Va candida Elena Udrea la prezidentiale?

Băsescu vrea să conducă ”dreapta”, opoziția, spuneți-i cum vreți. Pentru Băsescu nu e important să scoată un om puternic acum, pînă la prezidențiale. E important, e decisiv, ca anul 2014 să fie un an ratat, fără acțiuni sau personaje memorabile. Pentru Băsescu ar fi ideal ca 2014 să treacă cît mai repede și fără să se întîmple ceva notabil în politică. Un an care să arate impotența opoziției și necesitatea reîntoarcerii Salvatorului. Dar nu singur.

Pentru Băsescu e important să blocheze orice acțiune pe partea dreaptă și să vină apoi în 2015 ca lider și salvator al opoziției.

Nu vorbim aici doar de pierderea prezidențialelor. Acolo lucrurile sînt cît se poate de clare. Important e ca în turul II să intre un personaj politic care să nu fie capabil să construiască în jurul său un pol de putere. Nu e suficient să piardă prezidențialele, trebuie să le piardă fără să creeze în campanie o mișcare politică în jurul său, fără să creeze un personaj politic viabil și capabil să conducă dreapta după 2014. E nevoie ori de un personaj fără ambiții în ceea ce privește conducerea dreptei, ori de un personaj slab, care să se facă de rîs în turul II. A doua variantă e mai puțin probabilă. O mobilizare a opoziției împotriva lui Ponta, chiar dacă fără șanse de victorie la prezidențiale, riscă să transforme candidatul din turul II într-un lider pentru viitor.

Mai există și a treia variantă cîștigătoare pentru Băsescu, să intre în turul II un om de-al său, un om loial, dar incapabil de independență, incapabil să creeze o mișcare în jurul său. Boc și Udrea sînt nu numai loiali lui Băsescu, dar și incapabili de independență politică față de el. Cel puțin atîta timp cît nu cîștigă prezidențialele, ceea ce e 100% sigur.

Este convins Băsescu că Udrea se poate descurca la prezidențiale fără să-l facă de rîs și să-i distrugă orice șansă de a redeveni liderul opoziției după 2014? Rațional vorbind, ar trebui să fie convins de contrariu, însă e greu să vorbești despre rațiune în contextul dat. Dacă Băsescu ar fi avut ceva rațiune Udrea nu ar fi ajuns aici. Faptul că Udrea e aici, e lider de partid și liderul aripii Băsescu și chiar potențial prezidențiabil, ne arată că ar fi o eroare să pornim de premisa de raționalitate la Băsescu atunci cînd e vorba de Udrea.

Sau poate că lui Băsescu i-a fost frică să investească într-un politician puternic, care i-ar fi luat locul la un moment dat. Fiindcă asta înțelege Băsescu prin loialitate: impotență. Un om din tabăra sa e loial atîta timp cît nu există nicio șansă ca respectivul să-și înlocuiască maestrul. Băsescu vede impotența politică drept o dovadă de loialitate. Și cine poate fi mai loial decît Elena Udrea? Nu există nici o secundă pericolul ca doamna respectivă să-i ia locul lui Băsescu. Poate că tocmai asta iubește Băsescu la ea. Dar are nevoie Băsescu de cineva care să-i țină locul pînă se întoarce de la Cotroceni?

Și totuși, de ce ar avea nevoie Băsescu de Udrea atîta timp cît nu are nicio greață să se implice personal în politica de partid și în campania electorală? Nu e ca și cum Băsescu n-ar avea timp de politică de partid și campanie electorală din cauză de trebi de stat: Nu pare că marile treburi ale statului, chestiuni de anvergură, specifice unui bărbat de stat, îi ocupă timpul, persoana, funcția și imaginea publică astfel încît să nu aibă timp și resurse de imagine disponibile ca să conducă un partid politic și să-i facă campanie electorală. Ce nu poate face Băsescu e să aibă vreo funcție formală în partid, dar nici nu are nevoie pentru a conduce partidul, la urma urmei nici Udrea nu are vreo funcție formală acolo (pentru cei care nu știu sau au uitat, președinte formal al partidului e Eugen Tomac) și nu poate candida la prezidențiale. Deci Udrea nu e pusă acolo ca să-i țină locul lui Băsescu pînă se întoarce formal în politica de partid. Fiindcă Băsescu s-a întors fără probleme în politica de partid, face campanii electorale, participă la întîlnirile electorale ale partidului. Băsescu poate conduce fără grețuri și probleme PMP-ul în toată această perioadă și poate poza în liderul dreptei. Nu mai este de cîteva luni președintele României. Nu degeaba și-a concediat consilierii. Practic, și-a dat demisia sau, mai bine zis, s-a autosuspendat din funcția prezidențială și a revenit, extrem de neinspirat și pe alocuri ridicol, în ringul politic. A arătat că poate fi lider de partid fără să aibă nevoie de vreun paravan. Așa cum Udrea conduce PMP fără să aibă vreo funcție în partid, la fel îl poate conduce și Băsescu, că oricum și-a dat demisia de la Cotroceni și are suficient timp liber. Dealtfel, îl și conduce.

