Minţi şi cîştigi. Maladeţ! Iată. Există un verdict al unui for european că n-a fost o halucinaţie. Ci a fost puci. Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, sau Comisia de la Veneţia, cum i se spune de regulă, a scos raportul despre cele petrecute asta-vară în România. Şi, da, a fost puci. Parlamentar, sau neopuci,… Continuă lectura Puciulica, puciulet! Cotet.
Autor: Alexandru Hâncu
A lucrat ani de zile la BBC în Marea Britanie, unde a stat 16 ani, între 1992 și 2008. Revenit în țară, a lucrat la televiziunea online Happy Fish, Serviciul Român de Comedie și la Kamikaze, unde este și fondator. Este membru fondator al Blogary.
Mizeria mai mica are avantajul clar ca e mai mica
Să nu ne amăgim. Apa caldă la robinet. Duşul aproximativ zilnic, spre deosebire de cel lunar, anual sau deloc. Şamponul, deodorantul, pasta de dinţi. Ciorăpelul, chiloţelul, cămăşuţa schimbate zi de zi. Spălatul la poponeţ, în scopul eradicării ghindelor fecale interfesiere. Igienizarea altor părţi ruşinoase, predispuse la depuneri biologice abundente. Sînt, toate acestea, cuceriri relativ recente… Continuă lectura Mizeria mai mica are avantajul clar ca e mai mica
Niciodata nu-i momentul
Şi de ce ar fi? Cui i-ar folosi să ştie că soluţia problemelor acestei ţări există şi încape într-o frază: reducerea masivă a impozitelor şi a taxelor, reducerea masivă a cheltuielilor bugetare, domnia legii? Din decembrie 1989 şi pînă azi, de cîte ori vi s-a spus că asta este, în realitate, politica de dreapta? De… Continuă lectura Niciodata nu-i momentul
Obama si noi
Că o vrem sau nu, soarta României pe următorul deceniu se decide pe 6 noiembrie în America. Fiindcă şi soarta noastră, mioritică, depinde de ce alege America. Nu e vreo noutate. Spre exemplu, în noiembrie 1980, America l-a ales preşedinte pe Republicanul Ronald Wilson Reagan, de dreapta, care a promis să învingă comunismul sovietic, s-a… Continuă lectura Obama si noi
Program electoral de dreapta
Lovitura de stat a crescut traficul Blogary de cîteva ori dar a creat și confuzie. Drept pentru care reluăm o parte din articolele mai vechi apărute pe Blogary, și care pot lămuri cît de cît noii cititori despre orientarea blogului. Începem cu un articol al lui Ducu Hâncu, apărut în 19 septembrie 2011 (Bleen) Ca… Continuă lectura Program electoral de dreapta
Terminatul
Nimic de făcut, nu? Ei, şi s-a invalidat. Ei, şi ce-o să facă Băsescu, dacă se întoarce? Nimic. Ce să mai facă? E terminat. USL n-o să renunţe niciodată la sfînta luptă împotriva dictaturii, Crin şi Ponta nu vor ieşi din scenă, Felix e de neclintit, Guvernul şi Parlamentul sînt împotriva Cetăţeanului din Garaj, Nea… Continuă lectura Terminatul
Nu vrem o ţară ca afară
Şi nu va mai urma. Ce să urmeze? Nu e nevoie să te hotărăşti. Nu e nevoie să sprijini pe nimeni. Nu e nevoie să auzi ce nu-ţi convine. Nu e nevoie să te întrebi, cinstit, de ce nu-ţi convine. Nu e nevoie de nimic. Nu trebuie să spui că e puci. Nu e nici… Continuă lectura Nu vrem o ţară ca afară
Nu pot ei sa minta cit puteti voi sa credeti
Dragi oameni, cît şi intelectuali… V-a spus-o Andrei Cornea, clar şi limpede ca apa de izvor: Băsescu era indispensabil. „Mahalagiul cu viziune”. Cu viziunea cea bună, adaug, pentru şi mai multă claritate. V-aţi făcut că nu înţelegeţi. V-a spus-o şi Gabriel Liiceanu, sensibil, emoţionant, cu „patria mare şi patria mică”. Normal că v-aţi făcut că… Continuă lectura Nu pot ei sa minta cit puteti voi sa credeti
Obiectivul: Voiculescu premier!
Gîndiţi-vă un pic În toată demenţa asta, să nu uităm esenţialul. Maestrul Cristoiu are dreptate: „Copii (cum zice el), puci, puci, evident, dar pentru ce? Mai exact, pentru cine?” Puciştii au călcat în picioare legile, Curtea Constituţională, tot, în trei-patru zile, ca să-l dea jos pe Băse. Corect. Dar nu Băse conta. Ci funcţia lui.… Continuă lectura Obiectivul: Voiculescu premier!
Constiinta artistilor? Unde e?
Vă e teamă, nu vă pasă, nu vă e ruşine? Vorbeam zilele acestea în Piaţa Victoriei dacă e inutil ce facem noi, cei care venim acolo, seară de seară. Nu e! Şi în ’90 a fost greu. Şi atunci au rîs de noi, la început. La primul protest la care am fost, în ianuarie… Continuă lectura Constiinta artistilor? Unde e?