Lectura unei ştiri, mai curând anodină, m-a intrigat fără răspuns. Era vorba acolo de marşul Tineretului Naţional Liberal, oarece altercaţii cu jandarmii, Conferinţa suszisei organizaţii. Până aci, nimic special. Când iată, preşedintele PNL, dl. Crin Antonescu, nu doar prezent în mod personal la acea conferinţă, dar şi vorbitor acolo, a rostit o frază care m-a… Continuă lectura Din nou, Crin Antonescu
Autor: Rasvan Lalu
Victor Ponta
Despre prestaţia indiferent-ineptă a unui jolly joker şăgalnic şi amoral ca dl. Ponta s-a scris deja, niciodată însă prea mult, având în vedere dimensiunile epice şi formele mereu noi ale nulităţii personajului. Personal, mă impresionează nu atât lipsa de inteligenţă, nepriceperea multilaterală şi incompetenţa adâncă a d-lui Ponta, trăsături pe care le împarte cu o… Continuă lectura Victor Ponta
Supa reîncălzită
Auto-citarea nu este un procedeu tocmai elegant, prea mare este însă coincidenţa regăsirii unui articol publicat în revista „22”, acum exact 21 de ani, unde notam: „Ar fi interesant un dialog acum cu cei care mai sunt comunişti în România. Pe fondul tăcerii lor, singura poziţie „teoretică” ce s-a făcut auzită, constă tot din vechiul… Continuă lectura Supa reîncălzită
Mică poveste de Crăciun
Fără prea multă tragere de inimă, Romică bătu totuşi la poarta palatului Europei. Poarta se deschise îndată şi-n prag apăru chiar stăpâna casei, care părea să-l fi aşteptat. – Săru’ mâinile Mărită Doamnă, sunt eu, Romică, dacă vă mai amintiţi… – Da, Romică, desigur, ne cunoaştem doar. Ia spune, care ţi-e voia ? – Înalţimea… Continuă lectura Mică poveste de Crăciun
Reforma statului
Ca toate naţiunile închegate cu întârziere, şi noi ne zbatem în dileme identitare. Popor de ţărani, trimitem satul şi ţăranul în muzeu, în timp ce ne bălăcim într-o urbanitate precară, deseori sordidă. Plasaţi într-un spaţiu geografic incert, ne răsucim gâtul spre zările apusului, în timp ce batem pasul pe loc în colburile răsăritului. Cu o… Continuă lectura Reforma statului
De partid si de stat
Într-un experiment care ilustrează conflictul ce poate apare între raţionalitatea individuală şi cea colectivă, vreo 30 de persoane adunate într-o încăpere află brusc că mai au 35 de secunde până când o bombă va exploda în sală. Reacţia spontană a majorităţii este să dea fuga la uşă, prin care, datorită îmbulzelii, nu vor reuşi să… Continuă lectura De partid si de stat
Secretul mizeriei
Spre deosebire de marile naţiuni, românii se arată foarte curioşi să afle ce gândesc străinii despre ei şi ţara lor. De altfel, tema „imaginii naţiei“, injust murdărită şi deformată de spirite rău voitoare şi duşmănoase, a străbătut cu bine deceniile şi pare temeinic înfiptă în conştiinţa colectivă. Interesul excesiv pentru opinia altora e considerat îndeobşte… Continuă lectura Secretul mizeriei
Un european despre criza din Europa: Jacques Attali
Jacques Attali, economist şi autor de renume, colaborator apropiat al lui François Mitterand, întemeietor şi primul preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat vinerea trecută, înainte de summitul Zonei Euro, un interviu televiziunii Euronews. Iată fragmentele principale ale convorbirii cu Jacques Attali, purtată pentru Euronews de Laura Davidescu, a cărui text… Continuă lectura Un european despre criza din Europa: Jacques Attali
Între Protektorat şi subdezvoltare durabilă
Evocând zorii României moderne, marele Ion Ghica povesteşte cum de prin anii ’30 ai veacului nouăsprezece, aprige discuţii politice se purtau prin saloanele caselor boiereşti. Tinerimea adăpată la isvorul luminelor franţuzeşti visa cu voce tare la un stat românesc neatârnat, în timp ce boierii cei bătrâni îşi clătinau bărbile cu skepsis. Ţara, spuneau ei, e… Continuă lectura Între Protektorat şi subdezvoltare durabilă
Romania, puntea dinspre Rasarit
Oare ce-o fi vrut să spună Bush în noiembrie 2002, atunci când vedea viitorul rol al României în NATO drept… punte spre Rusia (“Romania will strengthen our lives… as a bridge to a new Russia”) !? Deseori notoriul gafeur a grăit adevăruri preţioase. Există temeiuri adânci să credem că şi de data aceea a nimerit-o… Continuă lectura Romania, puntea dinspre Rasarit