Să zicem totuși că nu se poate băga în toate măruntaiele administrative ale partidului și are nevoie de un bun organizator care să conducă partidul pentru el, iar acel bun organizator ar fi Elena Udrea. Însă nici varianta asta nu stă în picioare. În primul rînd Elena Udrea s-a dovedit un organizator catastrofal cînd a condus filialele București și Constanța iar Bucureștiul a reușit să-l piardă complet pentru ”dreapta”, cu cel mai slab rezultat al dreptei din ultimii 25 de ani. În al doilea rînd, dacă Elena Udrea era doar administratorul partidului, nu ieșea în față, o ținea în linia a doua, în culise, de unde aceasta administra, în condițiile în care în prim planul partidului oricum e Băsescu, fără să-l deranjeze în vreun fel poziția prezidențială, la care oricum practic a renunțat.

Atunci de ce e Elena Udrea în prim planul grupării Băsescu? Dacă Băsescu voia un partid puternic, îl avea fără Udrea. Dacă Băsescu voia să rămînă lider al dreptei, rămînea fără Udrea. Șansele lui Băsescu de a conduce dreapta erau mult mai mari fără Udrea, în condițiile în care principala piedică în calea împăcării lui Băsescu cu PDL, Macovei, justițiarii și cu alte grupări de pe dreapta (grupări din PNL, PNȚcd, NR, FC etc) e Udrea. Băsescu își conducea partidul, așa cum face și acum, și era în prim planul politicii de partid, cum e și acum.

Băsescu putea ”reveni” în politica de partid fără s-o lase pe Elena Udrea să-i țină locul. Fiindcă oricum a revenit în politica de partid și în campanie electorală, fără să-l deranjeze prea mult că, cel puțin formal, e încă președintele României.

Elena Udrea nu e în fruntea grupării băsiste ca să-i țină locul cald lui Băsescu și nici să conducă PMP în lipsa lui Băsescu. Nu de altceva, dar Băsescu nu lipsește decît de la Cotroceni, dar nu din fruntea PMP.

O vede Băsescu pe Elena Udrea ca posibil urmaș al său, ca un mare lider politic? Sînt convins că da.

Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i conducă partidul, fiindcă și-l conduce singur. Băsescu nu are nevoie de Udrea să-i țină locul în negocierile cu celelalte grupări de ”dreapta” fiindcă și-l ține singur și oricum Udrea e principalul obstacol în acceptarea lui Băsescu drept lider al opoziției de către celelalte grupări ale dreptei. E suficient ca Băsescu să renunțe la Udrea și are PDL-ul la picioare. Fără Udrea există șanse ca Băsescu să se împace chiar și cu gruparea ”Macovei și justițiarii”. Și chiar cu PNL, PNȚcd, FC și NR.

Nu mai rămîne decît o variantă: Băsescu chiar crede că Udrea e un lider politic de viitor și urmașul său la conducerea dreptei. Probabil că Băsescu chiar nu vrea să revină cîn postura de lider al PMP sau al dreptei și preferă un leadership de cuplu. Băsescu și-a luat asociat la guvernare. Se practica pe la împărații romani sau monarhii din evul mediu. Cînd simțeai că ești la final de carieră, îți luai asociat pe tron moștenitorul regal sau împărătesc, ca să se obișnuiască cu tronul și poporul să se obișnuiască cu el.

Nu PMP e garantat Băsescu. Nu PMP e miza lui Băsescu. Dacă era așa, nu avea nevoie de Elena Udrea.

Elena Udrea e garantată Băsescu. Elena Udrea e miza lui Băsescu.

Și ajungem acum la partea a doua. Alegerile prezidențiale. Crede Băsescu că Elena Udrea îl poate învinge pe Ponta. Probabil nu. Oricît de puternic ar fi iraționalul în povestea asta nu cred că e suficient de puternic încît să-l convingă pe Băsescu de victoria Elenei Udrea la prezidențiale.

