzie: în cele două dosare pe care le cunosc bine, educaţia şi afacerile europene, Traian Băsescu a acţionat exact cum trebuie să acţioneze un preşedinte. Şi România a avut de câştigat. PSD în schimb a lucrat împotriva intereselor naţionale. Concluziile le trageţi fiecare. Şi am presimţirea că atunci când adevărata poveste a filmului incriminat zilele astea va ieşi la suprafaţă concluziile cititorilor mei vor fi identice cu ale mele. Încet încet minciunile PSD ies la suprafa. Frica lor este că după alegeri aceste minciuni voi ieşi repede la suprafaţă.
PS: iată ce spune despre această chestiune Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Parlamentul German:

Aceasta nominalizare este atat un succes personal al lui Dacian Ciolos cat si al presedintelui Romaniei Traian Basescu. Acest succes arata greutatea mare pe care presedintele Romaniei o are la Bruxelles.

PS: de când am deschis acest blog am făcut trei predicţii care s-au adeverit în timp util: ieşirea PSD de la guvernare, desemnarea lui Lucian Croitoru şi câştigarea portofoliului agriculturii pentru România. Acum o fac pe a patra în ceea ce priveşte manipularea cu filmul incriminat.

Războiul total

Eu sînt de părere că e bine că s-a depășit orice limită acceptabilă. Doar așa putem vedea cu claritate cine în ce tabără e, dacă jurnalistul x e doar naiv sau cumpărat. Perdeaua de fum care acoperea mișcările de trupe se risipește, pe cîmpul de bătaie intră tancurile. Nici n-am sa discut despre autenticitatea filmului. […]

Dl Patriciu se întoarce?

Din 2003, de când s-a retras din politica activă, dl Patriciu a lăsat să se înţeleagă în diferite rânduri că va reveni.
Acum câteva luni, atunci când a început să scrie editoriale, a dat un prim semn.
Revenirea în dezbaterea publică anunţa o întoarcere în arena politică.
A intervenit apoi în campania electorală.
Deunăzi, asuma candidatura lui Mircea Geoană.
E […]

Tot ce nu s-a spus pana acum despre gripa pandemica

Sunt de doua zile la spitalul de boli infectioase „Toma Ciorba”, din Chisinau, suspecta de gripa pandemica, pentru ca am venit din Romania, unde am fost ca sa reflect alegerile prezidentiale. Ceea ce spun autoritatile in fata presei si ceea ce afla pop…

evreica din Liban

Serile erau tot mai grele. Vapoarele țipau răgușit unele la altele, făcându-și anevoie loc în rada micului golf. De la un timp, a refuzat să se mai ducă în port, la oficiul de înregistrare a noilor veniți, acolo unde lucra bunul său prieten Mustafa, singurul de la care ar fi putut afla vreo veste de […]