Despre legionari

Au reprezentat o reacție spiritual-mistică și apoi politic-extremistă a României rurale față de provocările culturale ale modernizării făcute de elita carlisto-liberală. Au intrat în coliziune frontală cu sistemul, ajungând să-și dispute cu Antonescu ”grațiile” lui Hitler, și au recurs la asasinatul politic, înainte de a fi decimați și închiși. După 1945, unii s-au exilat (pe… Continuă lectura Despre legionari

Sa ne detonam trecutul, tovarasi!

Mi se pare că trăim într-un miraj diversionist. Toată lumea vorbește despre Traian Băsescu. Primii trei președinți ai României postcomuniste au fost, pe rând, făcuți praf. Nu vorbim despre oameni perfecți, ci doar de niște lideri aleși democratic. Nu mi-a plăcut nimic din mandatele dlui Iliescu, dar mă duce mintea să văd măcar că ar… Continuă lectura Sa ne detonam trecutul, tovarasi!

Alegeri in „puterea indispensabila”

Uitați, i-am scris unei prietene, pe chat, dar de ce nu mi-aș spune opinia și aici? Cred că asanarea mlaștinii din societatea noastră se poate face eficient doar umblând la cauze: 1. O lege a partidelor mai democratică – bazată pe transparența verificabilă a finanțării partidelor și eliminarea condițiilor restrictive de pe piața politică (de… Continuă lectura Alegeri in „puterea indispensabila”

Primii zece ani in UE

Amintiți-vă România aflată, după comunism, la porțile Uniunii Europene. Cozile la vize și absența libertății de mișcare pe piața internă a muncii. Mobilitatea academică aproape de zero. Taxele suplimentare pe produsele importate. Sentimentul general că, trecând granițele, treceam dintr-o lume într-alta. De aproape 10 ani, suntem membri ai Uniunii Europene. Am primit fonduri nerambursabile cu… Continuă lectura Primii zece ani in UE

Despartirea ca descoperire a sinelui

Despărțirea de București semnifică, de fapt, călătoria inițiatică spre centralitatea adevărului personal. Publicul cultivat din România este fa­mi­li­a­rizat cu opera lui Victor Ieronim Stoichiță, de vreme ce Editura Humanitas i-a de­di­cat o „serie de autor“. În momentul de față, d-l Stoichiță este, probabil, cel mai profilat universitar român din Occident. Drumul său spre onorurile academice… Continuă lectura Despartirea ca descoperire a sinelui

Islamul radical, stimulat de corectitudinea politica

Ca adept rațional al moderației, mă tem de o suprareacție antiislamică, dar nu de dragul unui Islam degenerat în ideologie teroristă, ci pentru că-mi doresc să con­serv valorile europene: nu trebuie să de­ve­nim fanaticii antifanatismului. Pe de altă parte, bilanțul greu al terorismului arabo-musulman (sau negru-musulman în Afri­ca, unde operează Boko Haram) are carate simbolice… Continuă lectura Islamul radical, stimulat de corectitudinea politica

Mama si tata mai au de lucru

Îngăduiți-mi o expunere mai largă pe tema homosexualității. Din perspectiva Evangheliei, Dumnezeu urăște păcatul și nu pe păcătos, iar Iisus Hristos a venit pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoși: mântuirea are și o dimensiune restaurativă: e naștere din nou, în lumina libertății, a iubirii divine și a comuniunii. De vreme ce nu e creștinește… Continuă lectura Mama si tata mai au de lucru