De pe: Cristian Preda Plec astăzi la Bonn, pentru a participa la Congresul Partidului Popular European, care își va alege mâine președintele. Joi vor fi desemnați prin vot și vicepreședinții, unul dintre candidați fiind Emil Boc. În aceeași ordine de idei, îmi face plăcere să anunț că săptămâna trecută am depus cererea de afiliere a… Continuă lectura Europenizarea dreptei românești
Autor: Cristian Preda
Divizarea dreptei e profitul stângii
De pe: Cristian Preda Faptul că dna Doina Cornea şi dl. Tokes nu votează cu acelaşi candidat, faptul că “golanii” din Piaţa Universităţii sunt scindaţi în două tabere şi revendică fiecare în parte apartenenţa la acest spaţiu al libertăţii, faptul că votanţii CDR şi cei ai Alianţei DA sunt acum unii de partea lui Traian… Continuă lectura Divizarea dreptei e profitul stângii
Sprijin PPE pentru Traian Băsescu
De pe: Cristian Preda Joseph Daul şi Wilfried Martens, liderii Partidului Popular European, cea mai importantă familie politică a Uniunii, şi-au exprimat astăzi din nou sprijinul pentru Traian Băsescu. Într-un comunicat remis presei internaţionale, Daul şi Martens le cer cetăţenilor români să îl voteze pe Traian Băsescu, care “a dovedit că are voinţa de a… Continuă lectura Sprijin PPE pentru Traian Băsescu
Audiere
De pe: Cristian Preda La o zi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dna Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Politică de Securitate, a fost audiată de comisia AFET a Parlamentului. Am participat la audieri, ca membru al respectivei comisii. Dna Ahston a fost bombardată cu întrebări.… Continuă lectura Audiere
Dl Patriciu se întoarce?
Din 2003, de când s-a retras din politica activă, dl Patriciu a lăsat să se înţeleagă în diferite rânduri că va reveni.
Acum câteva luni, atunci când a început să scrie editoriale, a dat un prim semn.
Revenirea în dezbaterea publică anunţa o întoarcere în arena politică.
A intervenit apoi în campania electorală.
Deunăzi, asuma candidatura lui Mircea Geoană.
E […]
Întâlnire cu Barroso
Grupul nostru politic a avut în această seară o întâlnire cu preşedintele Comisiei, dl Jose Manuel Barroso.
Întrebările care i-au fost adresate au vizat în principal alcătuirea viitoarei comisii.
Trei au fost precizările importante făcute pe marginea acestei probleme:
1. La întrebarea de ce vor fi atâţia comisari – nouă – din partea liberalilor, în condiţiile în care […]