Este Băsescu convins că Elena Udrea poate ajunge în turul II și, din postura de challenger al lui Ponta, se poate transforma în liderul opoziției după 2014? Posibil. Este aceasta miza lui Băsescu? Elena Udrea în turul II, liderul opoziției, alături de Băsescu, după o înfrîngere onorabilă în fața lui Ponta?

Este o miză. Deși cred că Băsescu s-ar mulțumi și cu mai puțin. Adică cu Elena Udrea liderul dreptei non-peneliste.

Uitați-vă la candidații dreptei non-peneliste: MRU și Predoiu. După europarlamentare MRU va fi scos din joc. Elena Udrea a și anunțat: ”Cum să ai pretenții la prezidențiale cînd tu nu treci pragul din postura de cap de listă la europarlamentare?” Predoiu nu a fost acceptat nicio secundă de Băsescu și Udrea. În sondajele institutelor pesediste e tras sub Udrea, iar Băsescu îl atacă cu orice ocazie. Nici Băsescu și nici Udrea nu l-au amintit vreodată atunci cînd au vorbit de prezidențiabilii dreptei. Bine, fie vorba între noi, personajul e atît de șters încît nu e nevoie de cine știe ce efort ca să-l ascunzi sub preș.

Lui MRU i se va reproșa că s-a făcut de rîs la europarlamentare și că nu are partid în spate. Lui Predoiu i se va reproșa că e trădător, blatist și că are un scor slab, sub partid, și că, în general, e un candidat moale. Însă, atenție ce vă zic acum, notați în carnețel, în primul rînd i se va reproșa că nu are notorietate.

Avem cîteva posibile argumente ale grupării Băsescu-Udrea:

  1. Ponta e tînăr, are 42 de ani. Nu-l putem învinge cu un bătrîn de vechea gardă. Poporul vrea tineri, vrea o nouă generație de politicieni. Dacă PSD vine cu un tînăr, noi nu putem veni cu un politician din vechea generație. Ne trebuie tot unul tînăr.
  2. Ponta stă bine în sondaje, e vocal și bun de gură, are televiziuni, notorietate și acoperire mediatică. Pentru a-l învinge e nevoie de un candidat cu, atenție mare, notorietate, acoperire mediatică, care știe să facă chestii ca să apară la televizor, să treacă de ”embargoul mediatic al moguloilor”. E nevoie de un candidat vocal, cu prezență publică, bun de gură, curajos și capabil să aducă la vot alegători neinteresați de politică, un candidat spectaculos, cu lipici la mass media din afara politicii.

Vîrsta, notorietatea, curajul, spiritul de luptă, expunerea mediatică, susținerea unui partid important și succesul la poporul simplu nepasionat de politică dar pasionat de mondenități, acestea sînt principalele argumente pentru candidatura Elenei Udrea la prezidențiale.

Argumentul celor care spun că Elena Udrea nu va candida la prezidențiale sînt sondajele. ”Domne, cînd Băsescu va vedea sondajele, îi va trece”.

Sondajele se pot aranja. Deja CSCI o dă pe Elena Udrea pe locul 4, înaintea lui Predoiu și la 3 procente în spatele lui Antonescu și 5 procente în spatele lui MRU. Și mai avem ”potențialul de creștere”, vroba lui Băsescu. ”Da, Elena Udrea încă are un scor mediocru, dar scorul ei va crește, fiindcă e singura care reușește să treacă bariera spre neinteresații de politică. O avea ea 10% (sau la cît or mai ridica-o institutele de sondare ale PSD-ului), dar acești 10% sînt printre cei 40% interesați de politică, votanții actualei clase politice. Să vedeți cum crește ea printre cei 60% neinteresați de politică, cum va reuși să apeleze la „cei 58%”, care vin la vot pentru o altfel de politică, pentru show, blugi și parașute!”

În sondaje l-a rezolvat pe Predoiu. MRU va fi scos din joc după eșecul de la europarlamentare. Pe partea dreptei nepeneliste Udrea nu mai are concurent.

Mai rămîne PNL-ul. Aici lucrurile sînt ceva mai complicate. Antonescu e în cădere libere. Nu are nicio poziționare. Și-a pierdut cariera politică. Era antibăsistul cel mai tare. PNL și Antonescu deveniseră la un moment dat preferații alegătorilor radicali ai stîngii. Vechii feseniști de ani 90, fani Iliescu și Năstase, nemulțumiți de alianța PSD cu PDL din 2009, nemulțumiți de moderația lui Geoană și Ponta, au devenit mari fani PNL și Antonescu în 2010, 2011 și 2012. Între timp, Ponta a preluat stindardul radicalismului, iar Antonescu e într-o non-poziționare care îl va costa cariera politică la vîrf. Cu Udrea candidat, simbolul cel mai detestat al băsismului, mai detestat chiar și decît Băsescu sau Boc, cel care va avea de cîștigat va fi Ponta, reprezentantul antibăsismului radical. În timp ce Antonescu, aflat cu Băsescu și Udrea de aceeași parte a baricadei, posibil aliat cu Udrea în turul II, va pierde votanții antibăsiști ai PNL-ului (nu puțini), fără a fi acceptat de votanții dreptei nepeneliste.

