„O fiinţă activă este nemulţumită şi, de aceea, nu este atotputernică. Dacă ar fi mulţumită n-ar acţiona, iar dacă ar fiatotputernică şi-ar fi îndepărtat de multă vreme, definitiv, nemulţumirea.” – Ludwig von MisesÎn cele ce urmează mă voi adresa ființelor active, cărora voi încerca să le sugerez prin modestele mele mijloace, cumsă-și diminueze nemulțumirea, întrucât… Continuă lectura Schita despre cum ar putea fi inlaturata nemultumirea
Autor: Tibor Jakob
Fundamentele unui program politic
Reprezentanții interesului public vor performa astfel direct proporțional cu calitățile deținute, altminteri rezultatele vor fi invers proporționale cu aceleași calități.
Fundamentele unui program politic – continuare
Activitatea socială se desfășoară ordonat întrucât individul își poate întocmi planuri coerente în aproape fiecare etapă, bazându-se pe așteptarea unor contribuții din partea semenilor. Stăpînii pieței libere sunt consumatorii, aceștia determină succesul ofertanților, achizițiile acestora putând fi asimilate voturilor democratice într-un proces competitiv necontenit.
Fundamentele unui program politic I
După sursa puterii sistemele de organizare socială pot fi democratice sau oligarhice. În timp ce oligarhia poate lua diverse forme – toate caracterizate prin relații de tip hegemonic în folosul directorilor, democrația poate exista durabil doar sub forma democrației liberale – aceasta putând asigura convergența armonioasă între interesul public și cel privat.