Scăderea consumului. Cei care acuză autorităţile că prin scăderea veniturilor bugetarilor şi pensionarilor provoacă o scădere a consumului care va lovi întreaga economie şi implicit sistemul privat, uită cîteva lucruri: prin creşterea fiscalităţii li se cere companiilor să finanţeze nu numai propriile vînzări (adică finanţarea consumului bugetarilor şi pensionarilor) ci şi deficitul bugetar şi importurile.… Continuă lectura Intre saracie si dezastru
Autor: Bleen
Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.
Ce ar trebui să urmeze
Măsurile anunţate ieri de Traian Băsescu sînt măsuri de criză, absolut necesare dar care nu rezolvă mai nimic pe termen lung. Deşi, într-adevăr, dincolo de anunţul concret, de conţinutul acestor măsuri, e importantă atitudinea Preşedintelui şi filozofia care stă la baza lor (scăderea cheltuielilor statului preferată creşterii fiscalităţii). E un semnal politic care nu trebuie… Continuă lectura Ce ar trebui să urmeze
Băsescu: Ofertă de nerefuzat! Salarii cu discount 25%!
Din circoteca de aur a Madamei Blogary: Nedormitul: Băsescu: azi am avut o zi grea. m-am dus la nişte filmări şi mi-am scăzut salariul cu 25% Bleen: N-am TV. Spuneţi-mi şi mie ce mai zice Lăză pe B1TV. Sau nu, Zexe, spune-i mai bine să scrie ce zice şi ştie el cum să intre după… Continuă lectura Băsescu: Ofertă de nerefuzat! Salarii cu discount 25%!
Am trăit s-o văd şi p-asta
Un politician român anunţînd la TV, la oră de maximă audienţă, scăderea salariilor bugetarilor, a pensiilor, a cheltuielilor sociale şi a subvenţiilor. Sînt curios cum vor reacţiona cei care pînă mai ieri făceau pe Facebook, pe bloguri, în presă şi prin partide grupuri de luptă împotriva creşterii fiscalităţii (update: au reacţionat deja. acum au început… Continuă lectura Am trăit s-o văd şi p-asta
Toţi oamenii preşedintelui
Dacă pînă nu demult Institutul de Studii Populare era doar locul unde erau trimişi la joacă intelectualii din sau apropiaţi de PDL în timp ce greii partidului îşi împărţeau bucatele la separeul cu parcare de gipane şi funcţii pe post de animatoare iată că lucrurile se schimbă o dată cu lansarea manifestului creştin democraţiei moderne… Continuă lectura Toţi oamenii preşedintelui
Dictatura Blogary
În urma unei şedinţe fulger, care a durat pînă la 3:45 dimineaţa, timp de cîteva zeci de beri, s-a decis ca de acum încolo de Madame Blogary să se ocupe exclusiv Bleen, urmînd ca Florin Cojocariu să se ocupe de Scryb (agenţia de publicitate, adică meseria lui de bază). Deci pînă la urmă tot la… Continuă lectura Dictatura Blogary
Adevarul despre Vadim
Arhiva Happy Fish, 4 iunie 2008. Interpreteaza Corneliu Vadim Tudor si actorul Mihai Baranga: http://www.youtube.com/watch?v=3msHktBykYs
Ce alege un electorat inteligent şi educat politic? Saltimbancii şi îmbufnarea competentă
Ar fi interesant un profil şi eventual, nişte nume care corespund din punct de vedere, ca să zic aşa. Aştept răspunsurile voastre. PS. Referitor la Teo: e o femeie inteligentă şi bătăioasă. Şi, spre deosebire de imensa majoritate a parlamentarilor, are o cauză, un război de dus, nu nişte dividende de luat. Ştiu, e un… Continuă lectura Ce alege un electorat inteligent şi educat politic? Saltimbancii şi îmbufnarea competentă
Una dintre primele şedinţe Madame Blogary (9 ianuarie)
mirelvalentin_axinte: tov ciuhu, aveţi cuvîntul
mirelvalentin_axinte: deci, ce cuvînt?
mirelvalentin_axinte: să fie din 5
Bogdan CIUHU: să aşteptăm să vină şi toarşu cojocaru
Bogdan CIUHU: tre’ să citească darea de samă
Bogdan CIUHU: hai mai repede toarşe cojocariu, că planul cincinal nu aşteaptă după dumneata!
Polonezii si romanii. Si o veste buna
În mod normal, la cîtă lamentare naţională, glumiţe ieftine, tînguieli condescendente, pus cenuşă în capul celorlalţi, smuls părul din cap cu suficienţă, acuzaţii de laşitate în faţa istoriei venite de la colaboraţioniştii cei mai jegoşi ai puterii comuniste pre şi post decembriste, la cîte comparaţii jignitoare şi minimalizante pentru români, şi eternele „ca la noi… Continuă lectura Polonezii si romanii. Si o veste buna