Singura problemă a Elenei Udrea e Iohannis. La fel ca și Antonescu, din postura de aliat cu Udrea și Băsescu, Iohannis nu se va putea baza pe alegătorii antibăsiști ai PNL-ului. Se poate baza însă pe alegătorii dreptei nepeneliste, mai ales pe voturile pedeliștilor anti-Udrea și justițiarilor macoviști. Și se poate baza pe voturile indecișilor ”scîrbiți de politică”, dacă știe să ia distanță de Băsescu și Udrea. Aici rămîne de văzut dacă-l lasă Băsescu și Udrea să ia distanță.

Nu știm cum se descurcă în campanie Iohannis. Ca și lui Predoiu, i se poate reproșa lipsa de notorietate. Trebuie scos cît mai mult în față, ca să-l cunoască lumea, mai ales indecișii, care nu caută știri politice și care nu stau cu ochii pe știrile poliice și internet. Iohannis nu are televiziune și are mari probleme la ieșirile publice. E un mit, însă personajul e șters și nici nu sclipește de inteligență. Ca să-i rămînă mitul în picioare ar trebui ținut ascuns. Însă are nevoie de notorietate și nu cîștigi notorietate stînd ascuns.

Șansa Elenei Udrea e un scor al lui Ponta cît mai mare în turul I. Ponta trebuie să ia de la PNL toți antibăsiștii și să-l lase pe Iohannis (sau Antonescu) în curul electoral gol. Udrea are nevoie de radicalizarea ”luptei” Ponta-Băsescu. Are nevoie să iasă ea cît mai în față, să cîștige notorietate și să gonească spre Ponta orice votanți ai PNL-ului.

Iohannis nu poate fi radical împotriva lui Ponta, fiindcă omul nu poate fi radical, nu e genul, și oricum pînă acum cîteva luni a fost de aceeași parte a baricadei cu Ponta și PSD, și nu de ieri de azi.

Iohannis are nevoie de notorietate și nu o are. Nu are nici instrumente media și talent. Nu poate juca roluri mondene, nu știe să provoace știri, e șters, nu știe să vorbească și nici gînditul nu e unul dintre atuurile sale.

Dar chiar și în condițiile în care Iohannis ajunge în turul II, Udrea va fi cea care va reprezenta dreapta nepenelistă în negocierile pentru turul II. Și sînt convins că Băsescu și cu Udrea vor apărea mai des în turul II decît Iohannis, vor fi liderii campaniei electorale ”pentru Iohannis”, pînă îl vor îngropa pe acesta.

În concluzie, poate ajunge Elena Udrea un lider important al dreptei, asociatul lui Băsescu pe tronul dreptei? Categoric nu.

V-am prezentat însă argumentele și armele grupării Băsescu-Udrea. Și justificările alegătorilor ”dreptei” care vor vota Udrea.

Băsescu pariază pe Udrea, nu e doar un instrument al lui. Crede în Udrea. Și contextul îi este favorabil Elenei Udrea. Predoiu, Antonescu și MRU sînt non-candidați.

Aceste fiind zise, cred că Elena Udrea va candida la prezidențiale și cred că Traian Băsescu va lupta pe viață și pe moarte pentru candidatura Elenei Udrea.

Candidatura Elenei Udrea la prezidențiale va fi cea mai mare victorie a PSD-ului. E Udrea un pericol mai mare decît Ponta? Aceasta e întrebarea la mare modă printre susținătorii ”dreptei”, susținătorii ”alor noștri”.

Da, Elena Udrea este un pericol mai mare decît Ponta. Prin Ponta PSD ocupă stînga. Prin Udrea PSD ocupă și dreapta. Ok, să ocupe stînga, să fie la ei acolo. Însă ar fi de preferat să avem și o dreaptă neocupată de PSD.

