Autor: Florin Cojocariu

De pe: Elena Robu Cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, Biroul de promovare si informare turistica a Romaniei in Republica Moldova a organizat in aceasta seara la Chisinau ”Seara romanilor de pretutindeni”. La eveniment, care a avut loc in cadrul Leogrand Convention Center, era astptat ministrul roman al Turismului Elena Udrea, care asa si nu… Continuă lectura Seara românilor de pretutindeni la Chisinau

sunt leneşă leneşă leneşă, iaşul mă înghite şi mă mestecă pe-ndelete, e bine să stai acasă, să n-ai nimic de făcut, să te trezeşti târziu, să fii leneş.
sunt aşa de leneşă, încât n-am apucat să scriu despre:

cum am mers joia trecută la dezbatere foreign policy despre ce-a făcut românia în ultimii 20 de ani. şi cum am tot bombănit.

cum am mers vinerea trecută la a doua petrecere de poezie, prieteni şi trufe. şi cum am avut un favorit clar (printre altele, pentru că mi-e tată), cum am făcut poze (urmează o postare numai cu portrete de poeţi), am mâncat ciocolată şi-am asistat la un turnir foarte bun. şi cum am aflat că una din cărţuliile mele luate acu mulţi ani de la grasse, respectiv aia despre cafea, se odihneşte undeva prin biblioteca dlui brumaru şi s-ar putea să n-o mai văd înapoi niciodată. şi despre cum l-am descoperit pe ovidiu genaru, un fel de minulescu meets harms.

cum am mers sâmbăta trecută la o nuntă la care mirele a ajuns în piscină, florin lăzărescu a făcut un cocor de hârtie, şi am stat la poveşti până la 3 dimineaţa cu nişte oameni extrem de drăguţi (pe unii din ei îi citisem doar). a, la aceeaşi nuntă s-a măritat serry, prietena mea bună şi una din cele mai tari profe de română de pe-aici.

cum am văzut duminica trecută the limits of control, care lui serghei i-a plăcut mult mult, şi mie nu prea nu prea.

cum am primit două invitaţii tare amabile (de o săptămână tot visez să folosesc undeva cuvântul „amabil”) de-a scrie pe thechronicle.ro, un site f bun pe care-l citesc de când a apărut, şi pe proaspătul wetpaper.ro, singurul site românesc cu muzici dintr-ale mele. şi cum, în curând, o să şi scriu câte ceva demn de publicat acolo.

cum am hotărât în doi timpi şi trei mişcări să plec o săptămână la lyon (după ce mi-a spus maria că e ofertă la blueair). acolo or să fie maria şi andrei, şi estelle, şi bienala de artă contemp (plus perjovschi), şi sfârşit de partidă pus în scenă de charles berling, şi sărbătoarea luminilor, şi the imaginarium of dr. parnassus, şi vinuri şi brânză, şi un aer pe care-l respir uneori mai uşor.

cum am terminat idiotul lui dostoievski, eu, care n-am citit până acu nici un dosto pentru că mi-era teamă că n-o să-l înţeleg. cum idiotul s-a dovedit a fi unu din cele mai copleşitoare romane citite de mine vreodată. cum am îndoit colţuri de pagină (traducerea intimidant de perfectă a lui emil iordache), am citit şi cu voce tare, şi mi-am spus că ajunge un dosto pe an şi doi don quijote într-o viaţă.

cum trebuie neapărat să revăd splendor in the grass. n-am explicaţie, trebuie pur şi simplu.

cum o să mă vedeţi la teve peste vreo 2 săptămâni, dacă o să daţi din întâmplare pe tvr3 sau pe cultural.

cum nu ştiu de unde să fac rost de the roman spring of mrs. stone a lui williams, care iarăşi îmi trebuie. pentru că „at five o’clock in the afternoon, which was late in march, the stainless blue of the sky in rome had begun to pale and the blue transparency of the narrow streets had gathered a faint opacity of vapor”. pentru că am văzut-o aseară pe helen mirren în rolul lui mrs. stone şi acum am nevoie de text.

cum m-am decis că votez în primu tur cu antonescu. da în al doilea chiar nu mai ştiu..

sigur am uitat ceva.

a, da: http://www.youtube.com/watch?v=Eo-UKCxCglg

şi Billie Holiday, cooking a steak for her dog Mister in her apartment in Harlem.

Fara cuvinte. Afis din buda aeroportului Otopeni…

Share/Save

Sunt de doua zile la spitalul de boli infectioase „Toma Ciorba”, din Chisinau, suspecta de gripa pandemica, pentru ca am venit din Romania, unde am fost ca sa reflect alegerile prezidentiale. Ceea ce spun autoritatile in fata presei si ceea ce afla pop…

Gata! M-am decis! Am coaiele să o fac! Eu, cu votul meu, am puterea de a schimba ceva în ţara asta! Ca şi voi, după douăzeci de ani de politică m-am ales cu scîrba. De ce Băsescu vrea un al doilea mandat? Ce-mi oferă Crin? Nu pot vota cu un Prostănac de stînga ţinut în […]

“Unde s-a mai văzut ca un politician să declare că are un as în mânecă pentru comuniști? Șuler, da nu politician!” (Despre Mihai Ghimpu și declarația acestuia că ar avea un as în mânecă pentru PCRM)„Și acum faceți cu mine tot ce …

am găsit în romlit un text pe care l-am citit de două ori la rând (chiar dacă arată a cearşaf şi se întinde pe o pg juma; are totuşi o poză cu belousova şi protopopov), scris de un rus despre care n-am găsit nicăieri nici o informaţie. îl cheamă igor irkevici şi deşi leo butnaru scrie în cele câteva rânduri despre el că face parte din pen clubul din rusia, pe site-ul lor n-am găsit nici un igor irkevici. dragă igor, ce fel de cărţi scrii tu şi cum pot să le citesc şi eu?
de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):

„Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă… (…) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (…)
Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă „Lenin”. Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (….) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga „Jos puterea sovietică” şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (…) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p… măsii toată deodată.”
„Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti.”

(textul se cheamă „istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic.” traducere de leo butnaru)

e genu de text care se citeşte rânjind/zâmbind amar. după care am deschis obs cult şi-am dat peste un interviu luat de şimonca micaelei ghiţescu. „memoria”, „revista gândirii arestate” (pe care-am citit-o în ultimii ani), n-o să mai apară, pentru că n-a mai primit bani de la afcn. e, probabil, cea mai tristă veste a începutului de toamnă.