PS. Am zis că PSD nu va accepta candidat la prezidențiale pe cineva din afara partidului. Am zis că USL nu se va rupe înainte de alegerile parlamentare din 2012. Am zis că USL se va rupe în primăvara lui 2014, pentru a avea PSD timp să-și pregătească candidatul pentru prezidențiale. Am zis că miza lui Băsescu e distrugerea PDL și conducerea ”dreptei”. Le găsiți pe toate pe Blogary. De obicei îmi ies astea.

Poate fi blocată Udrea? Cu Predoiu și MRU, categoric nu. Există alți candidați? Nu știu. Posibil. Dau două nume, fără însă să fi analizat concret șansele celor doi candidați, S-ar putea să fie nule, să fie două propuneri prostești, nu știu. Mona Muscă șI Monica Macovei sînt cele două nume. Cînd o să am dispoziția și inspirația necesară o să scriu și despre șansele celor două.

UDPATE. Ceea ce vedem acum nu e campania PMP pentru europarlamentare. E campania Elenei Udrea pentru prezidențiale. Mai bine zis, pentru alegerile primare prezidențiale. Elena Udrea, pentru a avea argumente în fața celorlalți potențiali prezidențiabili ai dreptei (MRU, Predoiu, Antonescu, Iohannis) are nevoie de un scor bun în sondaje. Are nevoie de notorietate și de favorabilitate între suporterii lui Băsescu. Și de aici va urma argumentul ”potențialului de creștere”. Elena Udrea nu a fost scoasă în față ca să crească PMP-ul. PMP-ul e doar un pretext pentru a o scoate pe Elena Udrea în față.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

21 de comentarii

  1. „Înainte de toate, Băsescu este foarte realist/pragmatic”

    Cred ca ar trebui rescris un pic diferit:

    „Înainte, Băsescu era foarte realist/pragmatic”

  2. Daniel Eberhat’s status.
    3 minutes ago
    PMP a reușit să facă niște nehotărâți să se hotărască. Pe mine, de exemplu.
    Dacă înainte de pseudo-campanie mă gândeam dacă să-i votez sau nu, acum
    știu sigur că nu. Mare lucru să faci un alegător să decidă.

  3. Miron Damian

    1 min · Sibiu ·

    A lăudat-o, public. A susținut-o, public. L-au înjurat împreună pe V.
    Ponta, spre marea încântare a acestuia. A urmărit încântat, în direct,
    saltul ei cu parașuta. S-au pozat împreună pe plajă, cu același tricou
    de partid. Dacă nici acum nu și-a convins Traian Băsescu susținătorii că
    o vrea pe Elena Udrea, chiar nu știu ce ar mai putea face împreună
    public.

    Ba știu, dar mi-e rușine să zic, că e spațiu public.

    1. Corecție, Florina: Doamna tricotează, nu croșetează. (Bine, eu n-am văzut decît poze, că nu mă uit la televizor, dar sigur-sigur în pozele alea avea andrele, nu croșete. Trust me, I’m a tricoteer!)

  4. Hm. Concentreaza-te ca lumea, Măcar teoria să iasă frumoasă. Ce consecințe are blocarea Udrei? Preluarea opoziției? Am o reținere la Mona Muscă, nu știu dacă în politică se poate conta pe ciorbe reîncălzite.

    1. Blocarea Udrei înseamnă trecerea ei pe linie moartă. Nu cred că putem vorbi de preluarea opoziției. Preluarea de către cine?

      1. Mie mi se părea Băsescu o ciorbă reinventată, e o diferență, a fost mereu pe scenă, n-a ieșit cu coada între picioare etc. Incercam sa construiesc un raționament. Ziceai că lupta se dă nu pe victoria anti-Ponta ci pe ocuparea locului de șef al opoziției. Dacă izbândește TB s-o impună, nasol. Dacă nu reușește, e garată gata pe linie moartă.

        În cazul 1, trecerea Udrei pe linie moartă poate fi în sine un câștig, dar natura are oroare de vid și, practic simultan, impune ocuparea locului.

        De ce dracu o fi vrând să ne-o impună într-un mod atât de simplist?! Că-ncep să mă enervez.

    1. Luptă politică dură între cel cu pluta și cea cu parașuta. Mai ridicol de atât nu se poate, aș zice, dar creativitatea absurdului poate fi fără limite; în fond aici s-a inventat.

  5. Se pare că scenariul acesta, oricȃt de SF ar părea, e pe
    cale să devină realitate. Trist şi dezamăgitor! Vorba ceea: atȃţia ani de
    luptă, pentru ce?

    1. O comedie horror, cu accente grotești. Inițial am crezut că ai trucat tu pozele, dar văd că sunt reale, din nefericire.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *